ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1703/2017

HOTĂRÂRE
16.11.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1703/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 667 din 10 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2011, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. 3G SPORT - IP S.R.L. Corbeanca împotriva deciziei civile nr. 1183 A din 23 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 667 din 10 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2011 S.C. 3G SPORT - IP S.R.L. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În susținerea cererii de revizuire, revizuenta SC 3G Sport - IP S.R.L. a arătat, în esență, că prin decizia atacată a fost încălcată puterea de lucru judecat a sentinței definitive și irevocabile nr. 2243 din 28.05.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012.

Revizuenta susține că prin decizia atacată nu s-a ținut cont de faptul că sentința pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a tranșat definitiv și irevocabil aspectele reinterpretate de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, susține revizuenta, în cadrul dosarului nr. x/2012, s-a soluționat cererea de chemare în judecată formulată de SC 3G Sport-IP S.R.L. în contradictoriu cu S.C. A. S.R.L. având ca obiect pretenții izvorâte din contractul de asociere în participațiune, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2.

În cadrul dosarului nr. x/2011, susține revizuenta, s-a soluționat, prin decizia atacată, cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea B. la plata unei sume care nu corespunde în lucrări executate de către B. și care nu îi revine acesteia în conformitate cu procentul care îi revenea acesteia din beneficiile asocierii conforma actului adițional nr. 2.

Prin urmare, susține revizuenta, în cadrul dosarului nr. x/2011, instanța urma să analizeze numai dacă repartizarea beneficiilor/sumelor rezultate din executarea lucrărilor conform contractului nr. xa/27.07.2009 a fost efectuată în conformitate cu procentele stabilite prin actul adițional nr. x/29.03.2010, aplicabilitatea și efectele produse urmare a încheierii actului adițional fiind deja intrare în puterea lucrului judecat prin sentința nr. 2243/28.05.2013.

Revizuenta susține că deși a invocat puterea de lucru judecat a sentinței nr. 2243/28.05.2013, instanța a ignorat puterea de lucru judecat a sentinței menționate și argumentele prezentate.

În continuarea motivării, revizuenta a prezentat aspecte de ordin jurisprudențial și doctrinar, opinii personale privind puterea de lucru judecat, considerând că prin decizia atacată s-au ignorat aspectele reținute cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2012 referitoare la modalitatea de împărțire a beneficiilor rezultate din asocierea în participațiune, precum și la aplicabilitatea actului adițional nr. x pentru toată perioada de derulare a contractului de asociere.

Totodată, în susținerea puterii de lucru judecat revizuenta a prezentat aspecte ale situației de fapt a cauzei cu referire la obligațiile prevăzute în contractul de lucrări nr. x/08.09.2009, la raportul de expertiză, la recepția lucrărilor și probele administrate în cauză.

Pentru aceste motive revizuenta a solicitat admiterea revizuirii, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii recursului formulat de SC 3G Sport-IP S.R.L..

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte, urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile enumerate la punctele 1-9.

În speță, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 punctul 7 C. proc. civ. care vizează situația când există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Pentru a fi aplicabile aceste dispoziții, este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat și anume identitatea de părți, de obiect și de cauză și de asemenea, a fi pronunțate în dosare diferite.

Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispoziții nu se pot concilia.

În speță, se constată neîndeplinirea identității de obiect, părți sau cauză situație în care în ipoteza neîndeplinirii cumulative a celor trei condiții, motivul invocat nu poate conduce la incidența contrarietății între hotărârile indicate.

Astfel, se constată că în dosarul nr. x/2011 în care s-a pronunțat decizia nr. 667 din 10 aprilie 2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a cărei revizuire se solicită, obiectul acțiunii l-a reprezentat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 694.316,62 RON constând în plată nedatorată efectuată de reclamantă și încasată în mod nejustificat de pârâtă, precum și contravaloarea facturilor nr. x/18.05.2009, y/18.05.2009 și x/23.05.2009.

În dosarul nr. x/2012 soluționat prin sentința nr. 2243 din 28 mai 2013 de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, față de care s-a invocat contradictorialitatea, obiectul acțiunii l-a constituit obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 16.746,10 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform contractului de lucrări nr. x/27.07.2009 și contractului de asociere în participațiune nr. x/24.07.2009, contravaloarea garanției de participare la licitație pentru atribuirea contractului de lucrări + penalități de întârziere calculate la factura nr. x/4.12.2009 pentru perioada 04.02.2010-22.11.2010 (29.852,19 RON) și pentru perioada 23.11.2010-05.05.2011 (16.823,91 RON).

Totodată, se constată că în dosarul nr. x/2012 cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 112 C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ., art. 969 C. civ., art. 1075 C. civ. și art. 720

1

Astfel, se observă că pricinile nu privesc același obiect, aceeași cauză și aceleași părți situație în care în ipoteza neîndeplinirii cumulative a celor trei condiții, motivul invocat nu poate conduce la incidența contrarietății între hotărârile indicate.

Nu este lipsit de relevanță nici faptul că în cel de-al doilea ciclu procesual, soluționat irevocabil prin decizia nr. 667 din 10 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2011, a cărei retractare se solicită, instanța de recurs a analizat puterea de lucru judecat invocată de recurenta-reclamantă SC 3G Sport-IP S.R.L., statuându-se în mod irevocabil asupra acesteia.

În aceste condiții, desființarea hotărârii nu mai poate fi obținută pe calea revizuirii, întrucât, într-o asemenea situație, rezolvarea nu se mai limitează la anularea ultimei hotărâri, ci impune și examinarea temeiniciei soluției adoptate în privința puterii de lucru judecat, ceea ce ar fi împotriva finalității urmărite de lege.

Având în vedere considerentele arătate și constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

Înalta Curte, va respinge ca neîntemeiată cererea intimatei S.C. B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că acestea nu au fost dovedite.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. 3G SPORT - IP S.R.L. împotriva deciziei nr. 667 din 10 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2011.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de intimata S.C. B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 183/2017
ându-se în acest fel, au fost încălcate drepturile procesuale ale părților din proces, fiind suprimat dreptul părților lipsă să fie ascultate, de a se apăra, de a depune înscrisuri și dovezi. Revizuenții au anexat la completarea cererii de
ÎCCJ 2016-10-04
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2016
care instanței de apel. În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr. x/3/2011*. Prin Decizia nr. 1843/A din 10 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de intimații B. și SC C. SRL împotriva
ÎCCJ 2017-03-09
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2017
. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și prin care a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea acestei decizii și obligarea inti
ÎCCJ 2017-11-23
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1767/2017
Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, revizuenta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta-intimată S.C. B. S.R.L., pri
ÎCCJ 2020-09-23
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1661/2020
18 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de apelantul reclamant Club Sportiv A. împotriva sentinței civile nr. 149 din 23 mai 2017 și a încheierilor interlocutorii pronunțate de Trib
Sursă