ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1656/2017

HOTĂRÂRE

26.06.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1656/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de 04 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D. și E.- reprezentați legal de F. au chemat în judecată pârâta Unitatea Administrativ- Teritorială Rîșca- prin Primar, solicitând instanței obligarea pârâtei să le acorde o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță neacordate, cuvenite, începând cu anul 2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată, în cuantumul prevăzut de lege pentru fiecare an.

În ședința publică din data de 26 iunie 2017, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei.

Prin sentința nr. 772, pronunțată la data de 26 iunie 2017, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A., C., E., D., B., reprezentați legal de F., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-teritorială Rîșca, în favoarea Tribunalului Galați.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Litigiul cu care a fost sesizată instanța de judecată este de competența jurisdicției muncii, astfel cum este definită la art. 266 din Codul muncii.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii cererile din materia jurisdicției muncii se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Textul care reglementează competența teritorială are caracter imperativ, o astfel de interpretare fiind reținută în mod constant de către instanțele judecătorești. Prin urmare, s-a reținut, competența teritorială în materia jurisdicției muncii este una exclusivă, în continuare, fiind reținute de către instanță prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011.

Aplicând coroborat dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 cu dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, Tribunalul Suceava a reținut că în materia jurisdicției muncii, prin derogare de la dreptul comun, atunci când acțiunea în justiție este introdusă de o organizație sindicală în numele unor membri ai săi, competența teritorială aparține instanței în raza căreia își are sediul organizația sindicală.

Raportat la dispozițiile legale menționate, având în vedere că sediul organizației sindicale ce a introdus prezenta acțiune se află în Galați, instanța a constatat că Tribunalul Galați, în raza căruia își are sediul reclamantul, este competent teritorial să soluționeze această cauză.

De altfel, s-a mai reținut, soluția asupra problemei competenței teritoriale în cazul acțiunilor introduse de organizațiile sindicale a fost tranșată cu caracter obligatoriu pentru instanțe și prin Decizia nr. 1/2013 a ÎCCJ, pronunțată în urma promovării unui recurs în interesul legii.

Deopotrivă, a mai reținut instanța, în Legea nr. 62/2011, aplicabilă în prezenta cauză, se reia dezlegarea dată de curtea supremă cu privire la calitatea procesuală activă a organizației sindicale care a formulat acțiunea în justiție în numele membrului său, dar nu există prevederi cu privire la competența de soluționare a unor astfel de litigii, astfel cum stabilise curtea supremă prin decizia menționată. Cu toate acestea, instanța a apreciat că în cauză sunt valabile aceleași considerente reținute și de curtea supremă, în sensul că, "atât timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, urmează să se țină seama de sediul reclamantului".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă (cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale) la data de 01 august 2017, sub nr. x/2017.

Tribunalul Galați, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 877, pronunțată la data de 12 septembrie 2017, în dosarul nr. x/2017, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați, secția I civilă; a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții A., C., G., D., B., toți prin reprezentant legal F., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Rîșca - prin Primar, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă; a constatat ivit conflict negativ de competență între Tribunalul Galați, secția I civilă și Tribunalul Prahova, secția I civilă, și, în temeiul dispozițiilor art. 134 și următ. din C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Civilă, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că, reclamanții în prezenta cauză sunt salariații pârâtei reprezentați de către sindicat, iar acțiunea nu a fost formulată de către sindicat în nume propriu, în speță fiind aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Față de aceste considerente, instanța, în temeiul art. 130 alin. (2) și art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă, complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Tribunalul Suceava și Tribunalul Galați- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Tribunalului Galați, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speță, cererea ce a învestit instanța de judecată a fost formulată de către reclamanți, reprezentați legal de către F., de altfel, chiar purtând antetul Sindicatului, în valorificarea unor drepturi aparținând membrilor de sindicat referitoare la plata, cu titlu de despăgubire, a contravalorii tichetelor/voucherelor de vacanță neacordate, cuvenite, începând cu anul 2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată, în cuantumul prevăzut de lege pentru fiecare an.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv, dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul/domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială, conform art. 284 alin. (2) Codul Muncii.

Or, potrivit art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor.

De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28 din lege) că, în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Așadar, în determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze, în care sindicatului i se recunoaște calitatea, nu doar de a acționa (de reprezentant), ci și legitimare procesuală activă, care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art. 284 alin. (2) Codul Muncii, de sediul sindicatului- reclamant.

Cum, în speță, sediul sindicatului- reclamant F. se află în circumscripția Tribunalului Galați, acestei instanțe, pe calea regulatorului, se apreciază că îi revine competența de soluționare a cauzei.

Așa fiind, față de textele de lege mai sus- evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Galați a reținut, în mod greșit, că, în speță, instanța competentă să soluționeze litigiul este instanța de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului- persoană fizică, membru de sindicat.

Invocarea excepției de necompetență de ordine privată din oficiu de către instanță, este nelegală și în considerarea noilor dispoziții reglementate de art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.

În cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență teritorială de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată, la care părțile sune legal citate în fața primei instanțe.

Altfel spus, verificarea din oficiu de către instanță, vizează doar competența reglementată prin norme de ordine publică, respectiv, competența generală materială și teritorială exclusivă, chiar dacă norma se referă generic la competența teritorială; or, în cazul concret, Tribunalul Galați în mod nelegal a declinat cererea formulată de Sindicat- în numele și pentru membrii săi, către Tribunalul Suceava.

Mai mult, este de reținut că, prin decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece Recursul în Interesul Legii, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) din Noul C. proc. civ., s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent, abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În această situație, în cauză, potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul Muncii, competența teritorială în soluționarea pricinii revine Tribunalului Galați.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- valorificarea unor drepturi aparținând membrilor de sindicat în temeiul Legii nr. 94/2014, derivând dintr-un raport de muncă-, având în vedere faptul că instanța în circumscripția căreia reclamantul- sindicat are sediul este Tribunalul Galați, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestui tribunal și, în considerarea prevederilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii, urmează a stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,