ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 722/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. y/36 din 19 februarie 2014 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională De Administrare Fiscală, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea în parte a deciziei Comisiei de selecție a practicienilor în insolvență privind rezultatele selecției organizată în primul semestru al anului 2013 în vederea actualizării Listei practicienilor în insolvență agreați de ANAF, în ce privește punctajul obținut de reclamantă,

- înscrierea reclamantei în lista actualizată a practicienilor în insolvență agreați de ANAF,

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze.

Prin Sentința nr. 106/CA din 21 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. reprezentată prin avocat B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A fost anulată în parte decizia comisiei de selecție a practicienilor în insolvență privind rezultatele selecției organizată în primul semestru al anului 2013 în vederea actualizării Listei practicienilor în insolvență agreați de ANAF, în ceea ce privește punctajul obținut de reclamantă.

S-a dispus înscrierea reclamantei în lista actualizată a practicienilor în insolvență agreați de ANAF.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 50 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciindu-se că instanța de fond a dat o soluție cu aplicarea greșită a legii.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a susținut de către recurentă că, în mod greșit, prima instanță a reținut că aceasta nu a arătat motivele temeinice pentru care a apreciat că poate lua în considerare situația de fapt, în opinia sa, instituția a prezentat prin întâmpinare motivele pentru care societatea nu a întrunit punctajul minim stabilit de OPANAF nr. 1009/2007, precum și modul de acordare a punctajului de către Comisia de selecție pentru ofertantul în discuție.

S-a arătat că, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) și (2), teza I și art. 12 din OPANAF nr. 1009/2007, a fost emis OPANAF nr. 742 din 28 iunie 2013 care consfințește rezultatul procedurii de agreere desfășurată în semestrul I al anului 2013, astfel cum rezultă din procesul-verbal al comisiei de selecție a practicienilor în insolvență din data de 17 iunie 2013.

S-au invocat de către recurenta-pârâtă dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. g) și art. 10 alin. (1) din OPANAF nr. 1009/2007, precum și documentația privind procedurile de selecție a practicienilor în insolvență depusă de reclamantă, apreciind că esențial pentru înscrierea pe listă este obținerea unui punctaj minim în cuantumul prevăzut de lege, prin raportare la toate criteriile prevăzute de dispozițiile legale enunțate.

Astfel, reiterând modul de acordare a punctajului de către Comisia de selecție pentru reclamantă, a susținut recurenta că aceasta a acumulat 29 de puncte și, în conformitate cu prevederile Anexei I punctul 2 din OPANAF nr. 1009/2007, nu a întrunit punctajul minim stabilit de actul normativ, cererea fiind respinsă, în opinia recurentei, prevederile art. 9 alin. (1) lit. g) făcând referire la dotarea practicianului în insolvență, iar nu la altă entitate.

În fine, a considerat recurenta-pârâtă că instanța de fond a reținut, în mod neîntemeiat, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ. și a obligat instituția la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-reclamantă s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.

S-a invocat de către intimată excepția nulității recursului, raportat la faptul că recurenta nu a arătat în concret care este norma de drept material pretins încălcată de instanța de fond sau aplicată greșit, apreciindu-se că pretinsele critici de nelegalitate invocate de recurentă nu se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 iunie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 106/CA din 21 mai 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, încheiere prin care Completul de filtru a constatat și netemeinicia excepției nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

În fapt, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a deciziei Comisiei de selecție a practicienilor în insolvență privind rezultatele selecției organizată în primul semestru al anului 2013 în vederea actualizării Listei practicienilor în insolvență agreați de ANAF, în ce privește punctajul obținut de reclamantă și înscrierea reclamantei în lista actualizată a practicienilor în insolvență agreați de ANAF, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze.

Obiectul litigiului îl reprezintă punctajul acordat (de 13 puncte în loc. de 15) la criteriul privind dotarea practicianului în insolvență cu abonamentul la Buletinul Insolvenței.

Astfel, în condițiile în care reclamanta a probat că deține acest abonament, autoritatea a constatat că acesta este încheiat pe numele Cabinetului de Avocat B., care reprezintă o entitate juridică de cabinetul practicianului în insolvență.

Apreciind asupra situației de fapt dedusă judecății, din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definește prin refuzul nejustificat exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, constată Înalta Curte că prima instanța a dat o corectă dezlegare a raportului juridic dedus judecății, pornind de la scopul pentru care este introdus abonamentul la Buletinul procedurilor de insolvență și anume cel al informării practicianului în insolvență asupra documentelor publicate.

Ori, prin faptul că aceeași persoană fizică, respectiv doamna B., care exercită și profesia de avocat și pe cea de practician în insolvență, deține un abonament valabil, se constată că acest scop este atins, câtă vreme legea permite acest cumul.

O altă interpretare, restrictivă nu poate fi îmbrățișată de către instanța de judecată, întrucât criteriile impuse în vederea selecției practicienilor de insolvență agreați de ANAF nu trebuie să depășească ceea ce este necesar și rezonabil în vederea atingerii obiectivului, care îl reprezintă accesul la abonament.

Or, potrivit art. 9 alin. (1) lit. g) din OPANAF nr. 1009/2007, accesul poate fi și în format electronic, situație în care este evident că aceeași persoană fizică nu s-ar loga prin două conturi diferite.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, se reține că dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. nu impun cerința dovedirii culpei procesuale, aceasta fiind prezumată în cazul pierderii procesului, judecătorul având doar posibilitatea ca, în cazuri temeinic justificate, să dispună reducerea cheltuielilor de judecată în raport cu valoarea pricinii ori cu activitatea depusă de avocat, ceea ce nu este cazul în speță.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II - a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 106/CA din 21 mai 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM