ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 700/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II -a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor, suspendarea executării Deciziei nr. 063 din 12 mai 2014 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond cu privire la anularea actului administrativ, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 67 din 15 aprilie, Curtea de Apel Oradea, secția a II -a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 063 din 12 mai 2014 emisă de pârâtă până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Oradea.

Împotriva Sentinței nr. 67 din 15 aprilie a Curții de Apel Oradea, secția a II -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea fondului a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele impuse de textul legal.

Condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită, întrucât decizia atacată a fost emisă după o riguroasă analiză a situației de fapt raportat la dispozițiile legale, fiind motivată amplu, iar garanția în valoare de 2.000.000 Euro nu a fost modificată ci doar actualizat cuantumul acesteia în baza datelor și informațiilor prezentate de intimată.

Nici condiția pagubei iminente nu este îndeplinită, intimata limitându-se doar la simple afirmații fără să probeze existența unui prejudiciu material viitor și previzibil.

Intimata-reclamantă SC A. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat arătând, în esență, că recurenta-pârâtă nu a dovedit încălcarea de către instanță a normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a concluzionat în sensul admisibilității în principiu a recursului, prefigurându-se incidența alin. (6) al aceluiași articol, în raport de aspectul necontroversat al problemei de drept deduse judecății, întrucât între timp a fost soluționată și acțiunea în anulare a actului administrativ.

Raportul a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au formulat punct de vedere asupra raportului întocmit.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează.

Intimata-reclamantă SC A. SA a învestit instanța de judecată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 063 din 12 mai 2014 emisă de Direcția Generală a Vămilor, prin care s-a stabilit cuantumul garanției actualizate pentru autorizația de antrepozit fiscal la valoarea de 2.000.000 euro,

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care face trimitere art. 15 din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții de fond, și anume existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Cazul bine justificat este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin referirea la împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Așa cum corect a reținut prima instanță, analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

În acest sens, în mod just prima instanță a reținut că există o îndoială serioasă privind legalitatea deciziei a cărei suspendare se solicită. Raportarea instanței a vizat nemotivarea actului administrativ fiscal, reținând că pârâta a stabilit în sarcina reclamantei o garanție în cuantum de 2.000.000 euro, maximul prevăzut de lege, fără să justifice în vreun fel acest cuantum.

În plus, anterior emiterii deciziei, reclamanta a solicitat acordarea reducerii garanției, raportat la capacitatea de producție a acesteia, însă pârâta nu s-a pronunțat asupra acestei cereri până la momentul emiterii deciziei de soluționare a contestației

Ideea existenței unor indicii de nelegalitate este întărită prin soluția pronunțată în primă instanță cu privire la acțiunea în anularea actului administrativ. În cauză s-a făcut dovada că prin Sentința nr. 128 din 15 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014 a fost admisă în parte acțiunea în anularea actului administrativ și anulate în parte atât Decizia nr. 65 din 24 iunie 2014 cât și Decizia nr. 063 din 12 mai 2014 emise de MFP - ANAF - Direcția Generală a Vămilor, în sensul stabilirii unui cuantum al garanției de 566.114 euro.

Această soluție pronunțată în primă instanță creează o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, constituind un argument în sensul existenței cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În privința condiției pagubei iminente, în sensul dat acesteia de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că recurenta a afirmat că nu s-a probat îndeplinirea condiției, în sensul că executarea sumei contestate i-ar aduce intimatei prejudicii grave.

În acord cu prima instanță, și instanța de control judiciar consideră că indisponibilizarea unei sume de 2.000.000 euro este de natură a periclita activitatea societății comerciale pe toate planurile.

Ținând seama că în lipsa consemnării garanției în cuantumul prevăzut în actul administrativ a cărui suspendare se cere, ar exista pericolul de revocare a autorizației pentru antrepozit fiscal precum și de a se înceta valabilitatea eșalonării la plată a obligațiilor fiscale de care a beneficiat, Înalta Curte consideră că nu există motive pentru reformarea sentinței atacate.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor împotriva Sentinței nr. 67 din 15 aprilie a Curții de Apel Oradea, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM