ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1048/2020

Ședința publică din data de 4 iunie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 103 din 14 februarie 2019, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, B. și C.. A obligat pe reclamant la plata sumei de 7000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului B..

Prin decizia nr. 1204 din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 103/14.02.2019, pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

A schimbat în tot sentința apelată și în consecință:

A admis acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, B. și C..

A obligat în solidar pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, B. și C. să plătească reclamantului A. suma de 350.000 RON reprezentând despăgubiri civile și suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

A înlăturat obligația reclamantului de plată a sumei de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță în favoarea pârâtului B..

Împotriva deciziei nr. 1204 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamant.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că instanța de apel a depășit atribuțiile judecătorești prin faptul că a înțeles să acorde despăgubiri materiale reprezentând costul unui transplant renal fără să existe dovada necesității sau recomandării efectuării unei astfel de operații, context în care această operație apare ca o acțiune voluptorie și nu necesară.

S-a mai arătat că intimatul-reclamant nu a arătat sau dovedit aspecte din care să rezulte limitările sau disconfortul zilnic generat de lipsa unui rinichi, iar în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, s-a menționat posibilitatea efectuării acestui tip de operație și în România unde costurile sunt suportate de Casa de Asigurări de Sănătate, existând reglementări atât pentru procedura de efectuare, cât și pentru costul acesteia care este suportat de Ministerul Sănătății.

Recurentul-pârât a susținut că hotărârea a fost dată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul în care nu există la dosar nicio probă care să justifice pretențiile pentru repararea prejudiciului.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 26 februarie 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că partea are deschisă calea de atac împotriva deciziei nr. 1204 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Totodată, s-a reținut că recursul nu respectă cerința încadrării criticilor formulate în dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., cerință a cărei lipsă este sancționată cu nulitatea potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.. Astfel, s-a reținut că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate a hotărârii atacate care să se încadreze în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., iar dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au fost invocate formal fără a se dezvolta critici care să se circumscrie ipotezei expres și limitativ reglementate de textul legal invocat.

Completul de filtru C6, prin rezoluția din 28 februarie 2020, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

Recurentul-pârât a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, susținând incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus, de asemenea, punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a arătat că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ.. A arătat că susține excepția nulității recursului pe care a invocat-o și prin întâmpinarea formulată în cauză.

Prin rezoluția din 30 aprilie 2020 s-a acordat termen la 04 iunie 2020 în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru soluționarea recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., care au fost însă invocate în mod formal.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul arată faptul că instanța de apel și-a depășit atribuțiile judecătorești prin faptul că a înțeles să acorde despăgubiri materiale reprezentând costul unui transplant renal fără să existe dovada necesității sau recomandării efectuării unei astfel de operații și fără ca intimatul-reclamant să dovedească aspecte din care să rezulte limitările sau disconfortul zilnic generat de lipsa unui rinichi.

Înalta Curte reține că, deși s-a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., această invocare este una formală. Astfel, argumentele expuse de către recurentul-pârât, cu referire la situația de fapt din speță și la temeinicia acordării despăgubirilor, nu pot fi subsumate unor critici de nelegalitate care să arate sub care aspect instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Totodată, susține recurentul, hotărârea a fost dată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul în care nu există la dosar nicio probă care să justifice pretențiile pentru repararea prejudiciului.

Înalta Curte constată că aspectele dezvoltate de recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs vizează aprecierea probelor și situația de fapt a speței, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanței de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Ca atare, Înalta Curte reține că, în speță, invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, nefiind arătat în concret care sunt dispozițiile legale încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel și nici nu au fost dezvoltate critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel care a determinat admiterea apelului reclamantului și care să tindă a demonstra nelegalitatea deciziei recurate.

Astfel, toate criticile recurentului vizează motive de fapt și nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs.

De altfel, chestiunile relevate prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre celelalte motive de casare, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurent în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a nemulțumirilor părților cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l decizia nr. 1204 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în soluția de admitere a apelului declarat de reclamant, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

În concluzie, întrucât aspectele invocate de recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara împotriva deciziei civile nr. 1204 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 iunie 2020.