ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2492/2012

Ședința publică de la 15 mai 2012 Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei : 1. La data de 1 septembrie 2010 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost investită de reclamanta SC S.S.I. SRL cu acțiunea arbitrală, formulată împotriva pârâtei SC O.M.V. P. SA București, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 549.786,62 dolari SUA, fără TVA, cu titlu de parte de preț și la 27.488,07 dolari SUA penalități de întârziere, sume derivând din executarea contractului nr. 9342/2001 încheiat cu pârâta pentru achiziționarea de către aceasta a unui sistem complet de administrare a datelor și controlul activităților.

Prin sentința arbitrală nr. 31 din 15 februarie 2011 Tribunalul arbitral constituit în cauză, conform cu Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj, a respins excepția de prescripție a dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâta arbitrală și pe fond a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumelor solicitate. Sentința arbitrală a fost pronunțată cu opinia separată a arbitrului desemnat de pârâtă, care a considerat că dreptul material la acțiune al reclamantei s-a prescris. 2. Acțiunea în anulare arbitrală. Sentința pronunțată de instanța statală investită conform art. 365 alin. (1) C. proc. civ., cu controlul judecătoresc asupra hotărârii arbitrale.

Pârâta arbitrală SC O.M.V. P. SA a formulat, la data de 11 aprilie 2011 acțiunea în anulare împotriva sentinței arbitrale nr. 31, pentru motivul vizând încălcarea ordinii publice și a dispozițiilor imperative a legii [art. 364 lit. i) C. proc. civ.] în temeiul căruia a solicitat desființarea hotărârii arbitrale pronunțate la data de 15 februarie 2011 de Tribunalul arbitral și pe fond respingerea acțiunii promovate de reclamanta arbitrală. Prin sentința comercială nr. 96 pronunțată la 16 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, soluționând acțiunea în anulare arbitrală formulată de SC O.M.V. P. SA, a admis cererea, a anulat sentința arbitrală nr. 31 din 15 februarie 2011 a Tribunalului arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional București și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S.S.I.

SRL împotriva pârâtei SC O.M.V. P. SA ca prescrisă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele: Între părți s-a încheiat la 13 decembrie 2001 un contract comercial de furnizare produse software și servicii, cu o durată de 57 luni și o valoare de 43.313.066 dolari SUA (nr.8342). Prin actul adițional nr. 1 din 19 februarie 2002 a fost modificat art. 7 din contract cu privire la plata pe etape de executare, iar la data de 5 aprilie 2002, printr-un nou act adițional valoarea contractului a fost redusă la 40.842.480 dolari SUA. La data de 20 iunie 2006 SC O.M.V. P. SA a semnat un document intitulat „cerere de modificare proiect” potrivit căruia suma rămasă nefolosită la 15 iunie 2006, de 659.369,27 dolari SUA va fi utilizată până la sfârșitul lunii iulie 2007, iar ceea ce a rămas neutilizat va fi depozitat la furnizorul SC S.S.I.

SRL. În raport de aceste date pe care prima instanță le consideră relevante în raporturile comerciale derulate de părți, concluzia pe care o reține sub aspectul obligațiilor asumate de părți prin convenția din 20 iunie 2006 constă în existența a două obligații, respectiv angajamentul părților de a continua raportul contractual prin utilizarea sumei rămase la data de referință și obligația SC O.M.V. P. SA de a depozita la furnizorul SC S.S.I. SRL suma rămasă neutilizată până la sfârșitul lunii iulie 2007, obligație asupra căruia se circumscrie, obiectul litigiului promovat de reclamanta arbitrală.

În continuarea expunerii raționamentului său, instanța reține că această obligație, de a depozita suma rămasă, indiferent de calificarea ce i s-ar da, după natura sa, era scadentă la 1 august 2007. Or, prin plata făcută la 13 august 2007 nu a fost recunoscută această obligație, ci au fost executate obligații din contractul originar, nr. 8342 din 17 decembrie 2001 așa cum se menționează în facturile emise de reclamanta SC S.S.I. SRL. Cu această motivare, prima instanță constată că apărarea reclamantei în fața Tribunalului arbitral, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, apărare confirmată prin soluția pronunțată de Tribunalul arbitral este nelegală, dreptul material la acțiune al reclamantei arbitrale era prescris la data depunerii cererii arbitrale 13 august 2010. 3. Recursul.

Motivele de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC S.S.I. SRL (S.Y.S.) a declarat recurs la data de 20 iulie 2011, în termen legal, solicitând în principal modificarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel, ca primă instanță având în vedere că aceasta a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului; în subsidiar, recurenta solicită modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei SC O.M.V. P. SA la plata sumelor solicitate reprezentând diferență restantă contract și penalități de întârziere calculate conform art. 23 din contractul nr. 8342/2001. Recurenta a invocat în susținerea recursului încălcarea dispozițiilor imperative ale Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă cu consecința soluționării greșite a excepției prescripției dreptului material la acțiune statuat de prima instanță prin sentința comercială nr. 96/2011 atacată.

Potrivit recurentei, prin actul adițional încheiat la 20 iunie 2006, s-a convenit ca suma de 659.369,27 dolari SUA să fie utilizată până la sfârșitul lunii iunie 2007, astfel încât, dreptul la acțiune cu privire la suma solicitată de 549.786,62 dolari SUA s-a născut la data de 1 iulie 2007. La data de 13 august 2007, pârâta a efectuat o plată parțială, prin transfer bancar, în sumă de 370.773,91 lei, plată care în opinia recurentei a întrerupt cursul prescripției extinctive, în raport de prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, având semnificația unei recunoașteri a dreptului de creanță de către pârâtă. În acest context, recurenta susține că în cauză a început să curgă un nou termen de prescripție de la data de 13 august 2007, în raport de care cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 august 2010 se încadrează în termenul de prescripție fiind introdusă în ultima zi a termenului de 3 ani.

Cu privire la suma achitată de pârâtă la data de 13 august 2007 recurenta arată că trei dintre cele șase facturi examinate, reprezentau „redistribuire sumă neutilizată din contract conform angajamentului semnat în 20 iunie 2006”, fiind evident faptul că suma astfel achitată avea în vedere îndeplinirea parțială a obligațiilor asumate prin acordul din 20 iunie 2006. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate sentința atacată, în raport de criticile formulate constată că dezlegarea dată de prima instanță excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei nu este susceptibilă de critică sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și respectiv art. 16 alin. (1) lit. a) din același act normativ.

Obiectul cererii arbitrale formulată de reclamanta S.Y.S., l-a constituit obligarea pârâtei SC O.M.V. P. SA la plata sumei de 549.786,62 dolari SUA, fără TVA și la 27.488,07 dolari SUA penalități, conform celor convenite de părți prin actul adițional încheiat la 20 iunie 2006. Concret, reclamanta își întemeiază acțiunea pe clauza din actul adițional potrivit căreia „bugetul rămas neutilizat la data încheierii înscrisului (intitulat Project Change Request) este de 659.369,27 dolari SUA, valoare care va fi utilizată până la sfârșitul lunii iunie 2007; în cazul în care bugetul nu va fi utilizat integral, valoarea rămasă neutilizată la sfârșitul lunii iunie 2007, va fi depozitată la S.Y.S. Prin urmare reclamanta solicită plata sumei rămase nefolosite, respectiv diferența neutilizată la sfârșitul lunii iunie 2007 să-i fie depusă de pârâtă la dispoziția sa.

Totodată, reclamanta invocă o recunoaștere a datoriei de către pârâtă prin efectul plăților făcute de aceasta la 13 august 2010 în executarea parțială a obligației de a depozita suma neutilizată de reclamantă. Din verificarea celor trei facturi evidențiate prin cererea de recurs nu rezultă nici o mențiune explicită în sensul că ar reprezenta „redistribuire sumă neutilizată din contract”, toate cele trei facturi fiind emise pentru servicii prestate. Or, executarea obligațiilor de plată a prețului pentru serviciile efectiv prestate de reclamantă pârâtei, și care au fost deduse din valoarea proiectului rămasă neutilizată, nu semnifică recunoașterea obligației de a plăti o sumă de bani pentru care nu s-a prestat nici un serviciu.

În alți termeni, numai o executare voluntară a obligației de transfer (de depozitare) a sumelor rămase neutilizate din bugetul convenit la 20 iunie 2006 putea întrerupe cursul prescripției extinctive, având semnificația unei recunoașteri făcută de pârâtă în sensul art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, în cauză însă plățile făcute de pârâtă la 13 august 2010 au avut în vedere în mod indubitabil prestarea unor servicii convenite cu reclamanta prin actele adiționale succesive la contractul inițial. Așa fiind, soluția primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca prescrisă, în raport de data nașterii dreptului material la acțiune 1 iulie 2007 și data formulării acțiunii (13 august 2010) nu este susceptibilă de critică pe aspectul încălcării dispozițiilor legale care reglementează cursul prescripției extinctive, respectiv din Decretul nr. 167/1958 aplicabil în cauză.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S.S.I. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 96 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2012.