ÎCCJ, decizie (scj.ro #82923)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82923) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

.

Acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale. Natura prevederilor art.

969 C. civ. din perspectiva dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Cuprins pe materii: Drept

procesual civil. Arbitrajul

Index alfabetic: Acțiune

în anulare hotărâre arbitrală

- motivare hotărâre

- pacta sunt servanda

C. proc. civ., art. 364 lit. b), g), i)

C.

civ., art. 969, art. 977

Din

economia art. 364 lit. i) din Codul de procedură civilă rezultă

faptul că hotărârea arbitrală poate fi

desființată prin acțiune în anulare atunci când încalcă

ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Prin

urmare, împrejurarea că partea nemulțumită de motivarea

instanței arbitrale invocă  încălcarea de către

instanță a prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ. nu se circumscrie

ipotezei prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Secția a II-a civilă,

Decizia nr. 2106 din 25 aprilie 2012

Notă

: În

decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil

Prin

sentința arbitrală nr. 9/24.01.2011 pronunțată de Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț

și Industrie a

României în dosarul

arbitral nr. x88/2010 a fost admisă acțiunea înregistrată la

Curtea

de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț

și Industrie a României sub nr. xx83/29.11.2010 formulată de

reclamanta SC

B.C. &M. SRL, împotriva

pârâtei SC B.

I. SRL și a fost obligată pârâta, către

reclamantă, la plata

următoarelor

sume: 269.631,39 lei c/val facturilor nr. 061/6.11 și 70/3.12.08;

26.823,00 lei diferența de curs valutar,

40.465,00 lei dobânda legală și 60.00C

Euro – daune-interese

de reziliere prematură. A mai fost obligată pârâta la plata sumei de

47.214,77 lei, cheltuieli de arbitrare (taxele arbitrale de 39.345,05 lei

și onorariul de avocat 7.969,72 lei).

Împotriva

acestei sentințe s-a formulat acțiune în anulare, petenta considerând

că se impune anularea sentinței arbitrale în temeiul

art. 364 lit. i), având

în vedere împrejurarea că hotărârea

arbitrală încalcă ordinea publică și dispoziții

imperative

ale legii prin prisma faptului că tribunalul arbitral a pronunțat

hotărârea prin neluarea în considerare a prevederilor contractului între

părți atunci când a decis acordarea sumei de 40.465 lei cu titlu de

dobândă legală concomitent cu acordarea sumei de 26.823 lei cu titlu

de diferență de curs valutar; de asemenea, tribunalul arbitral a

încălcat normele imperative de procedură cu privire la administrarea

probelor și cu privire la comunicarea actelor de procedură. Mai mult,

tribunalul arbitral ar fi  încălcat principiul

pacta sunt servanda

atunci când a calificat contractul dintre părți ca fiind „contract de

prestări servicii”, și nu „contract de mandat”.

Relativ

la sentința arbitrală nr. 9/2011 s-a susținut că sunt

incidente dispozițiile art. 364 lit.  g) C. proc. civ., având în

vedere că

(1)

sentința

comunicată nu cuprinde semnătura arbitrilor, (2) nu este

motivată sub aspectul înlăturării probelor administrate de

către societate în susținerea întâmpinării depuse si (3) nu

cuprinde temeiurile de drept care au stat la baza obligării

societății la plata sumelor cuprinse în sentința ce face

obiectul prezentei cereri.

S-a

susținut că tribunalul arbitral a soluționat litigiul în temeiul

unei convenții arbitrale inoperante, astfel că ar fi incident și

motivul de nulitate prevăzut de art. 364 lit. b) C.proc.civ., având în

vedere contradicțiile existente între pct. 4 din Contract și art. 10

din Condițiile de angajare a serviciilor de management, ținând cont

de faptul că nu s-a respectat procedura medierii impusă de contract

și ținând cont de faptul că textul contractual pe care

tribunalul și-a întemeiat competența nu stabilește instanța

arbitrală care va soluționa litigiul.

S-a mai

susținut că tribunalul arbitral care a soluționat litigiul nu a

fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală din Contract,

având în vedere faptul că tribunalul arbitral nu s-a constituit în

conformitate cu regulile de procedură arbitrală care au fost în

vigoare la data semnării prezentului contract, astfel că motivul de

nulitate prevăzut de art. 364 lit. c) ar fi incident în cauză.

Prin

sentința comercială nr. 50 din 9 mai 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, Secția  a V-a comercială, s-a

respins ca nefondată acțiunea în anulare pentru următoarele

considerente:

lit. i) din C.proc.civ.,

bazat pe susținerea pronunțării hotărârii

arbitrale cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, aceste

dispoziții fiind cele prevăzute de art. 969

C.civ., precum și cele referitoare la administrarea probelor,

dreptul la apărare și

egalitatea armelor, Curtea de apel a

apreciat că este neîntemeiat, plecând de la

definiția normei imperative și de

la premisa că

normele juridice se clasifică după caracterul conduitei prescrise

sau, mai precis, după modul cum

părțile pot sau nu să deroge de la ele, în norme

dispozitive

și norme imperative.

În ce

privește textul cuprins în art. 969 alin. (1) C. civ. care

reglementează: „Convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante”, consacrat sub denumirea de principiul

forței obligatorii a

contractului (

pacta

sunt servanda

), acesta cuprinde o regulă de drept potrivit

căreia actul juridic legal încheiat se impune

părților întocmai ca legea, adică

acesta este

obligatoriu, iar nu facultativ.

Aceasta nu înseamnă însă că textul

cuprinde o normă juridică imperativă,

deoarece

formula întrebuințată de legiuitor „au putere de lege” are doar un

sens metaforic, întrucât nu se poate pune semnul

egalității între lege și contract,

fundamentul

forței juridice obligatorii a actului juridic fiind reprezentat în fapt,

pe de o parte, de necesitatea asigurării

stabilității și siguranței raporturilor

juridice

generate de actele juridice, iar, pe de altă parte, de imperativul moral

al respectării cuvântului dat.

De

aceea, ce interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de

art. 364 lit. i) din C.pr. civ. este dacă norma ce se susține a fi

fost încălcată de instanța arbitrală are acest caracter

imperativ sau nu. Ceea ce a făcut tribunalul arbitral prin interpretarea

contractului și acordarea forței obligatorii acestuia constituie o

respectare întocmai a

principiului

forței obligatorii a contractului, nicidecum o încălcare a acestui

principiu.

In

acest sens, Curtea a  considerat că art. 969 alin. (1) din C. civ. nu

re natura unei norme imperative din perspectiva art. 364 lit. i) C.prc.civ.,

acesta reglementează un  principiu  referitor la

forța obligatorie, iar nu facultativă a contractului, care nu

se confundă cu norma imperativă care impune o anumită

conduită a părții. De altfel, de la principiul forței

obligatorii a contractului există și excepții care nu s-ar putea

aplica în cazul unei norme imperative, excepția fiind contra chiar ideii

de „imperativ”.

Excepțiile de la

principiul forței obligatorii

privesc situațiile în care

efectele actului juridic civil nu se mai produc așa cum au prevăzut

părțile la încheierea lui, ci independent de voința lor sau doar

a uneia dintre acestea, acestea fiind fie mai restrânse, fie mai întinse decât

cele stabilite inițial.

Cu privire la aceasta, Curtea a mai reținut că

norma imperativă (fie de drept

substanțial, fie de drept

procesual) ce ar fi trebuit încălcată de instanța arbitrală

pentru a fi incident motivul de anulare evocat trebuia să prescrie o

anumită conduită (încălcată de părți, dar

acceptată de instanță) sau să interzică o anumită

conduită (pe care instanța să o fi permis).

Un alt argument în acest sens este și cel potrivit

căruia acțiunea în anulare,

putând fi exercitată doar

pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege (care au natura

mai mult a unor motive de nelegalitate), nu ar putea fi extinsă și la

alte situații, care privesc, în realitate, temeinicia hotărârii,

modul cum au fost

interpretate probele, cum

s-a procedat la interpretarea clauzelor contractuale etc.

Dacă

s-ar accepta ideea petentei în sensul că art. 969 alin. (1) C. civ.

este o normă imperativă, în sensul art.

364 lit. i) C.proc. civ., s-ar ajunge la

situația ca acțiunea

în anulare să aibă natura unei căi de atac de reformare, precum

apelul, deoarece litigiile arbitrale izvorăsc din contracte, iar acestea,

(toate) având forța juridică obligatorie conform art. 969 alin. (1)

C. civ., în funcție de modul cum au fost interpretate de către

instanță, ar conduce la anularea hotărârii, în cazul în care

instanța superioară, învestită cu acțiunea în

anulare ar considera că interpretarea

dată de tribunalul arbitral este diferită de a sa, ceea ce

consideră Curtea, excede rațiunii și modului cum este

reglementată în

prezent acțiunea în anulare.

Pe de

altă parte, părțile au fost cele care au supus litigiul

instanței arbitrale (prin clauza compromisorie) asumându-și în acest

fel întreaga procedură aplicabilă arbitrajului, astfel că nu

s-ar putea susține încălcarea dreptului său la un proces

echitabil, sub aspectul soluționării în fond, la toate gradele de

jurisdicție prevăzute de legea internă.

Ca

atare, Curtea, reținând că dispozițiile art. 969 alin. (1)

C.civ. nu cuprind o normă imperativă în sensul art.364 lit. i) din

C.pr. civ., a apreciat acest motiv de anulare ca neîntemeiat.

b) În ce privește argumentele privind

încălcarea dispozițiilor imperative

procedurale referitoare

la administrarea probelor, la dreptul la apărare și

egalitatea armelor (art.358 C.proc. civ., art. 6

din Convenția Europeană a

Drepturilor

Omului), Curtea a apreciat că instanța arbitrală nu a

încălcat aceste

principii ce guvernează arbitrajul, petenta

având posibilitatea solicitării și administrării oricărei

probe, împrejurarea că unele probe au fost admise, iar altele nu au fost

încuviințate, nu conduce de plano la concluzia încălcării

dreptului pârâtei la un proces echitabil și la principiul

egalității armelor, ca element al dreptului său la un proces echitabil.

Este

așa deoarece din încheierile de ședință menționate de

către petentă rezultă dimpotrivă că instanța

arbitrală a respectat întocmai drepturile

procedurale ale pârâtei garantate prin dispozițiile procedurale

evocate în cadrul

acestui motiv de anulare.

În ce privește motivul de anulare referitor la lipsa semnăturilor

arbitrilor, prevăzut de art. 364 lit.g) teza I C.proc.civ., așa cum

rezultă din

practicaua prezentei

sentințe, petenta a renunțat la acesta, constatând că numai

copia ce a fost comunicată acesteia nu cuprinde semnăturile

arbitrilor, în timp ce hotărârea originală din dosarul arbitral

conține aceste semnături, astfel că nu a

mai fost

analizat de către instanță.

Motivul de anulare referitor la lipsa motivelor de fapt și de drept (art.

364 lit. g) teza a II-a C.proc. civ.) este neîntemeiat, deoarece instanța

arbitrală a explicat în considerentele hotărârii care au fost

rațiunile de fapt și de drept care au condus la pronunțarea

soluției. H

otărârea

arbitrală, ca și hotărârea

judecătorească,

trebuie să reprezinte sinteza procedurii arbitrale și a

raționamentelor logico-juridice ale instanței, nicidecum o

analiză detaliată a oricărui document depus la dosar, cu atât

mai mult cu cât aspectele la care se referă petenta, respectiv ,,culpa

contractuală” nu puteau fi stabilite decât de către

instanță, nicidecum de „ Opinia tehnică” ce se susține

că nu ar fi fost analizată de instanță, deoarece aceasta

reprezintă un aspect juridic (de judecată) ce cade în căderea

exclusivă a instanței, expertul sau personalitatea

științifică ce a întocmit opinia în cauză putând oferi

exclusiv lămuriri asupra unor „chestiuni de fapt”, așa cum dispun

dispozițiile art. 201 C.proc. civ.

Așadar,

Curtea a apreciat că sentința arbitrată cuprinde motivele de fapt

și de drept, neexistând obligația pentru instanța arbitrală

de a răspunde punct cu punct la fiecare argument invocat în apărare

de către pârâtă, din modul cum au fost expuse mai sus considerentele

rezultând cu prisosință care au fost motivele ce au stat la baza

pronunțării soluției, ceea ce înseamnă că nu este

incident motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. g) teza a II-a

C.proc. civ.

ce privește lipsa motivării sentinței arbitrale referitoare la

cererea accesorie de obligare a pârâtei la plata unei diferențe de curs

valutar și la pretenția privind dobânda (motiv ce se circumscrie

aceluiași text de lege: art. 364 lit. g) teza a II-a C.proc. civ.), de asemenea,

Curtea a apreciat că acesta este neîntemeiat, în pagina 19 din

sentința arbitrală, la punctul 3.3. instanța motivând

soluția dată acestor cereri accesorii.

Susținerea

în sensul că sumele de plată au fost stabilite în euro, ceea ce

înseamnă că nu se putea datora nici o diferență de curs

valutar, nu a fost primită de vreme ce, chiar dacă valoarea sumelor

de plată era raportată la cursul Euro/leu, întrucât plata se

făcea în lei, dacă între data scadenței și data plății

efective (în cauză, data pronunțării hotărârii) a existat o

diferență de curs care a prejudiciat pe reclamantă, aceasta este

datorată, aspect ce rezultă din motivarea hotărârii arbitrale.

În ce

privește dobânda, instanța a motivat inaplicabilitatea art. 5.3 din

contract care se referă la dobânda „0”, arătând că fiind vorba

de o răspundere întemeiată pe culpă în neplata prețului,

aceasta este purtătoare de dobândă legală, iar nu

comercială.

Aceste

aspecte reprezintă motivarea soluției date de către

instanța arbitrală capetelor de cerere accesorii privind diferența

de curs valutar și dobânda.

4.

Referitor la motivul de anulare decurgând din caracterul ,,inoperant” al

convenției arbitrale [art. 364 lit. b) C.proc. civ.], Curtea a apreciat de

asemenea că acesta este neîntemeiat, din două considerente:

In

primul rând, existența unei clauze prin care părțile stabilesc

că în caz de diferende să încerce soluționarea amiabilă a

litigiului, mai înainte de a se adresa instanței arbitrale, nu are nici o

relevanță asupra caracterului „operant” sau „inoperant” al clauzei

compromisorii, în materie arbitrală neexistând dispoziții cum sunt

cele reglementate de art. 720

1

C.pr. civ.

În al doilea rând, în raport de datele concrete ale

relațiilor derulate între părți, rezultă că acestea au

purtat o corespondență, anterior formulării cererii de

arbitrare, referitoare la modul cum fiecare dintre acestea consideră

că executarea

contractului dintre părți mai produce efecte și

cu privire la natura acestora.

Notificarea

de reziliere a contractului comunicată de însăși pârâtă

reprezintă în

orice caz o dovadă că orice

soluționare amiabilă a aspectelor privind executarea contractului ar

fi exclusă, de vreme ce însăși pârâta consideră că

acesta nu mai este în ființă.

Sub

acest aspect, Curtea a reținut că pârâta avea posibilitatea de a

propune soluționarea amiabilă a litigiului pe parcursul arbitrajului

(care a presupus

curgerea unei perioade

rezonabile de timp), nerezultând din actele și lucrările

dosarului

o atare intenție, astfel că nici existența unei

vătămări ce ar fi fost suferită de aceasta nu poate fi

susținută.

Ca

atare, susținerea petentei în sensul că această clauză

privind „concilierea”, „medierea”, prealabil învestirii instanței

arbitrale ar avea natura unei condiții suspensive pentru operarea clauzei

compromisorii nu poate fi primită pentru argumentele arătate mai sus.

tribunalului arbitral [prevăzut de art. 364 lit. c) din C.pr.civ.] a fost

considerat de asemenea nefondat.

Astfel,

petenta susține că modul de numire a arbitrilor trebuia să fie

cel prevăzut de Regulile de procedură arbitrală adoptate de

Colegiul Curții de

Arbitraj prin

Decizia nr.1/18.04.2008, în vigoare la data încheierii contractului

dintre

părți, și nu cele adoptate ulterior, în vigoare la data

sesizării instanței arbitrale (adoptate la 29.03.2010).

Așa

cum a susținut și intimata prin întâmpinare, regulile de

procedură (inclusiv cele arbitrale) sunt de imediată aplicare,

așa cum stabilesc cu titlu de principiu al aplicării legii de

procedură în timp, dispozițiile reglementate de art. 725 alin. (1)

C.proc. civ.

Părțile

nu au stabilit expres prin clauza compromisorie reguli speciale

de constituire a tribunalului arbitral (nici

măcar printr-o trimitere specială la

Regulile de

procedură ale Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie a României în vigoare la data

încheierii contractului),

pentru ca în

temeiul art. 341 alin. (2) C.proc. civ. să se considere că atare

reguli

derogatorii de la procedura stabilită ce Curtea de Arbitraj

sunt aplicabile, astfel că așa cum reglementează

dispozițiile art. 341 alin. (3) C.proc.civ., se vor aplica regulile

reglementate de tribunalul arbitral.

Astfel, părțile au stabilit ca arbitrajul

să fie încredințat unei instituții de

arbitraj,

respectiv Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României, așa încât, fiind vorba de un

arbitraj

instituționalizat, în lipsa

unor modalități derogatorii în ce privește constituirea

tribunalului

arbitral convenite expres de către părți prin clauza

compromisorie [

conform art. 341 alin. (2)

C.proc. civ.] se aplică regulile stabilite de instituția

organizatoare, astfel că, fiind reguli de procedură, de imediată

aplicare, părțile

sunt nevoite să le respecte pe acestea.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta care a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care a susținut,

în esență, că în privința hotărârii atacate sunt

aplicabile dispozițiile procedurale invocate, aceasta fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Cât

privește motivul de anulare invocat de către recurentă și

prevăzut de art. 364 lit. i) C.proc.civ., relativ la încălcarea

dispozițiilor imperative ale legii, anume faptul că tribunalul

arbitral prin sentința arbitrală dată a încălcat

dispozițiile art.969 C.civ., Curtea de Apel București, în mod

greșit, a considerat dispozițiile art. 969 C.civ. ca nefiind

dispoziții imperative.

Curtea

de Apel București a aplicat în mod greșit art. 364 lit. i)

C.proc.civ., având în vedere că hotărârea sentinței arbitrale se

impune datorită faptului că aceasta încalcă norme imperative de

procedură cu privire la administrarea probelor și cu privire la

dreptul la apărare și la egalitatea armelor.

Curtea

de Apel București, în mod greșit, a considerat că motivul de anulare

prevăzut de art. 364 lit. g) teza a II-a C.proc.civ., relativ la lipsa

motivării sentinței arbitrale cu privire la cererea accesorie de

obligare a pârâtei la plata unei diferențe de curs valutar și la

obligarea noastră plata dobânzii legale, nu este aplicabil în cauză.

Curtea

de Apel București, în mod greșit, a considerat clauza compomisorie

din Contractul de consultanță nr. 4 din 01.07.2008 drept

„operantă”, iar pentru a ajunge la această concluzie eronată,

instanța a omis faptul că dispozițiile   art. 720

1

C.proc.civ. sunt aplicabile și în materie de arbitraj.

Intimata

a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, analizând hotarârea atacată

prin prisma criticilor formulate, a reținut că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

SC O.S.C. SRL si-a întemeiat o parte din criticile

formulate in cadrul acțiunii in anulare pe dispozițiile art. 364 lit.

i) C. proc. Civ.

Deși

încearcă sa justifice admisibilitatea acțiunii in anulare

raportat la dispozițiile limitativ

prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc.Civ., în realitate toate

criticile

exced ipotezei prevăzute de lege.

Astfel,

chiar recurenta, prin acțiunea în anulare formulată, citând

jurisprudența în

materie,

menționează faptul că: „nu se poate cere cercetarea modului in

care tribunalul

arbitral a soluționat fondul pricinii, insa se

poate cerceta daca au fost respectate

condițiile

de forma ale arbitrajului si anume cele privind existenta unei convenții

arbitrale

legale si posibilitatea ca litigiul sa fie soluționat pe

calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la

apărare a părtilor, redactarea hotărârii arbitrale si

respectarea dispozițiilor imperative ale legii si a normelor care asigura

ordinea publica si bunele moravuri.”

Criticile aduse formal de recurenta si încadrate de

aceasta in dispozițiile art. 364

lit. i) C.

proc. civ. vizează următoarele presupuse încălcări:

- tribunalul arbitral nu ar fi luat in considerare

prevederile dintre parti când a

admis

cererea privind plata dobânzii legale si a diferenței de curs valutar;

-  ar fi calificat greșit contractul dintre

parti ca fiind de prestări servicii, iar nu

de mandat.

Aceste

critici nu se încadrează în rigorile art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

recurenta încercând să repună în discuția instanței

chestiuni ce țin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitral a

analizat în fond raporturile dintre părți și probatoriile

administrate, precum și dezlegările date de instanța

arbitrală, situație reținută corect de Curtea de Apel

București.

Sentința pronunțată în prima

instanță este legală si temeinică.

Prima instanță a analizat fiecare dintre

criticile formulate de recurenta prin acțiunea în

anulare,

respingându-le motivat, raportat atât la specificul

acțiunii în anulare, precum și la dezlegările și

probatoriile date de instanța arbitrală prin

hotărârea

pronunțată.

Astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii

arbitrale, instanța arbitrală a analizat pe larg

raporturile

dintre părți și probatoriul vast administrat în cauză,

dosarul arbitral având șase volume având cca. 1.100 pagini.

Petenta

a fost reprezentata la fiecare

termen al

judecații arbitrale, depunând întâmpinare și administrând probatorii.

1 Criticile intemeiate formal pe dispozițiile art.

364 lit. i) C. proc. civ.:

a)  Instanța arbitrală nu ar fi luat în

considerare dispozițiile contractului dintre

părți

în ceea ce privește dobânda.

Această chestiune a fost pentru prima dată

invocată de recurenta cu

ocazia concluziilor puse in fata tribunalului

arbitral. Pana la acel moment petenta nu a contestat niciodată

pretențiile sau modalitatea de calcul, privind dobânda legala si

diferența de curs valutar, pretenții

intemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 9/2000 privind dobânda legala

si pe principiul reparării

integrale

a prejudiciului produs prin neplata la termen a obligațiilor

bănești.

La pag.

19 din sentința arbitrală, tribunalul arbitral analizează

aceasta chestiune și înlătură motivat apărarea B. privind

presupusa incidență în cauză a dispozițiilor art. 5.3. din

contract privind dobânda "0".

Or, faptul că recurenta nu este mulțumită

de motivarea instanței arbitrale, aceasta nu-i

deschide

calea acțiunii în anulare conform art. 364 lit. i) C. proc. civ., în

condițiile în

care modalitatea în care

instanța arbitrală interpretează voința părtilor sau

dacă răspunderea contractuală a B. a fost corect

reținută de către tribunalul arbitral

neîncadrându-se în

ipoteza încălcării

„ordinii

publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii”.

Astfel, cum în mod corect a reținut Curtea de Apel

: „Relațiile contractuale dintre părți fiind guvernate de

principiul libertății de voința vizează

raporturi de drept privat, raporturi juridice in curs si

de la care părțile pot deroga.

Deci,

nerespectarea si interpretarea greșita a prevederilor contractuale

coroborate

cu dispozițiile legale incidente in

materie nu reprezintă o încălcare a normelor de

ordine publică, a bunelor moravuri sau a

dispozițiilor imperative ale legii.” (în acest

sens - I.C.C.J. - Secția Comercială - Decizia

nr.3622/02.12.2008).

Oricum, în realitate, dispozițiile art. 5.3. din

contract trebuie interpretate, în conformitate

cu dispozițiile

art. 969 si 977 C. civ., în sensul că părțile au înțeles

să nu aplice

penalități

contractuale de întârziere pentru neplata la scadență, ceea ce nu

exclude însă aplicarea dobânzilor legale, cum corect a reținut

instanța arbitrală.

Având în vedere toate aceste considerente, nu pot fi

primite criticile recurentei în ceea ce privește dobânzile legale și

diferența de curs valutar, în

principal aceste critici fiind

inadmisibile în cadrul unei acțiuni în anulare.

b) Curtea de Apel ar fi aplicat greșit

dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., in

condițiile

în care instanța arbitrală ar fi încălcat normele procedurale

imperative cu privire la administrarea probelor, dreptul la apărare

și egalitatea armelor.

Astfel cum rezultă din hotărârea

recurată, prima instanță a analizat în detaliu această

chestiune, reținând în mod corect că

tribunalul arbitral a respectat principiile judecații.

În

fața instanței arbitrale recurenta a fost reprezentată prin

consilier juridic la fiecare termen de judecată, neinvocând necesitatea

administrării unor alte probatorii sau

eventuale

inconsistente ale cursului procesual în fața instanței arbitrale.

De fapt, criticile aduse de aceasta nu se înscriu în

ipoteza încălcării dispozițiilor legale

imperative, aprecierile de la lit. a) de mai sus, fiind

valabile în egală măsură.

În ceea ce privește proba testimonială și

proba cu expertiza, p

rin încheierea de ședință din 02.11.2010 s-a

prorogat discutarea necesitații

administrării

probei testimoniale și a expertizei, după interogatoriu, iar p

roba testimonială a fost solicitată

de  B.C., fiind propus în

calitate

de martor dl. Prof. Dr. E.T., verificatorul de proiect al B.

I.; u

lterior, s-a renunțat la aceasta probă

față de vârsta înaintată a d-lui prof. T.

(cca.88 ani),

depunându-se punctul de vedere al acestuia în scris la dosarul cauzei.

Față

de renunțarea la discutarea necesitații administrării probei

testimoniale, neîncuviințată

vreodată de instanță, petenta B., reprezentată

prin

consilier, nu a insistat în proba cu martori.

În ceea

ce privește expertiza construcții solicitate de B., instanța a

considerat că această probă nu

este necesară față de obiectul cererii și specificul

raporturilor dintre părți și a încuviințat depunerea unor

„opinii tehnice” întocmite de

specialiști,

opinii ce au fost prezentate de către ambele părți,

regăsindu-se în

probatoriul administrat de instanța

arbitrală.

Modalitatea în care instanța arbitrală

analizează probatoriile nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art.

364 lit. i) C. p

roc. civ.

364 lit. g) C. proc. civ.

a)   Hotărârea arbitrală nu ar fi

fost semnată de arbitri.

Critica este neserioasa.

Hotărârea este

semnată de arbitrii și îndeplinește toate condițiile de

validitate, fapt ce rezultă din dosarul arbitral și a fost confirmat

de prima instanță.

Faptul ca exemplarul din hotărâre comunicat

recurentei nu este semnat este normal și

nu

constituie vreun viciu. Aceeași este și situația în cazul

hotărârilor judecătorești.

b)  Hotărârea arbitrală nu ar cuprinde

motivele pe care se sprijină.

Și această critică a fost invocată

formal de către recurenta, considerentele privind

inadmisibilitatea

fiind aplicabile.

În

realitate hotărârea arbitrală este amplu motivată, faptul

că soluția adoptată și

argumentele

ce au format opinia instanței nemulțumește petenta nefiind

însă de natura

a-i deschide calea acțiunii în anulare.

Recurenta se cantonează pe problematica

accesoriilor debitului facturat

de

societatea intimată și neachitat, respectiv a dobânzilor legale

și a diferenței de curs

valutar.

În condițiile în care în conformitate cu

dispozițiile contractuale, onorariile erau stabilite în

Euro, aceasta  datora echivalentul în lei al

onorariului la data plății.

Având în vedere faptul că facturile privind

onorariul aferent lunilor octombrie și noiembrie

2008 au fost emise în lei, pentru repararea

integrală a prejudiciului conform art. 1073 C.

Civ.,

în mod corect s-a dispus și admiterea capătului de cerere privind

diferentele de curs valutar.

Totodată,

pentru întârzierile la plata a debitului (echivalentului în lei a 60.000 Euro

la

data plații) petenta datorează

și dobânzi legale până la data achitării efective.

Este indubitabil faptul că diferențele

de curs valutar și dobânzile legale sunt

complementare, acestea nu

se exclud.

364 lit. b) C. proc. civ.

Tribunalul

arbitral ar fi soluționat litigiul  în temeiul  unei

convenții arbitrale inoperante. Recurenta apreciază faptul că în

condițiile în care înainte de proces părțile nu ar fi

încercat negocierea sau medierea conflictului,

convenția arbitrală ar fi neoperantă.

Critica este neîntemeiată.

În

primul rând, încă de la primul termen de judecată în față

instanței arbitrale, la

solicitarea

expresă a instanței, recurenta, prin consilier juridic, a

menționat faptul ca nu

are de

invocat nicio chestiune de natură procedurală privitor la învestirea

tribunalului

arbitral și compunerea completului.

Eventuala

lipsă a negocierii sau a medierii nu se circumscrie ipotezei

prevăzute de art. 364 lit. b) C. proc. civ.

Oricum critica este neîntemeiată, în

condițiile în care părțile au încercat, anterior litigiului

arbitral, soluționarea amiabilă a diferendului,

negociind încheierea unui act de încetare

a contractului, fără

însă o finalizare pozitivă.

Aceasta situație reiese inclusiv din considerentele

sentinței arbitrale, la dosarul

arbitral

fiind depuse înscrisuri din care rezultă aceste demersuri.

Nu în ultimul rând este de menționat faptul că

societatea intimată a formulat impotriva

B. (O.S.) și o

acțiune în insolvență ce a făcut obiectul dosarului

nr. xx635/3/2009 al Tribunalului București,

acțiune respinsă întrucât instanța a apreciat

faptul că petenta B. nu se afla la aceea

dată în incapacitate de plată.

Prin urmare, și această critică este

neîntemeiată, fiind formulată exclusiv formal.

Pentru toate considerentele reținute, conform art.

312 C. proc. civ., s-a

respins recursul declarat de reclamanta SC O.S.C. SRL

(fostă SC B.I. SRL București) prin lichidator judiciar Casa de

Insolvență T. împotriva sentinței comerciale nr. 50 din 9 mai

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția  a

V-a comercială, ca nefondat.