ÎCCJ, decizie (scj.ro #82923)

. Acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale. Natura prevederilor art. 969 C. civ. din perspectiva dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul Index alfabetic: Acțiune în anulare hotărâre arbitrală - motivare hotărâre - pacta sunt servanda C. proc. civ., art. 364 lit. b), g), i) C. civ., art. 969, art. 977 Din economia art. 364 lit. i) din Codul de procedură civilă rezultă faptul că hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare atunci când încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii. Prin urmare, împrejurarea că partea nemulțumită de motivarea instanței arbitrale invocă încălcarea de către instanță a prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ.

nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2106 din 25 aprilie 2012 Notă : În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil Prin sentința arbitrală nr. 9/24.01.2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. x88/2010 a fost admisă acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. xx83/29.11.2010 formulată de reclamanta SC B.C. &M. SRL, împotriva pârâtei SC B. I. SRL și a fost obligată pârâta, către reclamantă, la plata următoarelor sume: 269.631,39 lei c/val facturilor nr. 061/6.11 și 70/3.12.08; 26.823,00 lei diferența de curs valutar, 40.465,00 lei dobânda legală și 60.00C Euro – daune-interese de reziliere prematură.

A mai fost obligată pârâta la plata sumei de 47.214,77 lei, cheltuieli de arbitrare (taxele arbitrale de 39.345,05 lei și onorariul de avocat 7.969,72 lei). Împotriva acestei sentințe s-a formulat acțiune în anulare, petenta considerând că se impune anularea sentinței arbitrale în temeiul art. 364 lit. i), având în vedere împrejurarea că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică și dispoziții imperative ale legii prin prisma faptului că tribunalul arbitral a pronunțat hotărârea prin neluarea în considerare a prevederilor contractului între părți atunci când a decis acordarea sumei de 40.465 lei cu titlu de dobândă legală concomitent cu acordarea sumei de 26.823 lei cu titlu de diferență de curs valutar; de asemenea, tribunalul arbitral a încălcat normele imperative de procedură cu privire la administrarea probelor și cu privire la comunicarea actelor de procedură.

Mai mult, tribunalul arbitral ar fi încălcat principiul pacta sunt servanda atunci când a calificat contractul dintre părți ca fiind „contract de prestări servicii”, și nu „contract de mandat”. Relativ la sentința arbitrală nr. 9/2011 s-a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 364 lit. g) C. proc. civ., având în vedere că (1) sentința comunicată nu cuprinde semnătura arbitrilor, (2) nu este motivată sub aspectul înlăturării probelor administrate de către societate în susținerea întâmpinării depuse si (3) nu cuprinde temeiurile de drept care au stat la baza obligării societății la plata sumelor cuprinse în sentința ce face obiectul prezentei cereri.

S-a susținut că tribunalul arbitral a soluționat litigiul în temeiul unei convenții arbitrale inoperante, astfel că ar fi incident și motivul de nulitate prevăzut de art. 364 lit. b) C.proc.civ., având în vedere contradicțiile existente între pct. 4 din Contract și art. 10 din Condițiile de angajare a serviciilor de management, ținând cont de faptul că nu s-a respectat procedura medierii impusă de contract și ținând cont de faptul că textul contractual pe care tribunalul și-a întemeiat competența nu stabilește instanța arbitrală care va soluționa litigiul. S-a mai susținut că tribunalul arbitral care a soluționat litigiul nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală din Contract, având în vedere faptul că tribunalul arbitral nu s-a constituit în conformitate cu regulile de procedură arbitrală care au fost în vigoare la data semnării prezentului contract, astfel că motivul de nulitate prevăzut de art. 364 lit. c) ar fi incident în cauză.

Prin sentința comercială nr. 50 din 9 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, s-a respins ca nefondată acțiunea în anulare pentru următoarele considerente: 1. Primul motiv de anulare, prevăzut de art. 364 lit. i) din C.proc.civ., bazat pe susținerea pronunțării hotărârii arbitrale cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, aceste dispoziții fiind cele prevăzute de art. 969 C.civ., precum și cele referitoare la administrarea probelor, dreptul la apărare și egalitatea armelor, Curtea de apel a apreciat că este neîntemeiat, plecând de la definiția normei imperative și de la premisa că normele juridice se clasifică după caracterul conduitei prescrise sau, mai precis, după modul cum părțile pot sau nu să deroge de la ele, în norme dispozitive și norme imperative.

În ce privește textul cuprins în art. 969 alin. (1) C. civ. care reglementează: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, consacrat sub denumirea de principiul forței obligatorii a contractului ( pacta sunt servanda ), acesta cuprinde o regulă de drept potrivit căreia actul juridic legal încheiat se impune părților întocmai ca legea, adică acesta este obligatoriu, iar nu facultativ. Aceasta nu înseamnă însă că textul cuprinde o normă juridică imperativă, deoarece formula întrebuințată de legiuitor „au putere de lege” are doar un sens metaforic, întrucât nu se poate pune semnul egalității între lege și contract, fundamentul forței juridice obligatorii a actului juridic fiind reprezentat în fapt, pe de o parte, de necesitatea asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice, iar, pe de altă parte, de imperativul moral al respectării cuvântului dat.

De aceea, ce interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) din C.pr. civ. este dacă norma ce se susține a fi fost încălcată de instanța arbitrală are acest caracter imperativ sau nu. Ceea ce a făcut tribunalul arbitral prin interpretarea contractului și acordarea forței obligatorii acestuia constituie o respectare întocmai a principiului forței obligatorii a contractului, nicidecum o încălcare a acestui principiu. In acest sens, Curtea a considerat că art. 969 alin. (1) din C. civ. nu re natura unei norme imperative din perspectiva art. 364 lit. i) C.prc.civ., acesta reglementează un principiu referitor la forța obligatorie, iar nu facultativă a contractului, care nu se confundă cu norma imperativă care impune o anumită conduită a părții.

De altfel, de la principiul forței obligatorii a contractului există și excepții care nu s-ar putea aplica în cazul unei norme imperative, excepția fiind contra chiar ideii de „imperativ”. Excepțiile de la principiul forței obligatorii privesc situațiile în care efectele actului juridic civil nu se mai produc așa cum au prevăzut părțile la încheierea lui, ci independent de voința lor sau doar a uneia dintre acestea, acestea fiind fie mai restrânse, fie mai întinse decât cele stabilite inițial. Cu privire la aceasta, Curtea a mai reținut că norma imperativă (fie de drept substanțial, fie de drept procesual) ce ar fi trebuit încălcată de instanța arbitrală pentru a fi incident motivul de anulare evocat trebuia să prescrie o anumită conduită (încălcată de părți, dar acceptată de instanță) sau să interzică o anumită conduită (pe care instanța să o fi permis).

Un alt argument în acest sens este și cel potrivit căruia acțiunea în anulare, putând fi exercitată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege (care au natura mai mult a unor motive de nelegalitate), nu ar putea fi extinsă și la alte situații, care privesc, în realitate, temeinicia hotărârii, modul cum au fost interpretate probele, cum s-a procedat la interpretarea clauzelor contractuale etc. Dacă s-ar accepta ideea petentei în sensul că art. 969 alin. (1) C. civ. este o normă imperativă, în sensul art. 364 lit. i) C.proc.

civ., s-ar ajunge la situația ca acțiunea în anulare să aibă natura unei căi de atac de reformare, precum apelul, deoarece litigiile arbitrale izvorăsc din contracte, iar acestea, (toate) având forța juridică obligatorie conform art. 969 alin. (1) C. civ., în funcție de modul cum au fost interpretate de către instanță, ar conduce la anularea hotărârii, în cazul în care instanța superioară, învestită cu acțiunea în anulare ar considera că interpretarea dată de tribunalul arbitral este diferită de a sa, ceea ce consideră Curtea, excede rațiunii și modului cum este reglementată în prezent acțiunea în anulare. Pe de altă parte, părțile au fost cele care au supus litigiul instanței arbitrale (prin clauza compromisorie) asumându-și în acest fel întreaga procedură aplicabilă arbitrajului, astfel că nu s-ar putea susține încălcarea dreptului său la un proces echitabil, sub aspectul soluționării în fond, la toate gradele de jurisdicție prevăzute de legea internă.

Ca atare, Curtea, reținând că dispozițiile art. 969 alin. (1) C.civ. nu cuprind o normă imperativă în sensul art.364 lit. i) din C.pr. civ., a apreciat acest motiv de anulare ca neîntemeiat. b) În ce privește argumentele privind încălcarea dispozițiilor imperative procedurale referitoare la administrarea probelor, la dreptul la apărare și egalitatea armelor (art.358 C.proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), Curtea a apreciat că instanța arbitrală nu a încălcat aceste principii ce guvernează arbitrajul, petenta având posibilitatea solicitării și administrării oricărei probe, împrejurarea că unele probe au fost admise, iar altele nu au fost încuviințate, nu conduce de plano la concluzia încălcării dreptului pârâtei la un proces echitabil și la principiul egalității armelor, ca element al dreptului său la un proces echitabil.

Este așa deoarece din încheierile de ședință menționate de către petentă rezultă dimpotrivă că instanța arbitrală a respectat întocmai drepturile procedurale ale pârâtei garantate prin dispozițiile procedurale evocate în cadrul acestui motiv de anulare. 2. a) În ce privește motivul de anulare referitor la lipsa semnăturilor arbitrilor, prevăzut de art. 364 lit.g) teza I C.proc.civ., așa cum rezultă din practicaua prezentei sentințe, petenta a renunțat la acesta, constatând că numai copia ce a fost comunicată acesteia nu cuprinde semnăturile arbitrilor, în timp ce hotărârea originală din dosarul arbitral conține aceste semnături, astfel că nu a mai fost analizat de către instanță. 2. b) Motivul de anulare referitor la lipsa motivelor de fapt și de drept (art. 364 lit. g) teza a II-a C.proc.

civ.) este neîntemeiat, deoarece instanța arbitrală a explicat în considerentele hotărârii care au fost rațiunile de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției. H otărârea arbitrală, ca și hotărârea judecătorească, trebuie să reprezinte sinteza procedurii arbitrale și a raționamentelor logico-juridice ale instanței, nicidecum o analiză detaliată a oricărui document depus la dosar, cu atât mai mult cu cât aspectele la care se referă petenta, respectiv ,,culpa contractuală” nu puteau fi stabilite decât de către instanță, nicidecum de „ Opinia tehnică” ce se susține că nu ar fi fost analizată de instanță, deoarece aceasta reprezintă un aspect juridic (de judecată) ce cade în căderea exclusivă a instanței, expertul sau personalitatea științifică ce a întocmit opinia în cauză putând oferi exclusiv lămuriri asupra unor „chestiuni de fapt”, așa cum dispun dispozițiile art. 201 C.proc.

civ. Așadar, Curtea a apreciat că sentința arbitrată cuprinde motivele de fapt și de drept, neexistând obligația pentru instanța arbitrală de a răspunde punct cu punct la fiecare argument invocat în apărare de către pârâtă, din modul cum au fost expuse mai sus considerentele rezultând cu prisosință care au fost motivele ce au stat la baza pronunțării soluției, ceea ce înseamnă că nu este incident motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. g) teza a II-a C.proc. civ. 3. În ce privește lipsa motivării sentinței arbitrale referitoare la cererea accesorie de obligare a pârâtei la plata unei diferențe de curs valutar și la pretenția privind dobânda (motiv ce se circumscrie aceluiași text de lege: art. 364 lit. g) teza a II-a C.proc.

civ.), de asemenea, Curtea a apreciat că acesta este neîntemeiat, în pagina 19 din sentința arbitrală, la punctul 3.3. instanța motivând soluția dată acestor cereri accesorii. Susținerea în sensul că sumele de plată au fost stabilite în euro, ceea ce înseamnă că nu se putea datora nici o diferență de curs valutar, nu a fost primită de vreme ce, chiar dacă valoarea sumelor de plată era raportată la cursul Euro/leu, întrucât plata se făcea în lei, dacă între data scadenței și data plății efective (în cauză, data pronunțării hotărârii) a existat o diferență de curs care a prejudiciat pe reclamantă, aceasta este datorată, aspect ce rezultă din motivarea hotărârii arbitrale. În ce privește dobânda, instanța a motivat inaplicabilitatea art. 5.3 din contract care se referă la dobânda „0”, arătând că fiind vorba de o răspundere întemeiată pe culpă în neplata prețului, aceasta este purtătoare de dobândă legală, iar nu comercială.

Aceste aspecte reprezintă motivarea soluției date de către instanța arbitrală capetelor de cerere accesorii privind diferența de curs valutar și dobânda. 4. Referitor la motivul de anulare decurgând din caracterul ,,inoperant” al convenției arbitrale [art. 364 lit. b) C.proc. civ.], Curtea a apreciat de asemenea că acesta este neîntemeiat, din două considerente: In primul rând, existența unei clauze prin care părțile stabilesc că în caz de diferende să încerce soluționarea amiabilă a litigiului, mai înainte de a se adresa instanței arbitrale, nu are nici o relevanță asupra caracterului „operant” sau „inoperant” al clauzei compromisorii, în materie arbitrală neexistând dispoziții cum sunt cele reglementate de art. 720 1 C.pr.

civ. În al doilea rând, în raport de datele concrete ale relațiilor derulate între părți, rezultă că acestea au purtat o corespondență, anterior formulării cererii de arbitrare, referitoare la modul cum fiecare dintre acestea consideră că executarea contractului dintre părți mai produce efecte și cu privire la natura acestora. Notificarea de reziliere a contractului comunicată de însăși pârâtă reprezintă în orice caz o dovadă că orice soluționare amiabilă a aspectelor privind executarea contractului ar fi exclusă, de vreme ce însăși pârâta consideră că acesta nu mai este în ființă. Sub acest aspect, Curtea a reținut că pârâta avea posibilitatea de a propune soluționarea amiabilă a litigiului pe parcursul arbitrajului (care a presupus curgerea unei perioade rezonabile de timp), nerezultând din actele și lucrările dosarului o atare intenție, astfel că nici existența unei vătămări ce ar fi fost suferită de aceasta nu poate fi susținută.

Ca atare, susținerea petentei în sensul că această clauză privind „concilierea”, „medierea”, prealabil învestirii instanței arbitrale ar avea natura unei condiții suspensive pentru operarea clauzei compromisorii nu poate fi primită pentru argumentele arătate mai sus. 5. Motivul de anulare privind nelegala constituire a tribunalului arbitral [prevăzut de art. 364 lit. c) din C.pr.civ.] a fost considerat de asemenea nefondat. Astfel, petenta susține că modul de numire a arbitrilor trebuia să fie cel prevăzut de Regulile de procedură arbitrală adoptate de Colegiul Curții de Arbitraj prin Decizia nr.1/18.04.2008, în vigoare la data încheierii contractului dintre părți, și nu cele adoptate ulterior, în vigoare la data sesizării instanței arbitrale (adoptate la 29.03.2010).

Așa cum a susținut și intimata prin întâmpinare, regulile de procedură (inclusiv cele arbitrale) sunt de imediată aplicare, așa cum stabilesc cu titlu de principiu al aplicării legii de procedură în timp, dispozițiile reglementate de art. 725 alin. (1) C.proc. civ. Părțile nu au stabilit expres prin clauza compromisorie reguli speciale de constituire a tribunalului arbitral (nici măcar printr-o trimitere specială la Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în vigoare la data încheierii contractului), pentru ca în temeiul art. 341 alin. (2) C.proc. civ. să se considere că atare reguli derogatorii de la procedura stabilită ce Curtea de Arbitraj sunt aplicabile, astfel că așa cum reglementează dispozițiile art. 341 alin. (3) C.proc.civ., se vor aplica regulile reglementate de tribunalul arbitral.

Astfel, părțile au stabilit ca arbitrajul să fie încredințat unei instituții de arbitraj, respectiv Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, așa încât, fiind vorba de un arbitraj instituționalizat, în lipsa unor modalități derogatorii în ce privește constituirea tribunalului arbitral convenite expres de către părți prin clauza compromisorie [ conform art. 341 alin. (2) C.proc. civ.] se aplică regulile stabilite de instituția organizatoare, astfel că, fiind reguli de procedură, de imediată aplicare, părțile sunt nevoite să le respecte pe acestea. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și care a susținut, în esență, că în privința hotărârii atacate sunt aplicabile dispozițiile procedurale invocate, aceasta fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Cât privește motivul de anulare invocat de către recurentă și prevăzut de art. 364 lit. i) C.proc.civ., relativ la încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, anume faptul că tribunalul arbitral prin sentința arbitrală dată a încălcat dispozițiile art.969 C.civ., Curtea de Apel București, în mod greșit, a considerat dispozițiile art. 969 C.civ. ca nefiind dispoziții imperative. Curtea de Apel București a aplicat în mod greșit art. 364 lit. i) C.proc.civ., având în vedere că hotărârea sentinței arbitrale se impune datorită faptului că aceasta încalcă norme imperative de procedură cu privire la administrarea probelor și cu privire la dreptul la apărare și la egalitatea armelor.

Curtea de Apel București, în mod greșit, a considerat că motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. g) teza a II-a C.proc.civ., relativ la lipsa motivării sentinței arbitrale cu privire la cererea accesorie de obligare a pârâtei la plata unei diferențe de curs valutar și la obligarea noastră plata dobânzii legale, nu este aplicabil în cauză. Curtea de Apel București, în mod greșit, a considerat clauza compomisorie din Contractul de consultanță nr. 4 din 01.07.2008 drept „operantă”, iar pentru a ajunge la această concluzie eronată, instanța a omis faptul că dispozițiile art. 720 1 C.proc.civ. sunt aplicabile și în materie de arbitraj. Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând hotarârea atacată prin prisma criticilor formulate, a reținut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: SC O.S.C. SRL si-a întemeiat o parte din criticile formulate in cadrul acțiunii in anulare pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. Civ. Deși încearcă sa justifice admisibilitatea acțiunii in anulare raportat la dispozițiile limitativ prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc.Civ., în realitate toate criticile exced ipotezei prevăzute de lege.

Astfel, chiar recurenta, prin acțiunea în anulare formulată, citând jurisprudența în materie, menționează faptul că: „nu se poate cere cercetarea modului in care tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, insa se poate cerceta daca au fost respectate condițiile de forma ale arbitrajului si anume cele privind existenta unei convenții arbitrale legale si posibilitatea ca litigiul sa fie soluționat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare a părtilor, redactarea hotărârii arbitrale si respectarea dispozițiilor imperative ale legii si a normelor care asigura ordinea publica si bunele moravuri.” Criticile aduse formal de recurenta si încadrate de aceasta in dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc.

civ. vizează următoarele presupuse încălcări: - tribunalul arbitral nu ar fi luat in considerare prevederile dintre parti când a admis cererea privind plata dobânzii legale si a diferenței de curs valutar; - ar fi calificat greșit contractul dintre parti ca fiind de prestări servicii, iar nu de mandat. Aceste critici nu se încadrează în rigorile art. 364 lit. i) C. proc. civ., recurenta încercând să repună în discuția instanței chestiuni ce țin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitral a analizat în fond raporturile dintre părți și probatoriile administrate, precum și dezlegările date de instanța arbitrală, situație reținută corect de Curtea de Apel București. Sentința pronunțată în prima instanță este legală si temeinică.

Prima instanță a analizat fiecare dintre criticile formulate de recurenta prin acțiunea în anulare, respingându-le motivat, raportat atât la specificul acțiunii în anulare, precum și la dezlegările și probatoriile date de instanța arbitrală prin hotărârea pronunțată. Astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii arbitrale, instanța arbitrală a analizat pe larg raporturile dintre părți și probatoriul vast administrat în cauză, dosarul arbitral având șase volume având cca. 1.100 pagini. Petenta a fost reprezentata la fiecare termen al judecații arbitrale, depunând întâmpinare și administrând probatorii. 1 Criticile intemeiate formal pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.: a) Instanța arbitrală nu ar fi luat în considerare dispozițiile contractului dintre părți în ceea ce privește dobânda.

Această chestiune a fost pentru prima dată invocată de recurenta cu ocazia concluziilor puse in fata tribunalului arbitral. Pana la acel moment petenta nu a contestat niciodată pretențiile sau modalitatea de calcul, privind dobânda legala si diferența de curs valutar, pretenții intemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 9/2000 privind dobânda legala si pe principiul reparării integrale a prejudiciului produs prin neplata la termen a obligațiilor bănești. La pag. 19 din sentința arbitrală, tribunalul arbitral analizează aceasta chestiune și înlătură motivat apărarea B. privind presupusa incidență în cauză a dispozițiilor art. 5.3. din contract privind dobânda "0". Or, faptul că recurenta nu este mulțumită de motivarea instanței arbitrale, aceasta nu-i deschide calea acțiunii în anulare conform art. 364 lit. i) C. proc.

civ., în condițiile în care modalitatea în care instanța arbitrală interpretează voința părtilor sau dacă răspunderea contractuală a B. a fost corect reținută de către tribunalul arbitral neîncadrându-se în ipoteza încălcării „ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii”. Astfel, cum în mod corect a reținut Curtea de Apel : „Relațiile contractuale dintre părți fiind guvernate de principiul libertății de voința vizează raporturi de drept privat, raporturi juridice in curs si de la care părțile pot deroga. Deci, nerespectarea si interpretarea greșita a prevederilor contractuale coroborate cu dispozițiile legale incidente in materie nu reprezintă o încălcare a normelor de ordine publică, a bunelor moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii.” (în acest sens - I.C.C.J.

- Secția Comercială - Decizia nr.3622/02.12.2008). Oricum, în realitate, dispozițiile art. 5.3. din contract trebuie interpretate, în conformitate cu dispozițiile art. 969 si 977 C. civ., în sensul că părțile au înțeles să nu aplice penalități contractuale de întârziere pentru neplata la scadență, ceea ce nu exclude însă aplicarea dobânzilor legale, cum corect a reținut instanța arbitrală. Având în vedere toate aceste considerente, nu pot fi primite criticile recurentei în ceea ce privește dobânzile legale și diferența de curs valutar, în principal aceste critici fiind inadmisibile în cadrul unei acțiuni în anulare. b) Curtea de Apel ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc.

civ., in condițiile în care instanța arbitrală ar fi încălcat normele procedurale imperative cu privire la administrarea probelor, dreptul la apărare și egalitatea armelor. Astfel cum rezultă din hotărârea recurată, prima instanță a analizat în detaliu această chestiune, reținând în mod corect că tribunalul arbitral a respectat principiile judecații. În fața instanței arbitrale recurenta a fost reprezentată prin consilier juridic la fiecare termen de judecată, neinvocând necesitatea administrării unor alte probatorii sau eventuale inconsistente ale cursului procesual în fața instanței arbitrale. De fapt, criticile aduse de aceasta nu se înscriu în ipoteza încălcării dispozițiilor legale imperative, aprecierile de la lit. a) de mai sus, fiind valabile în egală măsură.

În ceea ce privește proba testimonială și proba cu expertiza, p rin încheierea de ședință din 02.11.2010 s-a prorogat discutarea necesitații administrării probei testimoniale și a expertizei, după interogatoriu, iar p roba testimonială a fost solicitată de B.C., fiind propus în calitate de martor dl. Prof. Dr. E.T., verificatorul de proiect al B. I.; u lterior, s-a renunțat la aceasta probă față de vârsta înaintată a d-lui prof. T. (cca.88 ani), depunându-se punctul de vedere al acestuia în scris la dosarul cauzei. Față de renunțarea la discutarea necesitații administrării probei testimoniale, neîncuviințată vreodată de instanță, petenta B., reprezentată prin consilier, nu a insistat în proba cu martori.

În ceea ce privește expertiza construcții solicitate de B., instanța a considerat că această probă nu este necesară față de obiectul cererii și specificul raporturilor dintre părți și a încuviințat depunerea unor „opinii tehnice” întocmite de specialiști, opinii ce au fost prezentate de către ambele părți, regăsindu-se în probatoriul administrat de instanța arbitrală. Modalitatea în care instanța arbitrală analizează probatoriile nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 364 lit. i) C. p roc. civ. 2. Critici întemeiate formal pe dispozițiile art. 364 lit. g) C. proc. civ. a) Hotărârea arbitrală nu ar fi fost semnată de arbitri. Critica este neserioasa. Hotărârea este semnată de arbitrii și îndeplinește toate condițiile de validitate, fapt ce rezultă din dosarul arbitral și a fost confirmat de prima instanță.

Faptul ca exemplarul din hotărâre comunicat recurentei nu este semnat este normal și nu constituie vreun viciu. Aceeași este și situația în cazul hotărârilor judecătorești. b) Hotărârea arbitrală nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină. Și această critică a fost invocată formal de către recurenta, considerentele privind inadmisibilitatea fiind aplicabile. În realitate hotărârea arbitrală este amplu motivată, faptul că soluția adoptată și argumentele ce au format opinia instanței nemulțumește petenta nefiind însă de natura a-i deschide calea acțiunii în anulare. Recurenta se cantonează pe problematica accesoriilor debitului facturat de societatea intimată și neachitat, respectiv a dobânzilor legale și a diferenței de curs valutar.

În condițiile în care în conformitate cu dispozițiile contractuale, onorariile erau stabilite în Euro, aceasta datora echivalentul în lei al onorariului la data plății. Având în vedere faptul că facturile privind onorariul aferent lunilor octombrie și noiembrie 2008 au fost emise în lei, pentru repararea integrală a prejudiciului conform art. 1073 C. Civ., în mod corect s-a dispus și admiterea capătului de cerere privind diferentele de curs valutar. Totodată, pentru întârzierile la plata a debitului (echivalentului în lei a 60.000 Euro la data plații) petenta datorează și dobânzi legale până la data achitării efective. Este indubitabil faptul că diferențele de curs valutar și dobânzile legale sunt complementare, acestea nu se exclud.

3. Critici intemeiate formal pe dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ. Tribunalul arbitral ar fi soluționat litigiul în temeiul unei convenții arbitrale inoperante. Recurenta apreciază faptul că în condițiile în care înainte de proces părțile nu ar fi încercat negocierea sau medierea conflictului, convenția arbitrală ar fi neoperantă. Critica este neîntemeiată. În primul rând, încă de la primul termen de judecată în față instanței arbitrale, la solicitarea expresă a instanței, recurenta, prin consilier juridic, a menționat faptul ca nu are de invocat nicio chestiune de natură procedurală privitor la învestirea tribunalului arbitral și compunerea completului. Eventuala lipsă a negocierii sau a medierii nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 364 lit. b) C. proc.

civ. Oricum critica este neîntemeiată, în condițiile în care părțile au încercat, anterior litigiului arbitral, soluționarea amiabilă a diferendului, negociind încheierea unui act de încetare a contractului, fără însă o finalizare pozitivă. Aceasta situație reiese inclusiv din considerentele sentinței arbitrale, la dosarul arbitral fiind depuse înscrisuri din care rezultă aceste demersuri. Nu în ultimul rând este de menționat faptul că societatea intimată a formulat impotriva B. (O.S.) și o acțiune în insolvență ce a făcut obiectul dosarului nr. xx635/3/2009 al Tribunalului București, acțiune respinsă întrucât instanța a apreciat faptul că petenta B. nu se afla la aceea dată în incapacitate de plată.

Prin urmare, și această critică este neîntemeiată, fiind formulată exclusiv formal. Pentru toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul declarat de reclamanta SC O.S.C. SRL (fostă SC B.I. SRL București) prin lichidator judiciar Casa de Insolvență T. împotriva sentinței comerciale nr. 50 din 9 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, ca nefondat.