ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 645/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2694/C8/3598 din 17 octombrie 2017 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a declinat competența de soluționare a contestației formulate de SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Național de Artă al României, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Învestit prin declinare de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 6936 din 20 noiembrie 2017, a declinat cauza privind pe reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Național de Artă al României, către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 119 din 16 ianuarie 2018 a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat judecata și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Obiectul contestației îl constituie o achiziție directă realizată de autoritatea publică pârâtă.

"Potrivit art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 (1) Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluții cu o valoare estimată egală sau mai mare decât valorile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele:

a) licitația deschisă;

b) licitația restrânsă;

c) negocierea competitivă;

d) dialogul competitiv;

e) parteneriatul pentru inovare;

f) negocierea fără publicare prealabilă;

g) concursul de soluții;

h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice;

i) procedura simplificată."

Art. 7 alin. (5) din același act normativ prevede că "Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 132.519 RON, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 441.730 RON."

După cum se poate observa, achiziția directă nu este enumerată între procedurile de achiziție pe care le poate aplica o autoritate contractantă iar Legea nr. 98/2016 nu conține prevederi care să impună anumite constrângeri de ordin procedural în derularea unei achiziții directe. Din aceste prevederi legale rezultă că achiziția directă nu reprezintă și nu presupune o procedură de achiziție, autoritatea publică putând să își organizeze în mod liber activitatea în vederea satisfacerii unor nevoi care au un impact financiar scăzut.

Pe de altă parte, Legea nr. 101/2016 prevede, în art. 1 alin. (1) următoarele:

"(1) Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor."

Acest articol trebuie coroborat cu art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 potrivit căruia "(1) Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2).

(2) Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent."

Așadar, în ciuda formulării generale din art. 1 din lege, Consiliul este competent doar cu privire la procedurile de atribuire, așa cum prevede art. 12 alin. (1) din același act normativ, nu cu privire la toate contractele administrative.

De asemenea, din întreaga economie a Legii nr. 101/1996 rezultă că procedura de contestare în fața Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor se referă strict la proceduri de achiziție publică.

Reglementarea procedurii de contestare implică termene care se raportează la actele emise de autoritatea contractantă în cadrul unei proceduri de achiziție, implică acte emise în cadrul unei astfel de proceduri și se raportează la părțile dintr-o astfel de procedură.

În consecință Înalta Curte constată că în cazul unei achiziții directe nu sunt aplicabile prevederile legii speciale respectiv ale Legii nr. 101/2016 ci vor fi incidente normele generale cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, așa cum prevede, de altfel și art. 68 din Legea nr. 101/2016 stipulează că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, și cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare."

Art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din legea nr. 554/2004, prevede că "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice;"

De asemenea, art. 8 alin. (2) din același act normativ prevede că "(2)Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului".

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale/.../".

În cauză, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 privitor la soluționarea contestațiilor, competența materială aparține Tribunalului, secția contencios administrativ de la sediul autorității contractante.

Ținând cont de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la natura litigiului, tipul de autoritate emitentă a actului atacat și sediul acesteia, Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal are competența materială privind soluționarea cauzei.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL și pe pârâtul Muzeul Național de Artă al României, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM