ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4148/2003

Ședința publică de la 21 octombrie 2003 Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la 21 mai 2001 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, contestatoarea I.M. a contestat „comunicarea” nr. 1342 din 23 aprilie 2001 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă și a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (APAPS) anularea măsurii desfacerii contractului de muncă, reîncadrarea în vechiul loc de muncă și plata despăgubirilor pe perioada îndepărtării din muncă. În motivarea acțiunii contestatoarea a invocat nemotivarea măsurii, fiind indicat în mod generic art. 130 din C. mun.

fără să se specifice care din literele de la „a” la „l” în cazul art. 130 alin. (1) și care din lit. e), i) sau k), în cazul art. 130 alin. (2) se referă. Pe parcursul cauzei s-a arătat că măsura este ilegală deoarece în urma indisponibilizării a fost înlăturată contestatoarea care a avut rezultate profesionale bune, dar au fost păstrate persoane cu penalizări în desfășurarea activității profesionale, mai mult de atât, după această măsură, au fost încadrate în muncă alte 2 persoane. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 993/19 iulie 2001a admis contestația, a constatat nulitatea absolută a deciziei de desfacere a contractului de muncă și a dispus reintegrarea contestatoarei în muncă în aceeași funcție și pe același post, cu obligarea intimatei la plata despăgubirilor bănești cuvenite până la încadrarea efectivă a acesteia.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că I.M., a fost angajata intimatei APAPS în funcția de economist. La 23 aprilie 2001 intimata i-a comunicat cu nr. 1342 contestatoarei că i se desface contractul de muncă, comunicare despre care intimata a confirmat că reprezintă decizie de desfacere a contractului de muncă. S-a reținut că nu s-a menționat temeiul legal prevăzut de C. mun. pentru desfacerea contractului de muncă motiv care atrage nulitatea absolută a măsurii. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 3219 din 26 noiembrie 2001 a respins ca nefondat recursul intimatei care a invocat greșita admitere a excepției nulității absolute a măsurii deoarece în cauză au fost respectate dispozițiile art. 134 C. mun., prin aceea că ordinul nr. 80 din 19 aprilie 2001 reprezintă o dispoziție scrisă motivată în fapt și în drept care a fost comunicată contestatoarei.

S-a mai invocat că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor administrate privind reducerea de personal. Pentru a pronunța această soluție curtea de apel a reținut că în speță contractul de muncă al petentei a fost desfăcut în baza art. 78 lit. c) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate fără respectarea dispozițiilor art. 134 din C. mun. Cât privește motivul doi de recurs acesta a fost considerat de asemenea neîntemeiat de vreme ce instanța a soluționat cauza pe excepție deci corect nu a procedat la analizarea fondului problemei. Împotriva celor două soluții a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și art. 330 pct. 2 din C. proc.

civ. Cele două hotărâri au fost considerate ca fiind pronunțate cu încălcarea esențială a legii, fiind totodată și vădit netemeinice, în esență pentru următoarele motive. Desfacerea contractului de muncă s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 134 C. mun., motivul ce a stat la baza măsurii, temeiul desfacerii și organul de la care emană dispoziția fiind comunicată în scris petentei și, ca urmare, în mod greșit instanțele au soluționat cauza pe excepție care nu are suport probator. Petiționara intimată a depus la dosar o întâmpinare însoțită de o corespondență purtată cu APAPS, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție prin care a solicitat să i se remită o copie de pe memoriul care a declanșat recursul în anulare.

În realitate, susține petiționara, un asemenea memoriu nu există și, ca urmare, a invocat nulitatea recursului, în temeiul art. 330 3 C. proc. civ. În sprijinul celor susținute a mai arătat că a încasat deja despăgubirile la care a fost obligată intimata care de altfel nu a formulat nici o cerere. Recursul în anulare este întemeiat și pe cale de consecință se va dmite pentru considerentele următoare. Petiționara a contestat „Comunicarea” nr. 1342 din 23 aprilie 2001 prin care i s-a adus la cunoștință că „în aplicarea prevederilor Ordinului nr. 80/19 aprilie 2001, al Președintelui Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, privind aducerea la îndeplinire a Hotărării 1 din 17 aprilie 2001 luată de Conducerea Operativă pentru organizarea instituției cu consecința desființării unor posturi; în temeiul art. 78 lit. c) din contractul colectiv de muncă modificat și completat în continuare ca act adițional înregistrat la D.G.

M.S.S. sub nr. 297/19 martie 2001, contractul individual de muncă al contestatoarei încetează fără preaviz la 24 aprilie 2001. Prin același document i se mai face cunoscut că „potrivit art. 130 alin. (2) C. mun.” are dreptul la „o îndemnizație egală cu salariul de bază pe o jumătate de lună”. Comunicarea indică și calea de atac, a contestației, locul depunerii, Judecătoria sector 3 București și termenul, de 30 zile de la luarea la cunoștință. C. mun. impune prin art. 134 alin. (1) ca măsura desfacerii contractului de muncă să se stabilească prin dispoziția scrisă a conducerii unității cu indicarea motivelor, prevederilor legale pe care se întemeiază a termenelor precum și a organelor la care măsura luată se poate ataca.

Alin. (2) al aceluiași articol impune unității obligația de a comunica dispoziția, în scris. Prevederile textului mai sus citat au ca scop încunoștiințarea persoanei angajată de măsura unilaterală luată de unitate și de a-i asigura angajatului realizarea dreptului la apărare. Documentul care i-a fost comunicat petiționarei cu nr. 1342 din 23 aprilie 2001 întrunește cerințele impuse de art. 134 C. mun. Astfel, petiționara este încunoștiințată în scris – prin adresa 1342/2001 – că s-a emis un ordin nr. 480/19 aprilie 2001 al Președintelui APAPS pentru realizarea unei Hotărâri nr.1/2001 pentru organizarea instituției prin care s-a dispus desființarea unor posturi și, ca urmare a acestei situații contractul său individual de muncă încetează fără preaviz din 24.IV.2001.

Prin același document petiționarei i se comunică drepturile de care poate beneficia în temeiul art. 130 alin. (2) C. mun. precum și de posibilitatea de a ataca această măsură, cu contestație, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință la Judecătoria sectorului 3 București. Prin acest înscris petiționara a luat cunoștință de toate elementele necesare – conform prevederilor legale în materie – să afle și să înțeleagă că i s-a desfăcut contractul de muncă urmare ordinului nr. 80/2001 pentru desființarea unor posturi ca efect al reorganizării instituției, situație indicată textual în adresa de la fila 4 din dosarul de fond. Măsura desfacerii, ordinul 80/2001 conține și temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă art. 130 lit. a) [în alin. (3)] conform înscrisului aflat la dosarul de fond.

Ca urmare, în mod greșit instanțele au soluționat cauza pe excepția nulității absolute a măsurii desfacerii contractului de muncă, din probele administrate în cauză rezultând fără îndoială că intimata a respectat condițiile impuse de art. 134 C. mun. privind comunicarea acestei măsuri în toate elementele impuse de textul de lege. Cât privește susținerea din întâmpinarea petiționarei în sensul că recursul în anulare este nul pentru că nu există memoriul care a declanșat acest recurs, urmează a se constata că potrivit art. 330 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție din oficiu sau la cererea Ministerului Justiției poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile judecătorești irevocabile, pentru patru motive expres prevăzute în text.

Art. 330 3 C. proc. civ. invocat de petiționară în susținerea nulității recursului în anulare, textual prevede că: „(1) La judecarea și soluționarea recursului în anulare se aplică în mod corespunzător dispozițiile privitoare la recurs, (2) judecarea recursului în anulare se face de urgență și cu precădere cu participarea procurorului care expune motivele acestui recurs și pune concluzii”. Pe cale de consecință nulitățile recursului în anulare sunt cele prevăzute și pentru recursul obișnuit, indicate de art. 306 alin. (1) recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal. Nulitatea prev. de art. 302 alin. (1) C. proc. civ. nu operează în cazul recursului în anulare care se depune la Curtea Supremă de Justiție conform art. 330 C. proc.

civ. Se constată așadar că recursul în anulare este declarat legal în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., este motivat și semnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și susținute prin concluzii orale de procurorul de ședință atât la termenul intermediar din 1 aprilie 2003 cât și la termenul judecății recursului în anulare, 7 octombrie 2003. Ca urmare pentru motivele expuse instanța urmează a admite recursul în anulare și pe cale de consecință va casa sentința tribunalului și decizia curții de apel urmând a trimite cauza spre judecare în fond, Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 993 din 19 iulie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și deciziei civile nr. 3219 din 26 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează ambele hotărâri, trimite cauza pentru judecarea în fond la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.