ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1847/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Harghita Miercurea Ciuc, prin sentința

civilă nr. 409 din 18 mai 2000, a admis acțiunea introdusă de B.C.R. SA,

sucursala județeană Harghita, împotriva pârâților G.L., M.L. și SC L. SRL, pe

care i-a obligat, în solidar, la plata sumei de 408.307.000 lei, compusă din 143.600.000

lei credit nerambursat și 264.707.000 lei dobânzi, au fost menținute măsurile

asigurătorii dispuse prin încheierea nr. 2 din 15 martie 2000.

S-a reținut că pârâții persoane fizice sunt

administratorii pârâtei a III-a față de care se află în derulare procedura de

faliment, ce formează obiectul dosarului 2568/1998 a Tribunalului Harghita,

unde s-a stabilit, prin încheierea nr. 13 din 25 august 1999, că

administratorii se fac vinovați de neglijență în conducerea societății și

administrarea patrimoniului acesteia, motiv pentru care s-a hotărât trecerea în

faza procedurii falimentului și revocarea dreptului administratorilor de a mai

conduce societatea.

Cu aceste precizări, instanța a mai reținut că, prin

contractele nr. 17 și 18 din 25 ianuarie 1996, societatea pârâtă a beneficiat

de la reclamantă de un credit din care suma de 143.600.000 lei a rămas

nerambursată, la care se adaugă dobânda în sumă de 264.707.000 lei, astfel că,

în cauză, operează dispozițiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, motiv

pentru care s-a admis acțiunea.

Apelul declarat numai de pârâtul G.L. a fost admis de

Curtea de Apel Târgu Mureș, care, prin decizia 13 din 15 ianuarie 2001, a

schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea ca rămasă fără

obiect.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut

că potrivit art. 124 alin. (1) și art. 125 din Legea nr. 64/1995, în cadrul

procedurii prevăzută de acest act normativ, se poate angaja răspunderea

personală a membrilor organelor de conducere ale debitorului, cu condiția ca

această procedură să fie deschisă, altfel, plățile prevăzute de art. 125 din

lege nu se pot efectua din moment ce, conform art. 122, judecătorul sindic,

administratorul, lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt

descărcate de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura

reglementată de Legea nr. 64/1995.

Transpunând interpretarea textelor invocate la cauza

de față, instanța a considerat că din moment ce, prin încheierea civilă nr. 651

din 18 septembrie 2000 definitivă și irevocabilă, Tribunalul Harghita (dosar

2568/1998) a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC L. SRL ai

cărei administratori sunt pârâții persoane fizice, angajarea răspunderii civile

a acestora a rămas fără obiect, neputându-se face plăți valabile din averea

debitorului.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs

reclamanta B.C.R., sucursala județeană Harghita, invocând motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, s-a susținut, în

esență, că printr-o interpretare eronată a prevederilor Legii nr. 64/1995 (art.

122, 125, 127 și 124) s-a încălcat legea și s-a ajuns la o hotărâre greșită

atât cu privire la răspunderea administratorilor societății, desemnați prin

actul constitutiv al acesteia, a existenței debitorului ca entitate

juridico-organizatorică și după închiderea procedurii față de debitorul falit,

sumele depuse putând forma obiectul unor operațiuni de încasare și plăți prin

contul curent deschis la societatea bancară.

Se mai susține de recurentă că instanța a ignorat

dispozițiile art. 127 din Legea nr. 64/1995, care reglementează expres

modalitatea de punere în executare silită a titlului obținut ca efect al art.

124 alin. (1) din aceeași lege, și anume, potrivit Codului de procedură civilă

și nu a procedurii speciale, prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Mai mult, recurenta arată că prin încheierea 651/2000

judecătorul sindic nu s-a limitat la închiderea procedurii de faliment, ci a

dispus sesizarea Tribunalului Harghita pentru stabilirea răspunderii

administratorilor în condițiile art. 124 din Legea 64/1995, măsură interpretată

greșit de instanța de apel, ceea ce a avut drept consecință o soluție nelegală.

Recursul este fondat.

Verificându-se motivul de casare invocat, se constată

întemeiat, decizia din apel fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, respectiv a Legii nr. 64/1995.

Atunci când a fost analizat apelul declarat exclusiv

de pârâtul G.L., s-au omis situații de fapt de esență, cu efecte juridice

privind obiectul acțiunii.

Astfel, prealabil cererii de față, reclamanta

creditoare, care avea titlu executoriu (contractele 17 și 18/1996) împotriva

pârâților, s-a adresat Tribunalului Harghita pentru declararea falimentului

debitoarei SC L. SRL, cerere rezolvată prin încheierea civilă 13 din 25 august

1999, în sensul că s-a dispus trecerea la faza procedurii falimentului și

ridicarea dreptului administratorilor debitoarei (pârâții de acum) de a mai

conduce societatea.

Așa s-a ajuns ca, la data de 26 ianuarie 2000, în temeiul

art. 124 din Legea nr. 64/1995, reclamanta creditoare să sesizeze instanța de

judecată pentru obligarea solidară a pârâților administratori la plata

împrumutului luat de societatea debitoare și nerestituit.

Aceste aspecte, ținând de situația de fapt, trebuiau

avute în vedere de instanța de apel la analiza textelor din Legea nr. 64/1995

invocate în justificarea soluției.

Pentru că, ulterior pronunțării sentinței 409 din

dosarul de față, prin încheierea 651din 19 septembrie 2000, s-a dispus

închiderea procedurii falimentului debitoarei, instanța de apel a considerat că

nu operează în cauză dispozițiile art. 125 alin. (1) din Legea nr. 64/1995,

avându-se în vedere prevederile art. 122 din aceeași lege.

Concluzia instanței de apel este greșită pentru că s-a

făcut o confuzie între calitatea persoanelor la care se referă textul enunțat

și calitatea pârâtelor persoane fizice din dosar.

O simplă lectură a art. 122 din Legea 64/1995 relevă,

fără dubiu, că legea se referă la descărcarea de îndatoriri și responsabilități

a administratorilor desemnați în cadrul procedurii falimentului și nu față de

administratorii societății comerciale desemnați prin actul constitutiv, cum

este cazul pârâților.

Așa cum s-a arătat, față de pârâți, în calitatea lor

de administratori ai debitoarei, era stabilită culpa în conducerea activității

acesteia, iar în dispozitivul încheierii 631/2000 se menționează expres că

măsura luată față de debitoare este fără descărcarea acesteia de obligațiile

vis-a-vis de creditori, înaintându-se cererea către Tribunalul Harghita în

vederea stabilirii răspunderii administratorilor debitoarei, respectiv a

pârâților.

Este și logic ca iertarea de datorie, prin închiderea

procedurii falimentului, să aibă în vedere exclusiv pe debitoare, avându-se în

vedere considerentele încheierii în acest sens și precizarea că astfel, să se

facă aplicarea art. 124 din Legea nr. 64/1995 în vederea stabilirii răspunderii

administratorilor ceea ce se și făcuse de către creditoare.

Tot ca o consecință a interpretării greșite a dispozițiilor

art. 122 din Legea nr. 64/1995, s-a ajuns și la concluzia, de asemenea, greșită

că angajarea răspunderii administratorilor societății a rămas fără obiect,

neputându-se face plăți valabile în condițiile art. 125 din Legea nr. 64/1995

pentru că, așa cum se arată și în recurs, ca entitate juridico-organizatorică

nu dispare, sumele depuse putând forma obiectul unor operațiuni de încasări și

plăți prin contul curent deschis la societatea bancară.

Făcând o interpretare greșită a textelor la care s-a

referit, instanța de apel a omis să verifice și dispozițiile art. 124 din legea

care reglementează punerea în executare a titlului executoriu obținut ca efect

al art. 124 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 (cazul de față, sentința 409/2000)

și anume, potrivit Codului de procedură civilă, și nu procedurii speciale a

Legii nr. 64/1995, situație în care invocarea art. 108 din Legea nr. 64/1995 nu

are relevanță juridică.

Pentru toate aceste considerente, urmează a se admite

recursul și a se modifica decizia, în sensul respingerii apelului declarat de

pârâtul G.L., menținându-se hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta B.C.R.,

sucursala județeană Harghita, Miercurea Ciuc, împotriva deciziei nr. 13 din 15

ianuarie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș, pe care o modifică în sensul că

respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul G.L. împotriva sentinței

civile nr. 409 din 18 mai 2000 a Tribunalului Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.