ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1376 din 31 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul R.E., și a constatat calitatea de colaborator al Securității a pârâtului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Pârâtul a fost recrutat în 20 august 1980, primind numele conspirativ „P.S.” și semnând angajamentul de a sprijini organele de securitate „în activitatea pe care o desfășoară pentru prevenirea, descoperirea și lichidarea infracțiunilor îndreptate împotriva securității statului pentru combaterea oricăror manifestări care afectează interesele orânduirii socialiste”.

La data de 03 februarie 1982, pârâtul a scris și semnat nota de informare prin care arată că a stat de vorbă cu C.P., care i-a spus că „cei de la CAP sunt niște mincinoși și escroci că nu le-a mai dat cantitatea de porumb promisă. El spunea că era mai bine când aveam pământurile noastre și am făcut rău când m-am înscris în CAP”; „Lui îi pare rău că a îmbătrânit dar o să vină vremuri și mai grele și că o să se întâmple și la noi în țară ca în alte țări, ca Polonia”. Arată prima instanță că, în nota raport consemnată de ofițerul de securitate la 12 august 1982, pârâtul informează că L.G. i s-a plâns de regimul prescris de medic afirmând ca „destul ne-a pus statul la regim alimentar” iar „în continuare a adus injurii la adresa organelor locale ale puterii de stat care nu fac nimic pentru comună”.

Reține instanța de fond că exprimarea formală a adeziunii de sprijin a organelor de securitate prin semnarea angajamentului, coroborată cu furnizarea informațiilor sus menționate, având ca urmare îngrădirea drepturilor fundamentale la liberă exprimare, la viață privată, respectiv libertatea gândirii, conștiinței, formează conținutul noțiunii de colaborare cu Securitatea, în sensul prevederilor art.2 lit. b) teza I-a din O.U.G. nr. 24/2008.

Manifestarea nemulțumirii cu privire la modul de organizare a asocierii in CAP și exprimarea ideii că o să se întâmple și în România ca în Polonia (dezvoltarea opoziției anticomuniste sub conducerea lui L.W., greve, revolte anticomuniste), respectiv injuriile aduse „organelor locale ale puterii de stat” constituie, în aprecierea instanței de fond, atitudini potrivnice regimului totalitar comunist iar denunțarea acestei atitudini vizează, în mod neechivoc, îngrădirea dreptului la liberă exprimare a persoanelor denunțate, ducând la îngrădirea dreptului la viață privată a acestora. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul.

În motivarea recursului, pârâtul a reiterat apărările invocate în fața instanței de fond, susținând, în esență, că instanța de fond nu a analizat condițiile în care a fost semnat angajamentul cu Securitatea și că a interpretat „conținutul informațiilor furnizate” și noțiunea de „colaborator al securității” în mod subiectiv și neconform cu realitatea. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 2 lit. b) teza I-a din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, „colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”. Rezultă din textul legal citat, că este suficient ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, condiție care, în cauza de față, este satisfăcută pe deplin.

Astfel, așa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, informațiile furnizate de recurentul-pârât s-au referit explicit la manifestarea de către persoanele vizate a nemulțumirii lor cu privire la modul de organizare a asocierii în CAP și a ideii că, la fel ca în Polonia, și în România o să urmeze acțiuni manifeste de opoziție împotriva regimului comunist, precum și la injuriile aduse „organelor locale ale puterii de stat”. Or, toate aceste manifestări ale persoanelor la care se referă informațiile furnizate de recurent, constituie, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, atitudini potrivnice regimului totalitar comunist iar denunțarea lor vizează, în mod evident și implicit, îngrădirea dreptului la liberă exprimare a persoanelor denunțate, ceea ce satisface condiția prevăzută de lege.

Nu poate fi reținută critica recurentului referitoare la condițiile în care acesta ar fi semnat angajamentul, întrucât, pe de o parte, situațiile invocate nu au fost dovedite și, pe de altă parte, acestea nu se încadrează în cele prevăzute de textul art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, potrivit cărora „ Persoana care a furnizat informații (…) în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții” ( teza a II-a ) și „Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe” ( teza a III-a ). Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul R.E. împotriva sentinței nr. 1376 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.