ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1376 din 31 martie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu

cu pârâtul R.E., și a constatat calitatea de colaborator al Securității a

pârâtului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Pârâtul a fost recrutat în 20 august

1980, primind numele conspirativ „P.S.” și semnând angajamentul de a sprijini

organele de securitate „în activitatea pe care o desfășoară pentru prevenirea,

descoperirea și lichidarea infracțiunilor îndreptate împotriva securității

statului pentru combaterea oricăror manifestări care afectează interesele

orânduirii socialiste”.

La data de 03 februarie 1982,

pârâtul a scris și semnat nota de informare prin care arată că a stat de vorbă

cu C.P., care i-a spus că „cei de la CAP sunt niște mincinoși și escroci că nu

le-a mai dat cantitatea de porumb promisă. El spunea că era mai bine când aveam

pământurile noastre și am făcut rău când m-am înscris în CAP”; „Lui îi pare rău

că a îmbătrânit dar o să vină vremuri și mai grele și că o să se întâmple și la

noi în țară ca în alte țări, ca Polonia”.

Arată prima instanță că, în nota

raport consemnată de ofițerul de securitate la 12 august 1982, pârâtul

informează că L.G. i s-a plâns de regimul prescris de medic afirmând ca „destul

ne-a pus statul la regim alimentar” iar „în continuare a adus injurii la adresa

organelor locale ale puterii de stat care nu fac nimic pentru comună”.

Reține instanța de fond că exprimarea

formală a adeziunii de sprijin a organelor de securitate prin semnarea

angajamentului, coroborată cu furnizarea informațiilor sus menționate, având ca

urmare îngrădirea drepturilor fundamentale la liberă exprimare, la viață

privată, respectiv libertatea gândirii, conștiinței, formează conținutul

noțiunii de colaborare cu Securitatea, în sensul prevederilor art.2 lit. b)

teza I-a din O.U.G. nr. 24/2008.

Manifestarea nemulțumirii cu privire

la modul de organizare a asocierii in CAP și exprimarea ideii că o să se întâmple și

în România ca în Polonia (dezvoltarea opoziției anticomuniste sub conducerea

lui L.W., greve, revolte anticomuniste), respectiv injuriile aduse „organelor

locale ale puterii de stat” constituie, în aprecierea instanței de fond, atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist iar denunțarea acestei atitudini

vizează, în mod neechivoc, îngrădirea dreptului la liberă exprimare a

persoanelor denunțate, ducând la îngrădirea dreptului la viață privată a

acestora.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul.

În motivarea recursului, pârâtul a

reiterat apărările invocate în fața instanței de fond, susținând, în esență, că

instanța de fond nu a analizat condițiile în care a fost semnat angajamentul cu

Securitatea și că a interpretat „conținutul informațiilor furnizate” și

noțiunea de „colaborator al securității” în mod subiectiv și neconform cu

realitatea.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 2 lit. b) teza I-a din

O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, „colaborator al Securității este persoana care a furnizat

informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări

verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Rezultă din textul legal citat, că

este suficient ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, condiție care, în cauza de față, este

satisfăcută pe deplin.

Astfel, așa cum rezultă din actele

aflate la dosarul cauzei, informațiile furnizate de recurentul-pârât s-au

referit explicit la manifestarea de către persoanele vizate a nemulțumirii lor cu

privire la modul de organizare a asocierii în CAP și a ideii că, la

fel ca în Polonia, și în România o să urmeze acțiuni manifeste de opoziție

împotriva regimului comunist, precum și la injuriile aduse „organelor locale

ale puterii de stat”.

Or, toate aceste manifestări ale

persoanelor la care se referă informațiile furnizate de recurent, constituie,

cum în mod corect a reținut și instanța de fond, atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist iar denunțarea lor vizează, în mod evident și implicit,

îngrădirea dreptului la liberă exprimare a persoanelor denunțate, ceea ce

satisface condiția prevăzută de lege.

Nu poate fi reținută critica

recurentului referitoare la condițiile în care acesta ar fi semnat

angajamentul, întrucât, pe de o parte, situațiile invocate nu au fost dovedite

și, pe de altă parte, acestea nu se încadrează în cele prevăzute de textul art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora „

Persoana

care a furnizat informații (…) în timpul anchetei și procesului, în stare de

libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza

pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este

considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții” (

teza

a II-a

) și „Persoanele care, la data colaborării cu

Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta

definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe” (

teza a III-a

).

Pentru considerentele arătate, constatându-se

că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor legale aplicabile o

interpretare corectă, în raport cu situația de fapt dovedită, recursul va fi

respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

R.E. împotriva sentinței nr. 1376 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 ianuarie 2010.