ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4379/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4379/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 2 octombrie 2000 reclamanta S.C. I. SA Câmpina a chemat în judecată pe pârâții N.L. și G.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească răspunderea civilă a acestora pentru daune aduse reclamantei și să fie obligați, în solidar, la plata sumei de 836.168.612 lei reprezentând prejudiciu creat prin gestionarea defectuoasă a patrimoniului societății. În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că pârâtul N.L. a fost numit Președinte al consiliului de administrație și Director conform contractului de muncă din 3 decembrie 1997, iar pârâtul G.A. a fost numit Director economic, însărcinat să exercite control financiar preventiv, potrivit contractului de muncă din 2 decembrie 1997. În funcțiile încredințate, cei doi pârâți au încheiat, în numele societății reclamante, trei contracte de furnizare cu S.C.
R.P. S.A. București, S.C. T. S.A. Tîrgoviște și S.C. I.S. S.R.L. Constanța prin care au livrat o serie de materiale electrotehnice produse de reclamantă, iar în toate cele trei cazuri societățile beneficiare nu au achitat contravaloarea mărfurilor livrate. A susținut reclamanta că toate cele trei contracte au fost semnate de pârâți, fără ca ei să verifice bonitatea și solvabilitatea firmelor, fără a solicita garanții pentru plata prețului mărfurilor livrate și cu toate că livrările de produse s-au făcut succesiv, la diverse date, pârâții nu au urmărit încasarea prețului pe măsura livrării mărfurilor, pentru a fi stopată furnizarea în momentul constatării că beneficiarii sunt răi platnici. În ședința publică din 10 ianuarie 2001, la cererea celor doi pârâți, au fost introduși în cauză de Tribunalul Prahova și numiții C.M.
și M.G., ceilalți doi administratori ai societății, fără ca societatea reclamantă, titulară a acțiunii, să fi formulat o cerere scrisă sau să i se fi pus în discuție măsura luată. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 34 din 27 februarie 2001, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții N.L. și G.A. și a respins acțiunea reclamantei față de acești pârâți în temeiul excepției. Aceeași instanță, a constatat că pârâții C.M. și M.G. nu au calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea față de aceștia în temeiul unui atare considerent. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de reclamanta S.C. I. S.A. Câmpina și de pârâții N.L.
și G.A. au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 92 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Pentru a hotărî astfel instanțele au reținut și motivat că, prin hotărâri definitive și irevocabile, cele trei societăți beneficiare ale mărfurilor livrate au fost obligate la suma totală de 836.168.612 lei reprezentând contravaloare produse și penalități de întârziere, astfel că reclamanta nu-și mai poate constitui un alt titlu pentru același debit, chiar dacă una dintre societățile debitoare este insolvabilă. Pe de altă parte, aceeași sumă de 836.168.612 lei a fost imputată de reclamantă pârâților N.L. și G.A., ambele decizii de imputare fiind însă anulate prin hotărâri irevocabile ale instanțelor judecătorești.
Cu referire la pârâții C.M. și M.G. s-a hotărât că aceștia nu au calitate procesuală pasivă, deoarece, conform art. 150 din Legea nr. 31/1990, numai adunarea generală a asociaților este aceea care decide împotriva căror administratori se pornește acțiunea în răspundere pentru prejudicii aduse societății. Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal au declarat recurs reclamanta S.C. I. S.A. Câmpina și pârâtul N.L. În motivarea recursului reclamanta a susținut următoarele motive de casare: pârâților N.L.
și G.A.ca administratori ai societății, în calitate de mandatari ai acesteia, li se aplică atât normele generale ale mandatului de drept comun cât și a mandatului comercial, astfel că litigiul trebuia judecat de instanțele comerciale, iar nu de cele civile; întrucât societățile debitoare nu dispun de bani pentru achitarea debitului și nu dețin bunuri pentru valorificare, reclamanta fiind în imposibilitate de executare a titlurilor executorii, se impunea a fi antrenată răspunderea primilor doi pârâți; existența unor titluri executorii pentru debitul creat de pârâți, nu exclude răspunderea acestora pentru prejudiciile cauzate reclamantei. În dezvoltarea recursului pârâtul N.L. critică soluția adoptată în cauză referitoare la lipsa calității procesuale active a celorlalți doi administratori C.M.
și M.G. Cu privire la recursul reclamantei, constată următoarele: Din înscrisurile aflate la dosarul de fond rezultă că între recurenta-reclamantă și pârâtul N.L. s-a încheiat un contract de muncă ce a fost înregistrat sub nr. 216.201 din 3 decembrie 1997 la Direcția de Muncă și Ocrotiri Sociale a Județului Prahova. Din înscrisul aflat la același dosar se constată că între recurenta-reclamantă și pârâtul G.A.(A.) s-a încheiat, de asemenea, un contract de muncă înregistrat la Direcția de Muncă și Ocrotiri Sociale a Județului Prahova sub nr. 216.202 din 3 decembrie 1997. Ambele acte juridice cuprind clauze referitoare la drepturile și obligațiile angajatorului și ale angajatului, precum și la răspunderile părților contractante.
Tocmai în considerarea raporturilor juridice de muncă ce au avut ca izvor cele două contracte, societatea reclamantă a imputat, prin deciziile nr. 26/10 noiembrie 1998 și nr.28/9 decembrie 1998 sumele de bani ce fac obiect al acțiunii în daune din prezentul litigiu, în considerentele deciziilor de imputare reclamanta făcând referire și la atribuțiile de serviciu defectuos îndeplinite de cei doi pârâți. Cu alte cuvinte, ceea ce a prevalat într-un prim demers de recuperare a daunei a fost calitatea de salariați a pârâților și nu funcția lor de administratori ai societății comerciale. Este necontestat în cauză că, ambele decizii de imputare au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, reținându-se, printre altele, că reclamanta are titluri executorii în contra societăților debitoare, beneficiare a livrărilor dispuse de cei doi pârâți.
Pe cale de consecință, problema care se pune în litigiul de față este aceea dacă societatea comercială care a pierdut dreptul de a-și recupera dauna conform prevederilor Codului Muncii își poate valorifica aceleași pretenții pe calea acțiunii în justiție promovată în condițiile dreptului comun. Pretențiile care derivă din raporturi reglementate de Codul Muncii pot și trebuie să fie valorificate numai pe căile și în termenele prevăzute de acest cod. În consecință, de lege lata, raporturilor juridice de muncă le sunt aplicabile dispozițiile speciale de fond și de procedură prin care s-a urmărit soluționarea, în anumite condiții și fără întârziere, a oricăror litigii de această natură. Într-adevăr, nu pot exista două mijloace de a acționa, alternativ, pentru valorificarea aceleași pretenții, născute dintr-un raport de muncă, calea prevăzută de Codul Muncii fiind exclusivă.
Prin urmare, în temeiul unei jurisprudențe constante, persoana care nu și-a valorificat o atare pretenție în condițiile Codului Muncii nu se va putea adresa instanței de drept comun pe calea acțiunii civile în valorificarea aceleași pretenții, astfel că, în mod corect instanțele au calificat prezentul demers judiciar al reclamantei față de primii doi pârâți ca inadmisibil, litigiul nefiind, pentru considerentele arătate, nici de dreptul muncii și nici comercial. Față de cele ce preced, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat. Având în vedere că prin hotărârile date în cauză instanțele nu au pronunțat nici o „condamnare” față de pârâtul N.L. și întrucât prin motivele de casare ale acestui pârât se urmărește antrenarea răspunderii unor persoane nechemate în judecată de reclamantă, recursul pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. I. S.A. Câmpina și de pârâtul N.L. împotriva deciziei nr.92 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Obligă pe recurenta reclamantă și pe recurentul pârât să plătească intimatului pârât G.A. suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și intimaților pârâți C.M. și M.G. suma de 5.000.000 lei cu același titlu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.