ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2354/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de pârâții Ș.A.și Ș.A.împotriva deciziei

nr.459 din  27 septembrie 2001 a Curții de Apel București, Secția a IV-a

civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenții-pârâți ambii asistați de avocat Ș.N.,

intimații-reclamanți P.S.B. și P.O.P. ambii prin avocat A.R., intimații pârâți

Consiliul General al Municipiului București și DAFI, ambii prin consilier

juridic O. O. A lipsit intimata pârâtă S.C. “H.N.”SA.

Procedura

completă.

Instanța

pune în discuție aspectele privind competența de soluționare a pricinii în

raport de valoarea contractului a cărui nulitate s-a solicitat, precum și

soluționarea apelului la data de 27 septembrie 2001 față de intimatul reclamant

P.C.decedat la 31 august 2001.

Avocat

Ș.N. arată că, în opinia sa competența în primă instanță aparține judecătoriei

având în vedere valoarea contractului, precum și faptul că nulitatea

contractului constituie capătul principal de acțiune. Solicită admiterea

recursului, casarea hotărârilor cu trimitere la judecătorie,  apelul fiind

soluționat față de o persoană decedată.

Avocat

A.R. solicită respingerea recursului arătând că, întrucât, prețul real al

contractului de vânzare era de 400.000.000 lei competența în primă instanță

aparține tribunalului și că, prin soluționarea apelului față de decedatul

P.C.nu  s-a adus nici un prejudiciu nimănui.

Consilier

juridic O.O.arată că, în raport de valoarea contractului a cărui nulitate

constituie capătul principal de acțiune, competența aparține judecătoriei și

că, se impune casarea deciziei pronunțate de  curtea de apel față de o persoană

decedată, cu trimiterea la instanța de fond pentru rejudecare.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința civilă nr.220 din 6.03.2001, pronunțată de Tribunalul București, Secția

a IV-a civilă s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.S.B.,

P.C.și P.O.P.împotriva pârâților Consiliul General al Municipiului București,

D.G.A.F.I București, S.C. H.N.SA, Ș.A.și Ș.A.și în consecință au fost obligați

pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie

apartamentul nr.4, etaj 1 din imobilul situat în București str.Ion Mincu nr.3,

sector 1.

S-a

respins ca neîntemeiat capătul de  cerere privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.4124/24221/14.04.1997, încheiat

între pârâta  Primăria Municipiului București, prin SC H.N.SA și Ș.A.și Ș.E..

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt moștenitorii

proprietarei inițiale a imobilului și prin sentința civilă nr.3399/1998 a

Judecătoriei Sectorului 1  li s-a retrocedat imobilul, obligând Consiliul

General al Municipiului București la predarea lui, sens în care s-a emis și

dispoziția nr.8493980 a Primarului general al Municipiului București.

Pârâții

Ș.A.și Ș.A.dețin apartamentul nr.4 în baza contractului de vânzare-cumpărare

nr.4124/24221/1997, încheiat în temeiul Legii nr.112/1995.

Prin

compararea titlurilor de  proprietate deținute de părți, conform art.480

C.civ., instanța a dat preferință titlului reclamanților datorită provenienței

de la adevăratul proprietar și a anteriorității acestuia față de titlul

dobândit de pârât.

S-a

admis, cu această motivare, primul capăt de cerere. Instanța a respins cererea

privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, nefiind

dovedită frauda la lege, pretinsă de  reclamanți și nici neseriozitatea

prețului cumpărării, acesta a fost calculat conform dispozițiilor legale în

vigoare la data încheierii contractului.

Apelul

declarat de pârâții Ș.A.și Ș.A.a fost respins prin decizia civilă nr.459 din

27.09.2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a  civilă.

Instanța

de apel a înlăturat criticile apelanților privind lipsa legitimării procesuale

active a intimaților reclamanți, cu argumentul că titlul lor de proprietate

asupra imobilului a fost recunoscut prin sentința civilă nr.3395/1998

irevocabilă, apoi, contrar susținerilor apelanților pârâți, titlul de

proprietate  al intimaților reclamanți este mai bine caracterizat, deci

preferat, și este fără relevanță dacă intimații reclamanți au sau nu cetățenia

română.

Decizia

pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de pârâții Ș.A.și Ș.E..

În

esență, recurenții susțin că instanțele au omis să oblige pe intimații

reclamanți la plata taxei judiciare de timbru pentru acțiunea în revendicare,

conform prevederilor Legii nr.146/1997, apoi nu au examinat aspectul

legitimării procesuale active a intimaților reclamanți, preluând fără nici o

verificare constatările din sentința civilă nr.3399/1998 și cu toate că reclamantul

P.C.a decedat la 31.08.2001, intimații reclamanți nu au  încunoștiințat

instanța de apel la termenul din 27.09.2001 pentru introducerea în cauză a

moștenitorilor, reținându-l pe defunct în calitate de reclamant.

Recurenții

solicită admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei pentru

rejudecare la instanța de apel.

Recursul

pârâților este întemeiat pentru motivele ce se vor expune.

Obiectul

acțiunii în revendicare îl constituie apartamentul nr.4 din imobilul arătat în

cererea de chemare în judecată și tot privitor la apartament s-a cerut

constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr.4124/24221 din

14.04.1997, act în care se menționează prețul apartamentului de 21.719.037 lei.

În

raport de această valoare, situată sub 150 milioane lei, competența materială

în soluționarea cauzei aparținea la data sesizării instanței – 7.09.1999 –

judecătoriei, conform art.1 pct.1 C. proc.civ., tribunalul având în competență

judecarea litigiilor civile cu o valoarea de peste 150 milioane lei, potrivit

art.2 pct.1 lit.b C. proc.civ., în redactarea anterioară modificării textului

prin OUG nr.138/2000.

Așadar,

tribunalul a judecat cauza în primă instanță cu încălcarea normelor imperative

de competență materială, motiv de casare prevăzut în art.304 pct.3 C.

proc.civ., aspectul necompetenței fiind pus de instanța de recurs din oficiu în

discuția părților.

Întemeiată

apare critica recurenților cu privire la neintroducerea în cauză a

moștenitorilor intimatului reclamant P.C., decedat la 31.08.2001, decizia în

apel s-a pronunțat la 27.09.2001 față de o parte care nu mai era în viață la

acea dată, ceea ce atrage nulitatea hotărârii.

În

consecință, recursul se va admite, se vor casa hotărârile pronunțate cu

trimiterea cauzei la Judecătoria Sectorului 1 pentru soluționarea cauzei în

fond, soluție care face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs, ele

urmând a fi luate în examinare în  rejudecare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

:

Admite

recursul declarat de pârâții Ș.A.și Ș.A.împotriva deciziei nr.459 din 27

septembrie 2001 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Casează

decizia recurată, precum și sentința nr.220 din 6 martie 2001 a Tribunalului

București, Secția a IV-a civilă și trimite cauza Judecătoriei Sectorului 1 pentru

soluționarea cauzei pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 iun ie 2003.