ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 8
octombrie 1999 reclamanta A.V. a chemat în judecată Președinția României și
Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea acestora să emită decretul
de numire în funcția de judecător financiar la Colegiul jurisdicțional Dâmbovița,
de pe lângă Camera de Conturi Dâmbovița.
În motivarea acțiunii, reclamanta a
susținut că a funcționat ca judecător financiar la Colegiul jurisdicțional
Dâmbovița, îndeplinind și funcția de președinte până la 15 iulie 1999. Mai
arată că, la data de 14 iulie 1999, împreună cu alți magistrați s-a prezentat
la sediul Curții de Conturi a României pentru depunerea jurământului, ca urmare
a semnării decretului de numire în funcție, de către președintele României și
că acolo i s-a comunicat că instituția prezidențială i-a refuzat numirea în
funcție.
Reclamanta a precizat că, deși a
făcut demersuri la cele două instanțe, nu a aflat de existența vreunui refuz
expres al numirii sale în funcția de judecător financiar.
Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 30 din 12
martie 2002 a respins acțiunea.
Împotriva acestei soluții a declarat
recurs reclamanta A.V., criticând-o pentru netemeinicie, întrucât nu a susținut
obligarea instituției prezidențiale la emiterea decretului, ci a arătat că
acest decret a existat, dar factorii politici de atunci au făcut ca acesta să
dispară.
Recursul urmează a fi respins ca
nefondat.
Din actele dosarului a rezultat că
recurenta-reclamantă a fost judecător financiar la Colegiul jurisdicțional
Dâmbovița până la data de 15 iulie 1999, când i s-a încetat mandatul. Întrucât
au existat unele reclamații cu privire la activitatea sa, au fost necesare
verificări care s-au efectuat de un inspector de specialitate din cadrul Curții
de Conturi. Constatându-se că aceste reclamații nu erau fondate,
recurenta-reclamantă, în anul 2000 a fost numită procuror la Parchetul de pe
lângă Tribunalul Dâmbovița, funcție pe care o ocupă și în prezent.
Așa fiind, recursul reclamantei se
va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.V.
împotriva sentinței nr. 30 din 12 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția
comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
20 mai 2003.