ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 4 mai 2011 reclamanta S.C. „A.” S.R.L. a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 14 -15 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 dispusă de pârâta Agenția Domeniilor Statului prin adresa nr. 63.439 din 27 decembrie 2010. În motivarea cereri, reclamanta a arătat că măsura de suspendare se impune față de existența unui caz bine justificat, prin indiciile temeinice privind nelegalitatea actului administrativ întocmit de pârâtă și pentru care s-a formulat acțiune în anulare.

Reclamanta a susținut că în cauză este îndeplinită și cerința impusă de lege cu privire la riscul producerii unei pagube iminente, întrucât măsura rezilierii contractului de concesiune afectează atât investițiile efectuate pe terenurile aflate în concesiune, cât și activitatea desfășurată în principal de societate pentru cultivarea terenurilor agricole. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării prin încheierea din ședința publică de la 26 septembrie 2011, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a considerat că existența unui caz bine justificat nu poate fi constatată numai prin formularea unei acțiuni în anulare, astfel că nu au fost dovedite în cauză indicii temeinice privind nelegalitatea măsurii de reziliere dispusă de pârâtă.

De asemenea, s-a apreciat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției privind riscul producerii unei pagube iminente, cu motivarea că reclamanta nu a mai efectuat din anul 2009 investițiile la care s-a obligat prin contractul de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008, ceea ce a și determinat măsura rezilierii prin adresa nr. 63.439 din 27 decembrie 2010. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamanta, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., să fie modificată încheierea atacată, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008. Recurenta a susținut că încheierea atacată este netemeinică, întrucât instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată și în contradicție cu probele administrate din care rezulta îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării. Prin executarea actului administrativ, anterior judecării acțiunii în anulare, s-a susținut că există riscul producerii unei pagube iminente, întrucât prin rezilierea contractului de concesiune în sezon agricol, recurenta nu mai poate realiza lucrările de întreținere a culturilor agricole, determinând pierderea veniturilor care s-ar obține din valorificarea culturilor.

Recurenta a arătat că a fost dovedită în cauză și existența unui caz bine justificat prin motivele de nelegalitate invocate cu privire la măsura de reziliere a contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008. De asemenea, recurenta a învederat, că în dosarul nr. 2171/54/2009 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a solicitat să fie exonerată de plata redevenței pentru care s-a dispus rezilierea contractului de concesiune și s-a constatat că investițiile pe care le-a efectuat depășesc cu mult valoarea contractuală. Ca motive de nelegalitate, recurenta a invocat interpretarea greșită de instanța de fond a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 și încălcarea cerințelor unui proces echitabil, prin caracterul sumar și contradictoriu al considerentelor reținute la pronunțarea soluției de respingere a cererii de suspendare a executării.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente.

Temeiul juridic al cererii de suspendare a executării măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin aceeași acțiune s-a solicitat și anularea acestei măsuri dispusă de Agenția Domeniilor Statului prin adresa nr. 63.439 din 27 decembrie 2010. În analiza cererii de suspendare cerute în baza art. 15 alin. (1) din legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a constatat corect că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile cumulative reglementate prin art. 14 alin. (1) din aceeași lege, în concordanță cu Recomandarea nr. R(89) a Comitetului de Miniștri către statele membre privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, în sensul că, măsurile de protecție provizorie, cum este cazul suspendării executării actului administrativ, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu dificultate și sub condiția existenței unui caz bine justificat împotriva validității actului respectiv.

Față de acest cadru legal și de probele administrate în cauză, s-a constatat judicios că recurenta nu a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată și motivele de nelegalitate invocate pentru anularea măsurii de reziliere a contractului de concesiune nu constituie asemenea indicii temeinice pentru combaterea prezumției de legalitate de care beneficiază actul administrativ. Apărările formulate sub acest aspect de către recurentă vizează în realitate fondul cauzei și din acest considerent, nu pot constitui obiectul judecății în cadrul procesual determinat de lege pentru măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ.

Instanța de fond a constatat de asemenea în mod corect că nu a fost dovedită în cauză nici cea de-a doua condiție impusă de lege cu privire la iminența producerii unei pagube prin executarea actului administrativ dedus judecății. Paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca un prejudiciu material viitor și previzibil, nu rezultă din probele administrate în cauză și aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit procesului-verbal de predare-primire încheiat la 18 aprilie 2011, măsura rezilierii a și fost executată, prin preluarea terenurilor care au făcut obiectul contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 de către Agenția Domeniilor Statului. Motivul de recurs invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. va fi respins ca nefondat, întrucât încheierea instanței de fond cuprinde, potrivit prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerentele de fapt și de drept pentru care a fost respinsă cererea de suspendare, precum și cele pentru care au fost respinse apărările părților. De asemenea, va fi respins ca nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatându-se că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale care au constituit temeiul juridic al cererii formulate. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de S.C. „A.” S.R.L. împotriva încheierii din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012. Procesat de GGC - CL