ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 4 mai 2011 reclamanta S.C. „A.” S.R.L. a solicitat ca

în temeiul dispozițiilor art. 14 -15 din Legea nr. 554/2004, să se dispună

suspendarea executării măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 1

din 25 februarie 2008 dispusă de pârâta Agenția Domeniilor Statului prin adresa

nr. 63.439 din 27 decembrie 2010.

În motivarea cereri, reclamanta a arătat că

măsura de suspendare se impune față de existența unui caz bine justificat, prin

indiciile temeinice privind nelegalitatea actului administrativ întocmit de

pârâtă și pentru care s-a formulat acțiune în anulare.

Reclamanta a susținut că în cauză este

îndeplinită și cerința impusă de lege cu privire la riscul producerii unei

pagube iminente, întrucât măsura rezilierii contractului de concesiune

afectează atât investițiile efectuate pe terenurile aflate în concesiune, cât

și activitatea desfășurată în principal de societate pentru cultivarea

terenurilor agricole.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării prin

încheierea din ședința publică de la 26 septembrie 2011, constatându-se că nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a considerat că existența

unui caz bine justificat nu poate fi constatată numai prin formularea unei

acțiuni în anulare, astfel că nu au fost dovedite în cauză indicii temeinice

privind nelegalitatea măsurii de reziliere dispusă de pârâtă.

De asemenea, s-a apreciat că nu a fost

dovedită îndeplinirea condiției privind riscul producerii unei pagube iminente,

cu motivarea că reclamanta nu a mai efectuat din anul 2009 investițiile la care

s-a obligat prin contractul de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008, ceea ce

a și determinat măsura rezilierii prin adresa nr. 63.439 din 27 decembrie 2010.

Împotriva acestei încheieri, a declarat

recurs reclamanta, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ., să fie modificată încheierea atacată,

în sensul admiterii cererii de suspendare a executării măsurii de reziliere a

contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008.

Recurenta a susținut că încheierea atacată

este netemeinică, întrucât instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată

și în contradicție cu probele administrate din care rezulta îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea

cererii de suspendare a executării.

Prin executarea actului administrativ,

anterior judecării acțiunii în anulare, s-a susținut că există riscul

producerii unei pagube iminente, întrucât prin rezilierea contractului de

concesiune în sezon agricol, recurenta nu mai poate realiza lucrările de

întreținere a culturilor agricole, determinând pierderea veniturilor care s-ar

obține din valorificarea culturilor.

Recurenta a arătat că a fost dovedită în

cauză și existența unui caz bine justificat prin motivele de nelegalitate

invocate cu privire la măsura de reziliere a contractului de concesiune nr. 1

din 25 februarie 2008. De asemenea, recurenta a învederat, că în dosarul nr.

2171/54/2009 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a solicitat să

fie exonerată de plata redevenței pentru care s-a dispus rezilierea

contractului de concesiune și s-a constatat că investițiile pe care le-a

efectuat depășesc cu mult valoarea contractuală.

Ca motive de nelegalitate, recurenta a

invocat interpretarea greșită de instanța de fond a dispozițiilor art. 15 din

Legea nr. 554/2004 și încălcarea cerințelor unui proces echitabil, prin

caracterul sumar și contradictoriu al considerentelor reținute la pronunțarea

soluției de respingere a cererii de suspendare a executării.

Analizând actele și lucrările dosarului, în

raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente.

Temeiul juridic al cererii de suspendare a

executării măsurii de reziliere a contractului de concesiune nr. 1 din 25

februarie 2008 îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, întrucât prin aceeași acțiune s-a solicitat și anularea acestei

măsuri dispusă de Agenția Domeniilor Statului prin adresa nr. 63.439 din 27

decembrie 2010.

În analiza cererii de suspendare cerute în

baza art. 15 alin. (1) din legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a constatat

corect că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile cumulative reglementate prin

art. 14 alin. (1) din aceeași lege, în concordanță cu Recomandarea nr. R(89) a

Comitetului de Miniștri către statele membre privind protecția judiciară

provizorie în materie de contencios administrativ, în sensul că, măsurile de

protecție provizorie, cum este cazul suspendării executării actului

administrativ, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului este de natură

să cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu dificultate și sub condiția

existenței unui caz bine justificat împotriva validității actului respectiv.

Față de acest cadru legal și de probele

administrate în cauză, s-a constatat judicios că recurenta nu a dovedit

existența unui caz bine justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit.

t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Situația de fapt expusă în cererea de chemare

în judecată și motivele de nelegalitate invocate pentru anularea măsurii de

reziliere a contractului de concesiune nu constituie asemenea indicii temeinice

pentru combaterea prezumției de legalitate de care beneficiază actul

administrativ.

Apărările formulate sub acest aspect de către

recurentă vizează în realitate fondul cauzei și din acest considerent, nu pot

constitui obiectul judecății în cadrul procesual determinat de lege pentru

măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ.

Instanța de fond a constatat de asemenea în

mod corect că nu a fost dovedită în cauză nici cea de-a doua condiție impusă de

lege cu privire la iminența producerii unei pagube prin executarea actului

administrativ dedus judecății.

Paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca un prejudiciu material viitor și previzibil,

nu rezultă din probele administrate în cauză și aceasta cu atât mai mult cu

cât, potrivit procesului-verbal de predare-primire încheiat la 18 aprilie 2011,

măsura rezilierii a și fost executată, prin preluarea terenurilor care au făcut

obiectul contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 de către

Agenția Domeniilor Statului.

Motivul de recurs invocat în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat, întrucât

încheierea instanței de fond cuprinde, potrivit prevederilor art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., considerentele de fapt și de drept pentru care a fost respinsă

cererea de suspendare, precum și cele pentru care au fost respinse apărările

părților.

De asemenea, va fi respins ca nefondat

motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

constatându-se că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale

care au constituit temeiul juridic al cererii formulate.

Pentru considerentele care au fost expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii

atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de S.C. „A.”

S.R.L. împotriva încheierii din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

februarie 2012.

Procesat

de GGC - CL