ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1259/2003

D E C

I Z I A  Nr.1259                                                                                                                             Dosar

nr.2669/2002

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamantul H.L.I.împotriva deciziei

civile nr.44 din 26.04.2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant H.L.I.și intimatul-pârât

B.M.I.prin avocat Z.G., lipsind Consiliul local Ploiești.

Procedura

completă.

Curtea,

luând act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părților în

dezbaterea recursului.

Recurentul-reclamant

H.L.I.a susținut pe larg motivele de recurs și a solicitat admiterea acestuia.

Avocat

Z.G. a solicitat respingerea recursului.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului de față;

Din

analiza actelor  și lucrărilor dosarului constată următoarele :

Reclamantul

H.L.I.a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Ploiești și B.M.I.,

solicitând instanței să se constate nulitatea absolută a actului de

vânzare-cumpărare, prin care pârâta Primăria Municipiului Ploiești, a vândut în

anul 1992, patru camere din imobilul situat în Ploiești, str.Hașdeu nr.27,

clădire preluată abuziv în anul 1992 și anularea sentinței civile nr.5178/1992

a Judecătoriei Ploiești, prin care a fost aprobată o vânzare ilegală.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că a solicitat Primăriei Ploiești

restituirea imobilului în natură în baza Legii nr.10/2001, arătând că cele 4

camere în litigiu au fost construite din fonduri particulare, lucru știut de

pârâtul B.M.I., care a fost astfel de rea-credință.

Tribunalul

Prahova, prin sentința civilă nr.69 din 14.01.2002, a admis excepția calității

procesuale pasive invocate de către Primăria Ploiești și a respins acțiunea

formulată de reclamant.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit dreptul

său de proprietate asupra celor 4 camere aflate în posesia pârâtului B.M. I.,

acesta din urmă dobândindu-le ca urmare a unei acțiuni de ieșire din indiviziune

cu statul român – proprietarul acestora.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat apel reclamantul H.L.I.criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, deoarece camerele în litigiu au fost construite

de reclamant și nu făceau parte din categoria locuințelor construite din

fondurile statului, astfel încât nu puteau fi  înstrăinate de pârâta Primăria

Ploiești. Reclamantul a dezvoltat, prin motivele de apel, susținerea potrivit

căreia imobilul a fost preluat abuziv de către stat  în temeiul actului de naționalizare

din 1950 și apoi înstrăinat nelegal fostului chiriaș, actual proprietar,

B.M.I.. S-a mai criticat faptul că nu s-a ținut cont de notificarea formulată

de reclamant în temeiul Legii nr.10/2001.

Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă prin decizia nr.44 din 26.04.2002 a respins ca

nefondat apelul reclamantului.

În

motivarea deciziei, s-a argumentat inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor

Legii nr.10/2001, faptul că este nefondată cererea de anulare a sentinței

civile  nr.5178/1992 a Judecătoriei Ploiești, proces la care reclamantul nu a

fost parte și care a privit o ieșire din indiviziune, și nu o vânzare-cumpărare

a celor 4 camere în litigiu. S-a constatat ca temeinică și legală soluția

primei instanțe de constatare a lipsei de calitate procesuală pasivă a

Primăriei Ploiești, care nu mai este proprietara bunului imobil.

Reclamantul

a atact cu recurs decizia instanței de apel.

Motivarea

vastă a acestuia, care cu greu poate fi  încadrată în vreunul din cazurile de

casare prevăzute de dispozițiile art.304 C.proc.civ., cuprinde în esență

aceleași critici invocate și în apel.

Recursul

este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente, care, din

rațiuni de ordin tehnic, urmează a face o analiză unitară criticilor formulate.

Acțiunea

introductivă formulată de reclamantul H.L.I.a avut două capete de cerere: 1)

constatarea nulității absolute a vânzării-cumpărării a patru camere din

imobilul din Ploiești str.Hașdeu nr.27, intervenite între Primăria Ploiești –

vânzător și B.M.I.– cumpărător;  2) anularea sentinței civile nr.5178/1992 a

Judecătoriei Ploiești, prin care s-a aprobat o vânzare ilegală.

Constatarea

nulității absolute a unui act juridic sancționează nerespectarea unei norme

care ocrotește un  interes general și poate, din acest considerent, fi invocată

de oricine are interes și oricând, nefiind deci supusă unui termen de

prescripție.

Acțiunea

în anulare care sancționează nerespectarea la încheierea actului juridic a unei

norme care ocrotește un interes particular este prescriptibilă și poate fi

invocată doar de persoana al cărei interes a fost nesocotit la  încheierea

actului.

Pentru

aceasta, în temeiul dispozițiilor art.1169 C.civ., cel ce invocă aceste

sancțiuni de drept civil trebuie să dovedească cauzele ce conduc la nevalabilitatea

actului juridic civil.

Așa

cum rezultă cu evidență din probele dosarului imobilul situat în Ploiești,

str.Hașdeu nr.27, compus din 510 mp teren și o construcție afectată de

bombardament a aparținut în proprietate părinților reclamantului D.H.și A.H.

Prin

Cartea de Judecată nr.411 din 21 mai 1952, în baza Decretului nr.224/1951,

imobilul clădire, aparținând autorilor reclamantului, compus din 2 camere,

bucătărie și sală a trecut în proprietatea statului pentru neachitarea

obligațiilor fiscale.

Se

remarcă că la data decesului autorilor reclamantului, aceste 4 încăperi nu mai

figurau în patrimoniul  acestora, astfel încât asupra lor reclamantul nu poate

justifica un drept de moștenire. De altfel, această stare de fapt a fost

consfințită prin decizia civilă nr.1248/24.05.1988 a Tribunalului Ploiești,

având ca obiect acțiunea de ieșire din starea de indiviziune, între reclamant,

pe de  o parte, iar pe de altă parte, Ș.C.și Ș.L., ultimii în calitate de

succesori ai sorei reclamantului Ș.M.– decedată.

Prin

răspunsul la interogatoriu, formulat de pârâtul B.M.I., la instanța de fond

reclamantul H.L.I.recunoaște că cele 4 camere – numerotate 7,8,9,10 în schița

depusă la dosarul cauzei  - sunt ale statului.

Se

reține că nu au fost administrate probe din care să rezulte că titlul statului

a fost contestat, de autorii reclamantului sau de acesta, și urmare acestui

demers să se fi constatat nelegalitatea preluării bunului.

Acțiunea

în anulare, ce a constituit al doilea capăt de cerere, a fost formulată peste

termenul de prescripție și nu privește un contract de vânzare-cumpărare, ci un

partaj în urma căruia Primăria Ploiești nu mai este posesoara bunului în

litigiu.

Or,

cum reclamantul nu a probat existența vreunei cauze de  nulitate absolută și nu

a fost parte în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr.5178/14-04.1992

a Judecătoriei Ploiești, criticile se privesc ca nefondate.

Dat

fiind obiectul litigiului, dispozițiile Legii 10/2001 nu își găsesc aplicarea

în cauză, astfel că, și cu privire la acest aspect, soluțiile procesuale

anterioare sunt la adăpost de critică.

Pentru

aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamantul H.L.I.împotriva deciziei civile

nr.44 din 26.04.2002 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 martie 2003.