ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 609/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 609/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată

pe

rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 15 februarie 2008 reclamanții L.D.H. și L.D.A. au solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. constatarea nulității

absolute a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 18 din 15 noiembrie 2007

a C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local

al Sectorului 1 București ori anularea acesteia, iar exproprierea să se dispună

de către instanță conform disp. art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994,

obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 590.800 euro pentru

suprafața de 1.477,22 mp expropriată, situată în București, șos. Odăii, sector

1 și suspendarea hotărârii atacate până la soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr.

908 din 12 martie 2008 Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă

nr. 2496 din 01 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis la rândul ei excepția de

necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Prin Decizia civilă nr.

41/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Prin sentința civilă nr.

519 din 28 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei

L.D.A. și respinsă cererea acesteia în consecință, a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive, a fost admisă în parte cererea

reclamantului L.D.H. și a fost anulată în parte Hotărârea nr. 18 din 15

noiembrie 2007 în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de

943.234,51 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale active tribunalul a constatat că este întemeiată

având în vedere că hotărârea prin care au fost stabilite despăgubirile a fost

emisă numai pe numele reclamantului L.D.H., acesta având calitatea de

proprietar al terenului expropriat astfel cum rezultă de fapt din contractul de

vânzare cumpărare autentificat din 16 aprilie 2004.

În consecință,

reclamanta L.D.A. nu are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru

exproprierea terenului pentru a putea contesta Hotărârea nr. 18/2007 conform art.

9 din Legea 198/2004 abrogată prin Legea nr. 255/2010 atâta timp cât nu a făcut

dovada de proprietar al imobilului.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive tribunalul a constatat că este neîntemeiată

în raport de disp. art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr.

255/2010 potrivit cărora expropriatorul este cel care numește o comisie care

verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a

fost formulată și se pronunță asupra cuantumului despăgubirii.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 18/2007

reclamantului L.D.H. i s-au acordat în baza Legii nr. 198/2004 despăgubiri în

valoare de 509.301,14 lei pentru terenul expropriat în suprafață de 1.477,22

mp, situat în București, șos. Odăii sector 1, având nr. cadastral 13825/1.

Din raportul de

expertiză efectuat în cauză se reține că valoarea reală a despăgubirilor pentru

imobilul expropriat este la data efectuării expertizei de 943.234,51 lei,

valoare ce se va lua în considerare de către instanță având în vedere că

aceasta reprezintă valoarea reală a terenului expropriat conform disp. art. 26 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

În această situație,

tribunalul, a apreciat că sub acest aspect Hotărârea nr. 18/2007 expropriatului

nu i s-a acordat o despăgubire care să reflecte valoarea reală a terenului

expropriat.

În ceea ce privește

susținerile reclamantului potrivit cărora acesta a depus cerere prin care a

solicitat despăgubiri, tribunalul a constatat că această cerere nu a fost

depusă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 948/2007,

acest aspect fiind corect reținut prin hotărârea contestată situație în care s-a

reținut că exproprierea a avut loc cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 198/2004

în vigoare la data emiterii Hotărârii nr. 18/2007, nefiind îndeplinite

condițiile în care exproprierea se dispune de instanță potrivit disp. art. 24 alin.

(4) din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat, în termenul legal, apel și apel incidental pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și reclamanta L.D.A.

Prin decizia civilă nr.

171/ A din 24 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins apelul pârâtului ca nefondat, a admis apelul incident declarat de

reclamanta L.D.A., a

schimbat

în parte sentința apelată, în sensul că a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei L.D.A., a admis în parte și cererea acestei

reclamante și a obligat pârâtul către reclamanți la plata sumei de 943.234,51

lei, reprezentând despăgubiri; a obligat pârâtul la 3.000 lei cheltuieli de

judecată în fața instanței de fond către reclamanți.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele:

În ce privește

criticile apelantului pârât care vizează exclusiv evaluarea despăgubirilor prin

raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond, instanța de apel a

reținut argumentele acestuia în sensul că, în contextul art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, raportul de evaluare efectuat în primă instanță trebuia să

determine prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile similare, ceea ce

semnifică faptul că trebuia să se aibă în vedere prețuri efectiv convenite în

convenții de vânzare-cumpărare încheiate efectiv, iar nu oferte de vânzare,

care nu reflectă decât cererea vânzătorului de a primi un anumit preț, dar nu

și realitatea acestui preț.

Pe de altă parte,

prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile similare nu poate fi extras prin

luarea în considerare a unei singure convenții de vânzare-cumpărare, care poate

fi nerelevantă privită singular, sintagma „în mod obișnuit” semnificând prețul

în general practicat, ceea ce impune analiza mai multor contracte de

vânzare-cumpărare.

Mai mult, prin

raportul de expertiză întocmit în fața instanței de apel de către experții

desemnați, experții au evaluat terenul, conform metodelor stabilite în

Standardele Internaționale de Evaluare, invocate chiar de apelantul pârât, prin

raportare la un număr de 5 contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru

terenuri similare. Au fost aplicate de către experți corecții impuse de

diferitele specificități ale terenurilor și care le pot influența valoarea pe

piață, ca de exemplu deschiderea la stradă, amplasarea, condițiile pieței

imobiliare, accesul, utilități. În final, experții au evaluat terenul la suma

de 153 euro/ mp, deci o valoare chiar mai mare decât cea stabilită de raportul

de expertiză întocmit în fața tribunalului.

Apelantul pârât a

formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, însă instanța de apel a

constatat că acestea nu pot fi reținute ca fiind pertinente. Se obiectează de

apelantul pârât legat de luarea în considerare de către experți drept

comparabile a unui contract încheiat în ianuarie 2010 (contractul de vânzare-cumpărare

din 27 ianuarie 2010 cu un preț de 164 euro/ mp) și contractul de

vânzare-cumpărare din 30 iunie 2008 cu un preț de vânzare de 426 euro/ mp.

Apelantul pârât se

mulțumește să susțină că aceste contracte nu au fost întocmite în perioada de

referință a datei evaluării (martie 2011) și de aceea nu pot fi luate în

considerare drept comparabile.

Instanța de apel a

constatat însă că experții, raportându-se și la aceste contracte (comparabilele

A și B din tabelul anexat raportului de expertiză - f. 129-133) au aplicat

corecții corespunzătoare diferenței de timp de la momentul acestor contracte

până la momentul evaluării, anume pentru contractul din anul 2008 au aplicat o

corecție de 65% pentru deprecierea pieței imobiliare, iar pentru contractul din

ianuarie 2010 au aplicat de asemenea o corecție de 15% pentru această evoluție

a pieței imobiliare.

Apelantul-pârât nu

combate practic cu argumente tehnice aceste corecții aplicare de experți, nu

susține că deprecierea valorii acestor terenuri ar fi fost mai mare decât

corecțiile aplicate de experți.

Experții au explicat

de ce s-au oprit în final la valoarea de 153 euro/ mp, rezultată din

comparabila B, anume pentru că acest teren are caracteristici mai apropiate de

cele ale terenului expropriat în cauză decât celelalte terenuri și de aceea a

impus cele mai puține corecții.

De aceea instanța de

apel a constatat că obiecțiunile apelantului pârât nu sunt fundamentate.

În concluzie,

instanța de apel a apreciat că expertiza efectuată în apel cu respectarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 a condus la o valoare a

terenului expropriat ușor superioară celei stabilite de tribunal, nedemonstrând

criticile apelantului pârât conform cărora valoarea stabilită de tribunal ar fi

nereală.

Pentru aceste motive,

având în vedere raportul de expertiză întocmit în apel, precum și faptul că ne

aflăm în propria cale de atac a apelantului pârât (reclamanta necriticând prin

apelul incidental evaluarea), instanța de apel a respins criticile apelantului

pârât referitor la evaluarea terenului expropriat.

În ce privește

pretinsul spor de valoare înregistrat ca urmare a exproprierii de restul terenului

rămas neexpropriat, instanța de apel a apreciat că nu poate fi reținut un

asemenea spor de valoare, indiferent de demonstrația făcută de apelantul pârât

referitoare la fluidizarea traficului rutier.

Apelantul-pârât a

susținut practic faptul că, urmare a fluidizării traficului, terenurile

adiacente șoselei de centură vor avea un spor de valoare pe piața imobiliară.

Fără să combată că

acest raționament poate părea logic, instanța de apel a constatat totuși că

această apreciere nu poate fi decât absolut speculativă la acest moment.

Nu se poate determina

la momentul actual, cu certitudine, că în viitor - și începând cu care moment din

viitor - valoarea pe piața imobiliară a terenului va crește, în mod logic o

asemenea apreciere neputând fi decât speculativă. Cu atât mai speculativă ar fi

o evaluare a acestei aprecieri valorice.

Or, pentru a avea în

vedere la momentul soluționării prezentei cauze un spor de valoare care să

conducă și la reducerea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților,

instanța de apel a apreciat că nu poate specula și evalua arbitrar un spor de

valoare pur ipotetic, ci trebuie să aibă în vedere un spor de valoare cert,

sigur că s-a produs.

De aceea, nici sub

acest aspect criticile apelantului pârât nu sunt fondate.

In concluzie, în baza

art. 296 C. proc. civ. a fost respins apelul pârâtului, ca fiind nefondat.

Soluționând mai

departe apelul incidental formulat de reclamanta L.D.A., instanța de apel a

reținut următoarele:

Este întemeiată

critica referitoare la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale

active a reclamantei L.D.A.

Conform

certificatului de căsătorie depus la fila 64 apel, reclamanții s-au căsătorit

în anul 1987, iar conform contractului de vânzare-cumpărare din 16 aprilie 2004

(f. 24-25 dosar fond) reclamanții au dobândit terenul expropriat din București,

șos. Odăi, Sector 1 în timpul căsătoriei, în acest contract făcându-se de

altfel mențiunea că L.D.H. este cetățean român și este căsătorit cu L.D.A.

Așadar, terenul în

discuție este bun comun în coproprietatea devălmașă și a reclamantei apelante,

conform art. 30 C. familiei, ceea ce-i conferă calitate procesuală activă în

prezenta cauză.

Pentru aceste motive,

a fost schimbată sentința tribunalului în mod corespunzător.

Instanța de apel a reținut

întemeiată și a doua critică formulată de apelanta reclamantă. S-a constatat că

la capătul trei din cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat în

mod expres obligarea pârâtului la plata despăgubirilor.

Tribunalul nu a

redactat dispozitivul sentinței pronunțate în acest sens, deși a stabilit el

însuși cuantumul despăgubirilor.

Instanța de apel a

constatat că nici Legea nr. 33/1994 și nici Legea nr. 198/2004 nu prevăd

nicăieri caracterul de titlu executoriu al hotărârii de stabilire a

despăgubirilor, fiind prevăzute dispoziții doar cu privire la modalitatea de

efectuare de către expropriator a plății voluntare.

În aceste condiții,

nimic nu se opune admiterii cererii reclamanților de obligare a pârâtului să

plătească suma stabilită drept despăgubiri, această dispoziție judecătorească

fiind de natură să confere hotărârii judecătorești caracterul de titlu

executoriu, pentru ca, în cazul în care pârâtul nu-și execută voluntar

obligația de plată, reclamanții să poată obține satisfacerea creanței lor pe

calea executării silite.

În final, instanța de

apel a admis și cea de-a treia critică formulată de apelanta pârâtă,

referitoare la cheltuielile de judecată în fața instanței de fond. S-a

constatat că la termenul din 21 martie 2011, când a avut loc judecata în fața

instanței de fond, reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată, cerere

asupra căreia tribunalul nu s-a pronunțat.

Drept urmare,

instanța de apel a reținut că, în baza art. 274 C. proc. civ., în mod corect

pârâtul trebuie obligat la plata cheltuielilor suportate de reclamanți cu

expertiza efectuată în fața instanței de fond, atâta timp cât aceasta a fost o

probă necesară în cauză, și dată fiind soluția de admitere a cererii de

modificare a cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator.

În concluzia tuturor

celor expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a admis apelul

incidental și a fost schimbată sentința tribunalului corespunzător criticilor

admise.

Împotriva deciziei nr.

171/ A din 24 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a formulat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA,

prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, recurentul pârât a arătat că, deși la dosar au existat și trei

contracte de vânzare-cumpărare din perioada ianuarie-aprilie 2011, experții

le-au înlăturat și au calculat despăgubirile în baza unui singur contract din

anul 2008, un contract din 2010, și, după aplicarea indicilor de corecție au

făcut media dintre despăgubirile de la data exproprierii și despăgubirile de la

data întocmirii raportului de expertiză la fond.

Instanța a respins

obiecțiunile pârâtului prin care s-a solicitat ca experții să ia în considerare

și cele trei contracte de vânzare-cumpărare (aplicând indicii de corecție, după

caz) din perioada ianuarie - aprilie 2011.

Hotărârea este nelegală

deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, potrivit cărora „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia.”

Potrivit acestei

dispoziții legale, evaluarea imobilelor se face în baza prețurilor de vânzare

cumpărare de la data întocmirii raportului de expertiză; astfel, legiuitorul a

avut în vedere ca evaluarea să se facă la un moment apropriat de momentul

plății, iar aceste este cel al întocmirii raportului de expertiză, în apel.

Întrucât prin

hotărârea recurată apelanta pârâtă a fost obligat la plata despăgubirilor

evaluate la nivelul anului 2010 - data întocmirii raportului de expertiză în

fond - hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor

legale sus menționate.

Analizând recursul

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că este fondat pentru considerentele ce se succed:

Modificarea unei

hotărâri se poate cere în considerarea dispozițiilor înscrise în articolul 304 pct.

9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În baza acestui motiv

de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât formulează

critici ce vizează nerespectarea criteriilor înscrise în articolul 26 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce

privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate.

Criticile formulate sub acest aspect sunt întemeiate.

Potrivit articolului

26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane”, iar potrivit alin. (2)

al aceluiași articol „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la data

întocmirii raportului de expertiză…”.

Rezultă astfel că

textul mai sus menționat consacră metoda comparației directe astfel încât la

calcularea despăgubirilor cuvenite trebuie să se țină seama de prețurile cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate

în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză.

În mod greșit au fost

respinse obiecțiunile apelantului pârât la raportul de expertiză întocmit în

faza apelului, în cadrul cărora acesta a solicitat ca experții să aibă în

vedere numai contracte de vânzare-cumpărare întocmite în perioada de referință

a evaluării (martie 2011), instanța de apel neobservând că valoarea finală de

153euro/mp a rezultat din comparabila B raportată la un contract încheiat în

ianuarie 2010 (contractul de vânzare-cumpărare din 27 ianuarie 2010 cu un preț

de 164 euro/ mp), la o dată prea îndepărtată de perioada de referință a datei

evaluării (martie 2011) și de data întocmirii raportului de expertiză în apel (februarie

2012). Pe de altă parte, instanța de apel a reținut greșit și că valoarea

stabilită de raportul de expertiză efectuat în primă instanță ar fi reală, în

condițiile în care aceeași instanță a încuviințat efectuarea unei

contraexpertize tocmai la solicitarea apelantului pârât, înlăturând concluziile

primului raport întrucât au fost apreciate drept pertinente susținerile

pârâtului asupra aspectelor de nelegalitate invocate.

Față de această

situație, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor unor dispoziții imperative în materia exproprierii, respectiv art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la modalitatea de calcul a

despăgubirilor, care fac trimitere la „prețurile obișnuite de tranzacționare”,

operațiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe prețuri

de vânzare din perioada de referință a datei întocmirii raportului de

expertiză.

În consecință,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și

va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de

expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va

administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași

prevederi legale și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în

care se află terenul în litigiu, de la data întocmirii raportului de expertiză.

De asemenea, se va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 171/

A din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 8 februarie 2013.