ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 456/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26

noiembrie 2001 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

reclamanta D.M. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând să se

constate nulitatea H.G. nr. 429/2001, pentru modificarea și completarea H.G. nr.

28/2001 și să se constate că H.G. nr. 4/2001, modificată prin H.G. nr.

267/2001, ca și H.G. nr. 18/2001 și H.G. nr. 28/2001, au fost abrogate prin

Legea nr. 90/2001 și ca atare, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Culturii și Cultelor, funcționează

nelegal.

În motivarea acțiunii, reclamantul

arată că la 27 aprilie 2001 s-au emis două decizii de imputare în sarcina sa,

de către Opera Națională Română și că a acționat-o pe aceasta în judecată, ca

și pe Guvernul României, cele 3 ministere menționate și Curtea de Conturi, în

dosarul nr. 4393/2001, al Tribunalului București și cu acea împrejurare, a

constatat că atât Opera Națională Română, cât și cele 3 ministere funcționează

ilegal, în baza hotărârii de guvern, lovită de nulitate.

Mai arată că în cauza respectivă a

făcut cercetări și a constatat că H.G. nr. 429/2001 a fost emisă pentru

modificarea unei alte hotărâri care era deja abrogată și că la termenul din 17

iulie 2001 a depus precizări în acest sens, precizări ce constituie reclamație

administrativă.

Prin precizările depuse la 22

ianuarie 2002, reclamanta își completează și precizează acțiunea, solicitând ca

instanța să dispună și desființarea hotărârilor invocate, care au fost emise de

guvern, cu încălcarea prevederilor art. 107 alin. (2) și art. 116 alin. (1) din

Constituție și art. 29 din Decretul nr. 31/1954.

Acțiunea, astfel cum a fost

precizată, s-a respins ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 220 din 28

februarie 2002, instanța reținând că reclamanta nu a individualizat actul, a

cărui anulare se cere, pentru a se putea verifica dacă s-a introdus în termen

și nici nu a îndeplinit procedura prealabilă administrativă. Mai reține că

instanța nu este competentă să soluționeze cererea privind completarea

prevederilor Legii nr. 29/1990, cu prevederile legii civile.

Prin cererea înregistrată la 8

aprilie 2002, reclamanta a cerut îndreptarea unor erori din încheierea ședinței

publice de la 21 februarie 2002 și din sentința civilă nr. 220 din 28 februarie

2002, cerere care a fost respinsă ca nefondată, prin încheierea dată la 8

aprilie 2002, în Camera de consiliu, cu motivarea că pe calea unei cereri de

îndreptare a erorii materiale, nu se poate cere înlocuirea unor fraze și

termeni din încheiere și hotărâre, cu fraze indicate în cerere, reclamanta

având posibilitatea de a uza de calea de atac a recursului.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva încheierilor din 8 aprilie 2002 și din 21 februarie 2002, precum și a

sentinței civile nr. 220 din 28 februarie 2002.

Susține că în ședința publică de la

21 februarie 2002, apărătorul său a solicitat a i se da cuvândul, numai în ce

privește cele două excepții invocate de pârât, nu și pe fondul cauzei și că

aceasta a cerut oral respingerea celor două excepții, asupra cărora instanța a

rămas în pronunțare.

Menționează că încheierea ședinței

publice de la 21 februarie 2002, ca și sentința, sunt netemeinice și nelegale,

pentru că s-a unit fondul, cu excepția lipsei procedurii prealabile, iar

instanța, în situația în care admitea această excepție, nu mai trebuia să

analizeze cealaltă excepție și nici fondul cauzei.

Consideră și că instanța a reținut

greșit că a solicitat completarea prevederilor Legii nr. 29/1990, cu

prevederile legii civile, când în realitate a cerut completarea acestei legi,

cu dispozițiile procedurii civile.

Recursurile sunt nefondate.

Referitor la recursul formulat

împotriva încheierii din 8 aprilie 2002, prin care s-a respins cererea

recurentei-reclamante, privitoare la îndreptarea unor pretinse erori materiale

strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 220 din 28 februarie 2002, Curtea

constată că din conținutul încheierii din 2 februarie 2002 (care face parte

integrantă din sentință) rezultă că instanța de fond a consemnat corect mersul

dezbaterilor, cu susținerile părților și dispozițiile luate de instanță, din

nici o probă nerezultând o altfel de situație.

Rezultă, astfel, că apărătorul

reclamantei a depus un set de acte, care s-au atașat la dosar, sunt numerotate

și se poate afla conținutul lor.

În ce privește susținerea că nu s-a

dat cuvântul decât pe excepții, nu și pe fond, nici aceasta nu poate fi

reținută, recurenta nefăcând nici o dovadă în acest sens.

Aceeași situație este și în cazul

aliniatului din sentință, privind mențiunea că au avut loc dezbateri în fond,

în ședința din 2 februarie 2002, Curtea reținând că la acea dată s-a dat

cuvântul atât pe excepții, cât și pe fondul cauzei.

Instanța de fond a argumentat

judicios inadmisibilitatea acțiunii, pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, privitoare la termenul

în interiorul căruia se introduce acțiunea și la îndeplinirea procedurii

prealabile administrative.

Recurenta-reclamantă nu a făcut

dovada că anterior introducerii acțiunii, s-a adresat organului administrativ

emitent al hotărârilor contestate, respectiv intimatului-pârât Guvernul

României, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, astfel

că din acest punct de vedere acțiunea apare ca inadmisibilă.

De asemenea, instanța de fond a

reținut corect că prin cererea completatoare, reclamanta a solicitat

desființarea tuturor hotărârilor guvernului, emise cu încălcarea prevederilor

art. 107 și 116 din Constituție și a art. 29 din Decretul nr. 31/1954, fără să

indice în concret care sunt aceste hotărâri, pentru a se putea verifica dacă

cererea de desființare a acestora s-a introdus în termen legal, conform

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Chiar dacă s-a dat cuvântul

părților, pe fondul cauzei, acțiunea a fost respinsă numai pe excepții,

instanța neintrând în analizarea fondului pricinii.

Actualizarea cererii privind

completarea prevederilor Legii nr. 29/1990, cu ale legii civile sau a celei de

procedură, nu mai prezenta relevanță în soluționarea cauzei, pentru că deja

erau întemeiate celelalte două excepții invocate de pârât.

Pentru considerentele arătate mai

sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 299 și urm. C. proc.

civ., se vor respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

D.M., împotriva sentinței civile nr. 220 din 28 februarie 2002, a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și împotriva încheierii de

ședință din 8 aprilie 2002, pronunțată de aceiași instanță, în dosarul nr.

2008/2001, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 februarie 2003.