ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 601/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la nr. 858/310/2007, reclamanții F.S.I., D.S.A.M., B.H.Y.G., B.N.A., B.G.M.M. și I.J.M.L.L.E. le-au chemat în judecată pe pârâtele SC E. SA Ploiești, SC E. SA prin Administrator Judiciar - D.U. și Asociații S.P.R.L. și SC V. SRL Sinaia, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în orașul Sinaia, Str. Avram Iancu, județul Prahova format din teren în suprafață de 3.383 mp. și construcțiile situate pe acesta, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 ianuarie 2006 la B.N.P.

- P.I. care are ca obiect respectivul imobil, să se dispună radierea din Cartea Funciară nr. 609/ N a orașului Sinaia a dreptului de proprietate al pârâtelor asupra imobilului, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 1306 din 13 ianuarie 2008, Judecătoria Sinaia a admis excepția de necompetență materială invocată de către pârâta SC V. SRL Sinaia și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reținând incidența în cauză, în raport de valoarea terenului în litigiu de 2.349.988.20 lei, a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată la data de 15 decembrie 2008 sub nr. 8117/105/2008.

La data de 30 iunie 2011 Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 1488 prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea. împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, fără însă a depune motivele de apel. La termenul de judecată din data de 20 februarie 2012 intimații - pârâți SC E. SA Ploiești și SC V. SRL Sinaia, prin apărătorii aleși au invocat excepția netimbrării apelului declarat de reclamanți. Prin decizia civilă nr. 13 din 20 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția netimbrării apelului invocată de intimații SC E. SA Ploiești și SC V. SRL Sinaia și a anulat, ca netimbrat, apelul. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția invocată și în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu art. 20 alin. 2 din același act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Prin art. 20 alin. (3) din același act normativ, se statuează în sensul că neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în același sens stipulându-se și prin dispozițiile art. 35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pe de altă parte, art. 9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru judiciar, sancționează nedepunerea timbrului judiciar cu anularea cererii.

In speță, instanța a reținut că apelanții au fost citați, conform dovezilor aflate la filele 13-18 dosar, cu mențiunea de a timbra calea de atac exercitată cu 11.180,5 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, taxa de timbru fiind determinată de instanță în raport de dispozițiile art. 11 și ale art. 2 din Legea nr. 146/1997 republicată și de valoarea imobilului în litigiu de 1.825.000 lei, stabilită prin actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare nr. X/2006, aflat la fila 29 dosar fond, vol. I. S-a precizat că, în speță, nu s-a discutat despre incidența art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, întrucât cererea de chemare în judecată nefiind îndreptată împotriva statului român sau a unei persoane juridice care ar fi dobândit proprietatea imobilului în perioada de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ci împotriva a două persoane juridice înființate în anul 1992, care au devenit proprietare ale imobilului în litigiu în anii 2000, respectiv 2006. împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta F.S.I., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea acestora, s-a arătat că soluția instanței de apel este nelegală, având în vedere că cererea de față se încadrează în situația de excepție reglementată de dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, care prevede că „sunt scutite de plata taxei de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente”.

În acest sens, textul de lege invocat nu distinge între temeiul juridic al acțiunii în revendicare sau între diverse categorii de pârâți, persoane de drept public sau de drept privat, fizice sau juridice, ci are în vedere doar calitatea reclamantului de proprietar sau de moștenitor al proprietarului, precum și împrejurarea că imobilul în litigiu să fi fost preluat de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, situație ce se verifică pe deplin în speță. Prin decizia civilă nr. 1060 pronunțată în data de 18 martie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în cazul art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, textul legii se referă expres la titularii dreptului la acțiune, specificând că scutirea operează în ceea ce privește „cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora”.

în ceea ce privește natura acțiunii pendinte, însăși instanța fondului a constatat că ne aflăm în cadrul unei acțiuni în revendicare, imobilul revendicat fiind preluat de stat după apariția Decretului nr. 92/1950. De asemenea, însăși instanța de fond recunoaște calitatea recurentei de succesoare a S.B. Imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat prin Decretul nr. 92/1950, trecut apoi în proprietatea unităților economice de stat (deținute integral de statul român) și, ulterior, prin Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat, trecând în proprietatea pârâtei SC E. SA Ploiești, însă aceasta nu avea niciun titlu valabil de proprietate, inițial tot statul fiind proprietar, același stat care nu avea niciun titlu valabil de proprietate, imobilul fiind preluat abuziv.

Or, în acest context, este evident că instanța de apel ar fi putut observa că în speță ne aflăm în situația de îndeplinire cumulativă a celor două condiții de aplicare a dispozițiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997. Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, dând valoare superioară datei de înființare a celor două persoane juridice care, oricum, au intrat ilegal în posesia imobilului în litigiu. Se solicită a se avea în vedere că, în prima instanță, recurenta și toți reclamanții nu au fost obligați la plata vreunei taxe de timbru, tribunalul constatând că sunt scutiți de la plata taxei de timbru, în baza textului mai sus menționat. În faza procesuală a recursului a fost depusă întâmpinare de către intimata SC V. SRL prin care a arătat că recursul nu putea fi formulat, recurenta având la dispoziție calea cererii de reexaminare prevăzută art. 18 alin. (2) al Legii nr. 146/1997.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, cât și de apărarea privind inadmisibilitatea recursului, înalta Curte constată următoarele: Deși argumentele aduse în susținerea recursului privesc exclusiv aspecte legate de modul de stabilire a taxei de timbru și condițiile aplicării sancțiunii anulării cererii de apel ca netimbrată, recursul nu poate fi respins ca inadmisibil, întrucât apărările intimatei privind imposibilitatea formulării recursului, motivată de obligativitatea parcurgerii unei căi de atac distincte, aceea a reexaminării, în temeiul art. 18 alin. (2) al Legii nr. 146/1997, constituie numai o apărare procesuală, care nu îmbracă forma unei excepții de fond.

Apărările invocate de intimata SC V. SRL vor fi avute în vedere cu prilejul analizării recursului, ca un argument cu privire la imposibilitatea legală a recurentului de a invoca greșita modalitate de stabilire a taxei de timbru pe calea recursului, ce se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul declarat împotriva unei decizii prin care apelul a fost anulat ca netimbrat poate fi formulat nu numai pe aspecte care privesc modul de stabilire a taxei de timbru, ci și în scopul de a se dovedi imposibilitatea achitării taxei de timbru sau eventuale aspecte de nelegalitate privind procedura de citare. De aceea nu se poate susține că, de plano, exercitarea căii de atac a recursului în această ipoteză este inadmisibilă pe motiv că nu s-ar fi declanșat procedura de reexaminare reglementată de art. 18 alin. (2) al Legii nr. 146/1997.

In acest context, excepția inadmisibilității recursului va fi calificată drept o apărare de procedură a intimatei, care tinde la respingerea recursului, în considerarea principiului legalității și unicității căii de atac, urmând a se stabili, în funcție de critici, dacă acestea vizează sau nu exclusiv aspectele care puteau fi soluționate în cadrul cererii de reexaminare. Verificând recursul de față, înalta Curte constată că recurenta este nemulțumită de modul de interpretare a dispozițiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, în temeiul căruia consideră că acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru, motiv pentru care consideră că a fost obligată la plata unei asemenea taxe și i s-a aplicat sancțiunea anulării cererii de apel ca netimbrată, în mod nelegal.

Aceste critici se referă exclusiv la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, întrucât recurenta apreciază că stabilirea unei taxe de timbru pentru o acțiune care este scutită în temeiul art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 de la această obligație, constituie o greșeală de judecată. Or, îndreptarea acestei greșeli, care se referă strict la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, se poate realiza numai pe calea cererii de reexaminare, în temeiul art. 18 alin. (2) și (3) al Legea nr. 146/1997 potrivit căruia „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă ”. Prin urmare, legea obligă ca aspectele legate de timbraj să fie soluționate în mod irevocabil pe calea cererii de reexaminare, în fața instanței unde s-a ridicat problema modalității în care trebuie stabilită taxa de timbru, iar nu în căile de atac. Astfel fiind, din moment ce recurenta nu a înțeles să uziteze de calea de atac a reexaminării, special reglementată pentru verificarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, ea nu mai are deschisă o altă cale de atac prin care să aducă în discuție aspectele legate de problema timbraj ului.

Această concluzie este justificată de dorința legiuitorului ca aspectele legate de timbraj să fie tranșate în mod irevocabil, încă din faza procesuală în care au fost invocate, printr-o cale de atac specifică, soluționată la nivelul aceleiași instanțe, astfel încât să nu poată fi prelungită durata procesului printr-o eventuală rejudecare, ca urmare a admiterii unei căi de atac și trimiterii sau reținerii cauzei spre rejudecare, în cazul constatării greșitei impuneri a taxei judiciare de timbru. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.S.I. împotriva deciziei nr. 13 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2013.