ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1339/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1339/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului penal de față constată:
Prin sentința penală nr. 224/D/2010 din 12 august
2010 pronunțată de
Tribunalul Bacău, secția penală, în dosarul nr.
4894/110/2010, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul
R.V.
împotriva sentinței penale nr.
3549/2000 a Tribunalului Bacău,
ca inadmisibilă.
Soluția de
inadmisibilitate pronunțată în cauză s-a întemeiat pe constatarea că motivul
invocat în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează între cele expres
și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
S-a reținut în
acest sens că cererea de revizuire era motivată în raport de greșita
individualizare a pedepsei efectuată de instanțele de condamnare,
solicitându-se înlăturarea sporului de pedeapsă de 2 ani închisoare ce fusese
aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare stabilită în sarcina
condamnatului prin sentința penală nr. 269/D din 21 august 2000 a Tribunalului
Bacău, rămasă definitivă decizia nr. 1083/2001 a Curții Supreme de Justiție.
S-a arătat de
către instanță că prin intermediul revizuirii nu se poate reexamina o hotărâre
judecătorească intrată în puterea lucrului judecat pentru fapte sau împrejurări
ce au format obiect de analiză la judecata în fond a cauzei și în căile de
atac.
Ca urmare, s-a
constatat că nefiind vorba de o nicio situație dintre cele prevăzute de art.
394 C. proc. pen., cererea de revizuire formulată în cauză era inadmisibilă.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel condamnatul R.V.
Prin decizia
penală nr. 7/2011 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală,
cauze minori și familie, a fost respins ca tardiv apelul formulat în cauză.
S-a reținut de
către instanță că dispozitivul sentinței pronunțate în primă instanță fusese
comunicat condamnatului la locul de detenție,
la
data de 2 septembrie 2010, ocazie cu care acesta a menționat pe dovada de
comunicare
că nu declară recurs în cauză.
Ulterior, după
expirarea termenul legal de apel, condamnatul a formulat cerere de apel, cerere
înregistrată pe rolul instanței la 8 noiembrie 2010.
Reținând că
termenul în care putea fi atacată hotărârea primei instanțe se împlinise la 14
septembrie 2010, instanța de apel a constatat că apelul declarat era tardiv
formulat.
La pronunțarea
deciziei din apel, condamnatul R.V. a declarat oral că formulează recurs în
cauză. Recursul nu a fost motivat.
În ședința
publică de la 4 aprilie 2011, revizuientul condamnat, personal și prezența
apărătorului desemnat din oficiu, a învederat Înaltei Curți că înțelege să-și
retragă recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel.
Având în vedere manifestarea de voință liber exprimată
de titularul
căii de atac, precum și dispozițiile art. 385/4 C. proc.
pen. raportat la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va
lua act de retragerea recursului declarat în cauză. Văzând și dispozițiile art.
192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
la act de
declarația de retragere a recursului formulat de revizuientul R.V. împotriva
deciziei penale nr. 7 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția
penală, cauze minori și familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de
300 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie
2011.