ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 398/2018

Ședința publică din data de 15 februarie 2018

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 19 iulie 2013 sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL Filiala Sibiu a solicitat obligarea pârâtelor Orașul Anina și Primăria Orașului Anina să plătească reclamantei suma de 314.052,14 RON cu titlu de debit restant și 117.075,88 RON cu titlu de penalități de întârziere contractuale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința arbitrală nr. 11 din 10 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost admisă, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL Filiala Sibiu, împotriva pârâtelor Orașul Anina și Primăria Orașului Anina și, în consecință, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 675.293,61 RON cu titlu de debit și suma de 280.633,76 RON cu titlu de penalități de întârziere.

Au mai fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma totală de 60.489,35 RON cu titlu de taxe arbitrale și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Anina și a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Anina, excepția nulității convenției arbitrale și excepția nulității contractului de asociațiune în participațiune invocate de pârâte.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a formulat acțiune în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 364 C. proc. civ. de la 1865.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 210 din 6 iulie 2016 a respins acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 11 din 10.02.2016 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, formulată de Unitatea Administrativ - Teritorială Anina.

Împotriva sentinței civile nr. 210 din 6 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 2 noiembrie 2017, în unanimitate, s-a dispus, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 6 noiembrie 2017.

Intimata A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL Filiala Sibiu a depus la 14 noiembrie 2017 punct de vedere privind raportul asupra admisibilității în principiu a recursului considerând că recursul este inadmisibil.

Recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a depus la 20 noiembrie 2017 punct de vedere privind raportul asupra admisibilității în principiu a recursului considerând că recursul este admisibil, sens în care a solicitat respingerea concluziilor raportorului.

Prin cererea depusă la data de 20 noiembrie 2017, recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior datei de 24 martie 2017, în raport cu dispozițiile și principiile constituționale cuprinse de art. 124, alin. (2); art. 16, alin. (1); art. 21, alin. (1)-(3), art. 24, alin. (1), art. 53, alin. (2) din Constituția României, republicată.

Totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu o cerere de recurs împotriva sentinței civile nr. 210 din 6 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 11 din 10 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2013, formulată de recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina.

Prin cererea depusă la data de 20 noiembrie 2017, recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior datei de 24 martie 2017, în raport cu dispozițiile și principiile constituționale cuprinse de art. 124, alin. (2); art. 16, alin. (1); art. 21, alin. (1)-(3), art. 24, alin. (1), art. 53, alin. (2) din Constituția României, republicată.

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., recurenta a arătat în esență că sunt neconstituționale, acestea instituind o situație discriminatorie în ceea ce privește o parte din procesul civil.

Potrivit textului legal criticat, numai hotărârea curții de apel prin care se admite acțiunea în anulare este supusă recursului, iar hotărârea prin care se respinge acțiunea în anulare și care menține, așadar, hotărârea arbitrală, nu este supusă căii extraordinare de atac a recursului.

De asemenea, textul de lege criticat aduce atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil.

Astfel, în cazul în care acțiunea în anulare a fost respinsă, partea care a formulat acțiunea în anulare nu poate uza de dreptul său fundamental de a exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești și aceasta doar în funcție de soluția pronunțată de instanță.

Așadar, prin suprimarea căii de atac a recursului, în mod discriminatoriu pentru una din părțile din proces, se încalcă și accesul liber la justiție.

Or, prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunțate în soluționarea prin respingere a acțiunii în anulare se aduce atingere principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicității, imparțialității și egalității justiției, golindu-se astfel de conținut principiul exercitării căilor de atac.

Mai mult, recurenta susține că statul are obligația de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiție și al dreptului la apărare, iar lipsa căii de atac împotriva hotărârii de respingere a acțiunii în anulare, pronunțate de curtea de apel, echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv.

Eliminarea controlului judiciar al hotărârii de respingere a acțiunii în anulare aduce atingere art. 129 din Constituție, raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare, reprezentând în același timp o încălcare a cerințelor unui proces echitabil.

Așadar, aspectul adus în discuție îl reprezintă chestiunile ce țin de respectarea de către instanța care judecă acțiunea în anulare a normelor de ordine publică, subsumate motivelor de casare a hotărârii.

Prin urmare, criteriul în privința reglementării căii de atac nu poate fi cel referitor la soluția dată acțiunii în anulare, ci cel referitor la existența unei hotărâri prin care se soluționează acțiunea în anulare.

Or, prin acceptarea criteriului referitor la soluția dată prin hotărâre, motivele de nelegalitate a hotărârii prin care se respinge acțiunea în anulare rămân necercetate, din moment ce recursul în această ipoteză este inadmisibil.

Prin urmare, în cauză are loc o discriminare între justițiabili cu privire la accesul la calea de atac extraordinară a recursului, aceasta putând fi exercitată numai de aceia care critică pe motive de nelegalitate hotărârea de admitere a acțiunii în anulare, nu și de justițiabilii care invocă aceleași motive de nelegalitate cu privire la o hotărâre de respingere a acțiunii în anulare.

În concluzie, pentru considerentele expuse, recurenta apreciază că sintagma "pronunțate potrivit alin. (3)" din cuprinsul dispozițiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ. este neconstituțională, iar excepția de neconstituționalitate trebuie admisă, cu atât mai mult cu cât, la data de 24 martie 2017, legiuitorul a clarificat acest alineat, în sensul că este deschisă calea de atac a recursului, indiferent de soluția pronunțată în cauză, astfel cum este legal și în acord cu toate principiile și textele constituționale.

Examinând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, excepția de neconstituționalitate vizează prevederile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ. cu privire la faptul că "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Dispozițiile art. 613 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că "admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și: a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) și e), va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate".

În urma verificărilor efectuate, instanța a constatat că norma evocată nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional, sens în care apreciază că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, invocate de recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina.

Opinia Înaltei Curți cu privire la excepția invocată de recurentă este în sensul că dispozițiile legale invocate sunt neconstituționale, excepția fiind întemeiată, întrucât dispozițiile legale invocate încalcă dreptul părților la un proces echitabil, instituie discriminări între acestea în ceea ce privește accesul la calea de atac a recursului și contravine principiului egalității de tratament între subiectele de drept.

Limitările accesului la calea de atac a recursului sunt de natură să aducă atingere dreptului părților de a se adresa justiției, în însăși substanța sa și creează un tratament discriminatoriu între justițiabili.

Textul de lege criticat lipsește de vocația exercitării căii extraordinare de atac partea căreia i-a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale și statuează asupra dreptului părții potrivnice într-o astfel de acțiune de a declara recurs împotriva sentinței de admitere a acesteia, creând astfel un tratament diferit și vădit discriminatoriu între părțile implicate în această categorie de litigii, în funcție de soluția adoptată de instanțe.

În speță, anterior exercitării căii de atac extraordinare a recursului, părțile au parcurs etapa soluționării cauzei de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și apoi pe cea a judecății acțiunii în anulare de către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, iar limitarea accesului la faza procesuală a recursului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție doar pentru partea care a căzut în pretenții în acțiunea în anulare aduce în mod neechivoc atingere dreptului acestei părți de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, drept conferit de art. 16 din Constituția României, în condițiile în care nu se pot decela rațiunile pentru care a fost instituit acest tratament diferențiat.

Prin instituirea unei astfel de proceduri se aduce atingere și principiului egalității armelor în procesul civil, deoarece doar partea căreia i-a fost respinsă acțiunea în anulare este lipsită de posibilitatea de a-și valorifica drepturile în calea de atac a recursului, în timp ce, în cazul admiterii acțiunii, partea potrivnică poate uza de beneficiul unui alt grad de jurisdicție, astfel că reclamantul căruia i-a fost respinsă cererea se situează într-o situație dezavantajoasă în raport nu cu adversarul său, ci cu pârâtul dintr-o acțiune în anulare admisă. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, discriminarea trebuie să se bazeze pe ideea de excludere a unui drept sau a unui beneficiu între persoane aflate în situații egale, stabilite obiectiv. Or, în cauză, dispozițiile criticate stabilesc tratament inegal între persoanele implicate în aceeași categorie de litigii, în funcție de soluția dată de instanța de judecată, ceea ce nu poate fi apreciat ca fiind un criteriu general și obiectiv.

Față de cele prezentate, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 29 alin. (4) din aceeași lege, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina.

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării cauzei, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instituie facultatea și nu obligativitatea pentru instanță de a dispune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, iar opinia instanței este în sensul că nu se impune admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei.

Analizând recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recursul are ca obiect sentința prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 11 din 10 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2013, formulată de petenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina.

Raportat la faptul că data inițială a dosarului este 19 iulie 2013, rezultă că la momentul înregistrării acțiunii erau în vigoare dispoziții ale art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare.

Așadar, sentința ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii acțiunii, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, sentința recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

Respinge cererea de suspendare a judecății recursului.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ANINA prin primar C. împotriva sentinței civile nr. 210 din 6 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2018.