ÎCCJ, Decizia nr. 110/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 110/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1379

din 8 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.A.

împotriva ordonanței nr. 998/P/2009 din 23 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost menținută ordonanța atacată, iar petenta obligată la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin ordonanța nr.

998/P/2009 din 23 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus:

urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen.

raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), art. 246 și art. 250 C. pen. față de P.C.,

procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și pentru

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.

față de C.D., C.I.M., B.S.M., R.A.C., procurori în cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov, întrucât nu există date și indicii cu privire la

săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestora.

materialului de urmărire penală și declinarea competenței de soluționare a

cauzei cu privire la faptele și persoanele indicate la punctul II din

ordonanță, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție – Structura Centrală și

trimiterea către instituția sus menționată a materialului de urmărire penală

disjuns. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen.,

art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc.

pen., art. 42 – 45 C. proc. pen., raportat la art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 43/2002 cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și

a dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen.

Pentru a dispune

astfel, procurorul de caz a reținut următoarele:

Persoana vătămată C.A.

a formulat plângere penală, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție (plângerea fiind înregistrată inițial sub nr.

3269/VIII/1/2009 din 6 iulie 2007 iar ulterior sub nr. 998/P/2009) împotriva

numitei P.C. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de furt

calificat prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 209 alin.

(1) lit. a) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută

și pedepsită de art. 246 C. pen. și purtare abuzivă prevăzută și pedepsită de

art. 250 C. pen.

De asemenea împotriva

numitelor C.D., C.I.M., B.S.M., R.A.C. procurori din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prevăzută și pedepsită de art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.. Prin aceeași

plângere a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului S.G. – primarul

municipiului Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

În motivarea

plângerii (filele 1- 13) numita C.A. a arătat că este soția numitului C.I.,

fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în

prezent decedat. Cu privire la decesul soțului său a susținut că s-a produs

urmare a raporturilor de serviciu conflictuale cu numita P.C. care au culminat

cu discuții neprincipiale în cadrul ședinței de consiliu a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov din data de 24 aprilie 2009 (ora 15.20). În cadrul

acestei ședințe P.C. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Brașov a făcut cunoscut faptul că pentru a ocupa funcția de procuror

general adjunct al aceleiași unități de parchet, a propus-o pe doamna procuror B.M.

fapt ce l-a nemulțumit pe defunctul procuror C.I. căruia, conform susținerilor

soției sale, i s-ar fi promis anterior de procurorul general P.C. că va fi

propus pentru a ocupa funcția mai sus arătată.

Cu privire la această

împrejurare numita C.A. a arătat că discuția dintre soțul său și procurorul

general mai sus arătat a fost gravă iar supărarea survenită în urma acestei

discuții i-a provocat stop cardiac iar ulterior comoție cerebrală și deces.

C.A. a mai făcut

referiri, printre altele, și la ascensiunea profesională a procurorului general

P.C. punând-o pe seama sprijinirii acesteia de către procurori care fac parte

sau au făcut parte din structuri ale Ministerului Public, ale altor instituții

sau de către persoane care ocupă funcții politice, de asemenea, a făcut

referiri la raporturi de serviciu neprincipiale între procurorul general mai

sus arătat și unii dintre procurorii aflați în subordine, arătând că fostul său

soț C.I. a fost împiedicat de aceeași P.C. să ocupe un post de inspector în

cadrul CSM.

Relativ la toate

aceste relatări s-a constatat că, sunt descrise împrejurări despre care C.A. a

aflat de la soțul său (în prezent decedat), neavând nicio participare directă

la producerea lor și neindicând niciun alt mijloc de probă pentru susținerea

lor. Ca urmare, nu s-a putut contura existența unor date și indicii de

săvârșire a unor fapte penale, inclusiv a infracțiunii de purtare abuzivă

prevăzută și pedepsită de art. 250 C. pen.

Prin aceeași plângere

s-au adus învinuiri numitelor P.C., C.D., C.I.M., B.S.M. și R.A.C. cu privire

la sustragerea sumei de 68 000 lei din sertarul biroului de serviciu pe care îl

folosise fostul procuror C.I., sustragere care ar fi avut loc după decesul

acestuia. Cu privire la această sumă de bani numita C.A. a declarat că la data

de 24 aprilie 2009, când a ajuns la domiciliu, defunctul său soț i-a spus că a

uitat-o în sertarul biroului său de la serviciu și că intenționa să o schimbe

în euro pentru a achita un credit a cărui dobândă crescuse.

În cuprinsul

plângerii nu s-a făcut nicio referire la proveniența acestei sume de bani. Din

actele aflate la dosarul cauzei a rezultat că la data de 29 aprilie 2009 C.A.

s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în biroul

defunctului, de unde, pe bază de proces-verbal (filele 15 – 16), a ridicat de

la reprezentanții acestei unități de parchet toate bunurile personale existente

în acea cameră și care au aparținut lui C.I.

Din examinarea

procesului-verbal la care s-a făcut referire mai sus s-a reținut că acesta a

fost semnat și, deci, însușit de C.A., fără ca în cuprinsul acestuia să se facă

vreo mențiune referitoare la existența sumei de 68.000 lei în biroul

defunctului și fără ca să se solicite restituirea ei.

De asemenea, la data

de 5 mai 2009, C.A. s-a prezentat din nou la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov unde pe baza unui nou proces-verbal (fila 17)

i-au fost predate, în prezența procurorului general P.C., referate și lucrări de

licență care se aflaseră în posesia defunctului; de asemenea, i-au fost predate

și facturi de energie electrică care au aparținut acestuia.

Din examinarea

acestui proces-verbal a rezultat că nici cu această ocazie numita C.A. nu a

făcut vreo referire la suma de 68 000 lei, nu a solicitat restituirea ei și a

semnat procesul-verbal care s-a încheiat cu mențiunea „Niciuna dintre părți nu

are obiecțiuni față de cuprinsul prezentului înscris”.

S-a reținut că de la

data decesului defunctului (24 aprilie 2009) dată de la care numita C.A. a

declarat că avea cunoștință despre existența sumei de bani și până la data

formulării prezentei plângeri (27 iunie 2009) au trecut aproximativ 2 luni,

timp în care susnumita a avut două ocazii în care ar fi putut să încerce

recuperarea sumei de bani însă nu a făcut-o, mai mult decât atât, s-a comportat

ca și când nu ar fi avut cunoștință despre existența acestei sume.

Toate aceste aspecte

au condus la concluzia că nu există date și indicii temeinice cu privire la

existența vreunei fapte de furt și, pe cale de consecință, nici cu privire la

existența vreunei acțiuni de instigare la săvârșirea acestei fapte.

Cu privire la

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pretins a fi

fost săvârșită de P.C., care în calitate de reprezentant legal al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov a emis o adresă către Primăria Municipiului

Brașov din care rezulta că raporturile de muncă dintre Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov și C.I. au încetat urmare a decesului acestuia, s-a

constatat că nu există date și indicii nici cu privire la săvârșirea acestei

fapte, întrucât susnumita, în calitate de angajator și-a îndeplinit corect

îndatoririle de serviciu care o obligau să comunice această situație

locatorului, (conform contractului de închiriere/locuință de serviciu nr. 73

din 16 mai 2003, filele 35 – 37) având în vedere și dispozițiile art. 79 alin.

(6) și (7) din Legea nr. 303/2004 (fila 74).

În ceea ce privește

săvârșirea de către aceeași persoană a infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prin nerespectarea dispozițiilor art. 81 alin. (4) din

Legea nr. 303/2004 (filele 10, 75) și art. 28 din O.U.G. nr. 27/2006 (filele

10, 11,76) s-a constatat că nici cu privire la săvârșirea acestor fapte nu

există date și indicii întrucât, conform documentelor transmise de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Brașov, numita C.A. în calitate de soție

supraviețuitoare cât și copii decedatului în calitate de urmași, au primit, cu

respectarea întocmai a dispozițiilor legal pretins a fi încălcate, atât cele „7

indemnizații de încadrare lunare brute” cât și cele 3 indemnizații de pensie de

urmaș (filele 77-83).

Prin aceeași plângere

C.A. a sesizat faptul că P.C., procuror general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov i-a promis numitului S.G. – primarul Municipiului Brașov

că în schimbul evacuării din apartament „o să-i închidă un dosar penal” pe care

îl are în lucru (fila 10) de asemenea că va dispune față de acesta o soluție

favorabilă și anume aceea de scoatere de sub urmărire penală (filele 11,12).

Totodată a susținut că P.C., în anul 2001 a fost răsplătită cu un teren situat în zona turistică a localității Sâmbăta de Sus în schimbul dispunerii unei

rezoluții de scoatere de sub urmărire penală față de numitul F.I., primarul

comunei Voila, județul Brașov.

Față de aceste

aspecte s-a constatat că persoana vătămată a indicat date cu privire la

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,

cu modificările și completările ulterioare și în consecință, având în vedere și

dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările

și completările ulterioare, cu privire la acestea s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției Naționale

Anticorupție.

Soluția de neîncepere

a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul ierarhic superior prin

rezoluția nr. 3023/1481/II/2/2010, din data de 22 aprilie 2010.

Cu privire la

plângerea cu soluționarea căreia prima instanță a fost investită potrivit

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. aceasta a reținut că, este

nefondată.

Astfel, examinând

ordonanța de neîncepere a urmăririi penale în raport cu criticile formulate de

petentă, prima instanță a constatat că din actele premergătoare efectuate în

cauză nu rezultă nici un indiciu din care să reiasă că intimatele magistrați

procurori P.C., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov și C.D. , C.I.M., B.S.M., R.A.C. ar fi săvârșit infracțiunile reclamate.

S-a reținut că din

actele dosarului a rezultat că la data de 24 aprilie 2009, a intervenit decesul numitului C.I., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, urmare unui stop cardio-respirator.

Soția defunctului, C.A.

s-a prezentat ulterior la unitatea de parchet, preluând bunurile existente în

biroul defunctului, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal din 29 aprilie

2009 în prezența numiților D.R.C., procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, S.B., procuror în cadrul aceleiași unități de

parchet și M.M., prim-grefier, actul fiind semnat de toate persoanele

menționate.

La data de 5 mai

2009, în baza unui proces-verbal de predare-primire, semnat de C.P., procuror general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, M.S., consilier juridic la

aceeași unitate de parchet și C.A., acesteia din urmă i s-au predat lucrări și

referate ce s-au aflat în posesia defunctului C.I., niciuna din părțile

prezente neavând obiecțiuni referitoare la aspectele consemnate în respectivul

act.

Verificările

efectuate în cauză nu au relevat date sau indicii privind derularea vreunei

activități infracționale de către magistrații procurori reclamați, aceștia

îndeplinindu-și sarcinile specifice de serviciu, cu respectarea legii, fără a

vătăma sau îngrădi interesele legale ale petiționarei.

S-a reținut, totodată

că predarea-primirea bunurilor ce au aparținut defunctului C.I. s-a realizat în

condiții legale, petenta semnând fără obiecțiuni actele întocmite în acest

sens, la datele respective acestea nesesizând comiterea vreunei fapte de

sustragere a sumei de 68.000 lei, plângerea penală în acest sens fiind

formulată după aproximativ 2 luni.

Prima instanță a

apreciat că adresa întocmită la nivelul conducerii Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov, în legătură cu încetarea raportului de muncă cu

magistratul C.I., nu constituie un act abuziv al magistratului C.P., în

înțelesul dispozițiilor art. 246 C. pen., înscrisul respectiv atestând o

situație reală, intimata în calitate de angajator îndeplinindu-și corect

îndatoririle de serviciu, care o obligau să comunice această situație

locatorului (conform contractului de închiriere /locuință de serviciu nr. 73

din 16 mai 2003, filele 35-37) și față de dispozițiile art. 79 alin. (6) și (7)

din Legea nr. 303/2004 (fila 74).

S-a constatat că

afirmațiile petentei în sensul nerespectării obligațiilor privind plata unor

sume de bani stabilite de lege pentru membrii familiei decedatului nu au fost

susținute de probele administrate de procuror, la dosar fiind atașate dovezi

privind sumele virate către soția și copiii defunctului, reprezentând cele 7

indemnizații lunare și cele 3 pensii de urmaș. Astfel, în favoarea numitei C.A.

și a numiților C.I.S. și C.I.F. (copiii petentei) s-au emis ordinele de plată

nr. 288 din 17 iulie 2009, nr. 333 și nr. 334 din 11 august 2009, reprezentând

contravaloare ajutor deces conform art. 81 din Legea nr. 303/2004 și

indemnizații pensie urmaș conform art. 28 din O.U.G. nr. 27/2006 (filele 77-83

din dosar), petiționara, contestând cuantumul acestor sume, fiind nemulțumită

de faptul că nu s-ar fi efectuat mențiunile corespunzătoare în carnetul de

muncă al defunctului cu privire la sporurile cuvenite, precum și faptul că s-au

sustras file din acel carnet de muncă, afirmații ce nu au fost însoțite de

dovezi.

Celelalte critici ale

petentei referitoare la pretinsa comitere a infracțiunii de purtare abuzivă

constând în atitudinea jignitoare ce ar fi fost manifestată de conducerea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în raport cu activitatea profesională

a magistratului C.I., atitudine ce a culminat cu discuția purtată între soțul

său și procurorul general, această discuție fiind gravă, iar supărarea

survenită în urma acestei discuții i-a provocat stop cardiac și ulterior

comoție cerebrală, apoi deces s-au dovedit, de asemenea, nefondate.

Prima instanță a

reținut, de asemenea, că deși petiționara a arătat, în concret, în ce constă

vătămarea adusă intereselor sale, nu a produs probe în dovedirea acestora.

Trebuie precizat că nu orice nemulțumire a petiționarei angajează răspunderea

penală a intimaților, ci doar dacă se dovedește reaua-credință cu care au

acționat aceștia, în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu

este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor

reclamate.

Prima instanță, a

apreciat că din datele și lucrările dosarului, nu rezultă că intimatele P.C.,

procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și C.D., C.I.M.,

B.S.M., R.A.C. ar fi săvârșit infracțiunile reclamate, în mod corect procurorul

stabilind că faptele reclamate de petiționară nu există și dispunând

neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., ordonanța atacată fiind legală și temeinică, iar plângerea

petentei, nefondată.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta, criticând-o, în esență,

astfel după cum rezultă din motivele de recurs și completarea acestora (filele

2-17 și, respectiv filele 85-86 dosar recurs) pentru nelegalitate,

netemeinicie, nelegala constituire a completului de judecată (art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen.) din trei și nu doi judecători cum era indicat pe lista de

ședință, cu consecința nulității hotărârii, potrivit dispozițiilor art. 197

alin. (2) C. proc. pen., nepronunțarea asupra probelor care ar fi condus la

aflarea adevărului, comiterea unei grave erori de fapt ce a condus la

pronunțarea unei hotărâri eronate, greșita aplicare a legii, precum și faptul

că hotărârea este contrară legii; s-a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța

competentă, având în vedere existența infracțiunilor reclamate, neaudierea

martorilor și a petentei.

Analizând recursul

prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este

nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi

penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, a

existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții

negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale, prevăzute de dispozițiile art. 10 C. proc. pen.

În cauza dedusă

judecății, procurorul, sesizat prin plângerea petentei, a efectuat acte

premergătoare, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., verificările

apreciate ca utile cauzei și fundamentării soluției dispuse, de neîncepere a

urmăririi penale față de intimații magistrați, faptele reclamate neexistând în

materialitatea lor.

Din analiza actelor

dosarului se constată că petenta, pe fondul de tensiune determinat de decesul

soțului său, magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

nemulțumită de consecințele patrimoniale determinate de încetarea raporturilor

de serviciu prin decesul soțului său, a conferit relevanță penală activităților

reale sau pretins a fi fost desfășurate de anumiți magistrați procurori din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

După cum în mod

corect s-a reținut și în cuprinsul ordonanței și al sentinței atacate,

afirmațiile petentei (reluate și în cuprinsul motivelor de recurs) rămân la

stadiul de simple aserțiuni subiective și nedovedite.

Astfel, se constată

că petenta a primit în baza unor procese-verbale de predare-primire bunurile

(inclusiv înscrisuri cu caracter personal) defunctului său soț, semnând fără

obiecțiuni respectivele procese-verbale și nesemnalând sustragerea unora dintre

acestea.

De asemenea, cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 303/2004 și ale O.U.G. nr. 27/2006 familia

defunctului a beneficiat de sumele de bani prevăzute de dispozițiile legale

incidente, petenta nedovedind stabilirea greșită a cuantumului acestora.

Se constată,

totodată, că intimata P.C., în funcția de conducere deținută în cadrul unității

de parchet în care își desfășura activitatea, s-a limitat la a desfășura

activități legale, atât în sfera raporturilor de serviciu, cât și cu privire la

chestiunea contractului de închiriere al cărui beneficiar fusese defunctul soț

al petentei.

Așa fiind, se reține

că afirmațiile petentei nu au fost apte a proba realitatea susținerilor sale,

spre a se concluziona în sensul comiterii, de către intimații magistrați, a

unor fapte penale, acestea neexistând în materialitatea lor, astfel încât

soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de către procuror este legală

și temeinică, fiind în mod corect menținută de către prima instanță.

Criticile invocate în

cuprinsul motivelor de recurs sunt nefondate.

Referitor la aspectul

compunerii instanței se constată că aceasta s-a făcut cu respectarea

dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, din trei judecători,

fără încălcarea dispozițiilor legale privind incompatibilitățile, petenta neformulând,

de altfel, cerere de recuzare a magistratului considerat incompatibil a

participa la soluționarea cauzei.

Sub aspect probator

se constată că prima instanță a respectat dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., formându-și convingerea pe baza materialului

dosarului, ordonanței atacate și plângerii petentei care a avut posibilitatea

reală și efectivă de a dovedi temeinicia susținerilor sale.

Critica privind

neefectuarea unor anumite acte de cercetare, apreciate de petentă ca utile nu

poate fi primită, întrucât potrivit art. 224 C. proc. pen. procurorul este

singurul în măsură ca, în etapa actelor premergătoare, să dispună verificările

apte a fundamenta soluția ce urmează a se dispune, iar instanța de judecată, în

procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., posibilitatea de

a administra numai proba cu înscrisuri, în condițiile prevăzute de dispozițiile

alin. (7) al normei menționate.

Așadar, se constată

că hotărârea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, dând o corectă

interpretare și aplicare dispozițiilor legale incidente în cauză, prima

instanță stabilind în mod corect obiectul devoluțiunii cauzei.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta C.A. împotriva sentinței nr. 1379 din 8

septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4598/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.