ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 806/2018

Prin decizia nr. 410 din data de 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nedondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 372 din 3 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosar nr. x/2/2016, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.

împotriva acestei decișii a declarat recurs contestatorul'A.

La termenul de judecată de la 15 martie 2018, recurentul a depus o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 105, 159, 255, 261, 304 alin. (1) C. proc. civ., iar Înalta Curte, a reținut cauza în pronunțare pe cererea formulată de recurent și pe excepția de inadrnisibilitate a recursului.

Cu privire la cererea de sesizarea a Curții Constituționale formulată de recurentul reclamant, se constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă în consecință.

Astfel, prin cererea depusă la data de 15 martie 2018, recurentul a invocat în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 6 și 13 CEDO, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 105, 159, 255, 261, 304 alin. (1) C. proc. civ.

în susținerea cererii a arătat că a invocat excepția în cadrul recursului " datorită inadmisibilității aparente a recursului declarat împotriva încheierii de stabilire a competenței instanței pronunțată conform dispozițiilor legale " . Mai arată că " nu este impusă de legiuitor declararea recursului împotriva încheierii de stabilire a competenței instanței conform dispozițiilor art. 158 alin. (1) și 159

1

alin. (4) C. proc. civ. doar concomitent cu fondul legal, deoarece încheierea de stabilire a competenței instanței nu are legătură cu judecarea pe fond a cauzei... ". "Articolele C. proc. civ. invocate ca fiind neconstituționale instituie reguli de soluționare a recursului, fază în care se află și această pricină, despre care afirm ca îmi anulează dreptul legal și constituțional de judecare a recursului aparent inadmisibil dar admisibil conform textelor legale în forma edictată de legiutor pe care le consider neconstituționale în cazul blocării judecării recursului...".

Sediul materiei pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituția României și art. 29-33 din Legea nr. 47/1992.

Excepția de neconstituționalitate constituie modalitatea procesuală prin care se sesizează Curtea Constituțională asupra neconcordantelor existente între unele dispoziții legale aplicabile în cauza dedusă judecății și dispozițiile Constituției.

Se reține că art. 21 din Constituția României statuează:

"(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite".

Art. 6 CEDO arata; "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public/.../".

Prin cererea formulată de petent în cadrul prezentului recurs deși sunt invocate anumite articole din C. proc. civ., nu se arată în raport de care dispoziții din Constituție sunt considerate neconstituționale, pentru a se putea proceda Ia verificarea controlului de neconsîituționalitate.

Pe de altă parte, recursul privește o decizie pronunțată în cadrul unei contestații în anulare formulată împotriva unei decizii date recurs prin care s-a evocat fondul, deci, nu privește o încheiere prin care s-a stabilit competența instanței de judecată, aspect ia care face referire petentul în cererea sa.

Astfel, pentru motivele arătate, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate de petent în cadrul recursului va fi respinsă, ca inadmisibilă.

înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile iegii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exciud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între aite condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Or, în speță, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este decizia civilă nr. 410 din daîa de 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 372 din 3 octombrie 2036, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosar nr. x/2/2016.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Se reține că hotărârea atacată cu contestație în anulare, respectiv decizia civilă nr. 410 din data de 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este o decizie irevocabilă, întrucât a fost pronunțată într-o contestație în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțată în recurs, fiind deci, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi recurată.

Astfel, decizia pronunțată în soluționarea contestației în anulare fiind irevocabiiă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva respectivei decizii, contestatorul nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Astfel fiind, recursul contestatoruîui se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizarea a Curții Constituționale formulată de recurentul reclamant, ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 410 din data de 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare în privința cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018.