ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 583/2019

Ședința publică din data de 21 martie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin decizia civilă nr. 11 din data de 18.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, a fost constatat nul recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinței civile nr. 9161 din 17.10.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Împotriva acestei decizii, la data de 18.09.2017, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, formându-se dosarul nr. x/2017.

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 135/2018, pronunțată la data de 03 decembrie 2018, în dosarul nr. x/2017, a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 11 din data de 18.01.2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 328 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual- civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală, iar împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță fără drept de apel. Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.

Intenția legiuitorului la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric controlul judiciar pe cale de recurs numai al hotărârilor date fără drept de apel sau al celor date în apel, în acest sens fiind și dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care fac trimitere expresă la categoriile de hotărâri ce pot fi examinate de o instanță de recurs.

Deopotrivă, prevederile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri irevocabile: hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii;".

Din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare; această prevedere legală este rațională și în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat, prevăzut în art. 166 C. proc. civ.

În prezenta cauză, însă, decizia supusă de către revizuent căii extraordinare de atac a recursului nu are deschisă, conform legii, o asemenea modalitate de reformare, recursul fiind declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a constatat perimată cererea de revizuire formulată, de asemenea, în cadrul unui alt recurs (decizie fără nici o cale de atac).

Regimul juridic al căilor de atac privind soluția dată în cererea de revizuire este reglementat de dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, "Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.".

Însă, trebuie avută în vedere particularitatea generată de faptul că decizia în speță, recurată este pronunțată într-un dosar de revizuire a unei decizii pronunțate, la rândul său, în recurs, rezultând că, împotriva hotărârii prin care a fost analizată o atare cerere de revizuire, nu se poate formula nicio cale de atac, interdicția fiind absolută și imperativă.

De asemenea, și față de prevederile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., în conformitate cu care, hotărârile instanței de recurs sunt irevocabile, se constată că și decizia în cauză pronunțată de instanță în cadrul unui dosar de revizuire la recurs, are același caracter irevocabil.

În atari condiții, decizia nr. 135/2018 din 03 decembrie 2018 a Curții de Apel București nu era susceptibilă de a face obiectul unui nou recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reține inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurentul- revizuent.

Prin dispozițiile legii procesual- civile, legiuitorul a stabilit în mod expres limitele examinării unei hotărâri.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Declarând recurs împotriva unei atare hotărâri, partea nu s-a conformat unei dispoziții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Și în cazul recursului, dacă s-ar crea limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul ordinar al căii de atac, privind anumite neregularități prevăzute de lege, ceea ce nu este în sprijinul reglementării date de lege acestei instituții.

Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea unui recurs împotriva unei decizii date asupra cererii de revizuire pronunțate în recurs și, în aceste condiții, hotărârea nu mai este susceptibilă de a fi atacată separat, încalcă principiul legalității căii de atac, ceea ce este inadmisibil, exercițiul căilor de atac fiind pus la dispoziția părților, în limitele și condițiile legii.

În aceste condiții, cum recursul nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că decizia Curții de Apel nu mai poate fi atacată cu recurs, nefiind susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.

Așa fiind, în speță, hotărârea recurată nu întrunește condiția cerută de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul- revizuent A. împotriva deciziei nr. 135/2018 din 03 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2019.