ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 328/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 328/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
R O M Â N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ
Decizia nr. 328 Dosar nr. 1688/2002 Ședința publică de la 30 ianuarie 2003 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la 7 ianuarie 2002, pe rolul Curții de Apel Craiova, P.N. a solicitat desființarea deciziei civile nr. 8910 din 6 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 9084/2001, pretins contradictorie sentinței civile nr. 17720 din 18 noiembrie 1997 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 3969/1997. În considerarea temeiului de drept al cererii de revizuire, art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și potrivit prevederilor art. 322 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 1312 din 26 martie 2002, a declinat competența soluționării cererii, în favoarea Curții Supreme de Justiție.
Referitor la cererea de revizuire: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. 12392 din 27 mai 2000, reclamantul P.N.
a chemat în judecată pe pârâtul PD., Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Castranova și Comisia Județeană Dolj de aplicare a Legii nr.18/1991, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a titlului de proprietate nr. 1557-58833 din 18 februarie 1998 și a procesului-verbal de punere în posesie nr. 673 din 15 mai 1998. Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr. 22784 din 8 noiembrie 2000, a admis acțiunea, a anulat parțial titlul de proprietate nr. 1557-58833 din 18 februarie 1998 emis de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, în sensul că s-a dispus radierea suprafeței de teren de 1000 mp situată în intravilanul comunei Castranova sat Puțuri, tarlaua 21, parcela 23, precum și suprafața de 1000 mp situată tot în intravilanul comunei Castranova sat Puțuri tarlaua 21 parcela 24; a fost anulat parțial și procesul-verbal de punere în posesie nr. 673 din 15 mai 1998 emis pe numele pârâtului PD.; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 798 din 24 mai 1999 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 797 din 24 mai 1999. Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr. 2870 din 11 septembrie 2001 a Tribunalului Dolj.
Prin decizia civilă nr. 8910 din 6 decembrie 2001, Curtea de Apel Craiova a admis recursurile, a modificat hotărârile și pe fond a respins acțiunea formulată de reclamantul P.N.
S-a reținut pentru aceasta că: - titlul de proprietate a fost emis pe numele pârâtului cu respectarea actelor premergătoare și în strictă conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, pe baza procesului-verbal de punere în posesie, respectându-se atât întinderea dreptului de proprietate cât și amplasamentul suprafețelor reconstituite; - faptul că aceeași suprafață de teren este înscrisă și în titlul de proprietate emis pe numele reclamantului nu constituie un motiv de nulitate a titlului în litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 60 din Legea nr. 18/1991, reclamantul având la îndemână calea acțiunii în revendicare, acțiune în cadrul căreia instanța, după compararea titlurilor va da preferință titlului de proprietate considerat mai caracterizat; - cât privește capetele de cerere privind constatarea nulității contractului de donație și a contractului de vânzare-cumpărare întocmit de pârâtul PD.
s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1899 C. civ. care prezumă buna-credință a părților la încheierea actelor juridice. Prin sentința civilă nr. 17720 din 18 noiembrie 1997, Judecătoria Craiova a respins acțiunea formulată de reclamantul PD. împotriva pârâtului P.N. N. pentru anularea titlului de proprietate nr. 4179578 din 30 august 1994 emis pe numele autoarei P.O., în prezent decedată, reținându-se că nu sunt motive de anulare a titlului emis pe numele autoarei P.O., cu respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991. Sentința menționată a rămas definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr. 1499 din 8 ianuarie 1998 a Tribunalului Dolj și irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr. 6247 din 26 octombrie 1998 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. motivul de revizuire invocat permite revizuirea în cazul în care s-a ajuns la situația ca același proces să fie soluționat de două ori, pronunțându-se hotărâri contradictorii. Pentru aceasta este necesar, printre altele, să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect, cauză. Or, din acest punct de vedere, în speță cele două cauze nu au același obiect, prima dintre ele privind anularea titlului de proprietate nr. 41417-9578 din 30 august 1994, emis în favoarea autoarei părților, numita P.O., cea de-a doua având ca obiect anularea titlului de proprietate nr. 1557-58333 din 18 februarie 1998 emis pe numele P.N.
D., ambele acțiuni fiind respinse. Așa fiind, cum nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă. În temeiul art. 274 C. proc. civ., revizuientul urmează a fi obligat la cheltuieli de judecată. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de P.N. împotriva deciziei nr. 8910 din 6 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 9084/2001. Obligă pe revizuient la cheltuieli de judecată în valoare de 5.000.000 lei către intimatul P.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.