ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3117/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3117/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 13 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea comercială înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr. 2302/85/2006 și precizată ulterior, reclamantul V.I.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC M.T. SRL, M.G., T.J., C.R.C. și P.M. anularea hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 5 din 18 noiembrie 2005 și a Actului adițional la actul de constituire din 18 noiembrie 2005. Prin sentința comercială nr. 231/CC din 23 septembrie 2010 Tribunalul Sibiu a respins excepția tardivității formulării precizării de acțiune, invocată de pârâți la termenul din 05 octombrie 2006, precum și acțiunea comercială formulată și precizată de reclamantul V.I.M.
Apelul declarat de reclamantul V.I.M. a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 22/2011 din 2 martie 2011. Împotriva acestei decizii reclamantul V.I.M. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ. Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată și la dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut : Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul stabilit de instanță.
Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentului, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (fila 6 dosar recurs). Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul din 13 octombrie 2011, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 30 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul V.I.M. împotriva deciziei comerciale nr. 22/2011 din 2 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.