ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 954/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Primăria municipiului Tecuci împotriva sentinței civile nr.44 din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta reclamantă Primăria municipiului Tecuci, județul Galați, prin consilierul juridic C.A., precum și intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilierul juridic V.C.S. Procedura completă.

Curtea, în prealabil, a cerut reprezentantului recurentei reclamante să facă precizări, față de împrejurarea că reclamanta a declarat recurs atât împotriva încheierii din ședința publică de la 4 aprilie 2002, cât și împotriva sentinței civile nr.44 din 4 aprilie 2002. Consilierul juridic a arătat că, inițial, s-a formulat recurs împotriva încheierii din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Galați, în temeiul dispozițiilor art.268 alin.3 din Codul de procedură civilă, iar ulterior și împotriva sentinței civile nr.44 din 4 aprilie 2002. La cererea instanței a precizat că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 1 aprilie 2002, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 4 aprilie 2002, când instanța și-a intitulat hotărârea „încheiere”, iar ulterior, și-a îndreptat greșeala, intitulând-o „sentință civilă”.

În această situație rămâne valabil recursul declarat împotriva sentinței civile nr.44 din 4 aprilie 2002. Susținând recursul, consilierul juridic a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii, arătând că potrivit art.169 din O.G. nr.61/2002, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2003, TVA datorat bugetului de stat și penalitățile aferente se anulează. Consilierul juridic V.C.S. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, precizând că pentru operațiunile desfășurate, primăria era obligată să plătească TVA. Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de respingere a recursului, instanța de fond reținând în mod corect că pentru activitatea de închiriere și concesionare de terenuri, autoritatea publică locală datorează TVA.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Primăria Tecuci a solicitat prin acțiunea în contencios administrativ, anularea deciziei nr.2024 din 13 decembrie 2001, emise de Ministerul Finanțelor Publice, ca nelegală și netemeinică. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal nr.25712 din 8 octombrie 2001, întocmit de Direcția de Control Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 805.832.883 lei, reprezentând TVA și majorări de întârziere, precum și plata unei amenzi contravenționale de 1.000.000 lei. A mai arătat că a solicitat și reverificarea, prin expertiză contabilă, a sumelor reprezentând obligația de plată, precum și suspendarea plății, până la soluționarea acțiunii, conform art.10 din O.G.

nr.11/1996, modificată și completată prin O.G. nr.53/1997 și O.U.G. nr.113/1999. A menționat că perioada supusă controlului a fost cuprinsă între 1 august 1996 – 32 august 2001, iar suma de 805.832.883 lei reprezintă TVA și majorări de întârziere pentru venituri obținute din închirieri de terenuri pentru tonete, concesionarea de teren pentru construirea de locuințe, garaje, spații comerciale, închirieri de teren arabil, precum și pentru vânzarea de bunuri ale fostului CAP Voința – Tecuci. A susținut, că pârâtul, prin decizia emisă, a încălcat prevederile Legii nr.72/1996 și Legii nr.189/1998, în sensul că veniturile provenite din activitățile indicate constituie venituri ale bugetelor locale și se varsă la aceasta, fiind considerate activități administrative specifice primăriilor, în scopul autofinanțării și nu pentru obținerea de profit.

Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr.44 din 4 aprilie 2002, a respins ca nefondată acțiunea, și a menținut procesul-verbal nr.25712 din 8 octombrie 2001 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați – Direcția Controlului Fiscal. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor O.G. nr.17/2000 și ale Normelor sale de aplicare, în sfera de aplicare a TVA se cuprind operațiunile cu plată, precum și cele asimilate acestora, cum ar fi prestările de servicii, prin prestări de servicii înțelegându-se orice activitate desfășurată de un contribuabil și care pot avea ca obiect „închirieri de bunuri”. A mai reținut că instituțiile publice, altele decât cele prevăzute la art.3 lit.d din O.G.

nr.17/2000, în situația realizării de venituri impozabile din operațiuni impozabile cum sunt închirieri, concesionări, vânzări, intră în sfera de aplicare a TVA, având obligația de a le evidenția distinct pentru a se permite determinarea TVA, cu atât mai mult cu cât veniturile realizate din astfel de operațiuni depășesc 50 milioane lei anual. A reținut, totodată, că ulterior controlului, reclamanta a devenit plătitoare de TVA, începând cu data de 21 octombrie 2001, pentru exact aceleași operațiuni pentru care pretinde că nu se încadrează în categoria de plătitori. În ce privește amenda contravențională, aceasta a fost înlăturată de instanța de fond, dat fiind că, prin chiar decizia Ministerului Finanțelor s-a dispus sesizarea instanței de drept comun, pentru soluționarea contestației sub acest aspect.

În fine, a reținut că nu se mai poate pune problema suspendării obligației de plată, ea nefiind solicitată pe parcursul litigiului, iar prin pronunțarea unei soluții pe fondul cauzei, această cerere a rămas fără obiect. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, următoarele: Primăria Tecuci, ca organ al administrației publice locale, conform Legii nr.215/2001, nu poate fi catalogată nici ca agent economic și nici contribuabil. Închirierea și concesionarea unor terenuri aflate în administrarea consiliului local nu sunt activități de prestare de servicii, ci activități administrative în baza hotărârilor consiliului local, care vin în sprijinul contribuabililor.

La data controlului nu exista un cadru legal care să reglementeze cu claritate și temeinicie plata TVA de către instituțiile publice. Recursul este nefondat. Prin Hotărârea Guvernului nr.401 din 9 mai 2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.U.G. nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, la art.2 pct.1.3 se prevede că, prin prestări de servicii, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțelege orice activitate desfășurată de un contribuabil, care nu constituie livrare de bunuri mobile sau transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile. La astfel de activități sunt enumerate în continuare, cu titlu exemplificativ și închirierile de bunuri și concesiunile (lit.d și i). Este adevărat că în art.3 lit.d din O.G.

nr.17/2000 se prevede că nu intră în sfera de aplicare a TVA operațiunile de livrări de bunuri și prestări de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuată de instituțiile publice pentru activitățile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică și siguranța statului, culturale și sportive. În alin.2 și 3 se menționează însă în mod expres că persoanele juridice de mai sus, sunt supuse TVA, dacă realizează direct sau prin unități subordonate alte operațiuni impozabile decât cele menționate la alineatul precedent. Pentru a se înlătura orice dubiu cu privire la sfera de aplicare a TVA, Hotărârea Guvernului nr.401/2001, la pct.2.3 prevede: „Contribuabilii prevăzuți la art.3 li.a-d intră în sfera de aplicare a TVA dacă realizează direct sau indirect prin unități subordonate operațiuni impozabile cum sunt ... e) prestări de servicii”.

Din textul actelor normative menționate rezultă expres că, în dobândirea calității de plătitor de TVA, de esență este operațiunea, nu calitatea contribuabilului. De altfel, în art.2 din O.U.G. nr.17/2000 și în Normele de aplicare se arată în mod expres că sfera de aplicare a TVA se cuprind operațiunile de plată, precum și cele asimilate acestora, efectuate de contribuabili, de o manieră independentă. Pe de altă parte, concesionarea și închirierea bunurilor proprietatea municipiului este încadrată de Hotărârea Guvernului nr.512/1998 pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.G. nr.3/1992 la categoria prestări servicii, pentru că au regimul unei prestații în care partea beneficiară achită periodic o sumă de bani ca preț al concesionării sau închirierii.

Este deci o activitate cu caracter economic care aduce venit. Împrejurarea că aceste venituri sunt venituri proprii ale bugetelor unităților administrativ teritoriale nu exclude obligația de plată a TVA, atâta timp cât realizează direct sau prin unități subordonate operațiuni impozabile. În concluzie, față de cele ce preced, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Primăria municipiului Tecuci, județul Galați împotriva sentinței civile nr.44 din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.