ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 81/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta SC B. SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Prahova, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/3711 din 31.07.2017 emisă de DGRFP Ploiești - AJFP Prahova, până la pronunțarea instanței de fond.

La data de 11.08.2017, reclamanta a completat acțiunea, ca urmare a emiterii Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 49724/17.08.2017 și a Deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 49724/17.08.2017, cuantumul obligațiilor fiscale suplimentare stabilite în sarcina acesteia fiind majorat cu suma totală de 475.427 RON, înțelegând să solicite și suspendarea efectelor acestor decizii de accesorii.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 161 din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și a suspendat executarea Deciziei de impunere F.PH. 215/3711/31.07.2017 emisă de DGRFP - AJFP Prahova și a Deciziilor nr. 49724/17.08.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere și nr. 49724/17.08.2017 referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare emise de același organ emitent până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare.

2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanța a ignorat caracterul specific al actelor administrative, potrivit căruia organele fiscale sunt în drept să pornească executarea lor, fără a fi necesară intervenția justiției. Acestea se bucură de prezumția de legalitate și de executorialitate, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice într-un stat de drept. Pe de altă parte, legea contenciosului administrativ nu permite suspendarea în orice împrejurări a actelor administrative, ci ca excepție, suspendarea putându-se acorda doar în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unor pagube iminente.

Deci, prima condiție care trebuie îndeplinită este aceea ca motivele suspendării să fie bine justificate, ceea ce înseamnă ca acestea să apară de la prima vedere temeinice și să creeze de la început o îndoială puternică asupra actului administrativ contestat. Se poate reține existența unui caz bine justificat numai dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ. Condiția este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Recurenta a arătat că în cadrul cererii de suspendare, instanța efectuează o cercetare sumară a aparenței dreptului și nu poate prejudeca fondul litigiului. Având în vedere toate aceste considerente, se arată că nu se creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

O altă condiție care se cere a fi îndeplinită este aceea de a se preveni producerea unei pagube iminente; în speță, nu s-a făcut dovada posibilității producerii unei pagube iminente și nici a impactului unei eventuale pagube asupra bunului mers al societății.

În concluzie, reclamanta nu a arătat în concret care sunt împrejurările ce reprezintă cazul bine justificat, care să creeze o îndoială serioasă în privința deciziei emise și nici nu a făcut dovada unei pagube iminente, de natură a perturba grav funcționarea societății.

În drept, au fost invocate prev. art. 483 - 490 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 și a art. 229 din C. proc. fisc.

2.2. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă SC B. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat, în ceea ce privește excepția nulității, că recurenta nu a indicat, în recursul formulat, niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și nici dezvoltarea vreunuia dintre acestea. De asemenea, recurenta nu aduce critici de nelegalitate concrete cu privire la sentința recurată. Prin oferirea, pe de o parte, de motive generice, prin neindicarea cazului de nelegalitate, iar pe de altă parte, prin referirile la netemeinicia hotărârii, se consideră că recursul formulat este nemotivat, solicitându-se constatarea nulității acestuia, în baza art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Pe fondul recursului, se arată că este întrunită condiția cazului bine justificat, cu privire la cea mai mare parte a sumelor suplimentare de plată, respectiv cele aferente operațiunilor de descărcare/transbordare prestate și facturate de către SC A. SRL Intimata a arătat că, la o examinare sumară a actului de control, nu se găsește vreo mențiune referitoare la nerespectarea vreunei obligații legale, nici măcar de verificare a partenerului contractual; nu se identifică vreo mențiune referitoare la întreg raportul comercial, din care rezultă fără echivoc realitatea prestației.

Intimata a arătat că prezumția organelor fiscale a plecat de la comportamentul fiscal al unui subcontractor al prestatorului, cu care nu au avut vreun fel de relație comercială. Din perspectiva jurisprudenței europene referitoare la așa zisele lanțuri de fraudare, în condițiile în care s-ar admite că prestatorul prestatorului lor ar fi avut un comportament fiscal inadecvat, organele fiscale aveau obligația de a demonstra pe bază de probe obiective faptul că ar fi știut că suntem implicați într-un lanț de fraudare. Or, în actul de control nu se face vreo mențiune cu privire la elementele (obiective) din care rezultă că ar fi avut cunoștință de comportamentul fiscal al subcontractorului prestatorului, organele fiscale neconsiderând necesară prezentarea și probarea acestora.

Cu privire la sumele aferente contractului de comision încheiat pentru obținerea unor contrate de valorificare/preluare deșeuri uzate, se arată că în cazul acestui tip de contracte nu este necesară efectuarea dovezii rezultatului contractului, ci prestarea de servicii se consideră realizată prin însăși activitatea realizată de prestator, prin faptul că acesta se găsește la dispoziția intimatei și desfășoară activitate de prospectare a pieței.

Cu privire la amortizarea imobilului și cheltuielile aferente utilităților, se concluzionează în sensul că acestea reprezintă cheltuieli nedeductibile întrucât nu sunt aferente activității economice, fără a fi dezbătută ipoteza locuinței de serviciu. Nu s-a ținut cont de destinația acestui imobil - locuință de serviciu și nici de documentele prezentate, care demonstrau legalitatea operațiunii de deducere.

Cât privește noțiunea de pagubă iminentă, se arată că pe lângă posibilitatea executării bunurilor mobile/imobile ale societății și a popririi conturilor, cea mai gravă consecință este executarea garanției oferite pentru a obține calitatea de antrepozit fiscal, care va duce la pierderea acestei calități și la imposibilitatea onorării contractelor, desfășurării activității și falimentului firmei. Executarea silită ar însemna executarea garanției și anularea autorizației și închiderea companiei, blocarea achitării creditelor contractate, încetarea raporturilor de muncă cu cei 14 angajați, neonorarea contractelor aflate pe rol cu furnizorii și clienții, cu obligarea la plata unor importante penalități, compromiterea companiei pe piața specifică.

Se invocă ca și factor de luat în considerare durata mare până la soluționarea pe fond a contestației împotriva actelor de control, precum și faptul că, în echilibrarea intereselor părților- statul nu va suferi un prejudiciu, având o garanție la dispoziție - ca măsură asigurătorie, urmează a fi calculate accesorii pentru perioada suspendării, în cazul în care demersul judiciar împotriva actelor de control nu va fi un succes.

2.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

3.1. Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

3.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

3.2.1. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă

Deși prin cererea de recurs, recurentul nu a încadrat memoriul său de recurs în mod explicit în motivele de casare prevăzute limitativ de disp. art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. permite evitarea sancțiunii nulității recursului, în cazul în care motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Or, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material").

Cât privește susținerea intimatei, în sensul că recurenta nu aduce critici de nelegalitate concrete cu privire la sentința recurată, ci face afirmații generice, acest aspect urmează a fi evaluat pe fondul recursului; atâta timp cât există și critici privind nelegalitatea sentinței, formularea și a unor referiri privind netemeinicia hotărârii nu poate duce la anularea recursului.

Ca urmare, se va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, ca nefondată.

3.2.2. Situația de fapt reținută de prima instanță și considerentele primei instanțe privind admiterea cererii de suspendare

Prin Decizia de impunere F.PH. 215/3711/31.07.2017 emisă de DGRFP - AJFP Prahova, au fost stabilite obligații suplimentare în sarcina reclamantei în cuantum de 1 060 438 RON, reprezentând 440 868 RON impozit pe profit și 619 570 RON TVA.

Prin Decizia nr. 49724/17.08.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii, au fost impuse reclamantei suma de 298 461 RON reprezentând dobânzi și 172 317 RON reprezentând penalități de întârziere, iar prin Decizia nr. 49724/17.08.2017 referitoare la obligații fiscale accesorii, a fost impusă reclamantei suma de 4649 RON reprezentând penalități de nedeclarare.

În cadrul Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul Soluționare Contestații și, în consecință, s-a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestațiilor nr. 1362/20.12.2017 și obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul Soluționare Contestații la soluționarea pe fond a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ - fiscale, reprezentate prin Decizia de impunere nr. x/3711/31.07.2017, emisă de AJFP Prahova, Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 49724/17.08.2017 și Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 49724/17.08.2017 (Sentința nr. 115 din data de 8 iunie 2018, supusă recursului).

3.2.3. Analiza concretă a motivelor de casare invocate

Ca o primă precizare, Înalta Curte a constatat deja că, deși recurenta nu a indicat care sunt motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. în care se încadrează cererea sa de recurs, din analiza acestora, reiese că sunt incidente prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Deși nu se poate reține o nulitate a recursului, se constată că motivele invocate de recurentă sunt generice (fără a putea fi sancționate din punct de vedere al formei), deoarece pe fond nu indică în concret care sunt rațiunile pentru care sentința recurată realizează o greșită aplicare a legii.

În speță, prima instanță a reținut că există o îndoială puternică cu privire la legalitatea actelor contestate, decurgând din criticile de legalitate formulate de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată. Astfel, criticile invocate cu privire la temeiurile și probele avute în vedere de autoritatea fiscală la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în privința modului în care organele fiscale au interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în raport cu situația de fapt. O dovadă în acest sens este și faptul că organele antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Alexandria, ca urmare solicitării de documente societății referitoare la tranzacțiile din perioada 01.01.2014 - 31.12.2014, cu precizarea operatorilor economici cu care a avut relații, inclusiv A., nu au considerat necesare clarificări ulterioare sau efectuarea unui control al societății, cu consecința existenței unui motiv serios pentru a pune la îndoială legalitatea dreptului de apreciere al organului administrativ fiscal.

Or, organul fiscal recurent nu aduce în concret nicio critică acestui raționament, făcând aprecieri teoretice referitoare la noțiunea de caz bine justificat, astfel încât instanța de recurs nu poate reține niciun element care să contrazică raționamentul primei instanțe.

Pe de altă parte, admiterea în primă instanță a acțiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul aceleiași instanțe este în măsură să întărească aparența de legalitate în favoarea reclamantei.

Cât privește paguba iminentă, în mod corect a reținut prima instanță faptul că executarea deciziei de impunere ar pune reclamanta în imposibilitatea de a-și onora obligațiile contractuale asumate față de diverse instituții bancare și nebancare, față de alți profesioniști și clienți, dar și față de angajații societății, ceea ce ar conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcționării societății.

Deși recurenta-pârâtă susține că intimata-reclamanta nu a arătat în concret care sunt împrejurările ce reprezintă cazul bine justificat, care să creeze o îndoială serioasă în privința deciziei emise și nici nu a făcut dovada unei pagube iminente, de natură a perturba grav funcționarea societății, Înalta Curte constată că această dovadă a fost întărită și prin ceea ce s-a invocat în cuprinsul întâmpinării formulate în recurs: posibilitatea executării garanției oferite pentru a obține calitatea de antrepozit fiscal, anularea autorizației și închiderea companiei, blocarea achitării creditelor contractate, încetarea raporturilor de muncă cu cei 14 angajați, neonorarea contractelor aflate pe rol cu furnizorii și clienții, cu obligarea la plata unor importante penalități, compromiterea companiei pe piața specifică. În plus, nu poate fi neglijată nici durata mare până la soluționarea pe fond a contestației împotriva actelor de control, precum și faptul că urmează a fi calculate accesorii pentru perioada suspendării, în cazul în care demersul judiciar împotriva actelor de control va duce la confirmarea acestora.

Ca urmare, se constată că în mod corect a reținut prima instanță că erau îndeplinite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția pagubei iminente, condiții cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

3.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului formulată de intimata - reclamantă SC B. SRL.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova împotriva Sentinței nr. 161 din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC B. SRL, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV