ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 736/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 736/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea

înregistrată sub nr. 12123/118/2010 pe rolul Tribunalului Constanța reclamanții

P.M.C., P.N., A.V.R., V.C. și V.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România precum și Statul Roman prin Ministerul

Finanțelor Publice, pentru a se dispune obligarea pârâților la plata sumelor

reprezentând despăgubirea reală pentru bunul expropriat.

Reclamanții au

susținut că prețul stabilit cu titlu de despăgubiri este sub cel la care se

vând în mod obișnuit terenurile de același fel în zonă, iar valoarea

despăgubirilor a fost contestată încă din momentul semnării procesului verbal

de expropriere.

În drept reclamanții

au invocat dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de

utilitate publică, precum și cele ale Legii nr. 198/2004.

La termenul din 22

noiembrie 2010, în fața primei instanțe, reclamanții au depus precizări cu

privire la obiectul cererii de chemare în judecată, arătând că solicită

obligarea pârâților la plata unei despăgubiri reprezentând echivalentul a 25

Euro/mp și a sumei de 193.340 Euro corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat

părții de teren rămase neexpropriate.

Pe rolul Tribunalului

Constanța a fost înregistrată, sub nr. 12399/118/2010, cererea reclamanților în

contradictoriu doar cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, privind

exproprierea aceleiași suprafețe de teren.

Motivele expuse au

fost identice, în plus reclamanții arătând ca prejudiciul încercat de aceștia

constă în faptul că accesul la terenul ce rămâne neexpropriat este limitat și

cu o valoare mult mai mică, iar costurile pentru exploatarea lui vor fi mult

mai mari.

Instanța a admis

excepția de litispendență și a dispus reunirea dosarelor.

La data de 22

noiembrie 2010 tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru motivele

arătate în încheierea întocmită cu acea ocazie. În consecință, față de soluția

adoptată în dezlegarea excepției, instanța a respins acțiunea formulată în

contradictoriu cu acest pârât.

Prin Sentința civilă

nr. 2897 din 16 mai 2011 Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamanților.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că obiectul contestației îl formează

numai valoarea despăgubirilor acordate și a constatat că nivelul despăgubirii

stabilit prin expertiza de evaluare efectuată în cauză este similar cu cel

stabilit de expropriator, astfel că nu se impune suplimentarea acestuia.

În ceea ce privește

daunele solicitate pentru limitarea accesului reclamanților la terenul rămas

neexpropriat, pentru scăderea valorii terenului lipsit de acces direct și

pentru creșterea costurilor pentru exploatarea terenului, instanța de fond a

arătat că niciuna din aceste ipoteze nu a fost probată de către reclamanți. S-a

arătat că simpla scindare a terenului ca urmare a exproprierii unei porțiuni

din suprafața totală nu conduce automat la reținerea ipotezelor prezentate de

către reclamanți ca producătoare de pagube și că nu rezultă din documentația

depusă dacă înaintea producerii exproprierii reclamanții aveau acces direct,

dintr-un drum principal, la terenul în discuție, pentru a aprecia asupra lipsei

acestuia în prezent. De asemenea, nu a rezultat că acesta ar fi fost lucrat sau

că folosirea lui ulterioară în scop agricol (destinația nefiind schimbată între

timp) a condus la creșterea costurilor de producție.

În fine, instanța a

arătat că nu se poate raporta valoarea daunei suferite, astfel cum a fost ea

motivată în considerentele cererii de chemare în judecată, la valoarea de piață

a întregului teren rămas neexpropriat, pentru că acest bun a rămas în

proprietatea reclamanților.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții P.M.C., P.N., A.V.R., V.C. și V.M.

Prin încheierea din 8

februarie 2012 instanța a calificat apel calea de atac formulată de reclamanți,

pentru motivele arătate în considerentele respectivei încheieri.

Prin Decizia civilă

nr. 25/c din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a

respins apelul reclamanților, ca nefondat.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței apelate în raport de motivele invocate de reclamanți,

instanța de control judiciar a reținut că în apel se critică numai soluția

instanței de fond prin care a fost respinsă solicitarea reclamanților de a se

acorda despăgubiri pentru partea de teren rămasă neexpropriată și care, din

punctul de vedere al reclamanților, a fost afectată sub aspect valoric din

cauza secționării imobilului, a limitării accesului și a îngreunării

exploatării sale potrivit destinației.

În legătură cu

chestiunea pusă în discuție, instanța de apel a reținut că sunt incidente

dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în forma în vigoare la

data emiterii hotărârii contestate, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1194

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, norme care stabilesc că

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Normele enunțate

stabilesc, așadar, că despăgubirea cuvenită titularului dreptului de

proprietate cuprinde două componente: valoarea reală a imobilului și

prejudiciul cauzat proprietarului (sau unor terți) prin expropriere.

Prima componentă, cea

a „valorii reale” a imobilului, este intrinsec legată de caracterul echitabil

al despăgubirii primite, ceea ce presupune ca valoarea stabilită să fie cât mai

apropiată de cea a bunului expropriat.

Cea de-a doua

componentă, legată de „prejudiciul cauzat”, ține de consecințele generate prin

expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare de

care titularul dreptului nu se mai poate bucura.

Soluția de primă

instanță este corectă cât privește înlăturarea pretențiilor reclamanților

referitoare la cea de a doua componentă a despăgubirii - prejudiciul cauzat

proprietarului.

Criticile formulate

de apelanții reclamanți în acest context se raportează la concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză, singura probă afirmată de reclamanți

ca fiind cea care susține solicitarea lor de despăgubiri, expertiză care

calculează valoarea daunelor „ca diferență între valoarea de piață estimată înainte

de secționarea terenului și valoarea de piață depreciată”. Dar legea nu a

definit prejudiciul în acest caz ca legat de stabilirea unei valori diminuate a

bunului supus exproprierii sau de scăderea valorică a celor rămase în

patrimoniul proprietarului, ci l-a prezumat în directă legătură cu pierderea

beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare pe care acesta le-ar fi

avut dacă ar fi păstrat proprietatea.

Astfel cum s-a

stabilit și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza

Lallement c. Franței, 2002), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei

exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa

echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private ale

proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice

certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot

fi dovedite prin situații (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.

Din acest punct de

vedere, astfel cum a statuat constant și Curtea Europeană, pretențiile de

această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și

incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza

Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007).

Or, în speță,

prejudiciul produs apelanților reclamanți a fost calculat de experți ca relație

între o valoare a terenului expropriat, înlăturată de instanța de fond (și

necontestată de către reclamanți prin motivele de apel) și o valoare aleasă

aleatoriu de experți, pentru terenuri amplasate în alte zone ale județului

decât parcelele în litigiu, considerate în expertiză ca terenuri fără altă

perspectivă de dezvoltare decât aceea de teren exclusiv agricol pentru cultura

cerealelor și plantelor tehnice, fără nici o legătură cu vreun beneficiu

actual, previzibil a fi produs și în viitor și care ar justifica creșterea

indemnizației pe criteriul imposibilității continuării, în condiții de

rentabilitate, a activității pe suprafața de teren rămasă și pe rațiuni de pierdere

a unor foloase economice.

Concluzia expertizei

a fost justificat înlăturată de instanța de fond câtă vreme cele două parcele

rămase neexpropriate au o suprafață care permite continuarea exploatării lor

conform aceleiași destinații anterioare și au avut și anterior exproprierii o

destinație agricolă; singurul prejudiciu adus proprietarilor prin expropriere

poate fi reținut doar în legătură cu îngreunarea accesului la parcela din

stânga autostrăzii (cea din dreapta autostrăzii având accesul nemodificat),

pentru care s-au calculat și s-au acordat despăgubiri de 5100 RON.

În consecință, în mod

corect a înlăturat instanța de fond aceste pretenții, reținând că nu își găsesc

corespondent în realitate și au caracter speculativ, motiv pentru care apelul

reclamanților a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

reclamanții P.M.C., P.N., A.V.R., V.C. și V.M.

În susținerea

recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

motive de recurs care nu au fost dezvoltate în mod separat, recurenții au

arătat următoarele:

și de apel au admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece, potrivit art. 44

din Constituție, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de

utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă

despăgubire, iar acordarea despăgubirilor se dispune de către expropriator,

prin reprezentantul său, respectiv Ministerul Finanțelor.

bunului expropriat îl suportă expropriatorul, deoarece transferul dreptului de

proprietate se realizează de drept, eventualele litigii nu suspendă transferul

dreptului de proprietate către expropriator, astfel încât valoarea despăgubirii

trebuie raportată la momentul exproprierii.

calificat corect limitele apelului, potrivit principiului disponibilității,

reținând că hotărârea primei instanțe a fost criticată numai sub aspectul

despăgubirii aferente părții de teren rămasă neexpropriată. Însă, instanța de

apel a reținut că legea nu a definit prejudiciul, substituindu-se

specialistului la care a apelat datorită neștiinței și nepriceperii, cu toate

că expertul judiciar a stabilit în mod corect standardele de evaluare,

metodologiile aplicate și a efectuat în mod expres calculul despăgubirilor.

Justificarea instanței aste pur speculativă și nu are suport științific,

înlăturând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

Examinând decizia

recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține

următoarele:

Prima critică, ce se

poate încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi

primită, deoarece a fost invocată omisso medio. Astfel, excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Roman, prin Ministerul

Finanțelor Publice a fost admisă de tribunal prin încheierea din data de 22

noiembrie 2010, cu motivarea că, potrivit art. 2 din Legea nr. 198/2004,

expropriatorul este reprezentat de Ministerul Transporturilor prin CNADNR.

Soluția cu privire la

această excepție nu a fost contestată de reclamanți în calea de atac a

apelului, intrând sub puterea lucrului judecat. În consecință, problema

calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice

nu mai poate fi supusă examinării instanței de recurs, deoarece altfel, s-ar

încălca principiul potrivit căruia căile de atac se exercită în ordinea

prevăzută de lege (mai întâi calea de atac devolutivă a apelului, urmată de

calea extraordinară de atac a recursului).

Instanța de apel a

fost învestită exclusiv cu motive de apel referitoare la soluția dată cererii

de acordare de despăgubiri pentru partea de teren rămasă neexpropriată,

controlul judiciar în apel fiind limitat, potrivit principiului

disponibilității. În recurs nu se pot invoca decât motive de nelegalitate

privind soluția instanței de apel, pronunțată în limitele în care a fost

învestită de apelanți.

În cadrul celei de-a

doua critici, recurenții susțin că instanța a încălcat prevederile legale

referitoare la momentul în raport de care trebuia stabilită despăgubirea pentru

imobilul expropriat. Or, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei

recurate și cum susțin chiar recurenții în dezvoltarea motivelor de recurs,

hotărârea primei instanțe a fost criticată exclusiv din perspectiva

despăgubirilor aferente părții de teren rămasă neexpropriată. Reclamanții nu au

supus instanței de apel problema modului de stabilire a despăgubirii, în raport

de data exproprierii, în ceea ce privește partea de teren expropriată. În

aceste condiții, pentru argumentele expuse anterior, critica este invocată

omisso medio și nu poate fi analizată pentru prima oară în calea extraordinară

de atac a recursului.

În cadrul ultimei

critici, reclamanții își exprimă nemulțumirea pentru faptul că prima instanță,

deși a încuviințat expertiza având ca obiectiv, printre altele, stabilirea

despăgubirii pentru partea de teren rămasă neexpropriată, a înlăturat

concluziile experților. De asemenea, consideră că instanța de apel, care a

păstrat soluția primei instanțe, a utilizat o justificare pur speculativă, fără

niciun suport științific.

Critica este

nefondată, deoarece raportul de expertiză este un simplu mijloc de probă care

trebuie evaluat de instanță în contextul celorlalte mijloace de probațiune.

Instanța a înlăturat motivat concluziile raportului de expertiză, iar

argumentele instanței nu formează obiect de critică în fața instanței de

recurs.

Simplul fapt că

judecătorul nu este specializat în domeniul în care s-a încuviințat expertiza

nu conferă valoare absolută concluziei expertului. Expertiza este un mijloc de

probă lăsat la libera apreciere a judecătorului, iar constatările expertului

poartă numai asupra elementelor de fapt ale judecății, activitatea acestuia

încetând acolo unde începe activitatea de valorizare de către judecător a

constatărilor de fapt ale cauzei.

În ceea ce privește

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., indicate de

recurenți în partea introductivă a cererii de recurs, se constată că aceste

texte legale sunt invocate formal, întrucât din dezvoltarea motivelor de recurs

nu reiese că s-ar imputa instanței de apel că nu și-a motivat deloc decizia,

sau că hotărârea ar cuprinde motive contradictorii sau străine de pricină (în

sensul art. 304 pct. 7) și nici nu se arată care ar fi actul juridic dedus

judecății, căruia instanța i-ar fi schimbat natura sau înțelesul (în sensul

art. 304 pct. 8).

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului trebuie să cuprindă, pe

de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre

motivele prevăzute la art. 304, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportate la

motivul de recurs invocat. În lipsa unor critici care să se încadreze în

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta

Curte este în imposibilitate de a cenzura decizia instanței de apel din această

perspectivă.

În raport cu aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții P.M.C., P.N., A.V.R., V.C. și V.M.

împotriva Deciziei nr. 25/C din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG