ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 736/2013

Prin cererea înregistrată sub nr. 12123/118/2010 pe rolul Tribunalului Constanța reclamanții P.M.C., P.N., A.V.R., V.C. și V.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România precum și Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a se dispune obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând despăgubirea reală pentru bunul expropriat. Reclamanții au susținut că prețul stabilit cu titlu de despăgubiri este sub cel la care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în zonă, iar valoarea despăgubirilor a fost contestată încă din momentul semnării procesului verbal de expropriere.

În drept reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, precum și cele ale Legii nr. 198/2004. La termenul din 22 noiembrie 2010, în fața primei instanțe, reclamanții au depus precizări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâților la plata unei despăgubiri reprezentând echivalentul a 25 Euro/mp și a sumei de 193.340 Euro corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat părții de teren rămase neexpropriate. Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrată, sub nr. 12399/118/2010, cererea reclamanților în contradictoriu doar cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, privind exproprierea aceleiași suprafețe de teren.

Motivele expuse au fost identice, în plus reclamanții arătând ca prejudiciul încercat de aceștia constă în faptul că accesul la terenul ce rămâne neexpropriat este limitat și cu o valoare mult mai mică, iar costurile pentru exploatarea lui vor fi mult mai mari. Instanța a admis excepția de litispendență și a dispus reunirea dosarelor. La data de 22 noiembrie 2010 tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru motivele arătate în încheierea întocmită cu acea ocazie. În consecință, față de soluția adoptată în dezlegarea excepției, instanța a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât. Prin Sentința civilă nr. 2897 din 16 mai 2011 Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamanților.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că obiectul contestației îl formează numai valoarea despăgubirilor acordate și a constatat că nivelul despăgubirii stabilit prin expertiza de evaluare efectuată în cauză este similar cu cel stabilit de expropriator, astfel că nu se impune suplimentarea acestuia. În ceea ce privește daunele solicitate pentru limitarea accesului reclamanților la terenul rămas neexpropriat, pentru scăderea valorii terenului lipsit de acces direct și pentru creșterea costurilor pentru exploatarea terenului, instanța de fond a arătat că niciuna din aceste ipoteze nu a fost probată de către reclamanți.

S-a arătat că simpla scindare a terenului ca urmare a exproprierii unei porțiuni din suprafața totală nu conduce automat la reținerea ipotezelor prezentate de către reclamanți ca producătoare de pagube și că nu rezultă din documentația depusă dacă înaintea producerii exproprierii reclamanții aveau acces direct, dintr-un drum principal, la terenul în discuție, pentru a aprecia asupra lipsei acestuia în prezent. De asemenea, nu a rezultat că acesta ar fi fost lucrat sau că folosirea lui ulterioară în scop agricol (destinația nefiind schimbată între timp) a condus la creșterea costurilor de producție. În fine, instanța a arătat că nu se poate raporta valoarea daunei suferite, astfel cum a fost ea motivată în considerentele cererii de chemare în judecată, la valoarea de piață a întregului teren rămas neexpropriat, pentru că acest bun a rămas în proprietatea reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P.M.C., P.N., A.V.R., V.C. și V.M. Prin încheierea din 8 februarie 2012 instanța a calificat apel calea de atac formulată de reclamanți, pentru motivele arătate în considerentele respectivei încheieri. Prin Decizia civilă nr. 25/c din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul reclamanților, ca nefondat. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de motivele invocate de reclamanți, instanța de control judiciar a reținut că în apel se critică numai soluția instanței de fond prin care a fost respinsă solicitarea reclamanților de a se acorda despăgubiri pentru partea de teren rămasă neexpropriată și care, din punctul de vedere al reclamanților, a fost afectată sub aspect valoric din cauza secționării imobilului, a limitării accesului și a îngreunării exploatării sale potrivit destinației.

În legătură cu chestiunea pusă în discuție, instanța de apel a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în forma în vigoare la data emiterii hotărârii contestate, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1194 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, norme care stabilesc că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Normele enunțate stabilesc, așadar, că despăgubirea cuvenită titularului dreptului de proprietate cuprinde două componente: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului (sau unor terți) prin expropriere. Prima componentă, cea a „valorii reale” a imobilului, este intrinsec legată de caracterul echitabil al despăgubirii primite, ceea ce presupune ca valoarea stabilită să fie cât mai apropiată de cea a bunului expropriat. Cea de-a doua componentă, legată de „prejudiciul cauzat”, ține de consecințele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura. Soluția de primă instanță este corectă cât privește înlăturarea pretențiilor reclamanților referitoare la cea de a doua componentă a despăgubirii - prejudiciul cauzat proprietarului.

Criticile formulate de apelanții reclamanți în acest context se raportează la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, singura probă afirmată de reclamanți ca fiind cea care susține solicitarea lor de despăgubiri, expertiză care calculează valoarea daunelor „ca diferență între valoarea de piață estimată înainte de secționarea terenului și valoarea de piață depreciată”. Dar legea nu a definit prejudiciul în acest caz ca legat de stabilirea unei valori diminuate a bunului supus exproprierii sau de scăderea valorică a celor rămase în patrimoniul proprietarului, ci l-a prezumat în directă legătură cu pierderea beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare pe care acesta le-ar fi avut dacă ar fi păstrat proprietatea.

Astfel cum s-a stabilit și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Lallement c. Franței, 2002), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite prin situații (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.

Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat constant și Curtea Europeană, pretențiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007). Or, în speță, prejudiciul produs apelanților reclamanți a fost calculat de experți ca relație între o valoare a terenului expropriat, înlăturată de instanța de fond (și necontestată de către reclamanți prin motivele de apel) și o valoare aleasă aleatoriu de experți, pentru terenuri amplasate în alte zone ale județului decât parcelele în litigiu, considerate în expertiză ca terenuri fără altă perspectivă de dezvoltare decât aceea de teren exclusiv agricol pentru cultura cerealelor și plantelor tehnice, fără nici o legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs și în viitor și care ar justifica creșterea indemnizației pe criteriul imposibilității continuării, în condiții de rentabilitate, a activității pe suprafața de teren rămasă și pe rațiuni de pierdere a unor foloase economice.

Concluzia expertizei a fost justificat înlăturată de instanța de fond câtă vreme cele două parcele rămase neexpropriate au o suprafață care permite continuarea exploatării lor conform aceleiași destinații anterioare și au avut și anterior exproprierii o destinație agricolă; singurul prejudiciu adus proprietarilor prin expropriere poate fi reținut doar în legătură cu îngreunarea accesului la parcela din stânga autostrăzii (cea din dreapta autostrăzii având accesul nemodificat), pentru care s-au calculat și s-au acordat despăgubiri de 5100 RON. În consecință, în mod corect a înlăturat instanța de fond aceste pretenții, reținând că nu își găsesc corespondent în realitate și au caracter speculativ, motiv pentru care apelul reclamanților a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții P.M.C., P.N., A.V.R., V.C. și V.M. În susținerea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., motive de recurs care nu au fost dezvoltate în mod separat, recurenții au arătat următoarele: 1. Instanțele de fond și de apel au admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece, potrivit art. 44 din Constituție, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, iar acordarea despăgubirilor se dispune de către expropriator, prin reprezentantul său, respectiv Ministerul Finanțelor.

2. Riscul deprecierii bunului expropriat îl suportă expropriatorul, deoarece transferul dreptului de proprietate se realizează de drept, eventualele litigii nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator, astfel încât valoarea despăgubirii trebuie raportată la momentul exproprierii. 3. Instanța de apel a calificat corect limitele apelului, potrivit principiului disponibilității, reținând că hotărârea primei instanțe a fost criticată numai sub aspectul despăgubirii aferente părții de teren rămasă neexpropriată. Însă, instanța de apel a reținut că legea nu a definit prejudiciul, substituindu-se specialistului la care a apelat datorită neștiinței și nepriceperii, cu toate că expertul judiciar a stabilit în mod corect standardele de evaluare, metodologiile aplicate și a efectuat în mod expres calculul despăgubirilor.

Justificarea instanței aste pur speculativă și nu are suport științific, înlăturând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză. Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Prima critică, ce se poate încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită, deoarece a fost invocată omisso medio. Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice a fost admisă de tribunal prin încheierea din data de 22 noiembrie 2010, cu motivarea că, potrivit art. 2 din Legea nr. 198/2004, expropriatorul este reprezentat de Ministerul Transporturilor prin CNADNR.

Soluția cu privire la această excepție nu a fost contestată de reclamanți în calea de atac a apelului, intrând sub puterea lucrului judecat. În consecință, problema calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu mai poate fi supusă examinării instanței de recurs, deoarece altfel, s-ar încălca principiul potrivit căruia căile de atac se exercită în ordinea prevăzută de lege (mai întâi calea de atac devolutivă a apelului, urmată de calea extraordinară de atac a recursului). Instanța de apel a fost învestită exclusiv cu motive de apel referitoare la soluția dată cererii de acordare de despăgubiri pentru partea de teren rămasă neexpropriată, controlul judiciar în apel fiind limitat, potrivit principiului disponibilității.

În recurs nu se pot invoca decât motive de nelegalitate privind soluția instanței de apel, pronunțată în limitele în care a fost învestită de apelanți. În cadrul celei de-a doua critici, recurenții susțin că instanța a încălcat prevederile legale referitoare la momentul în raport de care trebuia stabilită despăgubirea pentru imobilul expropriat. Or, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei recurate și cum susțin chiar recurenții în dezvoltarea motivelor de recurs, hotărârea primei instanțe a fost criticată exclusiv din perspectiva despăgubirilor aferente părții de teren rămasă neexpropriată. Reclamanții nu au supus instanței de apel problema modului de stabilire a despăgubirii, în raport de data exproprierii, în ceea ce privește partea de teren expropriată.

În aceste condiții, pentru argumentele expuse anterior, critica este invocată omisso medio și nu poate fi analizată pentru prima oară în calea extraordinară de atac a recursului. În cadrul ultimei critici, reclamanții își exprimă nemulțumirea pentru faptul că prima instanță, deși a încuviințat expertiza având ca obiectiv, printre altele, stabilirea despăgubirii pentru partea de teren rămasă neexpropriată, a înlăturat concluziile experților. De asemenea, consideră că instanța de apel, care a păstrat soluția primei instanțe, a utilizat o justificare pur speculativă, fără niciun suport științific. Critica este nefondată, deoarece raportul de expertiză este un simplu mijloc de probă care trebuie evaluat de instanță în contextul celorlalte mijloace de probațiune.

Instanța a înlăturat motivat concluziile raportului de expertiză, iar argumentele instanței nu formează obiect de critică în fața instanței de recurs. Simplul fapt că judecătorul nu este specializat în domeniul în care s-a încuviințat expertiza nu conferă valoare absolută concluziei expertului. Expertiza este un mijloc de probă lăsat la libera apreciere a judecătorului, iar constatările expertului poartă numai asupra elementelor de fapt ale judecății, activitatea acestuia încetând acolo unde începe activitatea de valorizare de către judecător a constatărilor de fapt ale cauzei. În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., indicate de recurenți în partea introductivă a cererii de recurs, se constată că aceste texte legale sunt invocate formal, întrucât din dezvoltarea motivelor de recurs nu reiese că s-ar imputa instanței de apel că nu și-a motivat deloc decizia, sau că hotărârea ar cuprinde motive contradictorii sau străine de pricină (în sensul art. 304 pct. 7) și nici nu se arată care ar fi actul juridic dedus judecății, căruia instanța i-ar fi schimbat natura sau înțelesul (în sensul art. 304 pct. 8). Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului trebuie să cuprindă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute la art. 304, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportate la motivul de recurs invocat.

În lipsa unor critici care să se încadreze în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte este în imposibilitate de a cenzura decizia instanței de apel din această perspectivă. În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.M.C., P.N., A.V.R., V.C. și V.M. împotriva Deciziei nr. 25/C din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013. Procesat de GGC - DG