Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4621/2003

HOTĂRÂRE
12.12.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4621/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 14 aprilie 2003, R.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii emise de aceasta, cu nr. 8169 din 5 martie 2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască statutul de persoană refugiată, cu acordarea drepturilor cuvenite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că după cedarea Ardealului de Nord, a fost nevoită să-și părăsească domiciliul, aflat la Sibiu și să se refugieze împreună cu soțul său la Oradea, de teama unor eventuale represalii împotriva populației maghiare. Prin sentința civilă nr. 609 din 21 mai 2003, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea, reținând că reclamanta nu a făcut dovada persecuțiilor din motive etnice, în sensul dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs R.M. care, în esență, a susținut că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c) Legea nr. 189/2000 , prin persecuția etnică înțelegându-se necesitatea părăsirii domiciliului, cum s-a întâmplat în cazul său. Recursul nu este fondat. Prin dispozițiile Legii nr. 189/2000, legiuitorul a înțeles să acorde o reparație patrimonială persoanelor, cetățeni români, care au suferit persecuții din motive etnice, din partea regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. Cum în cauză, reclamanta Res Margareta, cetățen român, a părăsit orașul de domiciliu, Sibiu, pentru a se stabili la Oradea, oraș aflat temporar sub ocupație maghiară, în mod corect s-a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000, plecarea din Sibiu nefiind determinată de niciuna din situațiile prevăzute de actul normativ menționat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.M., împotriva sentinței civile nr. 609 din 21 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 826/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 4 decembrie 2003, reclamanta V.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anu
ÎCCJ 2003-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 181/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 14 decembrie 2001, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu-Mare, solicitând anular
ÎCCJ 2004-11-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8623/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2004, reclamanta S.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 1164
ÎCCJ 2003-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2222/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.F., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Satu Mare, a solicitat anularea hotărârii nr. 1710 din 5 august 2002, emisă de pârâtă și obligarea ei
ÎCCJ 2003-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4615/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 31 martie 2003, reclamantul A.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă