ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2237/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea

de Apel București, la 6 ianuarie 2003, I.V. și I.E. au declarat recurs

împotriva sentinței civile nr. 1091 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, solicitând casarea acesteia

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentele

au susținut că:

- introducerea cererii la tribunal

în contencios administrativ nu se va putea face mai târziu de 1 an de la data

comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere, „iar instanța” nu

are competența materială să se pronunțe asupra anulării sau neanulării

autorizației de construcție eliberată la 30 noiembrie 1991, acțiunea fiind

inițiată în 1996.

- s-a mai susținut că reclamantele

nu au solicitat anularea autorizației de construcție, nici în acțiunea

inițială, nici în cea precizată, deci instanța a soluționat ceva ce nu s-a

cerut. Mai mult, se arată în motivele de recurs că și „dacă s-ar fi cerut

anularea, instanța nu putea să o admită”.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție reține că la 13 noiembrie 2002, Curtea de Apel București a pronunțat

sentința civilă nr. 1091 prin care s-a respins capătul de cerere din acțiune,

așa cum a fost precizată, privind anularea autorizației de construire nr. 4 din

30 noiembrie 1991, ca neîntemeiată.

S-a reținut că pe terenul în cauză,

pârâtul N.N. a obținut în condițiile art. 20 din Legea nr. 18/1991, titlu de

proprietate și că pe baza unui act de dare în plată pârâtul a obținut de la

terțul C.A.P. Malu cu Flori, suprafața de 250 mp în vederea construirii unei

locuințe, teren pe care a edificat casa de locuit și apoi, urmare a

Decretului–lege nr. 42/1990 art. 8, a devenit proprietar pe terenul aferent

casei de locuit. În 1991, pe baza autorizației nr. 4/30 noiembrie 1991 emisă de

Primăria comunei Malu cu Flori, a edificat construcțiile anexe.

Se constată că prin sentința civilă

nr. 626/ 8 februarie 2001 a Judecătoriei Târgoviște în dosarul nr. 2609/2000,

cererea reclamantelor privind constatarea nulității absolute a titlului de

proprietate nr. 46357/1 februarie 1995, eliberat pe numele lui N.N., a fost

respinsă, ca și capetele de cerere privitoare la reîntregirea dreptului de

proprietate al reclamantelor prin retrocedarea uzufructului și privind

obligarea Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 18/1991 - Malu cu Flori. - la

punerea în posesie a reclamantelor pe suprafața de 560 mp teren intravilan,

situat pe raza comunei Malu cu Flori.

Totodată, s-a luat act că s-a

disjuns capătul de cerere privind anularea autorizației de construire nr. 4/1991

eliberată pe numele N.N. și s-a luat act că s-a renunțat de către reclamante la

capătul de cerere privind punerea în posesie pe suprafața de 1450 mp teren

situat în comuna Malu cu Flori pct. „Zinca”. S-a respins capătul de cerere

privind punerea în posesie a reclamantelor pe suprafața de 12.500 mp teren

situat pe raza comunei Malu cu Flori în pct. „Prund”, județul Dâmbovița.

Sentința nr. 626/2001 a Judecătoriei

Târgoviște a rămas definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2416 din

18 septembrie 2001.

Ulterior, Judecătoria Târgoviște a

înaintat Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, dosarul

nr. 2609/2000 pentru a soluționa capătul de cerere privind anularea

autorizației de construire nr. 4/30 noiembrie 1991 eliberată de Primăria Malu

cu Flori, județul Dâmbovița, lui N.N.

Curtea de Apel București, verificând

actele cauzei, a constatat faptul că N.N. are titlu de proprietate pentru

terenul în litigiu și că, totodată, nu sunt îndeplinite prevederile art. 1 și

11 din Legea nr. 29/1990 pentru admiterea acțiunii reclamantelor.

Este de observat că în însăși

motivele de recurs înaintate de recurente la Curtea Supremă de Justiție,

împotriva sentinței civile nr. 1091/13 noiembrie 2002 a Curții de Apel

București, în ultimul alineat din prima pagină a motivelor de recurs

reclamantele au precizat că: „lăsăm la aprecierea instanței, conform

competențelor și obligațiilor asumate, precizarea statutului juridic al acestei

așa-zise autorizații eliberată la 30 noiembrie 1991 de autorități inexistente

în baza unei legi inexistente”.

Această precizare din motivele de

recurs, făcută de recurente înseamnă faptul că acestea nu sunt de acord cu

acest act administrativ emis ilegal și că solicită cenzura instanței asupra sa.

Este de observat, deci, că în

continuare recurentele contestă actul administrativ concretizat în autorizația

eliberată la 30 noiembrie 1991 și pe care o consideră abuzivă.

Mai este de reținut că între părți

au fost numeroase litigii, pronunțându-se mai multe hotărâri (sentința civilă

nr. 626/2001 a Judecătoriei Târgoviște, decizia civilă nr. 718/10 mai 2001 a

Tribunalului Dâmbovița, decizia nr. 2416 din 18 septembrie 2001 a Curții de

Apel Ploiești), astfel încât recurentele au cunoscut și chiar au contestat

autorizația de construcție sus-citată.

Cum și în recursul de față se invocă

din nou caracterul abuziv al autorizației de construcție reclamate,

verificându-se actele cauzei, în raport de motivele de recurs formulate se

constată că sentința atacată nr. 1091 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică, iar

recursul declarat va fi respins.

Acest act normativ a fost atacat cu

mult peste termenul prevăzut de lege și este de altfel și emis corect în raport

cu actele de proprietate ale intimatului N.N.

Așa fiind deci, recursul declarat va

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.V.

și I.E. împotriva sentinței civile nr. 1091 din 13 noiembrie 2002 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă pe recurente la 2.000.000 lei

cheltuieli de judecată către N.N.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2003.