ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6697/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamantele Constantin Constanța și C.A. au chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Craiova și Primăria municipiului Craiova și au solicitat anularea dispoziției nr. 21005/2009 emise în soluționarea notificării nr. 1367/N/2001, prin li s-a refuzat restituirea în natură a imobilului teren situat în Craiova, Aleea nr. 3 Str. I. P. Pavlov, în suprafață de 360 m.p. Reclamantele au arătat că prin acest act administrativ au fost acordate despăgubiri numitei Constantin Constanța, care nu este moștenitoarea autorului C.D.C. pentru imobilul teren în suprafață de 360 m.p. și pentru casa cu 4 camere, demolată în anul 1981. Au solicitat să li se restituie în natură terenul liber ce nu este afectat de utilități.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 331 din 22 octombrie 2009 a admis în parte acțiunea și a anulat dispoziția contestată. Pentru a decide astfel prima instanță a reținut că între părțile din prezenta cauză a mai existat un litigiu având ca obiect modul de soluționare a notificării nr. 1367/N/2001, care a primit dezlegare juridică în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 7886/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin notificarea anterior menționată reclamantele au solicitat restituirea imobilului în litigiu, format din teren în suprafață de 360 m.p., casă cu 4 camere și anexe, demolată în anul 1981, iar prin dispoziția nr. 4371/2003 Primarul municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești.

Ulterior a fost emisă o nouă dispoziție, cu nr. 3160 din 29 ianuarie 2006, având ca obiect soluționarea aceleiași notificări, prin care a fost respinsă cererea pentru măsuri reparatorii cu motivarea că reclamanta C.C. nu a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită. Prin decizia civilă nr. 873/2007 a Curții de Apel Craiova, menținută prin decizia civilă nr. 7886/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu pot fi revocate nici expres nici tacit, în situația în care s-au emis eronat, singura modalitate de desființare a acestora fiind pe cale judecătorească, motiv pentru care a fost anulată dispoziția nr. 3160/2006. S-a stabilit cu putere de lucru judecat că prima dispoziție nr. 4371/2003, nefiind contestată, anulată sau revocată, produce efecte juridice astfel că cererea de restituire a terenului liber nu poate fi examinată.

Tribunalul a constatat că prin hotărârile judecătorești amintite, intimatul Primarul municipiului Craiova a emis o nouă dispoziție nr. 21005/2009 prin care a modificat art. 1 din dispoziția nr. 4371/2003, în sensul că, se propune acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului IV din Legea nr. 247/2005 către numita Constantin Constanța pentru imobilul notificat sub nr. 1367/N/2001. Prima instanță a reținut că în mod greșit Primarul municipiului Craiova, încălcând principiul irevocabilității actelor administrative, a emis o nouă dispoziție în soluționarea notificării nr. 1367/N/2001, respectiv dispoziția nr. 21005/2009, prin care s-au adus modificări dispoziției nr. 4371/2003, motiv pentru care a anulat-o.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, după expirarea termenului de declarare a căii de atac, reclamanta C.A. solicitând repunerea în termenul de declarare a căii de atac iar, pe fond, a arătat că terenul solicitat spre restituire în natură este liber și neafectat de utilități, astfel încât se impune restituirea în natură și acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată. A arătat și că dispoziția nr. 4371/2003 a Primarului municipiului Craiova a fost revocată și, în consecință nu există autoritate de lucru judecat față de decizia nr. 873/2007 a Curții de Apel Craiova. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 87 din 23 martie 2010 a reținut ca incidentă cauzei excepția tardivității apelului, pe care a analizat-o cu precădere în condițiile dispoz.

art. 137 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a reținut că sentința primei instanțe a fost comunicată reclamantei C.A. la data de 12 noiembrie 2009 în conformitate cu art. 90 și urm. C. proc. civ. la domiciliul indicat de parte în Craiova, Str. Trifoiului, adresă nemodificată pe parcursul judecării cauzei în primă instanță, iar calea de atac a apelului a fost exercitată la data de 22 decembrie 2009, după expirarea termenului legal imperativ de 15 zile reglementat de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Deși reclamanta C.A. a depus la dosarul primei instanțe o cerere prin care solicita comunicarea hotărârii la o altă adresă în Craiova, Str. Dornei, această solicitare din 16 decembrie 2009, a venit după ce se comunicase părții hotărârea iar termenul de exercitare a căii de atac expirase.

Curtea a reținut că dispozițiile art. 98 C. proc. civ. sunt aplicabile doar în cursul judecății or, în speță, cererea prin care reclamanta aducea la cunoștința instanței schimbarea de domiciliu s-a făcut după expirarea termenului de apel și nu a invocat nicio împrejurare mai presus de voința ei care să o fi împiedicat să exercite calea de atac înlăuntru termenului legal. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta C.A. arătând că a adus la cunoștința instanței noua sa adresă la care să îi fie comunicată hotărârea și, întrucât, nu a primit sentința apelul a fost declarat în termen la data la care a depus cererea pentru comunicarea hotărârii. Totodată a susținut că a fost plecată din țară pe tot cursul procesului și nu a putut lua cunoștință de soluția pronunțată, astfel încât cererea de repunere în termenul de apel este întemeiată.

Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Comunicarea hotărârii, în cazul în care aceasta este necesară pentru parcurgerea termenului de exercitarea a apelului, așa cum prevăd dispoz. art. 266 alin. (3) C. proc. civ., se face în condițiile art. 90 alin. (1) C. proc. civ. la domiciliul sau reședința celui citat indicate prin cererea de chemare în judecată. Așa cum a reținut instanța de apel, ca situație de fapt ce nu poate fi reapreciată în recurs, reclamanta Constantinescu Ana a adus la cunoștința instanței o altă adresă de domiciliu abia la data de 16 decembrie 2009, ulterior comunicării sentinței civile nr. nr. 331 din 22 octombrie 2009 în data de 12 noiembrie 2009, potrivit dovezii de la fila 28 dosar tribunal.

Potrivit dispoz. art. 98 C. proc. civ. schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar. Or, în speța supusă analizei, se reține că această schimbare de domiciliu a fost adusă la cunoștința instanței după ce judecata era finalizată și, mai mult, după ce fusese deja comunicată hotărârea instanței. Pe de altă parte, așa cum rezultă din copia actului de identitate depus de recurentă, noua adresă indicată, respectiv Str. Dorna, Mun.

Craiova, jud. Dolj era domiciliul acesteia din data de 5 iunie 2003, data eliberării actului de identitate, astfel încât recurenta este în culpă procesuală prin lipsa sa de diligență în a aduce la cunoștința instanței în timpul judecării litigiului adresa la care dorea să primească actele de procedură, deși avea posibilitatea să o facă, atât timp cât nu a indicat și dovedit nicio împrejurare mai presus de voința ei, care să o fi împiedicat să exercite calea de atac înlăuntru termenului legal. Contrar susținerilor din apel, faptul că partea ar fi fost plecată din țară pe tot parcursul procesului, ceea ce ar fi împiedicat-o să ia cunoștință de sentința primei instanțe, nu constituie o împrejurare mai presus de voința sa, care să o fi împiedicat să-și exercite dreptul de apel în termenul prevăzut de lege, așa cum prevede art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. pentru repunerea în termen. În sensul acestui text legal, împrejurarea mai presus de voința părții trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de parte, ceea ce nu este cazul împiedicării invocate de recurentă. Pe cale de consecință, instanța de apel a făcut o corectă aplicare la speță a dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a respins cererea reclamantei de repunere în termenul de apel. Raportat la data comunicării sentinței primei instanțe și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ., termenul de apel s-a împlinit pentru reclamantă la data de 30 noiembrie 2009. Cum reclamanta a declarat apel abia la data de 22 decembrie 2009, după expirarea termenului prevăzut de lege, instanța de apel a făcut o aplicare corectă a sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., atunci când a pronunțat soluția de respingere a apelului, ca tardiv. Reținând, așadar, că nu sunt îndeplinite, în speță, condițiile cazului de modificare prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A. împotriva deciziei civile nr. 87 din 23 martie 2010 a Curții de Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2010.