ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6597/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 1244 din 28

octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

în contradictoriu cu pârâtul C.M., având ca obiect suspendarea exercitării

dreptului la libera circulație în Franța a pârâtului pentru o perioadă de cel

mult 3 ani.

Apelul declarat de

pârâta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva acestei hotărâri a fost admis

prin decizia nr. 146/ A din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și, în consecință, a fost desființată sentința și a fost trimisă

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, deși a fost

investită cu o cerere având ca obiect suspendarea exercitării dreptului la

libera circulație în străinătate a pârâtului, întemeiată pe dispozițiile art. 40

lit. d) și art. 42 din Legea nr. 248/2005, prima instanță s-a pronunțat având

în vedere alt temei juridic decât cel indicat de reclamantă, respectiv a

analizat cererea prin prisma condițiilor prevăzute de art. 38 din Legea nr. 248/2005

referitoare la restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul C.M., invocând ca temei juridic dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând desființarea hotărârii pronunțate de

instanța de apel și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de

fond.

În motivarea

recursului se arată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală,

fără ca recurentul să formuleze, în concret, critici privind soluția instanței

de apel, care să poată face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele

prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., limitându-se doar la

prezentarea soluțiilor pronunțate în cauză.

Înalta Curte, fiind

investită cu soluționarea recursului, constată că acesta este nul pentru

considerentele ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de

atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri.

Art. 302

1

alin.

1 pct. 9 C. proc. civ. arată că cererea de recurs va cuprinde, printre alte

mențiuni, sub sancțiunea nulității, și motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

Instanța investită cu

judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în

măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă

explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ.

Din

dezvoltarea criticilor formulate de recurent, astfel cum sunt expuse, se

constată că acestea vizează istoricul litigiului și prezentarea soluțiilor date

de instanțele de fond și apel, fără însă a evoca motive de nelegalitate, în

sensul textului procedural amintit.

Astfel,

întrucât criticile formulate nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod

concret, în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 pct.

1-9 C. proc. civ. și nefiind constatate nici motive de ordine publică care să

ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate, se va constata nul recursul

declarat de pârâtul C.M. împotriva deciziei nr. 146/ A din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul C.M. împotriva deciziei nr. 146/ A din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 7 decembrie 2010.