MULLER v. AUSTRIA (III)
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
MULLER v. AUSTRIA (III) (CtEDO, 2008)
Prima secțiune decizia nr. 38412/04 de Pierre MÜLLER împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 6 noiembrie 2008 în calitate de cameră compusă de: Christos Rozakis, președinte, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens Giorgio Malinverni, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 8 octombrie 2004, având în vedere decizia de examinare a admisibilității și a fondurilor cazului împreună (art. 29 § 3 din Convenție), având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Pierre Müller, este un național austriac născut în 1968 și trăiește în Viena. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Pochieser, un avocat practicant la Viena. Guvernul austriac (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, ambasadorul F. Trauttmansdorff, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal al Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul și directorul administrativ al societății M.. La 12 iunie 1995, municipalitatea din Viena ( Magistrat ) a eliberat un ordin penal ( Straferkenntnis ) împotriva reclamantului care l-a condamnat de angajare ilegală a străinilor. La 5 iulie 1995, reclamantul, asistat de consilier, apelat și la 15 Mai 1997 Comitetul administrativ independent din Viena a respins recursul. Versiunea scrisă a hotărârii IAP din 3 februarie 1999, a fost înaintat avocatului reclamantului la 20 aprilie 1999. La 30 aprilie 1999, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională împotriva deciziei IAP. La 28 februarie 2000, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de cauza reclamantului pentru lipsa de prospectivă de succes și a transferat cazul la Curtea Administrativă, care a respins-o la 24 martie 2004. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la lungimea și presupusa nedreptate a procedurii. Reclamantul a făcut trimitere, de asemenea, la articolele 2 și 4 din Protocolul nr. 7. HOTĂRÂREA La 2 iulie 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că guvernul austriei oferă să plătească exgrația suma de 6,500 Euro-uri către dl Pierre Müller, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 30 iunie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Austriai sunt dispuși să plătească exgrația suma de 6.500 de euro către dl Pierre Müller, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată din listă cazul. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri.