Pilger împotriva Austriei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 31565/03, de către Harald PILGER și alții împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 6 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis, dna Vajić Kovler, dna Steiner, Hajiyev Spielmann S.E. Jebens și dl Nielsen, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 16 septembrie 2003, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamanții, dna Hedwig, dl Harald și dl Wolfgang Pilger sunt cetățeni austriac care s-au născut în 1921, 1944 și, respectiv, 1947 și trăiesc în Frankenfels.

Ei au fost reprezentați în fața Curții de dl Urbanek, avocat care practică în St Pölten. Guvernul austriac (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, ambasadorul F. Tauttmansdorff, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal al Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul și al doilea reclamant sunt proprietarii unei parcele de teren pe care locuiesc cei trei solicitanți. La 5 septembrie 1991, reclamanții au depus obiecții împotriva unei cereri de autorizație a unei instalații industriale pentru a gestiona o afacere de reparare a autovehiculelor pe parcela vecină, care a fost introdusă de H înaintea Autorității administrative de districtul St Pölten.

Succesiv, reclamanții au informat Autoritatea Administrativă de District că H și-a desfășurat deja activitatea, cerințele lor repetate de măsuri preventive nu au fost de niciun folos. După prima decizie din 16 octombrie 1995 de acordare a cererii H a fost anulată în apel, Autoritatea Administrativă de District a acordat din nou permisiunea la 11 ianuarie 1999, sub rezerva unor condiții. Reclamanții au apelat la 12 februarie 1999. La cererea reclamanților din 5 mai 2000 de transfer de competență, Ministrul Federal al Muncii și Economiei a devenit competent să decidă în legătură cu apelul lor. La 18 octombrie 2003, reclamanții au depus o plângere la Curtea Administrativă împotriva neîndeplinirii hotărârii ministrului Federal.

În acest context, la 29 decembrie 2003, ministrul federal a acordat parțial apelul reclamanților și a modificat decizia Autorității Administrative de District în sensul că a ordonat H să instaleze o barieră de zgomot. Această decizie a fost servită la avocatul reclamanților la 2 ianuarie 2004 și a devenit finală. La 1 aprilie 2005, reclamanții au informat Autoritatea Administrativă de District că H nu a respectat nicio dintre condițiile. La 2 iunie 2005, Autoritatea Administrativă le-a informat că H a fost acordat un termen până în octombrie 2005, cel târziu pentru a instala bariera de zgomot. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii privind cererea H de autorizare a plantelor industriale și au plâns, de asemenea, în conformitate cu art. 6 că autoritățile au efectuat procedurile în mod incorect și au rămas inactive în cazul cererilor lor de a împiedica H să își desfășoare activitatea fără permisiunea.

În cele din urmă, reclamanții au susținut că, după încheierea procedurii, autoritățile au tolerat funcționarea activității H fără a respecta condițiile stabilite în permisiunea și nu le-au auzit atunci când a acordat H un termen până în octombrie 2005 pentru a construi o barieră de zgomot. HOTĂRÂREA La 18 decembrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație de la solicitanți: „Noi, Hedwig, Harald și Wolfgang Pilger, remarcă că guvernul austriei sunt pregătiți să ne plătească ex-grația suma de 16 000 de euro, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații împotriva Austria în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declarăm că aceasta constituie o rezoluție finală a cazului.” La 17 ianuarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că guvernul austriei ofere să plătească ex gratie 16 000 de euro către Hedwig, Harald și Wolfgang Pilger, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazurii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea reiterează termenii prevăzute la art. 37 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „1.

În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că ... (b) problema a fost rezolvată; sau ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele lor, este necesar.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 31565/03 by Harald PILGER and Others against Austria The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 6 September 2007 as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs N. Vajić Mr A. Kovler , Mrs E. Steiner, Mr K. Hajiyev , Mr D. Spielmann , Mr S.E. Jebens , judges , and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 16 September 2003, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together. Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mrs Hedwig, Mr Harald, and Mr Wolfgang Pilger are Austrian nationals who were born in 1921, 1944 and 1947 respectively and live in Frankenfels.

They were represented before the Court by Mr M. Urbanek, a lawyer practising in St Pölten. The Austrian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ambassador F. Tauttmansdorff, Head of the International Law Department at the Federal Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The first and the second applicant are the owners of a plot of land on which all three applicants live. On 5 September 1991 the applicants filed objections against a request for an industrial plant permission to run a car repair business on the neighbouring plot, which had been brought by H before the St Pölten District Administrative Authority.

Subsequently, the applicants informed the District Administrative Authority that H already carried out his business. Their repeated requests for preventive measure were of no avail. After a first decision of 16 October 1995 granting H’s request had been quashed on appeal, the District Administrative Authority again granted the permission on 11 January 1999, subject to a number of conditions. The applicants appealed on 12 February 1999. Upon the applicants’ request of 5 May 2000 for transfer of jurisdiction, the Federal Minister for Labour and Economy became competent to decide on their appeal. On 18 October 2003 the applicants lodged a complaint with the Administrative Court against the Federal Minister’s failure to decide.

Thereupon, on 29 December 2003, the Federal Minister partly granted the applicants’ appeal and amended the District Administrative Authority’s decision in that he ordered H to install a noise barrier. This decision was served on the applicants’ counsel on 2 January 2004 and became final. On 1 April 2005 the applicants informed the District Administrative Authority that H did not respect any of the conditions. On 2 June 2005 the Administrative Authority informed them that H had been granted a time-limit until October 2005 at the latest to install the noise barrier. COMPLAINTS The applicants complained under Article 6 of the Convention about the length of the proceedings concerning H’s request for an industrial plant permission.

They also complained under Article 6 that the authorities conducted the proceedings unfairly and remained inactive upon their requests to hinder H to run his business without permission. Finally, the applicants alleged that, after the termination of the proceedings, the authorities tolerated the running of H’s business without respecting the conditions fixed in the permission and did not hear them when granting H a time-limit until October 2005 to build a noise barrier. THE LAW On 18 December 2006 the Court received the following declaration from the applicants: “We, Hedwig, Harald and Wolfgang Pilger, note that the Government of Austria are prepared to pay us ex gratia the sum of 16,000 euros with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. We accept the proposal and waive any further claims against Austria in respect of the facts giving rise to this application.

We declare that this constitutes a final resolution of the case.” On 17 January 2007 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Austria offer to pay ex gratia 16,000 euros to Hedwig, Harald and Wolfgang Pilger with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case.” The Court reiterates the terms of Article 37 § 1 of the Convention which, so far as relevant, reads as follows: “1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that ... (b) the matter has been resolved; or ... However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention).

Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President