Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2003

CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 ianuarie 2001, S.C. C.I. SRL Huși a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vaslui, să se dispună anularea în parte a deciziei nr. 1663 din 30 noiembrie 2000, emisă de primul pârât și a procesului verbal nr.1 6 din 17 aprilie 2000 încheiat de inspectori de specialitate ai pârâtei secunde, ca nelegale. Curtea de Apel Iași, reinvestită cu soluționarea cauzei după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentința civilă nr. 111/CA din 25 noiembrie 2002 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pe cale de consecință a cerut exonerarea sa de obligația de virare la bugetul statului a sumei totale de 136.067.134 lei, reprezentând impozit pe profit, taxă pe valoarea adăugată și impozit pe salariu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. C.I. SRL Huși. Se constată însă, că deși i-a fost comunicată sentința la data de 17 decembrie 2002, conform dovezii anexate la dosarul curții de apel, recurenta nu și-a motivat recursul prin cererea de recurs, ori printr-o petiție separată. Ținând seama de această împrejurare, precum și de prevederile art. 303 și art. 306 alin. (1) C. proc. civ., inclusiv de inexistența unor motive de casare de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) din același cod ar putea fi invocate chiar din oficiu, urmează a se constata nul recursul.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de S.C. C.I. SRL Huși, împotriva sentinței civile nr. 111/CA din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Iași.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 537/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 27 aprilie 2001, reclamanta SC M. SRL Iași a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția
ÎCCJ 2003-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 685/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și Garda Financiară Iași împotriva sentinței civile nr.72/CA din 1 iunie 2002 a Curții de Apel Iași. La apelul nominal
ÎCCJ 2003-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3242/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC W. SRL Bârlad a solicitat anularea procesului-verbal nr. 3488 din 15 septembrie 2000 încheiat de Garda Financiară Vaslui, hotărârea nr. 25 din 23 noiem
ÎCCJ 2003-03-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 910/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.97 din 10 iulie 2002 a Curții de Apel Suceava – Secția
ÎCCJ 2007-04-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2203/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. 2526 din 12 iunie 2006, reclamanta SC R. SRL Iași a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Pub
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă