ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1595/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1595/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 42/CA din 24
ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios
administrativ, a fost anulată, ca netimbrată, acțiunea civilă formulată de
reclamanta, SC C.R.G. SA, cu sediul în Alba Iulia, împotriva pârâtei B.C.R. SA,
sucursala Alba Iulia. De asemenea, a fost admisă cererea de intervenție în
interesul pârâtei, formulată de SC A.M.P. SA cu sediul în orașul Zlatna,
județul Alba, și a fost obligată reclamanta să plătească intervenientei suma de
19.645.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că, la două termene consecutive de judecată, respectiv, 10
octombrie 2000 și 14 noiembrie 2000, i s-a pus în vedere reclamantei să depună
taxa judiciară de timbru, în cuantum de 19.585.000 lei, ori o dovadă de scutire
sau eșalonare a plății de la Administrația Financiară. La termenul din 19
februarie 2000, reclamanta a depus o copie a cererii adresată Administrației
Financiare și a solicitat un nou termen pentru a depune dovada eșalonării sau
scutirii de plată a taxei. Raportat la numărul mare de termene acordate în
scopul depunerii dovezii de plată a taxei de timbru, în temeiul art. 20 alin. (3)
din Legea nr. 146/1997, cererea reclamantei a fost anulată ca netimbrată, iar
cererea de intervenție formulată de SC A.M.P. SA Zlatna a fost admisă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția
comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 460/A din 4
iunie 2001, a admis apelul declarat de reclamanta SC C.R.B. SRL Alba Iulia,
succesoare a SC C.R.G. SRL, împotriva sentinței civile nr. 42/CA/2001,
pronunțată de Tribunalul Alba, în sensul că a anulat sentința atacată și a
stabilit termen, la 9 iulie 2001, pentru rejudecare pe fond, urmând a fi citate
părțile, iar reclamanta a fost citată cu mențiunea de a timbra apelul cu suma
de 9.792.500 lei și, pentru fond, cu suma de 19.585.000 lei.
Pentru a decide astfel, instanța de
apel a stabilit că acțiunea reclamantei a fost timbrată cu 3.000 lei timbru
judiciar, iar, pentru taxa de timbru fiscal, reclamanta a dovedit că a formulat
cerere către Administrația Financiară a municipiului Alba Iulia, pentru
scutirea plății taxei de timbru sau eșalonare, edificatoare fiind, în acest
sens, adresele de la dosarul de fond. Instanța de fond, ignorând cererile
formulate, în aceste sens, de către reclamantă și răspunsul Administrației
Financiare a municipiului Alba Iulia, a procedat la judecarea cauzei,
pronunțând soluția de anulare, ca netimbrată, a acțiunii reclamantei. Mai mult,
la data soluționării cauzei, exista la dosar cerere din partea reclamantei și
care viza introducerea în cauză a SC C.R.B. SRL, ca succesoare în drepturi a
reclamantei, cerere asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.
Curtea Supremă de Justiție, secția
comercială, prin decizia nr. 7565, pronunțată în ședința publică de la 12
decembrie 2001, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de intervenienta
SC A.M.P. SA Zlatna și de pârâta B.C.R. SA, sucursala Alba Iulia, împotriva deciziei
nr. 460/A din 4 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de
contencios administrativ, cu motivarea că, în spiritul dispozițiilor Legii nr. 146/1997,
care statuează asupra obligativității timbrării cererilor adresate instanțelor
judecătorești, este reglementată, concomitent, și posibilitatea acordării de
facilități, constând în eșalonarea, amânarea plății sau scutirea de obligația
legală a timbrării, care sunt de competența a fi aprobate de Ministerul
Finanțelor Publice. În primă instanță, s-a făcut dovada solicitării organului
competent de a aproba facilitățile reglementate de acest act normativ și, în
raport cu această împrejurare, aceeași instanță avea obligația de a suspenda
judecata până la soluționarea cererii reclamantei de către organul fiscal.
Corect a apreciat instanța de apel, potrivit art. 297 C. proc. civ., procedând
la anularea cererii de chemare în judecată, fără a intra în cercetarea
fondului, găsind apelul întemeiat și urmând a proceda la judecarea în
continuare a procesului.
Rejudecând cauza în fond, prin decizia
civilă nr. 13/A din 6 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,
secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea
reclamantei, SC C.R.B. SRL Alba, pentru societatea absorbită SC C.R.G. SA Alba,
împotriva pârâtei B.C.R. SA Alba. De asemenea, a fost admisă cererea de
intervenție în interesul pârâtei, formulată de SC A.M.P. SA Zlatna, iar
reclamanta a fost obligată la plata sumei de 5.650.000 lei, reprezentând
cheltuieli de judecată către B.C.R. SA Alba, precum și la 21.695.000 lei
cheltuieli de judecată către intervenienta SC A.M.P. SA Zlatna.
Pentru a decide în acest mod,
instanța de apel a stabilit că, din examinarea probelor, a rezultat că între
reclamanta SC C.R.B. SA Alba și intervenienta SC A.M.P. SA Zlatna au existat mai
multe procese, iar hotărârile judecătorești au fost puse în executare prin
înființarea și validarea popririi pe disponibilul din contul debitoarei,
deschis la terțul poprit B.C.R. SA Alba-Iulia. Fiind dispusă efectuarea unei
expertize contabile, ca probă nouă în această fază procesuală, s-a constatat că
toate creanțele reclamantei au fost achitate voluntar și integral de către
debitoarea SC A.M.P. SA și de către terțul poprit B.C.R. SA Alba Iulia,
expertul stabilind că cele două părți debitoare și terțul poprit au plătit
reclamantei, în plus, față de datoriile stabilite prin cele trei sentințe de
validare a popririi, suma de 160.464.119 lei, din care, la sentința nr. 3378
din 18 august 1999, s-a achitat un plus de 149.991.000 lei. Modul în care
reclamanta a încasat creanțele de la intervenientă și terțul poprit a fost
explicat de expertul contabil în relație cu cele trei sentințe puse în
executare. Apare evident că reclamanta a încasat, în plus, 160.473.119 lei,
anterior validării popririi prin sentința nr. 3378 din 18 august 1999, iar,
prin sentința nr. 3378, a fost validată creanța reclamantei, în sumă de
354.259.399 lei. Din această creanță, suma de 160.473.119 lei era deja încasată
de reclamantă, așa cum s-a explicat anterior, rămânând de achitat o diferență
de 193.786.280 lei. Cu toate acestea, cu ordinul de plată nr. 89 din 27
februarie 2000, s-a virat, în contul reclamantei, suma de 204.718.399 lei. Prin
urmare și la această sentință, reclamanta a încasat, în plus, suma de
10.932.199 lei. Tot din aceeași expertiză rezultă că reclamanta a încasat în
plus și sume plătite în executarea celei de a treia sentințe, având nr. 3764
din 21 august 2000, per total creanțe menținându-se o sumă încasată fără justă
cauză, în cuantum de 160.464.119 lei.
În raport cu calculele făcute prin
expertiză și bazate pe documentele și actele contabile ale băncii pârâte și pe
cele ale intervenientei, s-a apreciat că pretențiile reclamantei, cu titlu de
despăgubiri, în cuantum de 500.000.000 lei, nu se justifică în nici un fel și
este, evident, nereală susținerea din acțiunea reclamantei, conform căreia
aceasta ar fi încercat acest prejudiciu din vina băncii, care, anterior și
ulterior lunii februarie 2000, nu i-ar fi virat din disponibilul bănesc al
debitoarei, SC A.M.P. SA Zlatna, întreaga creanță rezultată din sentința nr. 3378/1999.
Conform art. 1081 C. civ., daunele nu sunt datorate decât dacă debitorul a
întârziat îndeplinirea obligației sau nu a executat obligația. În speță, nici
banca, în calitate de terț poprit, și nici SC A.M.P. SA, în calitatea de
debitoare urmărită, nu s-au aflat în întârziere, întrucât, după 27 februarie
2000, obligația debitoarei față de reclamantă, pentru suma de 354.259.399 lei,
s-a stins prin plată, conform art. 1091 C. civ., la aceeași dată, 27 februarie
2000, reclamanta încasând, în plus, suma de 10.932.199 lei. În calitatea sa de
comerciant, reclamanta era obligată să țină evidența contabilă și să
înregistreze sistematic și cronologic toate operațiunile patrimoniale, conform
cerințelor impuse de art. 22 – 23 și 46 C. com.
Împotriva deciziei civile nr. 13/A
din 6 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Alba, Iulia secția comercială și
de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta SC C.R.P. SA Alba
Iulia, care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și
netemeinicie, sub aspectele că soluția, în cauză, a fost pronunțată față de o
societate care și-a încetat existența, fiind absorbită de recurentă, precum și
interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, susținându-se că
achitarea sumelor de bani a fost făcută cu mare întârziere de către
intervenientă, iar pârâta în cauză, cu toate că, în popriri, era terț poprit,
nu și-a îndeplinit obligația legală, care îi revenea, în baza hotărârii de
poprire, în termen legal, prin executarea de bună voie a popririi validate. De
asemenea, s-a greșit, atunci când nu au fost acordate daunele cauzate de plata
cu întârziere a datoriei, precum și aprecierea că, prin O.P. 578 din 22 iulie
1999, s-a stins o parte din suma pentru care s-a solicitat validarea popririi,
cheltuielile de judecată nu sunt justificate, iar instanța nu s-a pronunțat
asupra unor probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, fiind invocate, ca
temei de drept, dispozițiile art. 304 pct. 5, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă B.C.R. SA a formulat
întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a solicitat respingerea
recursului.
Curtea, analizând materialul
probator administrat în cauză, în raport cu criticile aduse în cererea de
recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru
următoarele considerente.
Printr-o corectă și integrală
apreciere a probelor, instanța de apel, rejudecând cauza, a stabilit
adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor
asumate reciproc, răspunderea care se instituie în cazul nerespectării plăților
stabilite prin titlurile executorii depuse la bancă, precum și cadrul legal
aplicabil litigiului de natură comercială.
Relevanță juridică deosebită pentru
corecta și completa stabilire a situației de fapt și de drept o are raportul de
expertiză contabilă, întocmit de expert-contabil conf. univ. dr. T.N., probă
admisă de instanța de apel, prin încheierea de ședință publică din 13 decembrie
2002, cu obiectivele acceptate de părți.
Amplu documentat și bine structurat,
prin raportul de expertiză contabilă, a fost efectuată o cronologie exactă a
operațiunilor legate de sumele care fac obiectul sentințelor civile prin care SC
A.M.P. SA a fost obligată să le plătească către SC C.R.B. SRL cu titlu de preț
neachitat, actualizări ale acestora și cheltuieli de judecată, fiind conferite,
cu maximă claritate, răspunsuri la toate obiectivele stabilite. Verificând
sentințele civile, nr. 340 din 29 mai 1996, pronunțată de Tribunalul Alba, în
dosarul nr. 184/1996, nr. 603 din 8 septembrie 1998, pronunțată de Tribunalul
Alba în dosarul nr. 2917/1997 și nr. 533 din 30 mai 2000, pronunțată de
Tribunalul Alba în dosarul nr. 411/2000, rezultă că sumele datorate de
intervenienta, SC A.M.P. SA, către SC C.R.B. SRL sunt în totalul de 991.097.523
lei.
De necontestat, plățile efectuate de
către SC A.M.P. SA sunt de 930.138.492 lei, bunurile livrate de către SC A.M.P.
SA către SC C.R.B. SRL sunt în valoare de 205.508.800 lei, iar compensările de
15.989.950 lei, deci, totalul decontărilor, raportat la cele trei titluri
executorii enumerate mai sus, este în cuantum de 1.151.637.242 lei, respectiv,
cu suma de 160.539.719 lei plătită mai mult. Explicația acestei plăți în plus
este determinată de împrejurarea că prima tranșă ulterioară sentinței nr. 533
din 30 mai 2000, în sumă de 150.000.000 lei, este plătită de B.C.R. SA cu o
întârziere de 111 zile, iar tranșele următoare au fost plătite la intervale de
una până la 5 zile. Lichidarea datoriei are loc la 22 septembrie 2000, iar, la
data de 27 septembrie 2000, se mai plătește încă o sumă de 150.000.000 lei.
Plățile efectuate în plus, însumează 160.539.719 lei și au fost deținute de
reclamanta SC C.R.B. SRL de la data plății până la zi.
De remarcat că sentința civilă nr. 533
din 30 mai 2000 a fost validată conform sentinței civile nr. 3764 de
Judecătoria Alba Iulia, la data de 21 august 2000, iar învestirea cu formulă
executorie a fost făcută la 15 septembrie 2000. Înregistrarea acestui titlu
executoriu la B.C.R. SA Zlatna are loc la data de 18 septembrie 2000,
constatându-se că data de la care sentința de validare a popririi este
opozabilă pârâtei, B.C.R. SA Alba Iulia, este data de 18 septembrie 2000.
Conform evidenței acestor documente, la data de 19 septembrie 2000, este
efectuată prima plată de 150.000.000 lei, stabilindu-se că întârzierea nu poate
fi imputată pârâtei.
Prin încheierea din ședința publică
din 7 martie 2003, instanța de apel a dispus efectuarea unui supliment la
raportul de expertiză, același expert menținând opinia exprimată inițial, cu
precizarea că decontările în plus, față de nivelul sumelor stabilite prin cele
3 sentințe, provin din faptul că, la primele 2 sentințe, decontările au fost
efectuate de SC A.M.P. SA, inclusiv prin livrări de bunuri și compensări, iar
la ultima numai în bani.
Nu poate fi primită nici critica din
motivele de recurs, prin care instanța de apel a pronunțat o hotărâre
judecătorească față de o societate care și-a încetat existența, deoarece faptul
că SC C.R.B. SRL a fost absorbită de SC C.R.P. SA Alba Iulia are semnificația
că, prin fuziune, a fost preluat atât activul, cât și pasivul societății,
conform art. 244 din Legea nr. 31, privind societățile comerciale, cu
modificările aduse ulterior, care arată că, în cazul fuziunii prin absorbție,
societatea absorbantă dobândește drepturile și este ținută de obligațiile
societății pe care o absoarbe.
Nejustificată este și critica făcută
de recurentă, privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,
referitoare la cheltuielile de judecată, în sensul că nu putea fi obligată
reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intervenientei,
intervenienta nedatorând taxă de timbru. Corect a motivat instanța că intervenienta
a avut o conduită de bună-credință, taxele de timbru erau datorate în cuantumul
legal prevăzut de lege, iar reclamanta a avut culpă procesuală.
Cadrul juridic expus anterior, în
contextul probator administrat în cauză, face ca toate criticile formulate de
recurentă să fie nejustificate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul
promovat de reclamanta SC C.R.P. SA Alba Iulia, nefiind îndeplinite nici una
din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând, ca legală și temeinică, decizia
nr. 13/A/6 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de
contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de
reclamanta, SC C.R.P. SA Alba Iulia, împotriva deciziei nr. 13/A din 6 iunie
2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi, 4 mai 2004.