Decizia nr. 23 din 14 septembrie 2020

Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a susţinut că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar referitor la chestiunea „dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia»”.

Examenul jurisprudenţial În susţinerea recursului în interesul legii s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală cu privire la calitatea de procuror ierarhic superior a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A fost ataşat un tabel cuprinzând soluţiile de respingere a solicitărilor de confirmare a redeschiderii urmăririi penale formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţate de Judecătoria Sinaia- Încheierea penală din data de 25.05.2016 pronunţată în Dosarul nr. 276/310/2016, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori – Sentinţa penală nr. 190/2918 pronunţată în Dosarul nr. 610/33/2018, Judecătoria Caracal – Încheierea penală nr. 727 din data de 5.12.2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.711/207/2019, Tribunalul Suceava – Secţia penală – Încheierea penală nr. 328 din data de 10.12.2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.044/86/2019. Totodată au fost ataşate hotărârile pronunţate în acest sens de Curtea de Apel Cluj – Sentinţa penală nr. 190/2018 şi Judecătoria Caracal – Încheierea nr. 727/2019). De asemenea, a fost ataşat un tabel cuprinzând soluţiile de admitere a solicitărilor de confirmare a redeschiderii urmăririi penale formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispuse de către instanţe diferite, precum şi copii ale unor hotărâri pronunţate de instanţa supremă, dar şi de instanţe din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Craiova – Încheierea penală nr. 197 din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia penală în Dosarul nr. 8.073/63/2018, a Curţii de Apel Iaşi – Încheierea finală cameră preliminară nr. 111/CP din data de 28 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vaslui – Secţia penală în Dosarul nr. 2.535/89/2017, precum şi un tabel cuprinzând soluţii pronunţate în procedura confirmării redeschiderii urmăririi penale desfăşurată pornind de la ordonanţe de infirmare a soluţiilor procurorilor de la unităţile de parchet din subordine date de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel. 2.1 Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti A. Într-o primă orientare jurisprudenţială instanţele au respins confirmarea redeschiderii urmăririi penale în cauzele în care soluţiile de clasare infirmate prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie erau dispuse de procurori din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În această orientare s-a susţinut că numai procurorul imediat ierarhic superior celui care a dispus soluţia poate dispune redeschiderea urmăririi penale şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea confirmării. Raţiunea posibilităţii procurorului ierarhic superior de a infirma ordonanţa de clasare şi de a redeschide urmărirea penală rezidă în competenţa procurorului ierarhic superior de a efectua el însuşi actele şi lucrările procurorului controlat. Norma legală a art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală reprezintă o normă legală de competenţă materială exclusivă a procurorului imediat ierarhic superior de a infirma ordonanţa de clasare şi de a dispune redeschiderea urmăririi penale. B. Într-o a doua orientare jurisprudenţială, majoritară, în aceeaşi ipoteză, instanţele au confirmat redeschiderea urmăririi penale dispuse de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauze soluţionate prin clasare de procurori din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii de cameră preliminară au reţinut că prerogativa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a infirma şi redeschide urmărirea penală în orice cauză rezultă din întreaga arhitectură de organizare a Ministerului Public şi îşi are izvorul în Constituţia României, în art. 132 alin. (1) care prevede că „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei” şi de aceea nu poate fi limitată. Totodată, s-a arătat că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, privind procurorul ierarhic superior, nu pot fi interpretate decât prin prisma principiului controlului ierarhic ce caracterizează structura Ministerului Public, astfel cum este reglementat de art. 132 alin. (1) din Constituţia României şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 în virtutea căruia orice acte şi lucrări de competenţa procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare pot fi realizate de însuşi procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa, sens în care a statuat şi instanţa de contencios constituţional cu ocazia examinării constituţionalităţii prevederilor art. 209 alin. (4 1 ) din Codul de procedură penală anterior. Astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are calitatea de procuror ierarhic superior şi în raport cu procurorii din cadrul direcţiilor specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe care le conduce, prin intermediul procurorilor şefi direcţie, având astfel competenţa legală de a efectua controlul ierarhic în conformitate cu dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală. 2.2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a) Prin Încheierea nr. 744 din 1 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.229/1/2015, s-a reţinut că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală nu pot fi interpretate decât prin prisma principiului controlului ierarhic ce caracterizează structura Ministerului Public, astfel cum este reglementat de art. 132 alin. (1) din Constituţia României şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în virtutea căruia orice acte şi lucrări de competenţa procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare pot fi realizate de însuşi procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa. b) Prin Încheierea nr. 169 din 9 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 514/1/2015, s-a stabilit că se recunoaşte procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluţia posibilitatea ca, în cadrul controlului ierarhic efectuat din oficiu sau la plângere, potrivit art. 229 din Codul de procedură penală, să redeschidă urmărirea penală, iar această redeschidere a urmăririi penale se poate dispune de procurorul ierarhic superior, numai în situaţia prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală având ca obiect doar o ordonanţă de clasare. c) Prin Încheierea penală nr. 443 din 27 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.705/1/2019, a fost confirmată redeschiderea urmăririi penale în Dosarul nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia parchetelor militare, dispusă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Ordonanţa nr. 2.556/C/2019 din 21 octombrie 2019. În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a reţinut că „. . .prerogativa procurorului general de a infirma şi redeschide urmărirea penală în orice cauză rezultă din întreaga arhitectură de organizare a Ministerului Public şi îşi are izvorul în Constituţia României – art. 132 alin. (1) – Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei – şi de aceea nu poate fi limitată.” 2.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Prin Decizia nr. 345 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 15 mai 2006, Curtea Constituţională a statuat că „principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acţionând pe baza principiului legalităţii, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia. Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. Prin aplicarea principiului controlului ierarhic se asigură îndeplinirea de către toţi procurorii din sistemul Ministerului Public a funcţiei lor de reprezentare a intereselor întregii societăţi, altfel spus, exercitarea atribuţiilor de autoritate publică de către acesta, fără discriminare şi fără părtinire. În virtutea acestui principiu, Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă substanţialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul acestei autorităţi publice.” Prin Decizia nr. 175 din data de 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 12 iulie 2018, s-a reţinut că „dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 reprezintă transpunerea – în legea privind organizarea judiciară – a prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, care statuează că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.” Totodată, s-a constatat că „dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce vizează redeschiderea urmăririi penale din dispoziţia procurorului ierarhic superior, reprezintă tot o concretizare a principiului constituţional al controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, prevăzând că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale.” Curtea a observat că „redeschiderea urmăririi penale nu se dispune în mod arbitrar de către procurorul ierarhic superior/procuror, ci doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute prin dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală. Totodată, spre deosebire de reglementarea anterioară, redeschiderea urmăririi penale – potrivit noului Cod de procedură penală – nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci este supusă, în temeiul prevederilor art. 335 alin. (4) şi (41) din acest cod, confirmării judecătorului de cameră preliminară, care verifică legalitatea şi temeinicia ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Într-o singură situaţie, şi anume aceea prevăzută de dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, o atare ordonanţă nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, respectiv dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia infirmă soluţia de netrimitere în judecată şi dispune redeschiderea urmăririi penale anterior comunicării ordonanţei care cuprinde această soluţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017).” Prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 din 29 noiembrie 2018, instanţa de contencios constituţional a reţinut că „în temeiul Constituţiei şi al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv, iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie [art. 65 din lege]. Potrivit prevederilor art. 64 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 304/2004, dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine; soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice, iar lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror (i) în cazul suspendării sau încetării calităţii de procuror; (ii) în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea sa; (iii) când lasă cauza în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile. În temeiul art. 64 alin. (5) din lege, procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei procurorilor, măsura dispusă de procurorul ierarhic superior.” Prin Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 19 august 2020, instanţa de contencios constituţional, în paragraful 65, a reţinut că „Prin asimilarea înţelesului noţiunii de «procuror ierarhic superior» (genul proxim) cu noţiunea de «procuror şef al secţiei» (diferenţa specifică), în cadrul definiţiei pe care norma criticată încearcă să o ofere, legiuitorul identifică «întregul» cu «partea», înlăturând regimul juridic corespunzător statutului de procuror ierarhic superior al procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul S.I.I.J. Cu alte cuvinte, norma supusă controlului nu recunoaşte această calitate, sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor procesual penale, procurorilor adjuncţi ai secţiei şi procurorilor-şefi ai structurilor care se pot constitui în interiorul secţiei, respectiv birouri sau servicii. Or, în condiţiile în care cadrul normativ în vigoare şi regulamentele interioare de organizare şi funcţionare a unităţilor de parchet prevăd posibilitatea constituirii, în interiorul lor, a unor structuri (birouri/servicii) care au ca scop asigurarea unei mai bune administrări a activităţii judiciare, iar principiul controlului ierarhic presupune delimitarea riguroasă a competenţelor procurorilor care conduc aceste structuri atât în raporturile cu procurorii din subordine, cât şi cu procurorii ierarhic superiori, definirea procurorului-şef al S.I.I.J. ca procuror ierarhic superior în toate cazurile şi cu privire la toate aspectele procedurale pe care le implică urmărirea penală a infracţiunilor de competenţa secţiei ignoră principiul constituţional, lipsind de efecte juridice calitatea de procuror-şef adjunct al secţiei sau de procuror-şef al unei structuri din interiorul secţiei (birou/serviciu).” 2.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul recursului în interesul legii. 3. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie În cuprinsul sesizării s-a susţinut că soluţia legală în materie este ilustrată de cea de a doua orientare jurisprudenţială. Astfel, s-a arătat că principiul controlului ierarhic este o garanţie a respectării, de către procurori, în activitatea lor, a celorlalte principii enunţate la art. 132 din Constituţia României, şi anume a principiului legalităţii şi al imparţialităţii. În acest sens s-a susţinut că, organizatoric, Ministerul Public se prezintă ca un sistem piramidal, având la bază parchetele de pe lângă judecătorii, iar la vârful piramidei Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu cele două direcţii specializate (Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), între acestea interpunându-se ca trepte ierarhice distincte parchetele de pe lângă tribunale şi curţile de apel. S-a mai arătat că procurorii sunt subordonaţi conducătorului parchetului din care fac parte, iar acesta la rândul său este subordonat conducătorilor parchetelor ierarhic superioare [art. 65 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004], rezultând o subordonare până la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care conduce Ministerul Public, potrivit art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Corelativ, procurorii cu funcţii de conducere îi au în subordine atât pe procurorii cu funcţie de conducere, cât şi pe cei cu funcţie de execuţie, din cadrul parchetelor inferioare din circumscripţie. Orice interpretare contrară în sensul că principiul subordonării ierarhice s-ar aplica doar raporturilor ierarhice imediate, între procurorii de execuţie şi conducătorii acelei unităţi ori între procurorii cu funcţii de conducere direct subordonaţi, şi nu pe toată ierarhia Ministerului Public ar contraveni principiului fundamental de organizare a Ministerului Public, acela al controlului ierarhic, principiu care are rang constituţional, instituit prin art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Conducătorii parchetelor ori alţi procurori cu funcţii de conducere, cu referire la categoria celor competenţi în a soluţiona plângerile contra actelor şi măsurilor procurorilor (prevăzuţi de art. 339 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală) ar ajunge să aibă puteri nelimitate, prin exclusivitatea exercitării controlului jurisdicţional intern asupra soluţiilor procurorilor. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pentru aceleaşi argumente, şi procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel ori procurorii şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ar fi lipsiţi de orice posibilitate de a exercita controlul asupra celor aflaţi în subordinea lor. În acest sens s-a mai arătat că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Ministerul Public, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi are o prerogativă deplină a atribuţiei de control ierarhic asupra procurorilor din subordine, inclusiv sub aspect jurisdicţional, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (3) coroborate cu art. 72 din Legea nr. 304/2004. În exercitarea funcţiei de conducere şi în considerarea calităţii de magistrat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe lângă atribuţiile administrative (ordonator de credite, organizarea activităţii instituţiei, evaluarea activităţii profesionale a magistraţilor, exercitarea acţiunii disciplinare faţă de celelalte categorii profesionale ş.a.), are importante atribuţii de ordin judiciar privind verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor şi soluţiilor procurorilor din subordine, promovarea recursurilor în interesul legii, retragerea căilor de atac ş.a. Pe de altă parte, s-a arătat că în raporturile procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu toţi procurorii Ministerului Public sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 304/2004 şi, corelativ, cele ale art. 304, art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, care, raportate la prevederile art. 65 alin. (3) şi art. 72 din Legea nr. 304/2004 conduc la concluzia că în realizarea atribuţiilor judiciare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa de a infirma din oficiu pe motive de nelegalitate şi netemeinicie soluţia oricărui procuror de la orice parchet din sistemul Ministerului Public. De asemenea, s-a arătat că dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 instituie o regulă de competenţă, care dezvoltă principiul constituţional al controlului ierarhic specific activităţii procurorilor, fără a aduce vreo atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de prevederile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentând, de fapt, o garanţie a respectării prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, prin eficientizarea activităţii de urmărire penală. Totodată, s-a apreciat că principiile constituţionale statuate cu privire la activitatea procurorilor, explicitate prin normele legale privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, îşi găsesc consacrarea şi în dispoziţiile specifice privind desfăşurarea procesului penal, cu referire la art. 304 alin. (2) şi art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, sintagma „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia” din aceste texte trebuind interpretată în întreg contextul organizatoric al Ministerului Public care are o structură piramidală şi este condus în întregul său de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Referitor la redeschiderea urmăririi penale, s-a susţinut că aceasta nu se dispune în mod arbitrar de către procurorul ierarhic superior, ci doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute prin dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, aplicarea acestor prevederi, coroborat şi cu dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 reprezentând o garanţie a realizării principiului aflării adevărului, consacrat de dispoziţiile art. 5 din Codul de procedură penală. Nu în ultimul rând, s-a apreciat că în situaţia în care s-ar considera că infirmarea poate fi făcută exclusiv de procurorul imediat ierarhic superior, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi pus în situaţia de a putea efectiv controla şi infirma doar soluţiile date de adjuncţii săi, de procurorii şefi direcţie ori procurorii şefi secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, neavând în fapt nicio modalitate de a îndrepta măsurile neconforme dispuse de procurorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor din subordinea sa ori în structurile specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Având în vedere că exercitarea controlului ierarhic nu este doar un drept pentru procurorul ierarhic, ci şi o obligaţie care îl responsabilizează în realizarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, s-a arătat că procurorul ierarhic are datoria ca în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 335 din Codul de procedură penală să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate în adoptarea unor măsuri de redeschidere a urmăririi penale. În considerarea acestor argumente, s-a apreciat că o interpretare în sensul că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are calitatea de procuror ierarhic superior cerută de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în raport cu soluţiile emise de parchetele din subordine ori structurile specializate lipseşte conducătorul Ministerului Public de unul dintre instrumentele sale de control asupra activităţii procurorilor din subordine, încălcând astfel dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii, art. 131 alin. (1) privind rolul procurorului şi ale art. 132 alin. (1) privind principiul controlului ierarhic al procurorilor, respectarea principiului legalităţii fiind o garanţie a statului de drept. 4. Punctul de vedere al specialiştilor exprimat asupra problemei de drept supuse dezlegării În condiţiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-au solicitat puncte de vedere de la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti cu privire la chestiunea de drept soluţionată diferit. A comunicat un răspuns doar Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În punctul de vedere transmis s-a exprimat opinia că noţiunea de „procuror ierarhic superior” este utilizată sistematic, chiar dacă uneori anacronic, în Codul de procedură penală şi în legea de organizare judiciară (Legea nr. 304/2004). Aşa se face că această sintagmă poate fi analizată atât din punct de vedere organic, cât şi prin prisma accepţiunii sale funcţionale, ţinând seama de natura juridică a normei în care este inserată. S-a susţinut că, din punct de vedere organic, noţiunea „procuror ierarhic superior” este folosită în cuprinsul Legii nr. 304/2004, în principal, pentru configurarea structurii piramidale a Ministerului Public, iar din punct de vedere funcţional, aceeaşi sintagmă este folosită pentru specificarea sferei atribuţiilor concrete care incumbă procurorului ierarhic superior, în funcţie de procedura în care intervine sau poate interveni, cu respectarea celorlalte norme de competenţă stabilite de lege. În considerarea acestor precizări şi ţinând seama de clasificarea doctrinară a normelor de drept procesual în raport cu obiectul lor (norme de organizare, norme de competenţă şi norme de procedură), s-a învederat că art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, în prima sa parte, conţine o prevedere care stabileşte competenţa funcţională a „procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluţia” în ceea ce priveşte infirmarea soluţiei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale. Pe de altă parte, s-a arătat că reglementarea cuprinsă în art. 72 din Legea nr. 304/2004 – care prevede că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor – este o normă de organizare, integrată în secţiunea 1 a capitolului II din titlul III al Legii nr. 304/2004, relevantă fiind denumirea marginală a capitolului II: „Organizarea Ministerului Public”. De altfel, toate celelalte dispoziţii cuprinse în art. 70-79 din Legea nr. 304/2004 conferă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie numeroase alte atribuţii organice, de reprezentare şi administrative (de pildă, este ordonator principal de credite, emite ordine interne etc.). În condiţiile în care problema de drept a cărei lămurire se cere vizează prevederile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, adică o normă care precizează competenţa procurorului ierarhic superior, s-a considerat că nu prezintă relevanţă faptul că din punct de vedere organizatoric procurorul general este procurorul ierarhic superior situat în vârful piramidei Ministerului Public. În acest context, relaţia dintre normele de organizare şi normele de competenţă este asemănătoare relaţiei dintre normele generale şi normele speciale, pentru că norma de organizare stabileşte generic cine poate infirma actele şi măsurile procurorului care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală, în timp ce norma de competenţă nu face altceva decât să ofere un răspuns la întrebarea: „care este procurorul ierarhic superior competent să dispună infirmarea şi redeschiderea urmăririi penale?”. În continuare, s-a arătat că în favoarea opiniei expuse pledează şi interpretarea gramaticală, logică şi raţională, a dispoziţiei cuprinse în art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, unde se face referire la „procurorul ierarhic superior celui (s.n.) care a dispus soluţia”. În acord cu una dintre opiniile exprimate în practica judiciară s-a susţinut că această reglementare stabileşte cu certitudine competenţa procurorului imediat ierarhic superior celui care a dispus soluţia care poate dispune redeschiderea şi sesizarea în vederea confirmării. De asemenea, s-a susţinut că legiuitorul contemporan a consacrat expres principiul independenţei procurorilor, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în Constituţia României, principiile controlului ierarhic şi independenţei coexistă, cu toate că, în aparenţă, sunt antonimice, motiv pentru care nu trebuie interpretate astfel încât să se excludă reciproc. S-a apreciat a fi relevant faptul că prin varianta republicată a Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a fost abrogat art. 32 alin. (3) din varianta iniţială a aceluiaşi act normativ, în care se stipula că „procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor în subordine şi să suspende ori să infirme actele şi dispoziţiile acestora, dacă sunt contrare legii”. De asemenea, actualul cadru legislativ nu mai prevede posibilitatea procurorului ierarhic superior de a îndeplini oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine, ceea ce înseamnă că nici procurorul general, în calitate de procuror ierarhic superior celorlalţi procurori ierarhici, nu poate prelua atribuţiile pe care aceştia le au, potrivit legii, în ceea ce priveşte infirmarea soluţiilor şi redeschiderea urmăririi penale. Actualmente, art. 64 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 stabileşte doar că procurorul ierarhic superior poate să dea dispoziţii, în scris şi în conformitate cu legea, acestea fiind obligatorii pentru procurorii din subordine. După cum se poate remarca, posibilitatea de a exercita atribuţiile procurorilor din subordine se deosebeşte de posibilitatea de a da dispoziţii, în scris şi în conformitate cu legea. În ultima ipostază procurorul ierarhic superior nu se subrogă procurorului subordonat ierarhic. S-a mai arătat că opinia îmbrăţişată nu anihilează posibilitatea procurorului general de a verifica, în exercitarea controlului ierarhic, activitatea parchetelor din subordine, inclusiv în ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia soluţiilor de clasare. În exercitarea controlului ierarhic, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are posibilitatea de a verifica inclusiv legalitatea şi temeinicia actelor şi soluţiilor procurorilor din subordine, indiferent care este parchetul din care fac parte, însă, potrivit art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu are competenţa de a dispune infirmarea soluţiei şi redeschiderea urmăririi penale. Concluzionând, s-a apreciat că în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală privind reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurile specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), nu are calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la „procuror ierarhic superior”.

Dispoziţii legale aplicabile Constituţia României Art. 132 alin. (1) din Constituţie Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Codul de procedură penală Art. 304. – Infirmarea actelor procesuale sau procedurale (1) Când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de cercetare penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul verificării efectuate de către procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior. Art. 335. – Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale (1) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. Dispoziţiile art. 317 se aplică în mod corespunzător. (…) (4) Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu cu citarea suspectului sau, după caz, a inculpatului şi cu participarea procurorului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluţionarea cererii de confirmare. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Art. 62. – (1) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile în temeiul legii şi este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (2) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, în condiţiile legii. Art. 64. – (1) Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. (2) În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei. (3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice. (4) Lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror în următoarele situaţii: a) suspendarea sau încetarea calităţii de procuror, potrivit legii; b) în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea sa; c) lăsarea cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile. (5) Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei procurorilor, măsura dispusă, potrivit alin. (4), de procurorul ierarhic superior. Art. 65. – (1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv. (2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. (3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi. Art. 72. – Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, aprobată cu mod