ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 506/RC/2016

Deliberând asupra

recursurilor în casație declarate de partea civilă A. și de partea responsabilă civilmente B. - Polonia împotriva Deciziei penale nr. 271/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/271/2010, privind pe inculpații C. și D.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Prin sentința penală nr. 1400 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2010, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în sarcina inculpaților C. și D., din infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/1995, în infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/1995, astfel cum aceasta a fost modificată prin art. 48 din Legea nr. 187/2012 și s-a respins cererea formulată de avocatul părții responsabile civilmente B., cu sediul în Polonia, Warszawa, cu domiciliu procesual ales la sediul E., din București, sector 1, prin av. F., privind recunoașterea pe cale incidentală a sentinței (arbitrale) a Tribunalului Economic Districtual din Varșovia, secția economică XX, din data de 06 august 2013, definitivă prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Varșovia, la 17 iunie 2014.

În baza art. 31 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/1995 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare în regim de detenție și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 87/2012, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv cea de inginer-arhitect, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. (după executarea pedepsei principale).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 87/2012, pe durata executării pedepsei principale i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 31 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/1995 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul Popa la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 87/2012, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a a-și exercita profesia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv cea de inginer arhitect/verificator de proiecte, pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. (începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe).

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timișoara, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. de la 1864 (în vigoare la data săvârșirii faptelor), au fost admise, în parte, acțiunile civile formulate în cauză de persoanele vătămate G., H., A., I., J. și SC K. SRL și, în consecință, au fost obligați în solidar inculpații C. și D., în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC L. SRL Timișoara, SC M. SRL Timișoara și B. Polonia, la plata despăgubirilor civile în favoarea părților civile, după cum urmează:

- suma de 100.000 (una sută mii) euro, cu titlu de daune morale, în favoarea părții civile G., dom. în Oradea, județul Bihor;

- suma de 50.000 (cincizeci mii) euro, cu titlu de daune morale, în favoarea părții civile H., dom. în Oradea, județul Bihor;

- suma de 15.060 lei, reprezentând daune materiale și 75.000 (șaptezeci și cinci mii) euro, reprezentând daune morale, în favoarea părții civile A.;

- suma de 5.000 (cinci mii) euro, reprezentând daune morale, în favoarea părții civile I.;

- suma de 2500 euro, reprezentând daune morale, în favoarea părții civile J.;

- suma de 9.146.546,04 lei și 20.156 euro, reprezentând daune materiale în favoarea părții civile SC K. SRL, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Cluj.

Au fost respinse, că nefondate, restul pretențiilor civile.

Sumele de mai sus, stabilite în euro, urmau a fi plătite în lei, la cursul Băncii Naționale a României, valabil în ziua în care se efectuează plata.

Judecătoria a constat că asiguratorul SC N. SA nu are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză.

În baza art. 274 alin. (2), 3 C. proc. pen., au fost obligați inculpații D. și C., în solidar cu părțile responsabile civilmente SC L. SRL, SC M. SRL Timișoara și B., la plata cheltuielilor judiciare (în faza de urmărire penală și judecată), în favoarea statului, în suma totală de 50.000 lei, câte 25.000 lei fiecare inculpat.

II. Prin Decizia penală

nr. 271/A din 27 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile J., A., G. și H., reprezentat de G.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpații C. și D. și de părțile responsabile civilmente B. (cu sediul în Polonia, Warszawa), cu domiciliul procesual ales la sediul E., din București, sector 1, prin avocat F.) și SC M. SRL Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1400 din 24 noiembrie 2014 a Judecătoriei Oradea, care a fost desființată în parte și, în rejudecare:

În temeiul art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații C. și D. din infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/1995, astfel cum aceasta a fost modificată prin art. 48 din Legea nr. 187/2012, în:

- o infracțiune de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.;

- o infracțiune de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2), (3), (4) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a fost achitat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2), (3), (4) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a fost achitat inculpatul D. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2), (3), (4) C. pen.

În temeiul art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaților este Codul penal din 1969.

În temeiul art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, cea de inginer-arhitect, pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 86

1

C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 86

2

C. pen. din 1969.

Conform art. 86

3

C. pen. din 1969, s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Timiș, conform programului de supraveghere stabilit de acesta;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 187/2012 și ale art. 86

4

C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, cea de inginer-arhitect, iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În temeiul art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, cea de inginer arhitect/verificator de proiecte, pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 86

1

C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 86

2

C. pen. din 1969.

Conform art. 86

3

C. pen. din 1969, s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Timiș, conform programului de supraveghere stabilit de acesta;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 187/2012 și ale art. 86

4

C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, cea de inginer arhitect/verificator de proiecte, iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile J., A. și I.

A fost redus cuantumul daunelor morale acordate prin sentința atacată părții civile G. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale de la 100.000 euro la 25.000 euro în echivalentul în lei la data plății.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 C. proc. pen., au fost obligate apelantele părți civile la plata către stat a câte 100 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare urmând să rămână în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

III. Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație

partea civilă A. și partea responsabilă civilmente B. - Polonia

.

În cuprinsul cererii formulate, recurentul parte civilă A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.,

solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Criticile expuse de recurentul parte civilă A. au vizat, în esență, greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților de către instanța de apel, precum și greșita achitare a inculpaților C. și D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă. De asemenea, a susținut recurentul parte civilă că în mod eronat s-a dispus condamnarea inculpaților doar pentru vătămările aduse sănătății, nu și pentru cele privind distrugerile produse patrimoniului persoanelor juridice.

Recurenta parte responsabilă civilmente B. a criticat soluția pronunțată în cauză pe latură civilă, făcând referire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În dezvoltarea criticilor, s-a susținut că, deși în urma schimbării încadrării juridice efectuate de către instanța de apel inculpații nu au fost condamnați pentru infracțiunea de distrugere, a fost soluționată acțiunea civilă a părții civile SC K. SRL, care era strâns legată de această infracțiune sau de infracțiunea prev. de art. 31 din Legea nr. 10/1995, reținută ca temei al condamnării de către prima instanță, în acest context apreciindu-se că a fost pronunțată o hotărâre de „condamnare” în latură civilă pentru o infracțiune pentru care nu s-a pronunțat o soluție de condamnare în latură penală.

Astfel, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și respingerea constituirii de parte civilă formulată în cauză de SC K. SRL sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

De asemenea, recurenta parte responsabilă civilmente a mai indicat, ca și motive de nelegalitate, încălcarea de către instanța penală a autorității de lucru judecat a hotărârii arbitrale poloneze, hotărâre care, la momentul pronunțării deciziei Curții de Apel Oradea, fusese menținută de Tribunalul Statal din Varșovia, Curtea de Apel Varșovia și Curtea Supremă a Poloniei, fiind recunoscută pe teritoriul României printr-o hotărâre nedefinitivă a Tribunalului Specializat Cluj.

O altă critică a vizat obligarea recurentei părți responsabile civilmente B. la despăgubiri, în condițiile în care în cauză nu există un raport de prepușenie față de inculpații C. și D., iar în procesul penal partea responsabilă civilmente nu poate răspunde pentru fapta proprie în materie civilă dacă nu are calitatea de inculpat în cauză.

Analizând cererile de recurs în casație formulate, instanța constată următoarele:

Calea de atac vizează cazurile de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală” și pct. 12, respectiv s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În dezvoltarea orală a criticilor circumscrise cazului de recurs în casație invocat, recurenții au adăugat, suplimentar motivelor scrise, cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.:

“

în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969, pentru care au fost condamnați inculpații D. și C.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși se menționează de către apărare că nu se contestă în niciun fel situația de fapt stabilită de către instanța de apel, această precizare este doar formală pentru că, în realitate, fondul criticii formulată pe calea recursului în casație pornește de la negarea bazei factuale care a condus la achitarea inculpaților D. și C. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2), (3), (4) C. pen., solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Astfel, Înalta Curte constată că natura criticilor formulate de recurente

- care se referă la numărul de zile de îngrijiri medicale ale părții civile A., la greșita obligare a părții responsabile civilmente la plata despăgubirilor pentru infracțiunea de distrugere - reprezintă în esență critici ce

țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii

de ucidere din culpă

, însă nu aspecte de legalitate a hotărârii atacate.

Drept urmare, se constată că în cuprinsul căii de atac se formulează obiecțiuni care nu se subsumează cazului de recurs în casație invocat, respectiv critici cu privire la greșita achitare a inculpaților sau greșita încadrare juridică dată faptelor, aspecte care nu pot fi cenzurate în această cale de atac, întrucât pun în discuție probatoriul reținut și evaluat de instanțe.

Examinând recursul în casație și din perspectiva

cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.,

se constată că în cuprinsul acestuia se formulează obiecțiuni care nu se subsumează acestui temei de casare, respectiv critici ce vizează în realitate modul de aplicare al pedepsei.

Natura criticilor formulate de recurenți ține de fondul cauzei, de aprecierea instanței cu privire la incidența cauzei de încetare a procesului penal, critică care

nu are nicio legătură cu cauza, întrucât s-a pronunțat o hotărâre de achitare.

Or, toate aceste aspecte reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

În cauză, se constată că pedepsele de

3 ani închisoare - la care a fost condamnat inculpatul C. și de 2 ani închisoare - la care a fost condamnat inculpatul D., pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., cu privire la a căror executare s-a dispus suspendarea sub supraveghere,

sunt legale și se încadrează în limitele minimului și maximului pedepsei prevăzute de textul de lege.

În ce privește cazul de recurs în casație invocat suplimentar, constând în aceea că hotărârea este pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât s-a respins cererea formulată de avocatul părții responsabile civilmente B., privind recunoașterea pe cale incidentală a sentinței (arbitrale) a Tribunalului Economic Districtual din Varșovia, secția economică XX, din data de 06 august 2013, definitivă prin Sentința pronunțată de Curtea de Apel Varșovia, la 17 iunie 2014:

Înalta Curte constată că această critică nu poate face obiectul prezentei căi de atac, în condițiile în care nu poate fi încadrată în niciunul dintre cazurile de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Referitor la incidența deciziei pronunțate în recursul în interesul legii nr. 28/2 iunie 2008 a instanței supreme - prin care s-a decis că judecarea recursurilor declarate cu privire la latura civilă împotriva deciziilor pronunțate în apel se va face în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., cazurile de casare urmând a fi analizate în concret, în funcție de modul de rezolvare a laturii civile - se constată că nu are aplicabilitate în concret în cauză, data fiind natura și specificul căii de atac extraordinare a recursului în casație, care nu a preluat în actuala reglementare cazurile de casare care se puteau invoca în calea de atac ordinară a recursului C. proc. pen. anterior.

În ce privește cererea formulată de intimata parte civilă SC K. SRL Cluj-Napoca, de obligare a recurentelor parte civilă și parte responsabilă civilmente la plata sumei de 9.020,34 lei, titlu de cheltuieli judiciare, se constată că aceasta este parțial întemeiată și va fi admisă în aceste limite.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. pen., partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. pen., instanța nu intervine î

n raportul juridic dintre avocat și clientul său (deci contractul de asistență juridică își va produce pe deplin efectele între părți), ci doar se apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauză trebuie suportat de adversarul său (față de complexitatea speței și efortul depus de avocatul creditorului), restul acestui onorariu rămânând în mod definitiv în sarcina clientului.

În cadrul răspunderii civile delictuale, partea ce câștigă litigiul are dreptul de a obține de la adversar, în cadrul cheltuielilor de judecată, sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită săvârșită de cel care a pierdut procesul constând în declanșarea litigiului), dar tot pe temeiul răspunderii civile delictuale, partea câștigătoare nu poate obține de la adversar decât o parte din sumele pe care i ie-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (de data aceasta, fapta ilicită fiind săvârșită de partea câștigătoare și constând în exercitarea abuzivă a dreptului de a-și angaja un apărător).

Instanța îl poate obliga pe cel care pierde procesul să suporte doar o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de adversarul său, dacă apreciază că acesta din urmă a săvârșit un abuz de drept atunci când și-a dat acordul pentru un onorariu avocațial exagerat de mare.

Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv.

În raport cu situația din speță și demersurile efectuate în concret de apărătorul intimatei în exercitarea dreptului de apărare, instanța apreciază că suma solicitată 9.020,34 lei este disproporționată față de activitatea depusă de apărător la cele două termene de judecată (la primul termen cauza fiind amânată), motiv pentru care va cenzura cuantumul cheltuielilor judiciare solicitate și susținute cu actele depuse la dosar, în sensul că acestea vor fi reduse la suma de 3.000 lei.

Pentru considerentele mai sus menționate, instanța va respinge

ca nefondate, recursurile în casație declarate de partea civilă A. și de partea responsabilă civilmente B. - Polonia împotriva Deciziei penale nr. 271/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/271/2010, privind pe inculpații C. și D.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentele parte civilă și parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obligă recurentele parte civilă și parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 1500 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă SC K. SRL Cluj Napoca.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 90 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de partea civilă A. și de partea responsabilă civilmente B. - Polonia împotriva Deciziei penale nr. 271/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/271/2010, privind pe inculpații C. și D.

Obligă recurentele parte civilă și parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentele parte civilă și parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 1.500 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă SC K. SRL Cluj Napoca.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 90 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2016.