- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 noiembrie 2008
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Arulepp împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
Prima secțiune CAUZA ARULEPP v. RUSSIA (Doc. nr. 35774/04) JUDGMENT STRASBOURG 6 noiembrie 2008 FINAL 06/02/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Arulpp v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Khanlar Hajiyev, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, secretarul Secțiunii care a deliberat în privat la 16 octombrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 35774/04) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Leontin Nikolayevich Arulepp („reclamantul”), la 6 septembrie 2004. Guvernul rus (“ Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Laptev, fostul reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
La 14 noiembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice plângerea privind neexecuția unei hotărâri obligatorii către Guvern. De asemenea, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Panikovichi, un sat din regiunea Pskov. Ca victimă a Chernobylului, reclamantul are dreptul la beneficii. Având în vedere în sine sub plătit, el a depus în judecată autoritatea locală de bunăstare. La 20 noiembrie 2002, Curtea de District Pechorskiy din regiunea Pskov a acordat reclamantului azi și a fixat o nouă sumă de beneficii periodice cu ajustarea lor ulterioară pentru costul de viață. Această hotărâre a devenit obligatorie la 24 decembrie 2002. Potrivit Guvernului, hotărârea a fost pusă în aplicare treptat până la 7 iunie 2005. Potrivit reclamantului, hotărârea nu a fost niciodată pe deplin pusă în aplicare datorită ajustării necorespunzătoare a costului de viață.
La 27 februarie 2006, Curtea din orașul Pskov a recunoscut că beneficiile reclamantului nu au fost ajustate în mod corespunzător. În temeiul articolului 9 din Legea Federală privind procedurile de executare din 21 iulie 1997, un judecător trebuie să pună în aplicare o hotărâre în termen de două luni. În temeiul articolului 242.2.2.6 din Codul bugetar din 31 iulie 1998, Ministerul Finanțelor trebuie să pună în aplicare o hotărâre în termen de trei luni. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la aplicarea întârziere a hotărârii. În măsura în care este relevant, aceste articole se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 10. Curtea remarcă că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.
În circumstanțele prezentului caz, Curtea nu constată niciun motiv de a reține altfel. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. II. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție că nu are nici un remediu intern eficace împotriva executării întârziere a hotărârii. 14. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie, de asemenea, declarată admisibilă. 15. Cu toate acestea, având în vedere concluziile referitoare la art. 6 § 1 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13. III.
APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 16. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 36.739.81 ruble ruse (RUB) în ceea ce privește prejudiciu material. Această sumă a reprezentat estimarea acesteia ajustări subpagate pentru costul de viață. 18. Guvernul a respins această cerere ca nefondată. 19. Curtea remarcă că Tribunalul din orașul Pskov a recunoscut că hotărârea nu a fost pe deplin pusă în aplicare.
Curtea reiterează că încălcările articolului 6 sunt cele mai bune remediate prin punerea unui reclamant în poziția în care ar fi fost în cazul în care ar fi fost respectat art. 6. Premiul Noiembrie 2002 (a se vedea, cu alte referințe, Poznakirina c. Rusia , nr. 25964/02, § 33, 24 februarie 2005). 20. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 4.750 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 21. Guvernul a considerat această afirmație rezonabilă. 22. Curtea acceptă că reclamantul trebuie să fi fost supărat de neexecutarea hotărârii. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea acordă 4 750 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 23. Reclamantul a solicitat, de asemenea, RUB 174 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.
24. Guvernul a considerat această cerere rezonabilă și justificată. 25. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea acordă 5 EUR sub acest cap. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declara admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție asigură, prin mijloace adecvate, executarea atribuirii pronunțate de instanța internă și, în plus, plătește reclamantului următoarele sume, care urmează să fie convertite în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare: (i) 4,750 EUR (patru mii șapte sute cincizeci și cincizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 5 EUR (cinci euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 6 noiembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului
FIRST SECTION
CASE OF ARULEPP v. RUSSIA (Application no. 35774/04) JUDGMENT STRASBOURG 6 November 2008 FINAL 06/02/2009 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Arulepp v. Russia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Khanlar Hajiyev, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar , Having deliberated in private on 16 October 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 35774/04) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Mr Leontin Nikolayevich Arulepp (“the applicant”), on 6 September 2004.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr P. Laptev, former Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
On 14 November 2005 the Court decided to communicate the complaint concerning non-enforcement of a binding judgment to the Government. It also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3). THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1951 and lives in Panikovichi, a village in the Pskov Region.
As a victim of Chernobyl, the applicant is entitled to benefits. Considering himself underpaid, he sued the local welfare authority.
On 20 November 2002 the Pechorskiy District Court of the Pskov Region awarded the applicant arrears and fixed a new amount of periodic benefits with their subsequent adjustment for the cost of living. This judgment became binding on 24 December 2002.
According to the Government, the judgment was gradually enforced by 7 June 2005. According to the applicant, the judgment was never fully enforced because of improper adjustment for the cost of living. On 27 February 2006 the Pskov Town Court recognised that the applicant’s benefits had not been properly adjusted. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
8. Under section 9 of the Federal Law on Enforcement Proceedings of 21 July 1997, a bailiff must enforce a judgment within two months. Under section 242.2.6 of the Budget Code of 31 July 1998, the Ministry of Finance must enforce a judgment within three months. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1
The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about the delayed enforcement of the judgment. Insofar as relevant, these Articles read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” A. Admissibility
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Government admitted that the delayed enforcement of the judgment had breached the applicant’s rights.
In the circumstances of the present case, the Court finds no reason to hold otherwise. Accordingly, there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION
13. The applicant complained under Article 13 of the Convention that he had no effective domestic remedy against the delayed enforcement of the judgment.
The Court notes that this complaint is linked to the one examined above and must therefore be also declared admissible.
Nevertheless, having regard to the finding relating to Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, the Court considers that it is not necessary to examine whether, in this case, there has been a violation of Article 13. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
16. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 36,739.81 Russian roubles (RUB) in respect of pecuniary damage. This amount represented his estimate of the underpaid adjustment for the cost of living.
The Government rejected this claim as unfounded.
The Court notes that the Pskov Town Court recognised that the judgment had not been fully enforced. The Court reiterates that violations of Article 6 are best redressed by putting an applicant in the position he would have been if Article 6 had been respected. The Government shall therefore secure, by appropriate means, the full enforcement of the judgment of 20 November 2002 award (see, with further references, Poznakhirina v. Russia , no. 25964/02, § 33, 24 February 2005).
The applicant also claimed 4,750 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government found this claim reasonable.
The Court accepts that the applicant must have been distressed by the non-enforcement of the judgment. Making its assessment on an equitable basis, the Court awards EUR 4,750 under this head. B. Costs and expenses
The applicant also claimed RUB 174 for the costs and expenses incurred before the Court.
The Government found this claim reasonable and justified.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court awards EUR 5 under this head. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1; 3. Holds that there is no need to examine the complaint under Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, shall secure, by appropriate means, the enforcement of the award made by the domestic court, and in addition pay the applicant the following amounts, to be converted into Russian roubles at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 4,750 (four thousand seven hundred and fifty euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 5 (five euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 6 November 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President