- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 25 septembrie 2008
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Viktor Levin împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚII CAUZE DE VIKTOR LEVIN/RUSSIA (Documentul nr. 35893/04) HOTĂRÂREA Strasburg 25 septembrie 2008 FINAL 25/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Viktor Levin/Russia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: Christos Rozakis, Președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlarjiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 4 septembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 35893/04) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Viktor Nikolayevich Levin („reclamantul”), la 10 iunie 2004. Guvernul rus (“ Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Laptev și dna V. Milinchuk, foști reprezentanți ai Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
La 23 octombrie 2006, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). Reclamantul s-a născut în 1949 și locuiește în Gorodovikovsk, un oraș din Kalmykia. Ca victimă a Chernobylului, reclamantul a avut dreptul la beneficii. Având în vedere faptul că s-a despăgubit, el a depus în judecată autorității locale de asistență socială. La 15 septembrie 2003, Curtea de district Gorodovikovskiy din Kalmykia a acordat reclamantului azi și a fixat o nouă sumă de beneficii periodice. Această hotărâre a devenit obligatorie la 4 decembrie 2003 și a fost pusă în aplicare la 18 noiembrie 2005. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ În temeiul articolului 9 din Legea Federală privind procedurile de executare din 21 noiembrie 2005. Iulie 1997, un judecător trebuie să pună în aplicare o hotărâre în termen de două luni.
În temeiul articolului 242.2.6 din Codul bugetar din 31 iulie 1998, Ministerul Finanțelor trebuie să pună în aplicare o hotărâre în termen de trei luni. 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția hotărârii. În măsura în care acest articol este relevant, se citește după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a recunoscut că aplicarea întârziere a hotărârii a încălcat drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1. 11. În circumstanțele prezentului caz, Curtea nu a găsit niciun motiv de a reține altfel.
În consecință, a existat o încălcare a acestor articole. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 12. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” În ceea ce privește prejudiciile materiale, reclamantul a solicitat o sumă forfetară de 3.258.768.70 ruble ruse (RUB) și RUB 46.208.80 lunare. Aceste sume reprezentau estimarea reclamantului cu privire la beneficiile sale ar fi trebuit să fie. 14. Guvernul a susținut că această afirmație a fost nefondată. 15. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație.
16. În ceea ce privește prejudiciile morale, reclamantul a solicitat o sumă neespecificată, lăsând această întrebare la discreția Curții. 17. Guvernul a remarcat că orice atribuire în acest sens ar trebui să fie coerentă cu laudăurile anterioare ale Curții. 18. Curtea acceptă faptul că executarea întârziere a hotărârii trebuie să-i fi afectat pe reclamant. Curtea își atribuie în mod echitabil 1 600 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 19. Reclamantul nu a făcut nicio cerere pentru costurile și cheltuielile. În consecință, Curtea nu face nicio atribuire sub acest cap. Dobânzi implicite 20. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 §1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1,600 EUR (1 mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului
FIRST SECTION
CASE OF VIKTOR LEVIN v. RUSSIA (Application no. 35893/04) JUDGMENT STRASBOURG 25 September 2008 FINAL 25/12/2008 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Viktor Levin v. Russia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar , Having deliberated in private on 4 September 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 35893/04) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Mr Viktor Nikolayevich Levin (“the applicant”), on 10 June 2004.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr P. Laptev and Ms V. Milinchuk, former Representatives of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
On 23 October 2006 the Court decided to give notice of the application to the Government. It also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3). THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1949 and lives in Gorodovikovsk, a town in Kalmykia.
As a victim of Chernobyl, the applicant was entitled to benefits. Considering himself underpaid, he sued the local welfare authority.
On 15 September 2003 the Gorodovikovskiy District Court of Kalmykia awarded the applicant arrears and fixed a new amount of periodic benefits. This judgment became binding on 4 December 2003 and was enforced on 18 November 2005. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
7. Under section 9 of the Federal Law on Enforcement Proceedings of 21 July 1997, a bailiff must enforce a judgment within two months. Under section 242.2.6 of the Budget Code of 31 July 1998, the Ministry of Finance must enforce a judgment within three months. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1
The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about the non-enforcement of the judgment. Insofar as relevant, these Articles read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” A. Admissibility
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Government admitted that the delayed enforcement of the judgment had breached the applicant’s rights under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.
In the circumstances of the present case the Court finds no reason to hold otherwise. There has, accordingly, been a violation of these Articles. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
12. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
In respect of pecuniary damage, the applicant claimed a lump sum of 3,258,768.70 Russian roubles (RUB) and RUB 46,208.80 monthly. These sums represented the applicant’s estimate of what his benefits should have been.
The Government argued that this claim had been unfounded.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim.
In respect of non-pecuniary damage, the applicant claimed an unspecified sum, leaving this question to the Court’s discretion.
The Government noted that any award in this respect should be coherent with the Court’s past awards.
The Court accepts that the delayed enforcement of the judgment must have distressed the applicant. Making its assessment on an equitable basis, the Court awards 1,600 euros under this head. B. Costs and expenses
The applicant made no claim for the costs and expenses. Accordingly, the Court makes no award under this head. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 §1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 1,600 (one thousand six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Russian roubles at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 25 September 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President