- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 2 octombrie 2019
Decizia nr. 4399/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență împotriva sentinței nr. 31/2019 a Judecătoriei Roman
Ședința publică din data de 2 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 9 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, Comuna Tămășeni a solicitat înlocuirea amenzii ce a fost aplicată contravenientului A., domiciliat în județul Neamț prin procesul-verbal nr. x încheiat la data de 18.07.2016 de Poliția Locală Arad, cu obligarea acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității, întrucât contravenientul nu are posibilități de a achita amenda. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1.
Hotărârea Judecătoriei Roman Prin sentința civilă nr. 31 din 14 ianuarie 2019, Judecătoria Roman a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocate din oficiu și a declinat în favoarea Judecătoriei Arad competența de soluționare a cererii de înlocuire a amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție nr. x încheiat la data de 18.07.2016 de Poliția Locală Arad, cu muncă în folosul comunității, formulată de petenta Comuna Tămășeni în contradictoriu cu intimatul A.. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 și 132 alin. (1) C. proc. civ. raportate la art. 39 indice 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora soluționarea cererii de înlocuire a amenzii cu muncă în folosul comunității este de competența instanței în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția.
2.2. Hotărârea Judecătoriei Arad, secția civilă Prin sentința civilă nr. 600 din 7 februarie 2019, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat ivit conflict negativ de competență între Judecătoria Arad și Judecătoria Roman și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit. Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere temeiul juridic al acțiunii, precizat neechivoc în cuprinsul cererii introductive de instanță, respectiv art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care instituie obligația organului de specialitate al unității administrativ-teritoriale de a solicita instanței înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, din cauza imposibilității de executare silită a amenzii.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență. Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Petenta Primăria Comunei Tămășeni a solicitat instanței transformarea amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității, arătând că intimatul A. nu a achitat în termen de 30 de zile amenda contravențională în cuantum de 100 RON, aplicată prin procesul-verbal nr. x încheiat la data de 18.07.2016 de Poliția Locală Arad, executarea silită a acestuia nefiind posibilă din cauza nedeținerii de bunuri urmăribile și nerealizării de venituri susceptibile popririi.
Față de obiectul acțiunii, competența de soluționare a acesteia se stabilește potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificat prin art. I din O.G. nr. 17 din 26 august 2014, acesta fiind și temeiul de drept indicat de petentă în cuprinsul cererii. Potrivit textului de lege sus-menționat, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Așadar, pentru stabilirea instanței competente în astfel de litigii, se are în vedere domiciliul contravenientului persoană fizică, care nu a achitat amenda, acțiunea fiind promovată de unitatea administrativ teritorială în a cărei rază teritorială domiciliază contravenientul, nefiind aplicabile dispozițiile art. 39 1 din O.G. nr. 2/2001. Întrucât intimatul A. are domiciliul în jud. Neamț, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Roman, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Roman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Dată Tip Sursă 02/12/2015 Cerere de chemare în judecată B. 14/07/2016 Întâmpinare Intimat - B. 28/07/2016 Acte Recurent - MINISTERUL JUSTIȚIEI 12/06/2019 Cerere judecare în lipsă Intimat - B. Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta Primăria Comunei Tămășeni și pe intimatul A., în favoarea Judecătoriei Roman. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2019.