ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 575/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.207 A din 23.04.2001 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2003, care face parte integrantă din prezenta iar pronunțarea s-a amânat la data de 6 februarie 2003, 12 februarie 2003 iar apoi la 17 februarie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr.2702/2000 reclamanta „P.,T., A., N. & Associes” – societate de avocați – a chemat în judecată Ministerul Finanțelor solicitând obligarea acestora la plata sumei de 281.573,10 franci elvețieni cu titlu de asistență juridică prestată în perioada 1993 – 1997 în legătură cu procesul desfășurat în Elveția între Statul Român și fostul Rege Mihai I de România având ca obiect revendicarea a 42 de tablouri făcând parte din patrimoniul național al României plus dobânda de 6% pe an începând cu data punerii în întârziere și până la data plății efective.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art.1532 și urm. C. civ. Tribunalul București – Secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr.1229 din 17 noiembrie 2000 a admis acțiunea și a obligat Ministerul Finanțelor la plata sumei de 281.573,10 franci elvețieni plus dobânda de 6%/an cu începere de la 21 octombrie 2000 și până la achitarea sumei. S-a reținut că între părți a existat un contract de mandat tacit precum și că pârâtul datorează plata sumelor menționate în temeiul art.1547 C.civ..

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin decizia civilă nr.207 din 23 aprilie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr.1229 din 17 noiembrie 2000 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă cu motivarea că prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat un mandat tacit în temeiul căruia mandantul are obligația de a restitui mandatarului toate cheltuielile făcute cu ocazia executării mandatului precum și dobânda aferentă acestora din ziua plății.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr.207 din 23 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor solicitând casarea în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ.și susținând în esență că în calitate de reprezentant al Statului Român, pentru reprezentarea acestuia în instanță este necesară existența unei procuri speciale încheiată în formă autentică precum și că un contract de mandat, pentru a da naștere la drepturi și obligații directe, trebuie încheiat în formă scrisă. În ședința publică din 17 februarie 2003 CURTEA din oficiu, în condițiile art.306 alin.2 C.proc.civ.a invocat prescripția dreptului la acțiune.

Recursul urmează să fie admis pentru următoarele considerente: Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu este exercitat în termenul stabilit de lege, iar conform art.3 din același act normativ termenul prescripției este de 3 ani. În speță, reclamanta a susținut că înte părți a existat un contract de mandat tacit în temeiul căruia a acordat Statului Român asistență juridică în perioada 1993 – 1997. Instanța de apel a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.1547 C.civ. potrivit căruia mandantul trebuie să desdăuneze pe mandatar de anticipațiile și spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului și să-i plătească onorariul, dacă i s-a permis.

Acțiunea prin care mandatarul solicită plata sumelor datorate de mandant este personală, patrimonială și prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani. Potrivit art.1552 pct.1 C.civ. mandatul se stinge prin revocarea mandatarului. Din momentul revocării mandatarului de către mandant contractul încetează, se naște dreptul la acțiune și începe să curgă termenul de prescripție. Curtea Supremă de Justiție, hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împărejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. În speță, momentul încetării mandatului – situație de fapt – nu a fost stabilit astfel încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei curții de apel, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a stabili momentul la care se naște dreptul la acțiune și în raport de acesta, să soluționeze excepția de prescripție.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice. Casează decizia civilă nr.207 A din 23 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2003.