Decizia nr. 42 din 4 iunie 2018

Prin Încheierea din data de 9 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 672/84/2016, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Posibilitatea acordării beneficiului punctajului suplimentar reglementat de art. 169 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 782 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare) în situaţia în care pensionarul beneficiază de un stagiu complet de cotizare redus conform art. 58 din Legea nr. 263/2010 (art. 47 din Legea nr. 19/2000) „.

Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la data de 15 ianuarie 2018, cu nr. 106/1/2018.

Prin Cererea înregistrată cu nr. 672/84/2016 pe rolul Tribunalului Sălaj – Secţia civilă, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta casa teritorială de pensii, solicitând instanţei anularea deciziilor nr. xxxxx/8.02.2016 şi nr. xxxxx/15.03.2016, emise de pârâtă, precum şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de acordare a pensiei, cu luarea în considerare a perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă, cuprinsă în Adeverinţa nr. xx/19.01.1999.

Prin Decizia nr. xxxxx/27.01.2003, emisă de pârâtă în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), reclamantei i s-a acordat pensie pentru limită de vârstă pentru persoanele cu handicap, cu aplicarea unui stagiu de cotizare de 18 ani şi 8 luni, potrivit art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, drepturile de pensie fiindu-i stabilite începând cu data de 9 octombrie 2002.

Prin Decizia nr. xxxxx/4.09.2015, pârâta a revizuit decizia de pensie a reclamantei, prin luarea în considerare a perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă şi acordarea de puncte suplimentare pentru grupele de muncă, însă, apoi, a considerat că perioada lucrată în grupa a II-a de muncă a fost eronat valorificată prin acordarea punctajului suplimentar, întrucât, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008), majorarea punctajului anual se poate acorda doar în situaţia în care la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, în funcţie de data naşterii. Or, în cazul reclamantei, s-a utilizat un stagiu complet de cotizare mai mic, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000.

Ca atare, pârâta a emis Decizia de revizuire nr. xxxxx/8.02.2016, prin care a diminuat punctajul reclamantei, şi Decizia nr. xxxxx/15.03.2016 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, prin care a dispus constituirea unui debit în sarcina reclamantei, în cuantum de 602 lei.

Prin Sentinţa nr. 199 din 13 februarie 2017, Tribunalul Sălaj a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a constatat ca fiind prescris dreptul la acţiune al reclamantei cu privire la diferenţele de pensie aferente perioadei 9 octombrie 2002-17 aprilie 2013, asupra cărora să se calculeze dobânzi şi penalităţi legale, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a anulat deciziile nr. xxxxx/8.02.2016 şi nr. xxxxx/15.03.2016 emise de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă decizie de acordare a pensiei cu luarea în considerare a perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă şi să plătească reclamantei suma de 8.067 lei brut, reprezentând diferenţa de pensie neacordată şi dobânda legală penalizatoare, calculată pentru perioada 19 aprilie 2016-31 octombrie 2016.

La pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000 prevede o vârstă de pensionare de 59 de ani şi un stagiu complet de cotizare de 28 de ani, în funcţie de data naşterii reclamantei, şi că aceasta beneficiază, conform dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, de reducerea vârstei standard de pensionare cu 10 ani dacă a realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare.

De asemenea a reţinut, pe baza constatărilor expertizei contabile judiciare efectuate în cauză, că reclamanta a realizat stagiul complet de cotizare prevăzut de lege; în aceste condiţii, vârsta standard de pensionare pentru reclamantă este de 49 de ani, în timp ce vârsta la care aceasta a solicitat pensionarea este 50 de ani, 7 luni şi 23 de zile, peste nivelul prevăzut de reglementările mai sus arătate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta casa teritorială de pensii, solicitând admiterea căii de atac şi anularea hotărârii atacate, întrucât la stabilirea punctajului mediu anual al reclamantei s-a utilizat, conform dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, un stagiu de cotizare de 18 ani şi 8 luni, reprezentând două treimi din stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000.

La termenul de judecată din 9 octombrie 2017, din oficiu, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a pus în discuţie admisibilitatea şi necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Prin Încheierea de sesizare din data de 9 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 672/84/2016, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere următoarele considerente:

Litigiul se află în faţa instanţei de apel, ca instanţă de ultim grad în materia asigurărilor sociale.

Cauza poartă asupra contestaţiei formulate de reclamantă împotriva a două decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, fiind astfel în competenţa legală a unui complet al Curţii de Apel Cluj învestit să soluţioneze litigiul.

De lămurirea modului de interpretare/aplicare a prevederilor art. 169 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) (art. 782 din Legea nr. 19/2000), în situaţia în care pensionarul beneficiază de un stagiu complet de cotizare redus conform art. 58 din Legea nr. 263/2010 (art. 47 din Legea nr. 19/2000), depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Aceasta întrucât motivul pentru care a fost revizuită decizia pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă a reclamantei, cu consecinţa diminuării cuantumului pensiei acesteia şi a stabilirii unui debit în sarcina sa, a constat în revenirea casei teritoriale de pensii asupra valorificării grupei a II-a de muncă în calculul pensiei reclamantei, în sensul retragerii punctelor suplimentare acordate pentru muncă prestată în grupa a II-a, ca urmare a constatării că în cazul său s-a utilizat un stagiu complet de cotizare redus din pricina încadrării într-un grad de handicap.

Problema de drept enunţată este nouă, deoarece jurisprudenţa creată până în prezent la nivelul instanţelor nu este atât de consistentă încât să se poată conchide că ar exista o jurisprudenţă constantă şi continuă în materia de referinţă, în baza unei interpretări unitare a textelor care au generat chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită.

Chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-reclamantă a reiterat opinia sa că cele două facilităţi sunt diferite şi nu se exclud, având în vedere că acordarea punctajului suplimentar reglementat de art. 169 din Legea nr. 263/2010 se referă la locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a, iar art. 58 din Legea nr. 263/2010 se referă la condiţiile persoanelor cu handicap preexistent calităţii de asigurat.

Apelanta-pârâtă nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Din punctul de vedere al completului de judecată al Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, dispoziţiile legale invocate ar trebui interpretate în sensul că beneficiul punctajului suplimentar ar trebui acordat şi pensionarilor care, în baza încadrării într-un grad de handicap preexistent calităţii de asigurat, au beneficiat de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000.

În acest sens, instanţa de trimitere a arătat că, în cuprinsul dispoziţiilor art. 169 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, s-a stabilit condiţionarea acordării creşterii punctajelor anuale de faptul de a se fi utilizat, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 – 2 noiembrie 2008 inclusiv, stagiile complete de cotizare prevăzute de legislaţia în vigoare în perioada respectivă. Sensul acestei dispoziţii este de a nu se acorda aceste creşteri persoanelor cărora li s-au aplicat stagii complete de cotizare diminuate, cum a fost cazul intimatei-reclamante, căreia i s-a aplicat un stagiu de cotizare diminuat la două treimi din stagiul complet de cotizare ce i s-ar fi aplicat în situaţia în care nu ar fi fost încadrată în grad de handicap, conform dispoziţiilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 263/2010.

În acelaşi sens, în ce priveşte persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă, creşterea punctajelor anuale pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa de muncă a fost condiţionată de faptul de a nu se fi utilizat, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005), vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.

Logica acestor restrângeri a fost aceea de a nu se acorda un dublu beneficiu acestor persoane care au putut să se pensioneze mai devreme decât altele: anume, acela de a se pensiona în temeiul unei vechimi în muncă mai mici şi pe acela de a obţine punctaj suplimentar aferent anilor lucraţi în grupa de muncă.

Or, dacă această restrângere a fost justificată pentru situaţia în care aplicarea unei vechimi mai mici în muncă pentru pensionare s-a datorat faptului că beneficiarul a lucrat în grupele de muncă, în acest caz verificându-se acest dublu beneficiu acordat, restrângerea nu se mai verifică pentru situaţia în care pensionarea cu o vechime în muncă mai mică a fost urmarea încadrării beneficiarului într-un grad de handicap.

În acest caz, o atare restrângere a destinatarilor creşterilor de punctaj are ca efect, prin excluderea persoanelor ce au fost încadrate în grad de handicap şi, în aceste condiţii, au desfăşurat activitate în grupele de muncă, discriminarea acestora pe motiv de handicap.

Aceasta, întrucât, pensionându-se mai devreme, o persoană cu handicap nu are prin aceasta un avantaj derivat din faptul că a lucrat în grupele de muncă, ci unul derivat din faptul că a muncit în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat.

Ca atare, dacă o astfel de persoană a lucrat şi în condiţiile mai grele ce au caracterizat grupele de muncă, este firesc să i se ofere beneficiile financiare acordate şi unei persoane sănătoase într-o situaţie similară, şi anume, calcularea şi acordarea unui spor financiar, derivat din punctajul suplimentar acordat pentru anii lucraţi în condiţiile grupelor de muncă.

Prin urmare, luarea în considerare, la calculul punctajului mediu anual, pentru persoanele cu handicap, a unui stagiu de cotizare mai mic, nu semnifică un avantaj în sine, ci se impune pentru asigurarea proporţiei în comparaţie cu persoanele fără handicap, stagiul complet de cotizare mai mic fiind aferent unei perioade contributive mai mici.

Este logic, pentru a se asigura o pensie stabilită în condiţii similare, să se împartă un punctaj realizat într-o perioadă de activitate mai mică, la un stagiu de cotizare mai mic, iar un punctaj realizat într-o perioadă de activitate mai mare, la un stagiu de cotizare mai mare.

Ca urmare, se conturează ca o normă de egalizare a şanselor persoanelor cu handicap, faţă de cele fără handicap, dispoziţia de a se lua în considerare un stagiu complet de cotizare mai mic, dar proporţional cu perioada de activitate a acestor persoane cu handicap.

Dacă o parte din acest stagiu a fost realizată în condiţiile grupelor de muncă, este firesc să se acorde şi persoanelor cu handicap avantajul financiar derivat din dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 263/2010.

Privind şi din perspectiva faptului că, dintre persoanele cu handicap, unele nu au lucrat în condiţiile grupelor de muncă, şi, ca atare, nu primesc punctajul suplimentar reglementat de art. 169 din Legea nr. 263/2010, pe când altele, cum este cazul reclamantei, au lucrat în condiţiile grupelor de muncă, trebuie să se concluzioneze în sensul că acestea din urmă, pentru a nu fi discriminate faţă de persoanele cu handicap care au muncit în condiţii normale, trebuie să se bucure de avantajele financiare derivate din aplicarea normei indicate.

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au transmis hotărârile judecătoreşti identificate ca fiind relevante pentru chestiunea de drept ce face obiectul analizei în prezenta cauză, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de către judecători, din răspunsurile comunicate rezultând că există divergenţă în jurisprudenţă.

Astfel, într-o opinie, s-a apreciat în sensul imposibilităţii acordării celor două beneficii cumulativ – reducerea vârstei şi majorarea punctajului, intenţia legiuitorului fiind clară, şi anume ca de majorarea punctajului conformart. 169 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 să beneficieze exclusiv cei cărora drepturile de pensie le-au fost deschise prin utilizarea stagiilor complete de cotizare. În caz contrar, s-ar acorda un beneficiu contra legem, distincţia prevăzută de textul de lege menţionat rămânând, practic, inaplicabilă.

Într-o altă opinie, s-a considerat în sens contrar, respectiv că se acordă beneficiul punctajului suplimentar reglementat de dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 263/2010 şi în situaţia în care pensionarul beneficiază de un stagiu complet de cotizare redus conform art. 58 din Legea nr. 263/2010.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 128/C/143/III-5/2018 din 26 februarie 2018, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 263/2010 au făcut obiectul a nouă dosare aflate pe rolul Curţii Constituţionale. Dintre acestea prezintă relevanţă pentru chestiunea de drept analizată Decizia nr. 61 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 10 mai 2016, şiDecizia nr. 718 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2015, prin care Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 12 iunie 1992 (Legea nr. 57/1992), au reglementat condiţiile de pensionare a persoanelor cu handicap în mod distinct faţă de reglementarea-cadru reprezentată la acel moment de Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, publicată în Buletinul Oficial nr. 82 din 6 august 1977, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 3/1977), fiind aşadar o normă cu caracter special. Curtea a observat că dispoziţiile art. 11, 14 şi 16 din Legea nr. 3/1977 stabileau condiţii mai favorabile de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupele I şi a II-a de muncă faţă de cele care au lucrat în grupa a III-a de muncă, acordând atât procente mai mari din retribuţia tarifară, dar şi o vârstă de pensionare ori o vechime în muncă mai scăzute. Curtea a constatat că, spre deosebire de dispoziţiile Legii nr. 3/1977, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 57/1992 nu instituiau nicio distincţie între persoanele cu handicap în funcţie de grupa de muncă în care şi-au desfăşurat activitatea. Pe de altă parte, însă, legea nu prevedea o vârstă de pensionare obligatorie pentru persoanele cu handicap, aşa cum se cerea pentru persoanele care au lucrat în grupe superioare de muncă, singura cerinţă fiind cea a îndeplinirii condiţiilor de vechime în muncă.

Prin aceleaşi decizii, Curtea, analizând critica potrivit căreia persoanele cu handicap nu au beneficiat de un avantaj real datorită vârstei de pensionare, întrucât nu aveau cum să cumuleze un punctaj total realizat în întreaga perioadă de activitate tot atât de mare ca o persoană care a lucrat în grupe superioare de muncă, dar nu a avut handicap şi a fost obligată să muncească până la o vârstă mai înaintată, cumulând mai mulţi ani de muncă, a constatat că beneficiul pensionării la o vârstă mai redusă de care s-au bucurat persoanele cu handicap nu înseamnă în mod automat şi faptul că acestea nu au putut obţine un punctaj mai mare în urma aplicării dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, esenţial fiind numărul de ani cât o persoană se consideră că a cotizat la sistemul public de pensii, respectiv vechimea în muncă efectiv realizată. Or, aceasta a variat de la caz la caz, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 57/1992 stabilind numai cerinţa vechimii minime în muncă dobândită în condiţii de handicap fizic, necesară obţinerii pensiei în regimul acestui act normativ. Astfel, asiguratul putea cumula şi o vechime în muncă realizată în condiţii fără handicap, care se adăuga numărului minim de ani prevăzut de acest text de lege. Mai mult, acelaşi text de lege prevedea că pensia se acorda „la cerere”, astfel că persoanele cu handicap aveau un drept, dar nu şi o obligaţie de a solicita dreptul la pensie la o vârstă şi o vechime în muncă mai reduse, putându-şi continua activitatea profesională şi după împlinirea condiţiilor de vechime în muncă prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 57/1992.

Prin urmare, Curtea a conchis că, beneficiind de dreptul de a se pensiona la o vârstă redusă, persoanele cu handicap puteau cumula totuşi o vechime în muncă mai mare decât vechimea necesară deschiderii dreptului la pensie, iar în vederea obţinerii punctajului mediu anual – în urma recalculării acestor pensii ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 – punctajul acumulat în perioada activă a asiguratului s-a împărţit la numărul de ani reprezentând vechimea în muncă, necesar deschiderii dreptului de pensie, prevăzut de Legea nr. 57/1992. În acelaşi sens a amintit dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie anexă la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, şi care prevedeau că „Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiţii prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative”.

În egală măsură, Curtea a considerat că, dacă potrivit Legii nr. 3/1977 o persoană fără handicap care a lucrat în grupe superioare de muncă trebuia să îndeplinească condiţiile unei vârste de pensionare mai avansate, nu semnifică neapărat şi că aceasta a realizat un stagiu de cotizare mai mare decât cel impus de lege, importantă fiind vârsta de la care a început să muncească şi eventualele întreruperi ale activităţii pe parcurs.

De asemenea, Curtea a răspuns şi criticii potrivit căreia persoanele cu handicap care au lucrat în grupe superioare de muncă nu sunt diferenţiate sub aspectul condiţiilor de pensionare de cele care au avut handicap, dar au lucrat în condiţii normale, respectiv în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare Legii nr. 19/2000. În acest sens a reţinut că această problemă priveşte, în realitate, dispoziţiile Legii nr. 57/1992, respectiv opţiunea pe care legiuitorul a avut-o de a acorda un regim mai favorabil persoanelor cu handicap, fără a cumula în acelaşi timp aceste beneficii cu cele acordate persoanelor care au lucrat în grupe superioare de muncă, iar nu dispoziţiile de lege care fac obiectul controlului excepţiei de neconstituţionalitate.

Cu privire la dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 263/2010 există un dosar înregistrat pe rolul Curţii Constituţionale, aflat în faza de raport.

Dispoziţiile art. 78

Referitor la dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 19/2000, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 565 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.052 din 25 noiembrie 2005, Decizia nr. 353 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 2 mai 2008, şi Decizia nr. 937 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2013.

Prin deciziile menţionate, Curtea Constituţională a reţinut că „textul de lege supus controlului de constituţionalitate are în vedere doar exercitarea dreptului la pensie al persoanelor cu handicap, iar, din cadrul acestei categorii, numai a acelor persoane care au dobândit handicapul înainte de a fi devenit asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale, respectiv înainte de a fi încadrate în muncă. Este evident că această categorie de persoane se află într-o situaţie diferită de cea a persoanelor care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă, fapt ce justifică în mod rezonabil instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Astfel, în timp ce persoanele la care se referă art. 47 din Legea nr. 19/2000 au dreptul de a obţine pensie pentru limită de vârstă, cu beneficiul reducerii stagiului de cotizare şi a vârstei de pensionare, persoanele care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă se bucură de o altă categorie de pensie, anume pensia de invaliditate, prevăzută de art. 53 şi următoarele din aceeaşi lege. Aceasta constituie, de asemenea, o reglementare favorabilă, corespunzătoare situaţiei specifice acestei din urmă categorii de persoane. Potrivit acestor prevederi legale, şi persoanele care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă se pot înscrie la pensie înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, cu reducerea sau chiar eliminarea perioadei necesare pentru realizarea stagiului de cotizare, în raport cu gradul de invaliditate, ce se stabileşte prin expertiză medicală”.

Doamna prof. univ. dr. Raluca Dimitriu de la Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti – Departamentul de drept a arătat că, potrivit normelor legale supuse analizei, nu beneficiază de majorarea punctajului de pensie anumite categorii de persoane care, chiar dacă au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă, au beneficiat de o vechime în muncă, respectiv de un stagiu de cotizare reduse.

S-a apreciat că, în viitor, art. 58 şi art. 169 din Legea nr. 263/2010 ar trebui modificate, pentru ca, în conjuncţie, să permită persoanelor cu handicap care au lucrat în grupe de muncă să beneficieze cumulat de normele derogatorii privind stagiul de cotizare şi punctajul suplimentar. O persoană cu handicap ar trebui să poată beneficia de un stagiu diminuat de cotizare, indiferent dacă a lucrat în grupă de muncă sau nu, după cum o persoană care a lucrat în grupa de muncă ar trebui să poată beneficia de prevederile art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, indiferent dacă este o persoană cu handicap sau nu.

De lege lata însă, s-a observat că art. 169 din lege exclude expres de la beneficiul punctajului suplimentar persoanele care au beneficiat de norme speciale de reducere a stagiului de cotizare. Iar pensionarea persoanelor cu handicap se poate realiza, într-adevăr, prin valorificarea unui stagiu de cotizare mai scurt decât în cazul celorlalte categorii de persoane.

Cu alte cuvinte, există o normă generală, care diferenţiază calculul pensiei după cum activitatea s-a desfăşurat sau nu în grupe de muncă şi o normă specială, care conferă un beneficiu persoanelor cu handicap, fără a distinge în funcţie de condiţiile în care acestea au desfăşurat activitatea. Norma specială este aplicabilă cu prioritate, în toate cazurile în care persoana care se pensionează provine din rândul persoanelor cu handicap, fiind nerelevant dacă a lucrat în grupe de muncă sau nu.

Opinia ştiinţifică exprimată de domnul prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu şi doamna asist. univ. dr. Ana-Maria Vlăsceanu de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti – Departamentul de drept privat este în sensul recunoaşterii fără restricţii ori condiţionări a faptului că asiguratul, persoană cu dizabilităţi, are îndreptăţire legală atât în ceea ce legea îi recunoaşte şi acordă, ţinând cont de existenţa handicapului (vârstă standard mai scăzută, stagiu de cotizare mai scurt), dar şi beneficiul majorării punctajului pentru perioadele lucrate în condiţii deosebite de muncă.

În sprijinul acestei soluţii s-au invocat următoarele argumente:

S-a mai arătat că motivul legal care îndreptăţeşte persoana cu handicap să pretindă cumulul de beneficii se fundamentează pe raţiuni diferite – starea persoanei şi caracteristicile locului de muncă şi, deci, ele nu provin din valorificarea aceleiaşi situaţii de fapt şi de drept. În plus, beneficiile sunt, în conţinutul lor, complet diferite, respectiv, pe de o parte, un beneficiu priveşte condiţiile de eligibilitate, iar, pe de altă parte, celălalt vizează un element de stabilire a cuantumului pensiei.

Doamna conf. univ. dr. Dana Daniela Moţiu şi domnul lect. univ. dr. Popa Alexandru de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara – Departamentul de drept privat au apreciat, prin punctul de vedere formulat, că interpretarea prevederilorart. 169 din Legea nr. 263/2010 (art. 78

Reclamanta este titulara realizării unui stagiu de cotizare în două situaţii – în condiţii de muncă deosebite (dat fiind că i-au fost luate în considerare anumite/câteva perioade lucrate în grupa a II-a de muncă) şi în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, ceea ce înseamnă că „beneficiază cumulativ de reducerea vârstei de pensionare”, respectiv că se impune a fi luate în considerare perioadele lucrate în grupa a II-a de muncă şi starea de handicap preexistentă calităţii de asigurat. Ambele situaţii sunt avute în vedere pentru atingerea aceleiaşi finalităţi: reducerea vârstei standard de pensionare.

Valorificarea grupei a II – a de muncă în cuprinsul deciziei de pensionare (fie la data emiterii, fie ulterior, ca urmare a revizuirii acesteia) nu poate fi disociată de acordarea punctajelor suplimentare (indiferent dacă persoana a beneficiat sau nu de un spor la salariu pentru perioada în care a fost încadrată în grupa a II – a de muncă), deoarece nu există niciun temei legal care să permită o astfel de disociere.

Dispoziţiile art. 78

Printr-o altă interpretare a prevederilor art. 169 din Legea nr. 263/2010 (art. 78

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că punctajul suplimentar reglementat de art. 169 din Legea nr. 263/2010 (art. 78

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, din cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă rezultă următoarele condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

Procedând, în prealabil, la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la curtea de apel, iar instanţa învestită cu soluţionarea apelului urmează să judece cauza în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 153-art. 156 din Legea nr. 263/2010, cauza ce face obiectul judecăţii aflându-se în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Cluj, titulara sesizării.

De lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 169 din Legea nr. 263/2010 (art. 78

Problema de drept ce face obiectul sesizării este nouă, deoarece jurisprudenţa creată până în prezent la nivelul instanţelor nu este atât de consistentă încât să se poată conchide că ar exista o jurisprudenţă constantă şi continuă în materia de referinţă. Astfel, examenul jurisprudenţial a relevat că nu s-a cristalizat o opinie majoritară de durată în privinţa chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită, punctele de vedere exprimate oferind indicii referitoare la posibilitatea apariţiei unei practici neunitare.

Este îndeplinită şi ultima condiţie impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Sesizarea îndeplineşte şi condiţiile prefigurate în art. 520 din Codul de procedură civilă, conţinând argumentele care susţin admisibilitatea sa, punctul de vedere al instanţei şi al părţilor care l-au exprimat.

În aceste condiţii se poate concluziona că sesizarea îndeplineşte cerinţele prescrise de lege pentru activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.

Asupra fondului sesizării se reţine că problema de drept ce se solicită a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile este aceea de a stabili dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare [art. 78

În cauza în care a fost formulată sesizarea, dreptul reclamantei la pensie pentru limită de vârstă s-a deschis în baza Legii nr. 19/2000, fiindu-i aplicabile la data pensionării dispoziţiile art. 47, care reglementează reducerea vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare pentru persoanele cu handicap care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, precum şi prevederile art. 78

Această precizare preliminară se impune în contextul în care problematica acestui tip de cauze este variată nu numai datorită multiplelor situaţii particulare, dar şi datorită guvernării dreptului la pensie de acte normative care s-au succedat în timp şi sub imperiul cărora acesta s-a deschis în fiecare caz în parte, rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, acela de a da o interpretare de principiu chestiunii de drept, iar nu de a soluţiona cazurile particulare care pot apărea şi în care se pune problema aplicării aceloraşi norme juridice.

Trecând la examinarea dispoziţiilor legale relevante pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, se constată că art. 78

De asemenea, art. 47 din Legea nr. 19/2000 prevede următoarele:

Art. 169 din Legea nr. 263/2010 stabileşte că:

Totodată, art. 58 din Legea nr. 263/2010 dispune următoarele:

Pornind de la conţinutul normativ al textelor de lege mai sus redate, se constată că, atât în reglementarea anterioară, reprezentată de Legea nr. 19/2000, cât şi în reglementarea Legii nr. 263/2010, legiuitorul a condiţionat acordarea creşterii punctajelor anuale pentru perioadele în care asiguraţii au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă de faptul de a se fi utilizat, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, stagiile complete de cotizare prevăzute de legislaţia în vigoare în perioada respectivă.

Textele de lege nu fac distincţie între categoriile de beneficiari, ci indică o singură ipoteză în care se acordă majorarea punctajelor anuale cu 50%, respectiv 25% pentru perioadele în care s-a desfăşurat activitate în grupa I, respectiv a II-a de muncă, şi anume, cea în care, la calcularea drepturilor de pensie, s-a utilizat stagiul complet de cotizare prevăzut de anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, respectiv de legislaţia în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie.

Altfel spus, sensul acestor dispoziţii este de a nu se acorda aceste creşteri persoanelor cărora li s-au aplicat stagii complete de cotizare diminuate, cum este şi cazul persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat şi care beneficiază atât de reducerea vârstelor standard de pensionare, cât şi de reducerea stagiului complet de cotizare, potrivit art. 47 din Legea nr. 19/2000 (art. 58 din Legea nr. 263/