ÎCCJ, Decizia nr. 10/2018

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită prin sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov potrivit Hotărârii nr. 250 din 20 noiembrie 2017, cu recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează stabilirea naturii litigiilor având ca obiect drepturi bănești (gradația corespunzătoare vechimii în serviciu sau norma de hrană) solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi județean și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru a se determina corespunzător instanța competentă material și funcțional care trebuie să soluționeze în prima fază procesuală aceste cereri de chemare în judecată - formulate de reclamanții - pompieri și jandarmi ce au calitatea de cadre militare în structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă, în contradictoriu cu pârâții inspectorate de jandarmi județene, inspectorate pentru situații de urgență și Ministerul Afacerilor Interne. II. Prevederile legale incidente

Constituția României: Art. 16. - Egalitatea în drepturi (3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități. Art. 54. - Fidelitatea față de țară (2) Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege. Art. 118. - Forțele armate (2) Structura sistemului național de apărare, pregătirea populației, a economiei și a teritoriului pentru apărare, precum și statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 80/1995): Art. 1. - Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înțelege cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege. Cadrele militare sunt în serviciul națiunii. Art. 6. - În exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor regulamentelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt investiți cu exercițiul autorității publice, bucurându-se de protecție potrivit legii penale. (...) Art. 78. - Numirea în funcție și eliberarea din funcție în unitățile militare, cu excepția funcțiilor publice în care numirea se face potrivit legii, precum și detașarea cadrelor militare în condițiile art. 77 se fac, în timp de pace și în timp de război, conform competențelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale. Numirea în funcțiile prevăzute în statele de organizare cu grade de general de corp de armată, general-comandor, viceamiral-comandor și superioare acestora se face cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Împuternicirea sau încetarea împuternicirii cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale se efectuează conform competențelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale. Art. 109. - Dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor aparținând Ministerului de Interne și Ministerului Justiției, respectiv serviciilor de stat specializate în domeniul apărării și siguranței naționale care, potrivit legii, au în structurile proprii personal militar. (...)

Legea nr. 121/1996 privind organizarea și funcționarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare (Legea nr. 121/1996): Art. 1. - (1) Corpul Pompierilor Militari este instituția publică de interes național, specializată în prevenirea și stingerea incendiilor și învestită cu atribuții de coordonare, control și acordare a asistenței tehnice în acest domeniu, în condițiile legii. (2) Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari face parte din structura organizatorică a Ministerului de Interne. Art. 20. - (1) Personalul Corpului Pompierilor Militari se compune din militari și salariați civili. Prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, precum și cele ale regulamentelor militare generale se aplică și pompierilor militari, în măsura în care, prin prezenta lege, nu se dispune altfel. (2) Militarii în termen din unitățile de pompieri au drepturile și îndatoririle prevăzute în dispozițiile legale pentru militarii în termen ai forțelor armate ale României.

Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 88/2001): Art. 15. - (1) Personalul serviciilor de urgență, al Inspectoratului General și al unităților și instituțiilor subordonate acestuia trebuie să îndeplinească cerințele de calificare potrivit standardelor de pregătire și ocupaționale pentru profesiile respective și să participe la programele specifice de formare profesională continuă. (2) În cadrul serviciilor de urgență, al Inspectoratului General și al unităților subordonate acestuia funcționează structuri specializate, încadrate cu ofițeri, maiștri militari, subofițeri, militari angajați pe bază de contract, militari în termen, cu termen redus și personal civil. (3) Ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor prevăzuți la alin. (2) li se aplică prevederileLegii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 550/2004): Art. 23. - (1) Personalul Jandarmeriei Române se compune din personal militar și personal contractual. (2) Personalul militar al Jandarmeriei Române este format din: cadre militare, elevi ai instituțiilor militare de învățământ, soldați și gradați profesioniști, militari în termen și militari cu termen redus. (3) Cadrelor militare din Jandarmeria Română li se aplică dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare. (4) Gradaților și soldaților profesioniști li se aplică Statutul gradaților și soldaților profesioniști, aprobat prin lege. (5) Elevilor instituțiilor militare de învățământ ale jandarmeriei li se aplică prevederile Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare. (6) Personalul contractual este supus reglementărilor din legislația muncii, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel. Art. 27. - (1) În realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, personalul militar al Jandarmeriei Române este învestit cu exercițiul autorității publice. (...)

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 188/1999): Art. 1. - (1) Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu. (...) Art. 2. - (1) Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome. (2) Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public. (3) Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele: a) punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora; c) elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice; d) consilierea, controlul și auditul public intern; e) gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare; f) colectarea creanțelor bugetare; g) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea; h) realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice. (4) Funcțiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege. (5) În sensul prezentei legi, totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative autonome și din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală constituie corpul funcționarilor publici. Art. 5. - (1) Pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice: a) structurile de specialitate ale Parlamentului României; b) structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale; c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ; d) serviciile diplomatice și consulare; e) autoritatea vamală; f) poliția și alte structuri ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative; g) alte servicii publice stabilite prin lege. (2) Prin statutele speciale prevăzute la alin. (1) se pot reglementa: a) drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice, altele decât cele prevăzute de prezenta lege; b) funcții publice specifice. (3) În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice și consulare, precum și polițiștilor și altor structuri ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative, dispozițiile speciale pot reglementa prevederi de natura celor prevăzute la alin. (2), precum și cu privire la carieră. Art. 7. - (1) Funcțiile publice se clasifică după cum urmează: a) funcții publice generale și funcții publice specifice; (...) Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 62/2011): Art. 1. - În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...) p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele: "(i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu;(...) Art. 208. - Conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii): Art. 269. - (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. (...) Art. 278. - (1) Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile. (2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. III. Orientările jurisprudențiale divergente

Prin sesizare, s-a susținut că opiniile divergente au izvorât din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 prin care se reglementează statutul special de funcționar public și pentru serviciile publice - poliție și alte structuri ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative (denumirea actuală este Ministerul Afacerilor Interne), cât și din posibilitatea corelării acestor dispoziții cu prevederile Legii nr. 80/1995, care nu conțin dispoziții specifice, derogatorii, în sensul atribuirii statutului de funcționar public și acestor categorii de personal, care nu au încheiate contracte de muncă.

În cuprinsul sesizării s-a făcut mențiunea explicită că reclamanții, atât pompierii, cât și jandarmii, au calitatea de cadre militare active supuse dispozițiilor Legii nr. 80/1995 și sunt învestiți în această calitate, în temeiul art. 6 din lege, cu exercițiul autorității publice, fiind numiți în funcție și având grad militar prin ordin al inspectorului-șef.

În egală măsură, în funcție de datele speței (pârâții implicați în litigiu) s-a stabilit că atât inspectoratele pentru situații de urgență, cât și inspectoratele de jandarmi județene sunt structuri ale administrației publice centrale cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

În stabilirea competenței materiale și funcționale a primei instanțe, divergența de opinie a rezultat din calificarea diferită a acestor litigii ca fiind litigii de muncă sau litigii de contencios administrativ, în funcție de aprecierea statutului de cadru militar al reclamanților, supus unui raport atipic de muncă sau unui raport de serviciu specific funcționarilor publici cu statut special.

Astfel, într-o primă opinie, s-a apreciat că aceste litigii sunt de contencios administrativ, respectiv că reclamanții sunt asimilați funcționarilor publici cu statut special, întrucât aceștia sunt cadre militare active, fiindu-le aplicabile dispozițiile Legii nr. 80/1995, sunt învestiți cu exercițiul autorității publice, numiți în funcție printr-un act de numire și că fac parte din structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 16 alin. (3) din Constituția României, respectiv dispozițiile art. 4 lit. a) și art. 109 din Legea nr. 80/1995, care stabilesc că prevederile acestei legi se aplică și cadrelor militare din Ministerul de Interne, precum și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, care prevăd că pot beneficia de statut special funcționarii publici care își desfășoară activitatea în serviciile publice, precum poliția și alte structuri ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

În esență, în practica judiciară au fost reținute următoarele considerente: având în vedere statutul reclamantului de cadru militar activ, raporturile sale de serviciu sunt reglementate de acte normative speciale; potrivit art. 109 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare aparținând Ministerului Afacerilor Interne se supun dispozițiilor acestei legi, precum și celorlalte acte normative date în aplicarea acestor legi; atât doctrina de specialitate, cât și practica judiciară au statuat în acest sens1; potrivit art. 5 din Legea nr. 80/1995, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate sunt militari profesioniști; conform art. 6 din aceeași lege, în exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor regulamentelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt învestiți cu exercițiul autorității publice; art. 27 din Legea nr. 550/2004 prevede că personalul militar din Jandarmeria Română este învestit cu exercițiul autorității publice, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin; având în vedere statutul reclamantului de funcționar public, precum și faptul că litigiul poartă asupra drepturilor bănești de care beneficiază cadrele militare, respectiv constituie un litigiu în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, în temeiul art. 80 și 106 din Legea nr. 188/1999, competența de soluționare aparține instanței de contencios administrativ; în doctrină, s-a apreciat, pornind de la prevederea art. 16 alin. (3) din Constituția României, că funcționarii publici militari constituie o diviziune a categoriei funcționarilor publici, categorie care mai include, alături de funcționarii publici civili, guvernați în principal de Legea nr. 188/1999, și funcționarii publici civili cârmuiți de statute speciale; plecând de la dihotomia realizată chiar de prevederile Constituției, s-a conturat linia jurisprudențială în sensul că litigiile privind acordarea drepturilor salariale pretinse de militari - componentă a raportului de serviciu - intră în competența instanței de contencios administrativ; instanța supremă a stabilit competența soluționării litigiilor privind drepturile salariale pretinse de militari în favoarea instanței de contencios administrativ2; raporturile juridice care se stabilesc între unitatea militară și cadrul militar sunt raporturi de serviciu, iar cadrele militare constituie o categorie specială de funcționari publici; devin astfel aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/2009; legea - art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004) - a instituit două criterii pentru stabilirea competenței materiale în judecarea pe fond a cauzelor: criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice (sau criteriul rangului autorității emitente) și criteriul valoric; reclamanta a învestit instanța de judecată cu acțiunea în contencios administrativ având ca obiect pretenții solicitate de la Ministerul Afacerilor Interne, instituție care este autoritate publică centrală; s-a declinat astfel competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București; reclamantul contestă drepturile salariale stabilite în baza unui ordin emis de conducătorul unității unde își desfășoară activitatea, iar, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ordinul prin care au fost stabilite drepturile bănești constituie act administrativ, iar acesta poate fi contestat doar pe calea contenciosului administrativ la instanța competentă. 1 A se vedea Decizia civilă nr. 664 din 10 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a reținut că prevederile Codului muncii nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se desfășoară exclusiv sub incidența statutului care reglementează drepturile și obligațiile cadrelor militare, astfel încât trimiterile la dispozițiile generale ale dreptului muncii nu pot fi reținute. Un argument în plus îl constituie dispozițiile art. 69 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "Nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul prezentei legi, conflictele dintre unitățile și persoanele care prestează diferite activități acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă". 2 Prin Decizia nr. 1.303 din 13 martie 2014 și Decizia nr. 2.014 din 14 mai 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a statuat în sensul că: "art. 6 din Legea nr. 80/1995 prevede în mod expres că în exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor regulamentelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt învestiți cu exercițiul autorității publice, bucurându-se de protecție potrivit legii penale", astfel că raportul de serviciu al militarilor se configurează ca fiind unul supus dreptului public, motiv pentru care procesele în legătură cu acesta purtate în contradictoriu cu autoritatea publică în cadrul căreia funcționează se înscriu în sfera definiției contenciosului administrativ.

Faptul că militarii reprezintă o categorie specială de funcționari publici a fost statuat și de Curtea Constituțională3. 3 Prin Decizia Curții Constituționale nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016.

Într-o altă opinie, s-a apreciat că litigiile de natura celor la care se referă sesizarea de față sunt litigii de muncă, întrucât raportul juridic dedus judecății este supus regimului Legii nr. 80/1995, iar nu dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999.

În esență, au fost reținute următoarele considerente în hotărârile judecătorești pronunțate în materie: obiectul cererii introductive constă în plata unor drepturi salariale ce rezultă din raporturile de muncă; nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât reclamantul nu are calitatea de funcționar public, ci de cadru militar activ, iar între cele două părți există un raport de muncă atipic, căruia i se aplică dispozițiile legii speciale, Legea nr. 80/1995; litigiul atrage competența instanței specializate în materia conflictelor de muncă și excedează contenciosului administrativ; reclamanții au calitatea de cadre militare, statutul acestora fiind reglementat de Legea nr. 80/1995, act normativ care nu cuprinde nicio dispoziție referitoare la completarea cu regulile instituite de legea funcționarilor publici; competența funcțională a secției a II-a civilă și de contencios administrativ este limitată la litigiile între profesioniști și la litigiile de contencios administrativ, respectiv doar pentru situațiile care implică raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, norma specială de competență instituită de art. 109 din Legea nr. 188/1999 neputând fi extinsă și pentru raporturile de muncă încheiate de alte categorii de personal; învestirea militarilor cu exercițiul autorității publice nu conferă acestora statutul de funcționari publici, domeniul de aplicare a Legii nr. 188/1999 fiind strict determinat prin art. 5, text de lege care nu cuprinde în enumerare și cadrele militare; având în vedere natura sui generis a raportului de muncă a cadrelor militare, care nu intră în noțiunea de raport de serviciu a funcționarului public, litigiile privind drepturile salariale ale acestora sunt supuse regulii de competență de drept comun în materia litigiilor de muncă, în cauză nefiind contestat un act administrativ; reclamantul nu solicită anularea unui act administrativ și nici cenzurarea nesoluționării unei cereri sau refuzul nejustificat de a rezolva o cerere în înțelesul Legii nr. 554/2004; în invocarea excepției, instanța a avut în vedere raportul anterior dintre părți, care nu este un raport de serviciu cu un funcționar public, niciunul de drept administrativ pur și simplu, așa cum prevede art. 1 din Legea nr. 554/2004; pretențiile formulate trebuie examinate din perspectiva Codului muncii (întrucât raporturile juridice în discuție sunt raporturi juridice de muncă, sui generis); în ceea ce privește competența funcțională, se constată că reclamantul nu are și nici nu a avut calitatea de funcționar public și astfel nu se aplică Legea nr. 188/1999, care stabilește competența instanței de contencios administrativ în raporturile de serviciu ale funcționarilor publici; dacă în situația altor categorii de personal, cum este cel al polițiștilor, legea le atribuie calitatea de funcționari cu statut special, ar putea fi reținută aplicabilitatea Legii nr. 188/1999; în cazul reclamantului este incidentă Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care nu face vorbire de un statut de funcționar public; drept urmare, devin incidente dispozițiile art. 278 din Codul muncii; cum Codul de procedură civilă, la art. 95, prevede că tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date în competența altor instanțe, prevederi care se coroborează cu art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care este prevăzută funcționarea secțiilor tribunalului și a completurilor privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu este competentă secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în soluționarea litigiului având ca obiect raportul reclamantului cu pârâtul și drepturile de care poate beneficia în considerarea acestui raport; esențial în stabilirea competenței materiale a instanței chemate să soluționeze litigiul este a se determina dacă militarii sunt funcționari publici, pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, sau nu; au fost invocate în susținerea acestui punct de vedere inclusiv considerentele unei hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție4; Legea specială (Legea nr. 80/1995) nu cuprinde dispoziții exprese referitoare la instanța competentă material și funcțional să soluționeze conflictele individuale de muncă, astfel că tribunalul, prin completurile specializate în soluționarea litigiilor de muncă, este competent să soluționeze aceste litigii, ca instanță de drept comun; în plus, în ce privește natura raportului juridic dedus judecății, s-a apreciat că cererile ce fac obiectul acestor litigii nu derivă dintr-un raport de drept administrativ, pentru a atrage competența instanței de contencios administrativ. 4 Prin Decizia nr. 1.718 din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a statuat următoarele: "Astfel cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, aceștia nu sunt funcționari publici, raportul dedus prezentei judecăți nu implică exercițiul autorității publice, iar în cauză nu se contestă refuzul de emitere a unui act administrativ pentru ca eventualele litigii cu angajatorul să fie soluționate de instanțele de contencios administrativ. În lipsa unor norme speciale de natura celor cuprinse înLegea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, care îi califică pe aceștia drept funcționari publici cu statut special și cărora li se aplică jurisdicția administrativă în litigiile decurgând din raportul de serviciu, militarii sunt supuși, în ceea ce privește drepturile bănești pretinse, jurisdicției instanțelor de drept comun în materia litigiilor de muncă". IV. Jurisprudența Curții Constituționale

Actul de sesizare a relevat existența Deciziei Curții Constituționale nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, în susținerea opiniei că militarii reprezintă o categorie specială de funcționari publici, în acest sens fiind relevant paragraful 26: "În continuare, analizând în același scop și alte texte legale, Curtea constată că, potrivit art. 85 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care reprezintă cadrul general pentru funcționarii publici (militarii fiind o categorie specială de funcționari publici): «(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute laart. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.» Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate rezultă că decizia de imputare este un act administrativ, din moment ce împotriva actului atacat justițiabilul se poate adresa instanței de contencios administrativ." V. Opinia titularului sesizării

Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, titularul sesizării, a constatat existența practicii judiciare neunitare în ce privește stabilirea naturii litigiilor având ca obiect drepturi bănești (gradația corespunzătoare vechimii în serviciu sau norma de hrană) solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi județean și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și, prin Hotărârea nr. 250 din 20 noiembrie 2017, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării asupra problemei de drept evocate, arătând că punctul de vedere al Curții de Apel Brașov - Secția civilă este în sensul soluționării acestor litigii de către Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Brașov, ca litigii de contencios administrativ, iar opinia Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul acestei curți de apel este în sensul calificării acestor litigii ca litigii de muncă și soluționarea lor de către Tribunalul Brașov - Secția I civilă, complet specializat în litigii de muncă. VI. Opinia procurorului general

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că, în interpretarea art. 23 alin. (3) din Legea nr. 550/2004, art. 20 din Legea nr. 121/1996, art. 15 alin. (2) și (3), art. 16 și art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 88/2001, raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi și art. 109 din Legea nr. 188/1999 și art. 1, art. 4-6 din Legea nr. 80/1995, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ litigiile având ca obiect drepturile bănești solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi județean și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, personal militar având statutul de cadre militare (ofițeri, maiștri militari și subofițeri) care nu au încheiate contracte individuale de muncă, ci își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcționarilor publici cu statut special.

Ceea ce particularizează în mod fundamental raporturile de serviciu ale funcționarilor publici față de raporturile de muncă ale salariaților rezidă în faptul că funcționarii publici sunt purtători ai puterii publice, pe care o exercită în limitele funcției lor. Salariații, chiar încadrați la o autoritate sau instituție publică, nu dispun de astfel de atribuții de putere, ei putând fi priviți în raport cu atribuțiile pe care le exercită, doar ca simpli prepuși ai angajatorului lor.

În scopul stabilirii competenței materiale procesuale a instanțelor de contencios administrativ ori a instanțelor specializate în soluționarea litigiilor și conflictelor de muncă în privința cauzelor privind executarea raporturilor juridice de muncă lato sensu ale anumitor categorii socioprofesionale, pentru a determina apartenența la categoria funcționarului public și, deci, existența unor raporturi de serviciu specifice funcției publice, instanța supremă, în jurisprudența sa de unificare, a realizat o analiză complexă, pentru a califica raporturile juridice de muncă aflate în discuție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 16 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 9 februarie 2017, a constatat existența unei categorii speciale de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis - magistrații, personalul care deține demnități publice etc.

Odată calificate raporturile juridice în discuție ca raporturi juridice de muncă sui generis, pentru care nu se încheie contracte individuale de muncă, litigiile în legătură cu acestea au fost atribuite competenței materiale a instanțelor de conflicte de muncă în temeiul art. 1 și art. 278 alin. (2) din Codul muncii, dacă prin legile speciale care reglementau aceste raporturi nu se prevedea altfel ori dacă aceste reglementări speciale nu erau complete, sub condiția ca o atare aplicare a Codului muncii să nu fie incompatibilă cu specificul raporturilor juridice de muncă respective, acest din urmă aspect fiind examinat în contextul specific al problemei de drept deduse pentru soluționare.

S-a avut astfel în vedere consacrarea normativă a funcției exercitate, calificarea expresă a acesteia și a persoanelor care o exercită, ca funcționari publici, atribuțiile specifice funcției exercitate, precum și încadrarea în criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) - (3), art. 4 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Faptul că nici în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ca drept comun, nici în Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 121/1996 privind organizarea și funcționarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, ca reglementări speciale, nu se menționează expres calitatea de funcționari publici a militarilor, respectiv a jandarmilor și pompierilor militari, așa cum se menționează în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 360/2002) și în Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare, nu înseamnă că aceștia nu au o astfel de calitate, având în vedere următoarele considerente:

Conform art. 6 din Legea nr. 80/1995, în exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor regulamentelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt învestiți cu exercițiul autorității publice, bucurându-se de protecție potrivit legii penale.

În drept, au fost avute în vedere și dispozițiile Legii nr. 550/2004, Legii nr. 121/1996 și Ordonanței Guvernului nr. 88/2001.

Art. 5 din Legea nr. 188/1999 recunoaște posibilitatea de a beneficia de statute speciale anumitor categorii de funcționari publici în diverse domenii de activitate, printre care se menționează poliția și alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

În aplicarea acestor dispoziții, a fost adoptat doar statutul polițistului prin Legea nr. 360/2002 pentru restul structurilor din Ministerul Afacerilor Interne, în care se încadrează jandarmii sau pompierii, nefiind adoptate, până în prezent, statute speciale în care să se prevadă expres calitatea acestora de funcționari publici.

Față de terminologia diferită utilizată de legiuitor în actele normative anterior menționate, se poate observa că relația dintre noțiunile de "personal militar" și "cadru militar" este una ca de la întreg la parte.

Astfel, în categoria mai largă, a personalului militar, sunt incluși nu numai cadrele militare - "militari profesioniști" (ofițerii, maiștrii militari și subofițerii), categorie prevăzută de art. 5 din Legea nr. 80/1995, ci și soldații și gradații profesioniști care constituie un corp distinct de personal militar, dar ale căror raporturi juridice de muncă se desfășoară în baza unui contract individual de muncă.

Această abordare dihotomică există pe parcursul întregii activități, fiind determinată de temeiul diferit al raporturilor juridice de muncă ale celor două categorii de personal militar (cadre militare, cărora li se aplică Legea nr. 80/1995, pe de o parte, și soldații și gradații profesioniști, cărora li se aplică Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare, pe de altă parte).

Doar personalul militar care are și statutul de cadru militar și căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 are statutul de funcționar public, astfel încât litigiile privind raporturile de serviciu, deci și cele privitoare la plata unor drepturi de natură salarială aparțin competenței instanțelor de contencios administrativ, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât, pe baza definiției din art. 2 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia funcționarul public este o persoană numită, în condițiile legii, într-o funcție publică, și a prevederilor art. 1, art. 4-6 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare - ofițeri, maiștri militari și subofițeri, indiferent de apartenența instituțională (Ministerul Apărării Naționale, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și unitățile subordonate) sunt persoane numite într-o funcție publică, deci o varietate a funcționarilor publici, iar prevederile Legii nr. 188/1999 le sunt aplicabile, cu titlu de reglementare generală, în lipsa unor prevederi exprese, derogatorii, din statutele speciale.

S-a subliniat faptul că, în privința statutului militarilor profesioniști care, la încetarea raporturilor de serviciu și trecerea în rezervă, pot deveni rezerviști voluntari în sensul Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, art. 37 îi denumește în mod expres "funcționari publici cu statut special", astfel încât se poate considera că, prin această reglementare, controversa asupra statutului militarilor, indiferent de armă, a fost în cele din urmă lămurită. VII. Doctrina

În esență, contractul individual de muncă statornicit, în principal, prin reglementările înscrise în Codul muncii, concretizează prototipul raportului juridic de muncă (dintre salariat și angajator). Alături de acest arhetip, există și alte forme (tipuri) de raporturi juridice de muncă, toate de natură contractuală, diferite însă de contractul individual de muncă, vizat de Codul muncii.

Au fost avute în vedere, în primul rând, persoanele care dețin o funcție de putere publică (funcționarii publici, ce dețin funcții publice civile sau militare), magistrații, persoanele numite ori alese în funcții de demnitate publică, judecătorii Curții Constituționale, membrii cooperatori ai societăților cooperative, asociați la muncă și capital, în temeiul contractului/convenției individual/individuale de muncă, încheiat/încheiată cu societatea cooperativă ai căror membri sunt.

Cu privire la Legea nr. 188/1999, s-a susținut că aceasta reglementează regimul general al raporturilor juridice între funcționarii publici și autoritățile/instituțiile publice în serviciul cărora se află [art. 1 alin. (1) din lege].

Așa fiind, se înțelege de la sine că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 devin incidente și cu privire la funcționarii publici a căror activitate este cârmuită de unele statute speciale (art. 5 din lege) cum ar fi, de pildă: Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare etc., fiind de principiu că prevederile legii generale, drept comun în materie (Legea nr. 188/1999), se aplică în cazul legilor speciale în domeniu, în măsura în care acestea din urmă nu cuprind reglementări diferite (contrare), în raport cu legea generală5. 5 Dr. Șerban Beligrădeanu, Jurisdicția muncii versus contenciosul administrativ, în revista "Dreptul" nr. 2/2016, pagina 86.

Prin studii temeinic fundamentate, în doctrină s-a semnalat diversitatea nejustificată a reglementărilor legale privind competența materială a instanțelor judecătorești cu referire la jurisdicția muncii.

În privința funcționarilor publici (civili), Legea nr. 188/1999 are o dispoziție explicită - cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe - (art. 109).

Motivul pentru care cauzele vizate de textul redat mai sus au fost date în competența instanțelor de contencios administrativ rezidă în împrejurarea că, prin dispozițiile acestei legi, nașterea raportului de serviciu al funcționarului public, ca și încetarea acestuia, au loc prin act administrativ emis de conducătorul autorității instituției publice în serviciul căreia funcționarul public se află.

Așa fiind, de regulă, în primă instanță, competența materială a soluționării unor atare cauze revine tribunalelor (secțiilor de contencios administrativ și fiscal), cu excepția cauzelor în care raportul de serviciu al funcționarului public (deci raportul juridic de muncă al acestuia) există între el și o autoritate sau instituție centrală, situație în care competența în primă instanță revine curții de apel.

S-a consemnat că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit printr-o decizie de speță (Decizia nr. 3.039/2008) că, în cazul conflictelor de muncă în care funcționarul public care a solicitat obligarea solidară a mai multor autorități/instituții publice la plata unor drepturi salariale, iar cel puțin una dintre aceste autorități/instituții este "centrală", competența, în primă instanță, pentru soluționarea conflictului de muncă în raport cu toți pârâții revine curții de apel.

În ce privește instanțele judecătorești competente să soluționeze conflictele de muncă ale diferitelor categorii de funcț ionar i publ ic i care au statute speciale - Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare, ș.a. - autorul studiului6 a reținut că toate cele trei legi menționate prevăd, în formulări asemănătoare, că ele se "completează" cu prevederile Legii nr. 188/1999 (Statutul funcționarilor publici), iar, totodată, nu cuprind reglementări speciale ori derogatorii în materia competenței instanțelor judecătorești cu privire la conflictele de muncă ale celor în cauză. Drept urmare, pentru polițiști, funcționarii publici din Administrația Națională a Penitenciarelor și funcționarii publici parlamentari, având în vedere norma de principiu înscrisă în art. 1 alin. (1) din legea privind statutul funcționarilor publici, rezultă, fără dubiu, că celor în cauză le sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și deci conflictele de muncă ale acestora (ce au ca obiect raportul lor de serviciu) sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. 6 Dr. Șerban Beligrădeanu, Considerații critice asupra diversității nejustificate a reglementărilor legale privind competența materială a instanțelor judecătorești în domeniul soluționării conflictelor de muncă, în "Revista română de drept privat" nr. 3/2009, paginil