ÎCCJ, Decizia nr. 11/2018

La data de 6 decembrie 2017, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului în interesul legii privind problema de drept enunțată anterior.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, formându-se Dosarul nr. 3.547/1/2017, cu termen de soluționare la 16 aprilie 2018.

Ulterior, prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11 din 25 ianuarie 2018, s-a dispus atașarea la acest dosar a memoriului formulat de petenta bancă comercială, adresat Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitor la sesizarea cu recurs în interesul legii vizând aceeași problemă de drept.

Din cuprinsul cererii de declanșare a acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, formulate potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, rezultă că în practica instanțelor de judecată nu ar exista un punct de vedere unitar cu privire la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 784 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, referitor la întinderea efectelor suspendării executării silite prin poprirea înființată asupra conturilor bancare, respectiv dacă sunt indisponibilizate toate sumele viitoare ce alimentează contul debitorului deschis la terțul poprit, indiferent dacă existau sau nu la data suspendării, ori nu intră sub incidența măsurii indisponibilizării încasările viitoare, ulterioare suspendării, care nu existau în contul debitorului poprit la data înființării popririi.

Înalta Curte de Casație și Justiție este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale:

Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a constatat existența practicii neunitare în privința problemei de drept ce face obiectul sesizării cu recurs în interesul legii, astfel:

Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că nu sunt supuse indisponibilizării sumele viitoare, ulterioare suspendării, care nu existau la data înființării popririi.

Într-o altă orientare jurisprudențială s-a susținut că indisponibilizarea se menține și pentru sumele viitoare, intrate în cont ulterior suspendării executării silite, opinie susținută teoretic de curțile de apel Alba Iulia, Ploiești și Pitești.

Opinii divergente au fost exprimate la nivelul curților de apel Iași, Târgu Mureș, Suceava, Timișoara, Galați, Constanța, București și Brașov, la nivel teoretic fiind îmbrățișate ambele opinii.

Dispozițiile art. 784 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu au făcut obiectul controlului de constituționalitate până în prezent.

Instanța de contencios constituțional s-a pronunțat însă asupra excepțiilor de neconstituționalitate vizând prevederile art. 457 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865, cu un conținut asemănător textului din noua reglementare procesual civilă, a căror interpretare și aplicare au generat o soluționare diferită de către instanțele judecătorești prin hotărâri definitive.

Astfel, Curtea a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865 rezultă că în cazul debitorului titular de conturi bancare, la cererea creditorului, poprirea se înființează asupra sumelor existente și viitoare, acestea fiind indisponibilizate numai în limita necesară realizării creanței. Prin această măsură este anihilată reaua- credință a debitorului care refuză să execute voluntar o obligație certă, lichidă și exigibilă, ce constituie titlu executoriu.

Referitor la susținerea potrivit căreia pe perioada suspendării executării silite nu încetează și măsura popririi, Curtea a constatat că rațiunea introducerii acestei sintagme, astfel cum rezultă și din expunerea de motive a Legii nr. 459/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, este aceea de a fluidiza raporturile juridice născute între creditor, debitor și terțul poprit. De asemenea, a reținut că textul precizează in terminis că indisponibilizarea sumelor existente la data sesizării băncii și până la achitarea integrală a obligațiilor este extinsă și pe perioada suspendării executării silite prin poprire, tocmai pentru a nu zădărnici recuperarea sumelor aferente titlului executoriu. Acestea vor fi doar indisponibilizate pe perioada suspendării executării silite.

Poprirea pe conturi este un act de executare efectuat în cadrul executării silite, care poate fi desființat doar de instanță, prin contestația la executare. Suspendarea executării are drept consecință neefectuarea pe viitor, pe o perioadă de timp determinată, a altor acte de executare, respectiv distribuirea sumelor indisponibilizate. În situația în care executarea silită se face prin poprire, sumele aflate în conturile bancare rămân indisponibilizate, ele nefiind distribuite creditorilor pe perioada suspendării executării.

În acest sens s-au pronunțat decizii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate invocate. Exemplificativ, menționăm deciziile Curții Constituționale nr. 1.280 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 21 decembrie 2011; nr. 9 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 4 februarie 2005;nr. 1.524 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2011; nr. 1.273 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 19 decembrie 2011; nr. 266 din 22 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 21 iunie 2012 etc.

Nu au fost identificate hotărâri relevante pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la problema de drept soluționată neunitar de instanțele judecătorești naționale; cu toate acestea, pot fi menționate hotărârile pronunțate în cauze în care chestiunea dispunerii măsurii înființării popririi și, consecutiv, cea a desființării popririi, urmată de închiderea conturilor sau lichidarea disponibilităților bănești ale debitorului (operațiuni ce au ca efect nerealizarea creanței creditorului), au fost analizate în ansamblul circumstanțelor particulare ale litigiului derulat în fața instanțelor naționale, din perspectiva dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția) atât sub aspectul duratei rezonabile a procedurii (criteriul comportamentului autorităților competente), cât și sub aspectul neexecutării unei sentințe definitive, executarea hotărârii judecătorești fiind considerată în mod constant de instanța europeană ca făcând parte integrantă din "proces" -Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, paragraful 40; Immobiliare Saffi împotriva Italiei, paragraful 63, etc.

Cu titlu exemplificativ, în sensul celor anterior menționate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Kocsis împotriva României, Hotărârea din 20 decembrie 2007, paragraful 113, a reținut: "În măsura în care Guvernul invocă insolvabilitatea societății debitoare în speță (a se vedea paragrafele 100 și 101 de mai sus), Curtea consideră că această susținere nu este aceeași cu poziția tribunalului, exprimată în hotărârea sa din 23 februarie 2005 și potrivit căreia era posibilă recuperarea creanței, ținând cont de puterile executorului judecătoresc de a lua o decizie de poprire asupra conturilor societății și în măsura în care aceasta din urmă efectuase plăți în beneficiul altor creditori pentru o sumă mult mai mare", concluzia Curții fiind aceea că autoritățile nu au asistat suficient reclamantul în demersurile sale în vederea executării sentinței (paragraful 123 din aceeași hotărâre).

Tot cu prilejul analizării unei pretinse încălcări a art. 6 alin. (1) din Convenție din perspectiva neexecutării unei hotărâri definitive, în Cauza I.D. împotriva României, Hotărârea din 23 martie 2010, în paragraful 33, Curtea a reținut: " (...) Trebuie să se observe că, în timp ce hotărârea din 16 mai 2003 a dispus deblocarea conturilor societății M. în aceeași zi în care aceasta a sesizat instanța, au trecut mai mult de 4 luni până la anularea acestei hotărâri într-un recurs care ar fi trebuit judecat «de urgență». Între timp, societatea M. își golise și închisese conturile bancare, făcând să fie zadarnice demersurile ulterioare ale reclamantului și ale executorului judecătoresc pentru reînnoirea procedurii de poprire a conturilor societății."

Pe de altă parte, în paragraful 35 din hotărârea anterior menționată, s-a apreciat: "Având în vedere cele de mai sus și reamintind că autoritățile competente au sarcina de a acționa în mod eficient și prompt pentru a nu favoriza organizarea insolvenței de către debitori (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Schrepler împotriva României, paragraful 32, Hotărârea din 15 martie 2007), Curtea apreciază că instanțele interne sesizate cu executarea hotărârii din 30 octombrie 2002 nu au luat măsuri adecvate și suficiente pentru a-l asista pe reclamant în demersurile sale de executare silită. Aplicarea contrară legii a unei ordonanțe președințiale în cazul executării silite și erorile de procedură care au întârziat procedura pentru clarificarea situației bunurilor societății M., erori de care sunt responsabile autoritățile, au permis societății debitoare să își închidă conturile bancare având ca efect pierderea unei șanse reale a reclamantului de a-și recupera creanța (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Deordiev și Deordiev împotriva Moldovei, paragraful 32, Hotărârea din 16 octombrie 2007). "

În doctrină, problema efectelor suspendării executării silite prin poprirea înființată asupra conturilor bancare a făcut obiect al analizei atât sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, cât și în noua reglementare.

Astfel, cu referire la chestiunea întinderii popririi în raport cu creanțele cu scadență viitoare sau cu sumele de bani care intră în contul sau în conturile poprite după data la care este suspendată executarea silită, s-a apreciat că aceste sume, respectiv aceste creanțe, scapă incidenței popririi.

Alți autori au opinat că, pornind de la înțelegerea exactă a rațiunii și a mecanismului indisponibilizării produse prin înființarea popririi, corelat cu semnificația măsurii suspendării în cadrul demersului execuțional, trebuie reținut că este exclus ca, în perioada executării silite, terțul poprit (instituția de credit) să procedeze la indisponibilizarea efectivă a sumelor care au alimentat contul poprit după intervenirea suspendării, acesta fiind obligat să dea curs solicitărilor debitorului (titular al contului poprit) privind decontarea documentelor de plată primite, debitarea contului și acceptarea oricăror plăți din acest cont, în măsura în care aceste operațiuni privesc sume care au alimentat contul debitorului ulterior momentului suspendării executării silite.

A fost exprimată și opinia potrivit căreia debitorul urmărit va putea beneficia de sumele ce creditează contul ulterior momentului în care beneficiază de suspendarea executării silite.

Pe de altă parte, s-a arătat că suspendarea executării silite prin poprire și în reglementarea anterioară, dar și în prezent, nu presupune și deblocarea sumelor de bani indisponibilizate în mod legal de către executorul judecătoresc.

Referindu-se le efectele suspendării executării silite prin poprire, există și autori care au indicat și pentru procedura de drept comun (executarea silită derulată potrivit regulilor din Codul de procedură civilă) soluția pentru care legiuitorul a optat în cuprinsul Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 207/2015), în art. 233 alin. (4) : "Suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută, începând cu data și ora comunicării către instituțiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire."

Trebuie precizat că există și opinii contrare celor anterior menționate, potrivit cărora efectul indisponibilizator al popririi se menține și pe timpul cât executarea este suspendată, indiferent de felul suspendării (legală, voluntară sau judecătorească). În acest sens s-a arătat că dispozițiile art. 701 alin. (3) din Codul de procedură civilă au generat nelămuriri în practică în ceea ce privește conduita pe care ar trebui să o adopte terțul poprit (în special instituțiile de credit) cu privire la sumele de bani intrate în contul debitorului pe durata suspendării. Concluzia acestor autori a fost că indisponibilizarea se referă, în acest caz, la bunuri și venituri în general, adică se extinde de drept, chiar și în perioada suspendării, și asupra sumelor și bunurilor apărute în acest interval. În schimb, este pe deplin acceptabilă precizarea făcută de unii practicieni în sensul că, dacă sumele de bani ori bunurile apărute pe perioada suspendării, cumulate cu cele deja indisponibilizate, dacă este cazul, acoperă integral suma pentru care măsura indisponibilizării a fost dispusă, pentru ceea ce depășește această valoare terțul poate elibera sumele sau bunurile direct către debitor, fără a se teme de vreo sancțiune din partea creditorului.

Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a comunicat doar că punctul de vedere al Secției civile a Curții de Apel Brașov este în sensul primei orientări jurisprudențiale, curțile de apel neavând competență în această materie.

Procurorul general a apreciat că orientarea jurisprudențială potrivit căreia nu sunt supuse indisponibilizării sumele viitoare, ulterioare suspendării, care nu existau la data înființării popririi, este în litera și spiritul legii.

Astfel, raportându-se la obiectul urmăririi silite prin poprire a sumelor de bani aflate în conturile bancare și luând în considerare și distincția dintre efectul virtual și efectul concret al indisponibilizării, a concluzionat că pe durata suspendării executării se menține indisponibilizarea concretă a soldului provizoriu creditor al contului bancar deschis de debitorul poprit la terțul poprit, astfel cum acest sold se înfățișa la momentul suspendării executării. În privința încasărilor viitoare, se distinge între efectul virtual al indisponibilizării, care se produce la data înființării popririi, și efectul concret al indisponibilizării, care se produce pe măsură ce sumele sunt încasate, contul fiind creditat cu acestea. Din perspectiva acestor din urmă sume interesează efectul ex nunc al suspendării executării.

În acest sens, după suspendarea executării, sumele care intră în cont nu pot fi indisponibilizate, ci rămân la dispoziția debitorului, care poate dispune liber de ele, terțul poprit fiind obligat să le elibereze debitorului ori să le gestioneze conform dispoziției acestuia, în calitate de titular al contului și în virtutea raporturilor de mandat, prin plăți, viramente, debitări.

Aceasta deoarece, pe de o parte, în privința acestor sume, măsura indisponibilizării nu s-a consumat prin recepționarea adresei de poprire, deci nu se poate vorbi despre o indisponibilizare consumată, efectivă, în ființă, la data suspendării, în sensul art. 701 alin. (3) din Codul de procedură civilă, și nici de bunuri indisponibilizate până la acest moment; pe de altă parte, după suspendarea executării, toate obligațiile terțului poprit sunt suspendate. Logic, suspendarea vizează și obligația de indisponibilizare a sumelor de bani viitoare care intră în cont ulterior suspendării, de vreme ce acest incident procedural presupune oprirea tuturor actelor specifice formei respective de executare, nefiind permisă efectuarea niciunui act de executare silită, nici de indisponibilizare, nici de consemnare și nici de plată la dispoziția creditorului popritor, suspendarea vizând executarea silită prin poprire în toate aceste componente.

Această concluzie, susținută prin argumente de interpretare logică și sistematică a legii, este consacrată normativ în privința executării silite a creanțelor fiscale prin art. 233 alin. (3) - (6) din Legea nr. 207/2015. Or, din perspectiva interpretării teleologice, cu greu ar putea fi găsită o justificare pentru care legiuitorul ar fi stabilit, în privința efectelor suspendării executării, un regim mai defavorabil creditorului fiscal decât celui civil, de vreme ce regimul acordat în general creditorului fiscal este mai avantajos decât cel al creditorului civil.

Pentru toate aceste considerente, a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor art. 784 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, sumele existente la data suspendării executării în contul bancar curent al debitorului poprit rămân indisponibilizate, iar sumele viitoare ce alimentează contul după suspendarea executării silite sunt disponibile.

Judecătorii-raportori, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, au apreciat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 784 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, suspendarea urmăririi silite prin poprire (bancară) nu antrenează obligația terțului poprit (instituției de credit) de a indisponibiliza și încasările, în contul debitorului poprit, ulterioare suspendării.

Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: Asupra admisibilității recursului în interesul legii

Potrivit dispozițiilor art. 515 din Codul de procedură civilă: "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii."

Din cuprinsul textului de lege citat rezultă următoarele condiții care trebuie îndeplinite pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești; dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive, iar hotărârile judecătorești să fie anexate cererii.

Primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât în practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la efectele înființării popririi bancare în perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, respectiv cu privire la sumele cu scadențe succesive sau încasările viitoare, după momentul suspendării.

Astfel, unele instanțe au apreciat că sumele ce alimentează contul bancar al debitorului poprit, ulterior momentului suspendării urmăririi silite prin poprire, devin disponibile, în timp ce alte instanțe judecătorești au apreciat că și după momentul suspendării executării terțul poprit este ținut să indisponibilizeze sumele ce alimentează contul bancar al debitorului poprit.

Se apreciază că este îndeplinită și cea de-a treia condiție de admisibilitate, prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, care impune ca dovada soluționării diferite a problemei de drept care face obiectul sesizării să se facă prin hotărâri definitive.

În acest sens se constată că titularul sesizării - Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov -, având legitimare procesuală activă în temeiul art. 514 din Codul de procedură civilă, a atașat actului de sesizare hotărâri judecătorești cuprinzând soluțiile jurisprudențiale neunitare, pronunțate în cuprinsul unor cereri de lămurire a dispozitivului unor hotărâri prin care s-au încuviințat cereri de încuviințare a suspendării provizorii a urmăririi silite mobiliare - prin care s-a solicitat interpretarea efectelor hotărârii de suspendare provizorie față de măsura înființării popririi, în sensul de a se lămuri dacă după suspendare operează sau nu indisponibilizarea în continuare a sumelor ce alimentează contul bancar al debitorului - și, respectiv, hotărâri pronunțate în soluționarea unor cereri de validare a popririi, în cadrul cărora acest efect al suspendării urmăririi silite prin poprire a fost analizat pe cale incidentală.

Anexele ce însoțesc actul de sesizare fac dovada îndeplinirii condiției formale ca hotărârile judecătorești să fie anexate cererii.

Prin urmare, recursul în interesul legii este admisibil. Asupra fondului sesizării:

Dispozițiile art. 784 din Codul de procedură civilă, a căror interpretare și aplicare au generat practică neunitară, prevăd:

Pentru o mai bună înțelegere a textului citat este necesar a se contura contextul în care această normă operează.

Potrivit doctrinei, poprirea executorie este acea formă de executare silită indirectă prin care creditorul urmărește sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale pe care o terță persoană le datorează debitorului urmărit. Poprirea constă în indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor de valoare și a altor bunuri mobile incorporale în mâinile terțului debitor al datornicului urmărit și în obligarea acestuia de a plăti direct creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorului său (debitorul urmărit).

Fundamentul popririi constă nu numai în garanția comună a creditorilor chirografari asupra patrimoniului debitorului lor, consacrată de art. 2.324 din Codul civil (la fel ca pentru celelalte forme de executare silită indirectă), ci și în acțiunea oblică pusă la îndemâna creditorilor de art. 1.560 din Codul civil.

Din acest punct de vedere s-ar putea considera că poprirea ar presupune două etape abstracte: aducerea creanței din patrimoniul terțului poprit în patrimoniul debitorului poprit, iar apoi urmărirea silită a sumei respective.

Prin urmare, poprirea executorie are ca premisă existența unui titlu executoriu și poate avea trei faze: înființarea popririi, executarea ei de către terțul poprit și, uneori, validarea popririi, cea din urmă fază existând doar în cazul în care terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile care îi revin potrivit legii.

Obiectul popririi este stabilit prin dispozițiile art. 781 din Codul de procedură civilă:

Pe de altă parte, în contextul problemei de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești, prezintă relevanță și dispozițiile din Codul de procedură civilă referitoare la suspendarea executării, incident procedural ce este reglementat de prevederile art. 701 din Codul de procedură civilă:

Înființarea popririi constituie obiectul de reglementare al art. 783 din Codul de procedură civilă:

Din observarea problemei de drept care a generat practică neunitară reiese că aceasta privește situația particulară a popririi bancare, specie a popririi care, în economia Codului de procedură civilă, se bucură de unele reglementări speciale, aplicabile prioritar și care se completează cu cele generale de reglementare a popririi; cu titlu de norme speciale pentru poprirea bancară executorie pot fi menționate dispozițiileart. 781 alin. (2), art. 782 alin. (2), art. 783 alin. (4) și (5), art. 784 alin. (7) și (8) etc. din Codul de procedură civilă, iar pentru poprirea bancară asigurătorie - prevederile art. 971 alin. (2).

Premisele problemei de drept analizate constau în existența unei proceduri de executare silită prin poprire bancară declanșată în condițiile legii - la cererea creditorului de către un executor judecătoresc competent [art. 782 alin. (1) din Codul de procedură civilă], urmată de măsura suspendării provizorii a executării silite dispusă de instanța de executare potrivit dispozițiilor art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă sau, după caz, măsura suspendării executării silite până la soluționarea contestației la executare, în condițiile alin. (1) al aceluiași articol.

În acest context, instanțele au fost sesizate - fie pe cale principală, fie pe cale incidentală - cu chestiunea stabilirii și lămuririi întinderii efectelor măsurii suspendării executării silite cu referire la conduita legală sau obligațiile terțului poprit (instituție de credit), respectiv dacă acesta are obligația de a proceda în continuare la indisponibilizarea sumelor ce alimentează contul debitorului poprit prin executarea unor creanțe cu scadențe succesive, devenite exigibile după data suspendării, ori a unor încasări viitoare, respectiv creanțe a căror condiție suspensivă ori termen suspensiv s-a împlinit în cursul suspendării executării, în ambele situații, în baza unor raporturi juridice preexistente momentului înființării popririi între debitorul poprit și debitorul său.

Vocația acestor încasări viitoare de a face obiectul urmăririi silite prin poprire este expres reglementată de art. 781 alin. (2) din Codul de procedură civilă, text care prevede că: "În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare, cu respectarea limitelor prevăzute de art. 729, dacă este cazul."

În plus, art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă stabilește astfel: "Când se popresc sume cu scadențe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadență, ci și asupra celor exigibile în viitor."

Mai mult decât atât, art. 781 alin. (4) din Codul de procedură civilă se referă la posibilitatea instituirii popririi și a creanțelor cu termen sau sub condiție, caz în care legiuitorul stabilește fără echivoc că poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiției.

Prin urmare, în categoria încasărilor viitoare intră nu numai sumele cu scadențe succesive (creanțele cu executare succesivă, în baza unor raporturi juridice preexistente înființării popririi) care au devenit exigibile după înființarea popririi, ci și creanțele născute anterior înființării popririi, afectate de modalități - condiție suspensivă ori, după caz, termen suspensiv.

În privința obligațiilor afectate de o condiție suspensivă, concluzia anterioară decurge din coroborarea interpretării art. 1.400 cu art. 1.407 alin. (1) din Codul civil.

Art. 1.400 din Codul civil prevede: "Condiția este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligației", în timp ce art. 1.407 din Codul civil stabilește regula caracterului retroactiv al îndeplinirii condiției, respectiv din momentul încheierii contractului.

În ceea ce privește termenul suspensiv, concluzia se susține prin trimiterea la dispozițiile art. 1.412 alin. (1) din Codul civil: "Termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadența obligației."

Referitor la prima etapă a popririi bancare sunt aplicabile dispozițiile art. 784 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă -- de la momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite.

Această regulă nu comportă nicio dificultate de interpretare în ceea ce privește sumele ce constituie soldul creditor al contului debitorului poprit deschis la o instituție de credit, astfel încât indisponibilizarea acestui sold se produce instantaneu și, ca atare, terțul este ținut să procedeze în consecință în legătură cu sumele existente în contul debitorului, în limitele indicate în adresa de înființare a popririi [valoarea creanței, accesoriile și cheltuielile de executare, potrivit art. 784 alin. (6) coroborat cu art. 721 alin. (1) din Codul de procedură civilă].

Efectul indisponibilizării, cu referire la conduita terțului poprit, este descris în cuprinsul dispozițiilor art. 783 alin. (2) din Codul de procedură civilă și constă în interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Sumele pe care terțul poprit i le va datora debitorului poprit reprezintă încasările viitoare în contul debitorului la care face referire art. 781 alin. (2) din Codul de procedură civilă, categorie în care se încadrează, astfel cum s-a arătat, și creanțele cu executare succesivă și a căror scadență sau exigibilitate se produce după comunicarea adresei de înființare a popririi, în sensul celor prevăzute de art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Totodată, trebuie precizat că această indisponibilizare care se întinde și asupra creanțelor cu exigibilitate în viitor - după momentul comunicării adresei de înființare a popririi - are ca rațiune imediată celeritatea și simplificarea procedurii de executare silită prin poprire, întrucât, în acest fel, executorul judecătoresc nu va fi obligat să emită câte o adresă de înființare a popririi pentru fiecare perioadă ulterioară în care creanțele au devenit exigibile și alimentează contul debitorului poprit.

Împrejurarea că terțul poprit (instituția de credit) este debitor al debitorului poprit decurge din efectele contului bancar curent și ale depozitului bancar, existența a două raporturi juridice distincte, preexistente înființării popririi, de la creditor la debitor, fiind de esența acestei proceduri de executare silită.

Astfel, art. 2.184 din Codul civil, denumit "Dreptul de a dispune de soldul creditor", prevede: "În cazul în care depozitul bancar, creditul sau orice altă operațiune bancară se realizează prin contul curent, titularul contului poate să dispună în orice moment de soldul creditor al contului, cu respectarea termenului de preaviz, dacă acesta a fost convenit de părți."

Iar art. 2.191 din Codul civil, referitor la depozitul de fonduri, stabilește astfel: "(1) Prin constituirea unui depozit de fonduri la o instituție de credit, aceasta dobândește proprietatea asupra sumelor de bani depuse și este obligată să restituie aceeași cantitate monetară, de aceeași specie, la termenul convenit sau, după caz, oricând, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părți ori, în lipsă, de uzanțe. (...)"

Dacă în ceea ce privește soldul creditor al contului debitorului poprit efectul indisponibilizării acestor sume este unul instantaneu și concret - întrucât privește sume existente în cont - referitor la încasările viitoare, ulterioare momentului comunicării adresei de înființare a popririi (inclusiv cele provenind din creanțe cu executare succesivă a căror exigibilitate s-a produs după înființarea popririi), sume inexistente la momentul înființării popririi, acest efect de indisponibilizare se produce la momentul intrării în contul debitorului poprit a acestor sume, în temeiul aceleiași adrese de înființare a popririi, fiind un efect virtual sau abstract al aceluiași act procedural emis de executorul judecătoresc.

În cursul urmăririi silite prin poprire, în cauzele soluționate diferit de instanțele judecătorești, a intervenit incidentul suspendării executării silite fie provizorie, fie până la soluționarea contestației la executare, astfel încât s-a pus problema stabilirii regimului juridic al încasărilor viitoare în contul debitorului poprit, pe durata suspendării, fie pe calea unor cereri de lămurire a dispozitivului hotărârii judecătorești de suspendare provizorie, fie pe cale incidentală în cererile de validare a popririi, cerere ce poate fi promovată în temeiul art. 790 din Codul de procedură civilă, în cazul în care terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile stipulate de art. 787 din Codul de procedură civilă.

Suspendarea urmăririi silite prin poprire, indiferent că este suspendare legală (prevăzută, de exemplu, de art. 689 din Codul de procedură civilă), judecătorească [dispusă de instanță în temeiul art. 719 - în acest caz, provizorie ori până la soluționarea contestației la executare - sau al art. 702 alin. (2) din Codul de procedură civilă] ori cea dispusă de executorul judecătoresc la cererea creditorului, așadar, voluntară [în temeiul art. 701 alin. (2) din Codul de procedură civilă], are ca efect principal sistarea sau oprirea temporară a procedurii de urmărire silită în stadiul în care se află, efectele suspendării executării neputând fi asimilate desființării popririi sau anulării actelor de executare efectuate până la momentul suspendării, întrucât acestea sunt chestiuni de fond ce nu pot fi soluționate decât în cadrul prevăzut de lege, anume pe calea contestației la executare, iar nu în procedura simplificată pe care o presupune soluționarea acestui incident procedural, chiar pentru cazul suspendării judecătorești; mai mult decât atât, suspendării executării nu i se pot recunoaște sau atașa și alte efecte decât cele expres prevăzute de lege.

Pentru lămurirea acestei chestiuni a efectelor suspendării urmăririi silite prin poprire cu privire la obligațiile terțului poprit (instituție de credit, în cazul popririi bancare) trebuie pornit de la conținutul dispozițiilor art. 784 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, dar și de la observarea normei generale ce reglementează efectele suspendării executării silite - art. 701 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Astfel, art. 784 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă prevede: "De la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel."

Iar art. 701 alin. (3) din Codul de procedură civilă stabilește: "Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel."

Așadar, față de formularea clară a dispozițiilor art. 701 alin. (3) din Codul de procedură civilă rezultă că pe durata suspendării executării actele de executare efectuate anterior, precum și măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunuri