ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1937/2019

Ședința publică din data de 29 octombrie 2019

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

La 9 septembrie 2016, reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare, prin care au arătat că, în speță, capetele 1 și 2 din cerere au o valoare de 12.308,41 CHF, echivalentul a 51.202,98 RON, calculat la cursul de schimb de la data sesizării instanței, iar capetele 3,4 și 5 din cerere au o valoare de 206.937,59 RON.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 451 din 14 februarie 2017, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C., reprezentată prin mandatar S.C. D. S.A. și D. S.A. Totodată, s-a respins cererea pârâtelor privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

A admis apelul declarat de pârâtele S.C. D. S.A. și S.C. C. - Amsterdam prin mandatar S.C. D. S.A. București împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că au fost obligați reclamanții la plata sumei de 3.232,08 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Totodată, s-a dispus obligarea reclamanților la plata către pârâtă a sumei de 3.232,74 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut incidența în cauză a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de către pârâtă la termenul de judecată din 22 ianuarie 2018, pe care a admis-o.

Instanța a constatat că, din interpretarea dispozițiilor art. 82 C. proc. civ., rezultă că excepția lipsei dovezii calității de reprezentant este întemeiată în situația în care cererea este introdusă în numele titularului, persoană fizică sau juridică, iar la dosar nu există dovada din care să rezulte abilitatea celui care a formulat cererea de a-l reprezenta pe titular.

Sub acest aspect, s-a reținut că, în speță, calea de atac a fost introdusă de reclamanții A. și B., prin reprezentant contravențional E., care nu a depus odată cu cererea de apel și împuternicirea avocațială, în conformitate cu dispozițiile art. 151 raportat la art. 194 lit. b) C. proc. civ., motiv pentru care s-a dispus citarea apelanților, la domiciliul procesual ales, cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a avocatului E.. În susținerea acestei calități, au fost atașate înscrisuri, reprezentate de contract de asistență juridică încheiat de apelanți cu CA F. și contract de conlucrare.

Potrivit dispozițiilor art. 151 alin. (2) C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, instanța de apel a constatat că dovada calității de reprezentant convențional, în situația în care reprezentantul este avocat, se face prin împuternicirea avocațială, eliberată în temeiul contractului de asistență juridică încheiat între avocat și parte, înscris cu privire la care s-a reținut că nu a fost atașat la dosarul cauzei.

Instanța de apel nu a luat în considerare înscrisul intitulat contract de conlucrare cu motivarea că, potrivit legislației speciale care reglementează exercitarea profesiei de avocat, dovada calității de reprezentant se face numai în baza contractului de asistență juridică și a împuternicirii eliberate în temeiul acestuia. Totodată, instanța a constatat că nici acest înscris nu poartă semnătura părții, iar apelanții nu au ratificat actele efectuate de avocatul E. în dosarul de apel.

În ceea ce privește apelul declarat de apelantele-pârâte D. S.A. și C., prin mandatar D. S.A., instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 451 din 14 februarie 2017 acțiunea apelanților-reclamanți a fost respinsă în integralitate, iar față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., s-a reținut că, în spelă, culpa procesului în promovarea acțiunii civile revine acestora.

S-a arătat că obiectul contractului de asistență juridică nr. 32/21.02.2013 încheiat între D. S.A. și G., necontestat, l-a reprezentat asistența și reprezentarea juridică în cauza civilă nr. x/2016, iar prin actul adițional nr. x la convenția menționată, părțile au convenit în mod expres și asupra onorariilor aferente serviciilor prestate.

De asemenea, instanța de apel a constatat că în cauză s-a făcut și dovada plății onorariului de avocat în cuantum de 3232,08 RON (dosar fond, vol. 2), motiv pentru care a dispus obligarea reclamanților la plata către pârâtă a sumei de 3.232,08 RON, reprezentând cheltuieli de judecată .

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea apelului, având în vedere că apelanta pârâtă a făcut dovada efectuării cheltuielilor în cuantum de 3.323,74 RON, reprezentate de onorariu avocațial, cu aplicarea art. 451 raportat la art. 453 C. proc. civ., instanța de apel a dispus obligarea reclamanților la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.232,74 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea apelului.

Printr-o primă critică, recurenții-reclamanți au susținut, cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, că instanța de apel, deși face referire la faptul că avocatul nu și-a dovedit calitatea de reprezentant în dosar, continuă să transmită actele de procedură cu privire la obligațiile stabilite la sediul avocatului, fără a pune în discuție și voința clientului. Ca atare, recurenții consideră că în ipoteza în care instanța avea îndoieli asupra mandatului avocatului, aceasta trebuia să citeze apelanții la adresa de domiciliu, cu mențiunea de a preciza dacă își însușesc apelul, dar nu a procedat astfel.

S-a subliniat că instanța de apel a reținut în mod eronat că un contract de conlucrare, nr. x/2017, încheiat între doi avocați și avizat de către barou, care are la bază contractul de asistență juridică nr. x/2016, încheiat între avocat și client, nu produce efecte juridice în sensul dovedirii mandatului pentru declararea apelului.

În acest sens, s-a menționat că pe parcursul derulării unui litigiu avocatul titular poate să substituie un alt avocat, printr-o formă agreată de barou, pentru a întreprinde în numele acestuia orice demersuri pe care avocatul titular putea să le facă.

În concret, recurenții au învederat că, prin cererea precizatoare depusă anterior pronunțării deciziei recurate, s-a arătat că avocatul F. are interdicția exercitării profesiei conform încheierii Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțata în dosarul nr. x/2017. Pentru asigurarea reprezentării în dosarele în care acesta avea calitatea de reprezentant, s-a încheiat contractul de conlucrare nr. x/5.09.2017, prin care l-a împuternicit pe avocatul E. Alexandru, ca în baza mandatului - contractului de asistență juridica încheiat cu clientul, acesta să poată întreprinde orice măsuri se impun în derularea contractului.

Recurenții-reclamanți au învederat că în mod greșit instanța de apel a solicitat o delegație din partea avocatului E., având în vedere că acesta avea la dosar contractul de conlucrare nr. x/2017, precum și contractul de asistență juridică nr. x/2016, care fac dovada substituirii generale avizată de Baroul Olt și dovada acceptului clientului de a fi reprezentat de avocat.

În continuare, recurenții-reclamanți au formulat critici cu privire la fondul raportului juridic dedus judecății, respectiv constatarea caracterului abuziv al clauzelor vizând riscul valutar, comisionul de administrare, solicitându-se totodată înghețarea cursului de schimb valutar la momentul semnării contractului.

Intimatele-pârâte D. S.A. și C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, susținând că recurenții au invocat greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2000, iar cererea de apel a fost anulată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

Intimatele-pârâte au solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 5.541,47 RON, depunând în acest sens dovezi la dosar.

Prin rezoluția a aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenții-reclamanți au depus la dosar punct de vedere la raport, prin care au susținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 16 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la 15 octombrie 2019.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că reclamanții aveau domiciliul procesual ales la CA F., care, ca urmare a aplicării sancțiunii interdicției de a exercita profesia de avocat, conform hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, a încheiat contractul de conlucrare nr. x/5.09.2017, prin care l-a împuternicit pe avocatul E. Alexandru, ca în baza mandatului să poată întreprinde orice măsuri se impun în derularea contractului.

Instanța de prim control judiciar a reținut că apelul a fost introdus de reclamanții A. și B., prin reprezentant contravențional E.. Întrucât reprezentantul convențional indicat nu a depus, odată cu cererea de apel, împuternicirea avocațială, în condițiile art. 151 raportat la art. 194 lit. b) C. proc. civ., instanța a dispus citarea apelanților, la domiciliul procesual ales, cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a avocatului E.. În susținerea calității, au fost atașate înscrisuri, reprezentate de contract de asistență juridică încheiat de apelanți cu CA F. și contract de conlucrare.

Această măsură a instanței de apel a fost criticată de reclamanți în recurs, susținând că în mod greșit s-a procedat la comunicarea actelor de procedură vizând obligațiile stabilite în sarcina lor, la sediul avocatului, cu toate că a constatat că acesta nu și-a dovedit calitatea de reprezentant în dosar. Recurenții susțin că, în aceste condiții, se impunea citarea lor la adresa de domiciliu, cu mențiunea de a preciza dacă își însușesc apelul, deoarece acesta nu produce efecte juridice în sensul dovedirii mandatului de reprezentare pentru declararea apelului.

Deși acest motiv de recurs a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că nu este incidentă ipoteza reglementată de acest text de lege, întrucât nu se invocă încălcarea unor norme de drept material.

Criticile vizând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, astfel cum au fost dezvoltate în memoriul de recurs permit încadrarea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța de apel a apreciat că înscrisul intitulat contract de conlucrare încheiat între avocați nu poate fi luat în considerare, deoarece potrivit legislației speciale care reglementează exercitarea profesiei de avocat, dovada calității de reprezentant se face numai în baza contractului de asistență juridică și a împuternicirii eliberate în temeiul acestuia. De asemenea, instanța de apel a constatat că acest înscris intitulat contract de conlucrare nu poartă semnătura părții, precum și faptul că apelanții nu au ratificat actele efectuate de avocatul E. în dosarul de apel.

Analizând criticile invocate de recurenții-reclamanți, prin raportare la considerentele instanței de apel cu privire la lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului E., Înalta Curte constată că sunt întemeiate, motiv pentru care va admite recursul, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, sau după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.

În motivarea deciziei recurate, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora atunci când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

Totodată, au fost reținute și dispozițiile art. 151 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii".

În cauză, la termenul din 22 ianuarie 2018, instanța de apel a dispus amânare judecării cauzei, pentru citarea reclamanților la domiciliul ales, cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a avocatului E., semnatarul cererii de apel.

În acest sens, la 29 ianuarie 2018, E., în calitate de reprezentant convențional al reclamanților, a depus la dosar contractul de asistență juridică încheiat cu CA F., cât și contractul de conlucrare.

În speță, se constată că măsura anulării apelului pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a fost luată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, astfel încât găsește întemeiat motivul de recurs încadrat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel în mod greșit a procedat la citarea reclamanților tot la domiciliul ales al avocatului, pentru a face dovada calității de reprezentant, având în vedere că s-a contestat tocmai calitatea acestuia de reprezentant. Argumentul pentru care reclamanții nu au ratificat actele efectuate de avocat, a cărui calitate de reprezentant era contestată în cauză, a fost acela că nu au fost citați la domiciliul lor cu această mențiune.

În consecință, pentru a opera sancțiunea nulității cererii, citația trebuia adresată părții, chiar dacă la dosar exista și adresa sediului sau domiciliului reprezentantului, deoarece cererea aparține părții, iar sancțiunea anulării acesteia va produce efecte față de parte, iar nu față de reprezentant.

În acest context, se constată că a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ., care reprezintă un principiu constituțional, consacrat în art. 24 din Constituția României, fiind încălcate și dispozițiile art. 22 C. proc. civ., care prevăd că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În aceste condiții, este corectă critica potrivit căreia, în apel, se impunea citarea reclamanților la domiciliul lor pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la calea ordinară de atac exercitată, iar nu la domiciliul ales al avocatului, a cărui calitate era discutată, motiv pentru care, în rejudecare, instanța de apel va analiza toate aceste împrejurări vizând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului E..

În ceea ce privește criticile formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea nu mai pot fi analizate în recurs față de soluția vizând încălcarea regulii de procedură prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport cu considerentele reținute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamanților A. și B., cu consecința casării deciziei civile nr. 328 din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 328 din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2019.