ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 417/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A.3 SA a chemat în judecată pe pârâtul C.N.A., solicitând: - anularea Deciziei nr. 236 din 10 martie 2011 a C.N.A.; - exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 20000 lei; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, a solicitat să se constate că sancțiunea aplicată de pârâtul C.N.A. este disproporționata fata de gravitatea faptei reținute și să se dispună: - înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice; - sau diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumului amenzii aplicate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în cadrul ședinței din data de 10 martie 2011, urmare a unui raport de monitorizare care i-a fost prezentat și a unei reclamații, Consiliul a adoptat Decizia nr. 236, a cărei anulare o solicită, prin care i s-a aplicat sancțiunea cu amendă având ca temei pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 42 alin (3) și art. 71 alin (1) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conținutului în audiovizual. Potrivit deciziei C.N.A., aceste încălcări ale normelor în vigoare au avut loc în cadrul emisiunilor Q.A., ediția din 19 februarie 2011 și S., ediția din 25 februarie 2011. Reclamanta a arătat că în fapt, în cadrul emisiunii, invitatul C.V.T.

a făcut o serie de acuzații la adresa P.T.B. și a fratelui acestuia, M.B., susținând ca aceștia au vândut arme unei persoane numite Va.B.. Tot în cadrul emisiunii, C.V.T. a susținut ca între fostul M.I., V.B. și P.T.B., există relații tensionate, născute consecutiv activităților de colectare a banilor care erau obținuți în cadrul vămilor, urmare a infracțiunilor de luare de mită, și împărțirii acestora. Prin Sentința civilă nr. 7077 din 25 noiembrie 2011 Curtea de Apel București a admis cererea formulată de contestatoarea S.C. A.3 SA, în contradictoriu cu intimatul C.N.A. și a anulat Decizia nr. 236 din 10 martie 2011 emisă de acesta, dispunând și exonerarea reclamantei de plata amenzii de 20.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În urma analizării raportului de monitorizare și a vizionării înregistrării emisiunii, Consiliul a constatat că aceasta a fost difuzată cu încălcarea normelor privind obligația moderatorilor de a solicita dovezi și de a stărui în probarea afirmațiilor acuzatoare formulate de invitați, astfel încât dreptul la imagine al persoanei să fie respectat, iar publicul să-și poată forma o opinie corectă (art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului); intervențiile moderatoarei în sensul solicitării probelor care să susțină acuzațiile formulate de C.V.T. au fost unele formale, fără rezultat, astfel încât publicul nu a aflat care erau dovezile pe care se sprijineau afirmațiile acuzatoare la adresa unora dintre persoanele despre care s-a discutat în emisiune.

De asemenea, față de modul în care s-a desfășurat emisiunea, membrii Consiliului au considerat că între faptele și opiniile prezentate nu s-a asigurat o distincție clară, fapt de natură a afecta corectitudinea informațiilor oferite publicului, care contravine prevederilor art. 71 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului. În afară de aceste aspecte, Consiliul a considerat că opiniile d-lui Vadim Tudor au îmbrăcat, în cele din urmă, forma unor informații privind fapte certe, reale, de încălcare a legii penale de către anumite persoane, deși nu au fost în niciun fel dovedite, fapt de natură a afecta echilibrul și corectitudinea informației aduse la cunoștința publicului, ceea ce contravine alin. a) al art. 71 din același Cod.

Potrivit deciziei, în cadrul emisiunii Q.A., ediția din 19 februarie 2011, reclamanta a încălcat dispozițiile art. 42 alin (3) și art. 71 alin (1) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conținutului în audiovizual. Instanța a reținut că în fapt, în cadrul emisiunii, invitatul C.V.T., a făcut o serie de acuzații, la adresa P.T.B. si a fratelui acestuia, M.B., susținând ca aceștia au vândut arme unei persoane numite Va.B., că între fostul M.I., V.B. și P.T.B., există relații tensionate, născute consecutiv activităților de colectare a banilor care erau obținuți în cadrul vămilor, urmare a infracțiunilor de luare de mită, și împărțirii acestora. Curtea a apreciat că moderatoarea emisiunii și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, intervenind de fiecare dată când invitatul C.V.T.

a formulat acuzații, că aceste intervenții în număr de 12 nu au fost formale, dovadă fiind frecvența acestor intervenții, raportate la afirmațiile făcute de invitat, ci dovedesc intenția moderatoarei de a solicita în mod stăruitor și convingător probe referitor la susținerile făcute de invitat și de a asigura distincția clară dintre fapte și opiniile prezentate. Astfel, reclamanta nu a săvârșit această faptă contravențională. Cu privire la emisiunea S. din 25 februarie 2011, moderată de R.D., la care a participat, în calitate de invitat, dl. C.V.T., P.P.R.M., membrii Consiliului au constatat că, în cadrul acesteia, invitatul a făcut o afirmație cu caracter discriminatoriu, ofensator la adresa etniei rrome, fapt ce contravine dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului, context în care moderatorul nu a intervenit în sensul de a-și manifesta dezaprobarea față de o astfel de atitudine.

În fapt, potrivit C.N.A. in cadrul emisiunii invitatul C.V.T., a făcut o afirmație cu caracter discriminatoriu si ofensator la adresa etniei rome, fără ca moderatorul să aibă o atitudine fermă prin care să-și manifeste dezaprobarea față de o astfel de afirmație discriminatorie, ce contravine legislației audiovizuale, respectiv dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului. Curtea a apreciat că în cadrul emisiunii nu a fost făcută nicio remarcă discriminatorie directă sau indirectă la adresa etniei rrome și că în măsura în care C.N.A. a vizat epitetele "lumpeni și interlopi" ca fiind expresii cu un conținut discriminatoriu din punct de vedere etnic, constatarea este una profund eronată, aceste cuvinte neavând nici în sens academic și nici în sens colocvial vreo conotație de natură etnică.

Instanța a apreciat că ceea ce a exprimat invitatul emisiunii, C.V.T., este că persoana la care făcea referiri critice, M.B., s-a "înrudit" cu persoane rău famate, care desfășoară activități ilegale și care au o reputație rea. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că prin Decizia nr. 236 din 10 martie 2011, intimată-reclamantă a fost sancționată de C.N.A. cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (3) și ale art. 71 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, reținând în sarcina intimatei-reclamante încălcarea normelor legale in domeniul audiovizualului pe parcursul a două emisiuni desfășurate în luna februarie 2011, respectiv Q.A.

din 19 februarie 2011 și S. din 25 februarie 2011. Având în vedere încălcările normelor constatate în cadrul celor două emisiuni, precum și de împrejurarea că, anterior, intimata-reclamantă a mai fost sancționată, membrii Consiliului au propus și au votat amendarea acesteia cu suma de 20.000 lei. Împotriva deciziei de sancționare, intimata-reclamantă a formulat contestație la Curtea de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal care, prin sentința nr. 7077/2011 a admis acțiunea acesteia și a dispus anularea deciziei nr. 236 din 10 martie 2011 emise de C.N.A. Recurentul apreciază că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile legale incidente în cauză, reținând că decizia este nelegală pentru două argumente nereglementate de lege apreciate ca fiind și contradictorii.

Astfel, unul din argumentele care au format convingerea instanței de fond că intimata-reclamantă nu ar fi încălcat dispozițiile legale reținute ca temei juridic în decizia contestată îl reprezintă criteriul cantitativ al intervențiilor moderatoarei de a solicita invitatului emisiunii, dl. C.V.T., probe în susținerea acuzațiilor grave de natură penală formulate la adresa unor persoane. În acest sens, instanța de fond a reținut că în condițiile în care în timpul emisiunii au existat 12 intervenții ale moderatoarei, obligația prevăzută la art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului ar fi fost îndeplinită. Pornind în mod greșit de la criteriul numeric al intervențiilor, judecătorul fondului a concluzionat că cele 12 intervenții ale moderatoarei sunt suficiente în dovedirea intenției moderatoarei de a solicita probe.

Recurentul arată că distinct de faptul că instanța operează cu termeni precum "intenție" sau "mai multe intervenții", termeni inexistenți în legislația audiovizuală, cele două argumente ale instanței de fond sunt și contradictorii, având în vedere că, pe de o parte, se susține că moderatoarea și-ar fi îndeplinit obligația prin cele 12 intervenții avute în timpul emisiunii, iar, pe de altă parte, că aceasta și-ar fi dovedit intenția de a solicita probe. Mai mult, exemplele alese de instanța de fond în susținerea soluției recurate nu fac decât să contrazică argumentele instanței și să confirme cele reținute în decizia contestată, în sensul în care intervențiile moderatoarei au fost pur formale de diligentă și nicidecum de rezultat.

Se mai arată în motivele de recurs că art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului instituie obligația ca realizatorii emisiunilor să respecte dreptul persoanei la propria imagine și să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin; stăruința moderatorului trebuie să fie convingătoare, astfel încât să ajute publicul să-și formeze o opinie corectă, iar aceasta este o obligație imperativă care are caracter continuu, nefiind limitată cantitativ sau temporal la un anumit număr de intervenții pe minut.

Apreciază recurentul că din exemplele alese de instanța de fond (cuprinse în sentința recurată), intervențiile moderatoarei au fost pur formale, neconvingătoare, fără rezultat, că moderatoarea emisiunii nu numai că nu a solicitat probe invitatului emisiunii, dar s-a considerat absolvită de obligațiile ce-i reveneau în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului, având o reacție din care se poate deduce atitudinea pasivă, de neimplicare în discursul d-lui C.V.T. și cu toate acestea, în mod paradoxal, instanța de fond a citat ultima afirmație a moderatoarei ca exemplu că aceasta și-ar fi îndeplinit obligația de a solicita probe invitatului emisiunii, fără a ține cont de obligația legală ce subzista în sarcina sa.

Recurentul solicită să se constate că sentința recurată este nelegală și netemeinică și să se observe că legislația audiovizuală nu reglementează "numărarea" sau „cronometrarea" intervențiilor moderatorilor emisiunilor în ceea ce privește solicitarea de probe atunci când unii invitați formulează acuzații nedovedite la adresa unor persoane, pentru ca aceasta să poată constitui un criteriu în stabilirea legalității sau nelegalității unei decizii emise de C.N.A., așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Apreciază recurentul că dacă s-ar admite interpretarea greșită a instanței de fond, s-ar ajunge la situația inadmisibilă în care pe parcursul unei emisiuni de o oră sau de două, trei ore, un moderator să aibă două sau trei intervenții la începutul emisiunii, de exemplu, după care, până la terminarea acesteia, indiferent de atitudinea adoptată de invitați, care ar putea, în unele situații, să contravină reglementărilor din domeniul audiovizualului, moderatorul să adopte o atitudine pasivă, care să permită desfășurarea programului audiovizual respectiv cu încălcarea cadrului legal. Recurentul apreciază că și în ceea ce privește emisiunea S. din 25 februarie 2011, instanța fond nu a analizat materialul probator administrat de C.N.A., întemeindu-și soluția exclusiv pe argumentul neadevărat formulat de intimata-reclamantă prin acțiunea introductivă.

Astfel, singurul argument pentru care instanța de fond a apreciat că în cadrul emisiunii S. din 25 februarie 2011 nu a fost făcută nicio remarcă discriminatorie a fost cel potrivit căruia substantivele "lumpeni" și "interlopi" (iar nu epitetele, cum în mod eronat a reținut instanța) nu au nicio conotație de natură etnică. Or, nicăieri în cuprinsul deciziei contestate nu a fost reținută în sarcina intimatei-reclamante că utilizarea unor astfel de termeni ar constitui discriminare, deci că ar constitui o încălcare a prevederilor legale.

Recurentul apreciază că afirmațiile făcute în mod public de dl. C.V.T., în timpul difuzării emisiunii S. din 25 februarie 2011, încalcă în mod neechivoc principiul nondiscriminării, precum și faptul că din materialul probator ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, cu privire la care instanța de fond nu făcut nici măcar o minimă analiză a acestuia, întemeindu-și soluția exclusiv pe argumentele subiective ale intimatei-reclamante, care nu au nicio valoare probantă, rezultă că în ceea ce privește emisiunea Q.A., moderatoarea nu a solicitat probe invitatului emisiunii, dl. C.V.T., atunci când acesta a formulat acuzații de natură morală sau penală la adresa unor persoane, așa cum prevede art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului.

Așa cum se poate constata din sentința pronunțată, instanța de fond nu a luat în considerare materialul probator depus, deși apreciem că în virtutea rolului activ cu care a fost învestit, un astfel de demers se impunea în scopul aflării adevărului. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 236 din 10 martie 2011 emisă de recurentul-pârât C.N.A., intimata-reclamantă S.C. A.3 SA a fost sancționată cu o amendă de 20.000 lei, reținându-se în sarcina sa încălcarea prevederilor art. 42 alin. (3) și art. 71 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Încălcarea dispozițiilor legale mai sus amintite a fost reținută cu privire la două emisiuni difuzate pe postul Tv A.3 în cursul lunii februarie 2011, respectiv Q.A. din 12 februarie 2011 și S. din 25 februarie 2011. Cu privire la prima emisiune din 12 februarie 2011, Curtea reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 42 alin (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual: „realizatorii emisiunilor au obligația să respecte dreptul persoanei la propria imagine și să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice cel puțin probele care le susțin; stăruința moderatorului trebuie să fie convingătoare, astfel încât să-și ajute publicul să-și formeze o opinie corectă”.

Față de reglementările expuse ale textului legal mai sus invocat și reținut ca temei al sancțiunii aplicate prin decizia contestată, Înalta Curte, ca ultimă jurisdicție, constată că în mod corect judecătorul fondului a reținut că moderatoarea emisiunii, A.S. și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, în mod evident prin cele 12 intervenții (conform raportului de monitorizare) pe care le-a avut față de afirmațiile invitatului emisiunii, C.V.T.. Se reține astfel că în cadrul acestei emisiuni, invitatul C.V.T. a făcut o serie de afirmații atât la adresa P.T.B., cât și la adresa funcției acestuia, precum și a fostului M.I., V.B., afirmații față de care, moderatoarea emisiunii prin cele 12 intervenții repetitive și-a respectat întocmai obligația legală de a solicita explicații și probe cu privire la cele afirmate.

Față de această împrejurare, susținerea recurentului-pârât C.N.A. în sensul că intervențiile făcute nu au fost convingătoare, urmează a fi respinsă ca nefondată, rolul și obligația moderatorului constând în a face intervenții cu privire la probarea afirmațiilor făcute și nicidecum de a forma convingerea publicului auditor, singurul în măsură de a-și forma propria convingere. În acest sens, urmează a se reține că toate cele 12 intervenții ale moderatoarei emisiunii, se referă în mod expres la solicitarea de „dovezi, probe” în susținerea afirmațiilor făcute de invitatul emisiunii care și-a asumat răspunderea celor afirmate. Așa fiind, în mod corect prima jurisdicție a reținut că nu poate fi primită încălcarea dispozițiilor art. 42(3) din Decizia nr. 187/2006.

În ceea ce privește cea de-a doua emisiune difuzată pe același post la data de 25 februarie 2011, emisiunea S., la aplicarea sancțiunii a fost reținută încălcarea dispozițiilor art. 71 alin (1) lit. c) din Codul audiovizualului. Potrivit dispozițiilor art. 71 alin (1) lit. c) din Codul audiovizualului: „în programele de știri și dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică,, socială și culturală, trebuie să respecte următoarele reguli și principii (…) lit. c) evitarea oricăror forme de discriminare pe considerente de rasă, etnie, religie, naționalitate, sex, orientare sexuală sau vârstă”. Ori, așa cum rezultă din raportul de monitorizare cu privire la această emisiune, în cadrul emisiunii S. din 25 februarie 2011 nu a fost făcută nicio remarcă discriminatorie directă sau indirectă la adresa etniei rrome.

Sub acest aspect, Curtea constată că expresiile „lumpeni” sau „interlopi” folosite în cadrul emisiunii, nu pot fi reținute ca având un conținut discriminatoriu din punct de vedere etnic, deoarece aceste cuvinte deși au o încărcătură negativă, ele sunt universal aplicabile oricăror categorii de persoane, indiferent de etnie, naționalitate sau vârstă, sex. În consecință, și cu privire la această emisiune, în mod corect prima jurisdicție a reținut că nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 71 alin (1) lit. c) din Codul audiovizualului, ca temei al sancțiunii aplicate prin Decizia nr. 236/2011 a cărei anulare se solicită. În raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin (1) C. proc.

civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și în acord cu dispozițiile legale aplicabile. Față de soluția pronunțată în recurs și față de dispozițiile art. 274 Cod procedura civilă, recurenta-reclamantă va fi obligat la 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant, sumă ce reprezintă onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de C.N.A. împotriva Sentinței civile nr. 7077 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A.3 SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.