ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 204/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității a pârâtului B.V., arătând că potrivit Notei de Constatare nr. S/DI/l/834 din 17 martie 2009, pârâtul a fost recrutat de către Securitate, în calitate de informator, la data de 10 iunie 1988, „în vederea acoperirii informative a mediuluidin comuna Crasna Vișeului”, dată la care pârâtul a semnat Angajament, având numele conspirativ „ZENO". Prin Sentința nr. 1537 din 24 martie 2010, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul B.V., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că din actele aflate la dosar rezultă că pârâtul B.V. a fost propus pentru a fi recrutat de organele de securitate la data de 07 iunie 1988, „în vederea completării potențialului informativ existent la nivelul comunei Bistrița și în special în vederea acoperirii informative a mediului cadrelor didactice din comuna Crasna-Vișeului”, întrucât acesta lucra ca profesor de biologie la S.G.C.M.. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în Raportul asupra modului în care a decurs recrutarea pârâtului B.V.

din data 10 iunie 1988, se precizează că acesta a manifestat interes față de problemele ce s-au abordat, propunându-i-se să sprijine și rezolvarea altor probleme pentru cunoașterea, prevenirea, descoperire și neutralizarea oricăror fapte și fenomene de natură a aduce atingere securității statului, candidatul acceptând, astfel că s-a trecut apoi la luarea unui angajament scris, stabilindu-se de comun acord numele conspirativ „Zeno””. Totodată, instanța de fond a reținut că din documentația depusă de reclamant, rezultă că pârâtul B.V. a dat o notă olografă, scrisă și semnată de ofițerul de securitate G.I., prin care a relatat „că în localitatea Crasna Vișeului a fost în vizită o fostă învățătoare care a plecat în Israel”, precum și faptul că „cea în cauză a stat mai multe zile la Crasna vizitând mai multe cadre didactice”, fiind „însoțită în această călătorie de fiul său”, fără a fi menționate alte elemente de identificare a celor doi ori relatate alte aspecte.

Curtea de apel a mai reținut că din Raportul informativ nr. 0016904/7 din 28 iulie 1989 și nota nr. 0016904/8 din 31 august 1989 scrise și semnate de ofițerul de securitate G.I., rezultă că sursa „Zeno” ar fi relatat ofițerului despre discuțiile sale cu L.V. din Valea Vișeului, relatând faptul că acesta intenționează să facă o excursie în Republica Socialistă Cehoslovacă, unde are o prietenă, cu intenția de a se stabili acolo. Referitor la înscrisurile depuse de reclamant în fundamentarea acțiunii în constatarea calității de colaborator a pârâtului, scrise și semnate de ofițerul de securitate, prima instanță a constatat că aceste înscrisuri prin forma și conținutul lor, precum și raportat la susținerile pârâtului și declarația autentică depusă din partea numitului L.V.

nu pot sta la baza formării convingerii instanței cu privire la furnizarea de către pârât a informațiilor referitoare la numitul L.V., întrucât nu există nici un element care să fundamenteze obiectiv concluzia că pârâtul este cel care a informat ofițerul de securitate cu privire la intenția acestuia de a rămâne în străinătate. Concluzionând, instanța de fond, având în vedere că doar în raportul informativ și nota întocmită de către ofițerul de securitate sunt redate aspecte ce ar fi fost relatate de către pârât referitoare la intenția numitului L.V. de a pleca în străinătate, iar L.V. a declarat în fața notarului public că nu l-a cunoscut pe pârât înainte de revoluție, a apreciat că prezumția creată de către reclamant a fost răsturnată de către pârâtul B.V., astfel că nu se poate reține că aceste relatări aparțin pârâtului.

Împotriva acestei sentințe, apreciată ca fiind nelegală și netemeinică a formula recurs C.N.S.A.S., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii formulate, in sensul constatării calității de colaborator al Securității, in ceea ce îl privește pe B.V.. Prin Decizia nr. 4856 din 20 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinței nr. 1537 din 24 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată, a admis cererea formulată de C.N.S.A.S. și a constatat calitatea de colaborator al Securității a lui B.V. Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, a apreciat că recursul este nefondat.

Instanța de recurs a retinut că în cauză, prima instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii întrucât sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât. S-a mai reținut că din actele dosarului rezultă că informațiile furnizate de intimatul – parat s-au referit la persoane aflate în atenția Securității în vederea recrutării care erau verificate prin intermediul colaboratorilor. Este evident ca relatarea despre intenția de plecare definitiva din tara reprezenta o informație despre o atitudine sau o acțiune potrivnică regimului comunist, fiind considerata un afront direct la adresa acestuia, care lua toate masurile pentru a descoperi si zadarnici aceste intenții, ulterior persoanele fiind supuse supravegherii, mai ales daca persoanele in cauza erau deja in atenția organelor securitatii.

În acest context, informația furnizată organelor de securitate este suficientă pentru încadrarea informațiilor furnizate de intimatul pârât în prevederea legală conținută de art. 2 lit. b) din O.G. nr. 24/2008. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că în persoana numitului L.V., informațiile au fost apte să ducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv dreptul la viata privata si dreptul la libera circulație, prevăzute de art. 17 si respectiv art. 12 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice, acestuia nefiindu-i aprobata ulterior plecarea din tara. Împotriva Deciziei nr. 4856 din 20 octombrie 2011 B.V. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile 317 alin. (1) C. proc.

civ. În motivarea contestației în anulare contestatorul arată că au fost nerespectate dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv neîndeplinirea procedurii de chemare în judecată cu acesta, pentru ziua când s-a judecat pricina, 20 octombrie 2011. Examinând calea de atac exercitată pe fondul său, Înalta Curte constată că nu există motive pentru a fi admisă. Contestația în anulare, cale de atac extraordinară poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Corect s-a reținut că această cale de atac nu are caracter devolutiv, în cadrul contestației în anulare nu se judecă acțiunea ca atare și nu se examinează temeinicia susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății, ci se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale privind competența și a celor referitoare la citarea părților, în cazul contestației în anulare obișnuite, precum și dacă judecata recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanță de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare, în cazul contestației în anulare speciale. Susținerile recurentului referitoare la nelegala citare la momentul soluționării recursului nu pot fi reținute întrucât așa cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei procedura de citare a fost legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiileart.

92 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a exista motiv de contestație în anulare este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când a avut judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care ulterior uzează de această cale extraordinară de atac, deoarece nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată cu nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de partea lezată. Constatarea legalității sau nelegalității procedurii de citare se face de către instanță în raport de dispozițiile art. 100 C.proc. civ., text care prevede mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal întocmit de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură. În speța, recurentul a fost legal citat, la adresa indicată chiar de recurent.

Faptul că dintr-un motiv neimputabil instanței de judecată, contestatorul nu a luat cunoștință de citația ce i-a fost comunicată în lipsă, conform art. 92 alin. (3) C. proc. civ., nu afectează legalitatea procedurii de citare, pentru a fi incident motivul de anulare a deciziei prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare de față ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 4856 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.