ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 204/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea calității de

colaborator al Securității a pârâtului B.V., arătând că potrivit Notei de

Constatare nr. S/DI/l/834 din 17 martie  2009, pârâtul a fost recrutat de către

Securitate, în calitate de informator, la data de 10 iunie 1988, „în vederea

acoperirii informative a mediuluidin comuna Crasna Vișeului”, dată la care

pârâtul a semnat Angajament, având numele conspirativ „ZENO".

Prin Sentința nr. 1537

din 24 martie 2010, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de

reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul B.V., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut în esență că din actele aflate la

dosar rezultă că pârâtul B.V. a fost propus pentru a fi recrutat de organele de

securitate la data de 07 iunie 1988, „în vederea completării potențialului

informativ existent la nivelul comunei Bistrița și în special în vederea

acoperirii informative a mediului cadrelor didactice din comuna

Crasna-Vișeului”, întrucât acesta lucra ca profesor de biologie la S.G.C.M..

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că în Raportul asupra modului în care a decurs

recrutarea pârâtului B.V. din data 10 iunie 1988, se precizează că acesta a

manifestat interes față de problemele ce s-au abordat, propunându-i-se să

sprijine și rezolvarea altor probleme pentru cunoașterea, prevenirea,

descoperire și neutralizarea oricăror fapte și fenomene de natură a aduce

atingere securității statului, candidatul acceptând, astfel că s-a trecut apoi

la luarea unui angajament scris, stabilindu-se de comun acord numele

conspirativ „Zeno””.

Totodată, instanța de

fond a reținut că din documentația depusă de reclamant, rezultă că pârâtul B.V.

a dat o notă olografă, scrisă și semnată de ofițerul de securitate G.I., prin

care a relatat „că în localitatea Crasna Vișeului a fost în vizită o fostă

învățătoare care a plecat în Israel”, precum și faptul că „cea în cauză a stat

mai multe zile la Crasna vizitând mai multe cadre didactice”, fiind „însoțită

în această călătorie de fiul său”, fără a fi menționate alte elemente de

identificare a celor doi ori relatate alte aspecte.

Curtea de apel a mai

reținut că din Raportul informativ nr. 0016904/7 din 28 iulie 1989 și nota nr. 0016904/8

din 31 august 1989 scrise și semnate de ofițerul de securitate G.I., rezultă că

sursa „Zeno” ar fi relatat ofițerului despre discuțiile sale cu L.V. din Valea

Vișeului, relatând faptul că acesta intenționează să facă o excursie în

Republica Socialistă Cehoslovacă, unde are o prietenă, cu intenția de a se

stabili acolo.

Referitor la

înscrisurile depuse de reclamant în fundamentarea acțiunii în constatarea

calității de colaborator a pârâtului, scrise și semnate de ofițerul de

securitate, prima instanță a constatat că aceste înscrisuri prin forma și

conținutul lor, precum și raportat la susținerile pârâtului și declarația

autentică depusă din partea numitului L.V. nu pot sta la baza formării convingerii

instanței cu privire la furnizarea de către pârât a informațiilor referitoare

la numitul L.V., întrucât nu există nici un element care să fundamenteze

obiectiv concluzia că pârâtul este cel care a informat ofițerul de securitate

cu privire la intenția acestuia de a rămâne în străinătate.

Concluzionând,

instanța de fond, având în vedere că doar în raportul informativ și nota

întocmită de către ofițerul de securitate sunt redate aspecte ce ar fi fost

relatate de către pârât referitoare la intenția numitului L.V. de a pleca în

străinătate, iar L.V. a declarat în fața notarului public că nu l-a cunoscut pe

pârât înainte de revoluție, a apreciat că prezumția creată de către reclamant a

fost răsturnată de către pârâtul B.V., astfel că nu se poate reține că aceste

relatări aparțin pârâtului.

Împotriva acestei

sentințe, apreciată ca fiind nelegală și netemeinică a formula recurs C.N.S.A.S.,

solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și pe fond admiterea

acțiunii formulate, in sensul constatării calității de colaborator al

Securității, in ceea ce îl privește pe B.V..

Prin Decizia nr. 4856

din 20 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinței nr. 1537 din 24 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința

recurată, a admis cererea formulată de C.N.S.A.S. și a constatat calitatea de

colaborator al Securității a lui B.V.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, care se circumscriu

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura

civila, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de dispozițiile legale

incidente, a apreciat că recursul este nefondat.

Instanța de recurs a

retinut că în cauză, prima instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită

a legii întrucât sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al

Securității în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât.

S-a mai reținut că din

actele dosarului rezultă că informațiile furnizate de intimatul – parat s-au

referit la persoane aflate în atenția Securității în vederea recrutării care

erau verificate prin intermediul colaboratorilor.

Este evident ca

relatarea despre intenția de plecare definitiva din tara reprezenta o

informație despre o atitudine sau o acțiune potrivnică regimului comunist,

fiind considerata un afront direct la adresa acestuia, care lua toate masurile

pentru a descoperi si zadarnici aceste intenții, ulterior persoanele fiind

supuse supravegherii, mai ales daca persoanele in cauza erau deja in atenția

organelor securitatii.

În acest context,

informația furnizată organelor de securitate este suficientă pentru încadrarea

informațiilor furnizate de intimatul pârât în prevederea legală conținută de art.

2 lit. b) din O.G. nr. 24/2008.

Din înscrisurile

aflate la dosar rezultă că în persoana numitului L.V., informațiile au fost

apte să ducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv

dreptul la viata privata si dreptul la libera circulație, prevăzute de art. 17

si respectiv art. 12 din Pactul International privind Drepturile Civile si

Politice, acestuia nefiindu-i aprobata ulterior plecarea din tara.

Împotriva Deciziei nr.

4856 din 20 octombrie 2011 B.V. a formulat contestație în anulare întemeiată pe

dispozițiile 317 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea

contestației în anulare contestatorul arată că au fost nerespectate

dispozițiile art. 317 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., respectiv

neîndeplinirea procedurii de chemare în judecată cu acesta, pentru ziua când

s-a judecat pricina, 20 octombrie 2011.

Examinând calea de

atac exercitată pe fondul său, Înalta Curte constată că nu există motive pentru

a fi admisă.

Contestația în

anulare, cale de atac extraordinară poate fi exercitată numai în cazurile și în

condițiile expres prevăzute de lege.

Corect s-a reținut că

această cale de atac nu are caracter devolutiv, în cadrul contestației în

anulare nu se judecă acțiunea ca atare și nu se examinează temeinicia

susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății,

ci se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale

privind competența și a celor referitoare la citarea părților, în cazul

contestației în anulare obișnuite, precum și dacă judecata recursului este

rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanță de recurs a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare, în cazul contestației în

anulare speciale.

Susținerile

recurentului referitoare la nelegala citare la momentul soluționării recursului

nu pot fi reținute întrucât așa cum reiese din înscrisurile existente la

dosarul cauzei procedura de citare a fost legal îndeplinită, în conformitate cu

dispozițiileart. 92 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a exista motiv

de contestație în anulare este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când

a avut judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care

ulterior  uzează de această cale extraordinară de atac, deoarece nerespectarea dispozițiilor

referitoare la procedura de citare este sancționată cu nulitatea relativă, care

poate fi invocată  numai de partea lezată.

Constatarea

legalității sau nelegalității procedurii de citare se face de către instanță în

raport de dispozițiile art. 100 C.proc. civ., text care prevede mențiunile pe

care trebuie să le cuprindă procesul-verbal întocmit de cel însărcinat cu

înmânarea actului de procedură.

În speța, recurentul

a fost legal citat, la adresa indicată chiar de recurent.

Faptul că dintr-un

motiv neimputabil instanței de judecată, contestatorul nu a luat cunoștință de

citația ce i-a fost comunicată în lipsă, conform art. 92 alin. (3) C. proc.

civ., nu afectează legalitatea procedurii de citare, pentru a fi incident

motivul de anulare a deciziei prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ.

Pentru considerentele

expuse în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare

de față ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația

în anulare formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 4856 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2013.