ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1965/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

instanțe

Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 338 din

23 iunie 2010, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată de către

reclamanții G.C. și O.S.I.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta:

- să finalizeze

procedura de evaluare a imobilului înscris în CF Timișoara, situat în Timișoara.

- să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la finalizarea

procedurii de evaluare;

- să comunice reclamantului

decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data emiterii;

A respins în rest acțiunea

formulată cu privire la solicitarea reclamanților de a se constata tergiversarea

nejustificată a pârâtei de a răspunde la cererea acestora de emitere a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire și a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin dispoziția emisă

la data de 14 decembrie 2004 de către Primarul Municipiului Timișoara, s-a dispus

restituirea în natură a unor apartamente din imobilul situat în Timișoara, înscris

în CF Timișoara, în favoarea reclamanților din prezentul dosar.

Prin aceeași dispoziție

s-a stabilit ca valoare echivalentă pentru apartamentele care au fost înstrăinate

în baza Legii nr. 112/1995, respectiv: spațiul ocupat de Casa de Cultură L., spațiul

vândut către SC C. SRL, spațiul vândut către SC D. SRL și pentru terenul aferent

acestora, suma de 30.494.955.553 RON, ce se va acorda reclamanților în cotele menționate

în dispoziție la art. 1, din care, suma de 1.406.088.960 RON se va acorda sub formă

de despăgubiri bănești, iar diferența de 29.088.866.593 RON se va acorda în titluri

de valoare nominală,folosite exclusiv în procesul de privatizare, potrivit opțiunii

reclamanților.

În speță, reclamanții

și-au manifestat nemulțumirea față de împrejurarea că pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

suma de 1.406.088.960 RON, astfel cum s-a dispus prin dispoziția Primarului Municipiului

Timișoara.

Reclamanții, prin avocat,

au solicitat pârâtei informații cu privire la stadiul de soluționare al dosarului

de despăgubire, iar prin adresa din 05 martie 2010, autoritatea pârâtă a comunicat

reclamanților că Dosarul este înregistrat sub nr. 8071/CC/2005 și urmează a fi analizat

de un consilier din cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

în vederea analizării și transmiterii către un evaluator pentru întocmirea raportului

de evaluare.

La data prezentei acțiuni,

23 aprilie 2010, pârâta nu efectuase operațiunile administrative prevăzute de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, deși avea obligația de a transmite dosarul la evaluator,

sau societății de evaluare desemnate.

În opinia instanței de

fond, afirmațiile pârâtei care privesc gradul de complexitate al dosarului administrativ

sau perioada cuprinsă între momentul întocmirii raportului de evaluare și momentul

emiterii deciziei, nu sunt de natură să justifice inacțiunea acesteia în sensul

în care nu a întreprins nici un fel de măsură prevăzută de legiuitor în vederea

analizării dosarului.

În altă ordine de idei,

instanța a constatat că abia la data de 10 mai 2010, ulterior momentului introducerii

cererii de chemare în judecată în fața instanței de contencios administrativ (23

aprilie 2010), pârâta a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara transmiterea

în copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru apartamentele înstrăinate

în temeiul Legii nr. 112/1995.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu

poate conduce la ideea ca autoritatea publica să determine ea însăși acest interval

de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze

într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din CEDO, garanție

ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața

instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci

când sesizarea unei jurisdicții este condiționata în prealabil de parcurgerea acestei

proceduri.

Pârâta nu a invocat nici

un moment împrejurarea că reclamanții nu ar fi depus la dosar toate înscrisurile

care le-ar fi fost solicitate în vederea analizării dosarului, singura justificare

a nesoluționării dosarului fiind determinată de complexitatea dosarului administrativ

și de procedura îndelungată de desemnare a evaluatorului.

În concluzie, prin conduita

pârâtei de tergiversare a soluționării cererii reclamanților de emitere a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, instanța a apreciat că se aduc grave prejudicii

reclamanților.

pârâtă

Împotriva sentinței 338

din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă nu și-a

structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc. civ., dar a susținut că

instanța de fond a apreciat în mod incorect și netemeinic faptul că nu a întreprins

niciun fel de măsură prevăzută de legiuitor în vederea analizării dosarului.

Recurenta a arătat că

nu au fost examinate apărările sale, prima instanță ajungând în mod greșit la concluzia

că au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare

a cauzei.

S-a învederat că Legea

nr. 247/2005 - Titlul VII prevede o procedură specială de acordare a despăgubirilor,

în mai multe etape, în cazul intimaților-reclamanți fiind incidente două proceduri

administrative distincte, determinate de acordarea concomitentă de măsuri reparatorii

sub forma titlurilor de valoare nominală și a despăgubirilor bănești.

În concret, procedura

prevăzută de art. 29 Titlul VII Legea nr. 247/2005, pentru măsurile reparatorii

acordate sub forma tilurilor de valoare nominală, care s-a aplicat cu prioritate

și procedura evaluării imobilului notificat, în vederea stabilirii valorii totale

a acestuia, pentru a stabili procentul corespunzător sumei consemnate de Primăria

Municipiului Timișoara în dispoziția din 14 decembrie 2004.

În cazul intimaților-reclamanți

au fost emise titluri de valoare nominală în cuantum de 29.088.866.593 Rol, titluri

care au fost depuse la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

în vederea convertirii acestora în titlu de despăgubire, potrivit dispozițiilor

art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Autoritatea pârâtă a emis

mai multe decizii, în care au fost consemnate cuantumul despăgubirilor rezultate

în urma reactualizării cu indicele de inflație a sumelor cuvenite conform titlurilor

de valoare nominală, cu mențiunea că reclamanții au înstrăinat titlurile de valoare

nominală în baza unor contracte de cesiune.

În cazul intimatului-reclamant

G.C., la data de 23 martie 2010 a fost suspusă aprobării și cererea din 16 martie

2009 privind convertirea unor titluri de valoare de 606.000.000 Rol.

Recurenta a susținut că

nu se poate reține o tergiversare din partea autorității pârâte cu privire la soluționarea

dosarului de despăgubire, câtă vreme modalitatea de acordare a despăgubirilor a

condiționat și modalitatea de emitere a deciziilor conținând titlul de despăgubire.

Recurenta a concluzionat

că nu putea fi obligată la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în

termen de 30 de zile, fără a avea în vedere procedurile complexe care depind de

entități diferite, cum sunt acelea ale evaluatorilor.

Intimații-reclamanți au

formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atcate.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Înalta Curte constată

că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici

propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările

de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile

imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită

la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția din 14 decembrie 2004 emisă de Primarul

Municipiului Timișoara, iar dosarul a fost înregistrat în anul 2005 la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistență concluziei instanței de fond,

în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cu referire concretă la

criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat

a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire,

autoritatea pârâtă – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat

principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag.1 din Convenția europeană

a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea

Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale

reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Complexitatea procedurii

administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr,

nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2

alin. (1) lit. h) Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului

rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorității

publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă

în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii

soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării

încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei

administrări.

Deși argumentele recurentei

privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind

mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu

soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv

legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase

a intimaților.

Așa cum rezultă din cele

expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond prin hotărârea pronunțată

a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și

prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata

excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut

în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și dreptului de proprietate

ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

În același timp, împrejurările

invocate nu pot justifica conduita pârâtei, de tergiversare a soluționării cererii

reclamanților în cei aproape șase ani care s-au scurs de la data înregistrării Dosarului

nr. 8071/CC/2005 și până după înregistrarea acțiunii la Curtea de Apel Timișoara,

când a fost emisă adresa nr. 8071/CC din 10 mai 2010, prin care s-a solicitat Primăriei

Municipiului Timișoara actele privind imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995,

aspect ce conferă un pronunțat caracter “pro causa”.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004 sau art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 338 din 23 iunie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie

2011.