ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1965/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 338 din 23 iunie 2010, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată de către reclamanții G.C. și O.S.I.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta: - să finalizeze procedura de evaluare a imobilului înscris în CF Timișoara, situat în Timișoara.

- să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la finalizarea procedurii de evaluare; - să comunice reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data emiterii; A respins în rest acțiunea formulată cu privire la solicitarea reclamanților de a se constata tergiversarea nejustificată a pârâtei de a răspunde la cererea acestora de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin dispoziția emisă la data de 14 decembrie 2004 de către Primarul Municipiului Timișoara, s-a dispus restituirea în natură a unor apartamente din imobilul situat în Timișoara, înscris în CF Timișoara, în favoarea reclamanților din prezentul dosar.

Prin aceeași dispoziție s-a stabilit ca valoare echivalentă pentru apartamentele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, respectiv: spațiul ocupat de Casa de Cultură L., spațiul vândut către SC C. SRL, spațiul vândut către SC D. SRL și pentru terenul aferent acestora, suma de 30.494.955.553 RON, ce se va acorda reclamanților în cotele menționate în dispoziție la art. 1, din care, suma de 1.406.088.960 RON se va acorda sub formă de despăgubiri bănești, iar diferența de 29.088.866.593 RON se va acorda în titluri de valoare nominală,folosite exclusiv în procesul de privatizare, potrivit opțiunii reclamanților. În speță, reclamanții și-au manifestat nemulțumirea față de împrejurarea că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 1.406.088.960 RON, astfel cum s-a dispus prin dispoziția Primarului Municipiului Timișoara.

Reclamanții, prin avocat, au solicitat pârâtei informații cu privire la stadiul de soluționare al dosarului de despăgubire, iar prin adresa din 05 martie 2010, autoritatea pârâtă a comunicat reclamanților că Dosarul este înregistrat sub nr. 8071/CC/2005 și urmează a fi analizat de un consilier din cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea analizării și transmiterii către un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare. La data prezentei acțiuni, 23 aprilie 2010, pârâta nu efectuase operațiunile administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deși avea obligația de a transmite dosarul la evaluator, sau societății de evaluare desemnate.

În opinia instanței de fond, afirmațiile pârâtei care privesc gradul de complexitate al dosarului administrativ sau perioada cuprinsă între momentul întocmirii raportului de evaluare și momentul emiterii deciziei, nu sunt de natură să justifice inacțiunea acesteia în sensul în care nu a întreprins nici un fel de măsură prevăzută de legiuitor în vederea analizării dosarului. În altă ordine de idei, instanța a constatat că abia la data de 10 mai 2010, ulterior momentului introducerii cererii de chemare în judecată în fața instanței de contencios administrativ (23 aprilie 2010), pârâta a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara transmiterea în copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru apartamentele înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publica să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu. Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din CEDO, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționata în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

Pârâta nu a invocat nici un moment împrejurarea că reclamanții nu ar fi depus la dosar toate înscrisurile care le-ar fi fost solicitate în vederea analizării dosarului, singura justificare a nesoluționării dosarului fiind determinată de complexitatea dosarului administrativ și de procedura îndelungată de desemnare a evaluatorului. În concluzie, prin conduita pârâtei de tergiversare a soluționării cererii reclamanților de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, instanța a apreciat că se aduc grave prejudicii reclamanților. 2. Recursul declarat de pârâtă Împotriva sentinței 338 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă nu și-a structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc. civ., dar a susținut că instanța de fond a apreciat în mod incorect și netemeinic faptul că nu a întreprins niciun fel de măsură prevăzută de legiuitor în vederea analizării dosarului. Recurenta a arătat că nu au fost examinate apărările sale, prima instanță ajungând în mod greșit la concluzia că au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei. S-a învederat că Legea nr. 247/2005 - Titlul VII prevede o procedură specială de acordare a despăgubirilor, în mai multe etape, în cazul intimaților-reclamanți fiind incidente două proceduri administrative distincte, determinate de acordarea concomitentă de măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală și a despăgubirilor bănești.

În concret, procedura prevăzută de art. 29 Titlul VII Legea nr. 247/2005, pentru măsurile reparatorii acordate sub forma tilurilor de valoare nominală, care s-a aplicat cu prioritate și procedura evaluării imobilului notificat, în vederea stabilirii valorii totale a acestuia, pentru a stabili procentul corespunzător sumei consemnate de Primăria Municipiului Timișoara în dispoziția din 14 decembrie 2004. În cazul intimaților-reclamanți au fost emise titluri de valoare nominală în cuantum de 29.088.866.593 Rol, titluri care au fost depuse la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea convertirii acestora în titlu de despăgubire, potrivit dispozițiilor art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Autoritatea pârâtă a emis mai multe decizii, în care au fost consemnate cuantumul despăgubirilor rezultate în urma reactualizării cu indicele de inflație a sumelor cuvenite conform titlurilor de valoare nominală, cu mențiunea că reclamanții au înstrăinat titlurile de valoare nominală în baza unor contracte de cesiune. În cazul intimatului-reclamant G.C., la data de 23 martie 2010 a fost suspusă aprobării și cererea din 16 martie 2009 privind convertirea unor titluri de valoare de 606.000.000 Rol. Recurenta a susținut că nu se poate reține o tergiversare din partea autorității pârâte cu privire la soluționarea dosarului de despăgubire, câtă vreme modalitatea de acordare a despăgubirilor a condiționat și modalitatea de emitere a deciziilor conținând titlul de despăgubire.

Recurenta a concluzionat că nu putea fi obligată la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile, fără a avea în vedere procedurile complexe care depind de entități diferite, cum sunt acelea ale evaluatorilor. 3. Apărările intimaților-reclamanți Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atcate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Apărările de fapt și de drept relevante Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția din 14 decembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara, iar dosarul a fost înregistrat în anul 2005 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag.1 din Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.

Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților. Așa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond prin hotărârea pronunțată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

În același timp, împrejurările invocate nu pot justifica conduita pârâtei, de tergiversare a soluționării cererii reclamanților în cei aproape șase ani care s-au scurs de la data înregistrării Dosarului nr. 8071/CC/2005 și până după înregistrarea acțiunii la Curtea de Apel Timișoara, când a fost emisă adresa nr. 8071/CC din 10 mai 2010, prin care s-a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara actele privind imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, aspect ce conferă un pronunțat caracter “pro causa”. 2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004 sau art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 338 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2011.